Procurorul General al Romaniei, Laura Kovesi, scrie carti folosind rechizitoriile subalternilor si da verdicte de vinovatie despre dosare care inca n-au ajuns sa fie judecate!
Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, impreuna cu consilierul sau, judecatorul Dana Titian, au scris o carte denumita: “Arestarea preventiva. Aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publica”, in care au dat pur si simplu rechizitoriile din dosarele instrumentate de procurorii Parchetului General, care sunt inca pe rolul instantelor. Printre dosarele date publicitatii se numara cauza privind fraudarea examenelor pentru procurori, in care fostul Procuror General adjunct al Romaniei, Gabriela Ghita, a fost acuzata ca a facilitat transmiterea unei parti din subiectele de examen, dar si cauza privindu-i pe fostii ministri Seres si Nagy, acuzati ca au transmis informatii nedestinate publicitatii. Mai mult, Kovesi a opinat cu privire la vinovatia celor implicate in dosare, ba chiar a sustinut ca judecatorii apreciaza pericolul social sau pericolul concret pentru ordinea publica in functie de numele aparatorilor care intra in diversele cauze.
Kovesi a sustinut ca judecatorii apreciaza pericolul social dupa cum se numeste avocatul inculpatului
Cartea scoasa pe piata de Procurorul General al Romaniei contine si opiniile acestuia in legatura cu diferite cauze de coruptie, dar, si mai interesant, contine o judecata de valoare care ar putea fi considerate de majoritatea judecatorilor ca o ofensa. Astfel, Procurorul General al Romaniei a opinat ca: “Exegeza practicii judiciare a aratat ca in cazul infractiunilor de drept comun si a infractorilor de drept comun, in rare cazuri s-a retinut lipsa pericolului social pentru ordinea publica. Cand au fost insa clanuri ale lumii interlope cu ramificatii multiple, cu avocati ale caror nume sunt permanente (...) pericolul social are valente mult reduse in motivarile judecatorilor”. Interesant este ca nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici vreun alt judecator din penal nu i-a cerut explicatii Procurorului General al Romaniei, a carei sugereaza fie ca judecatorii nu sunt straini de activitatile ilegale ale clanurilor interlope, fie ca magistratii sunt usor influentabili, si nu impartiali, asa cum le cere legea si codul deontologic.
Procurorul General al Romaniei s-a pronuntat asupra vinovatiei unor persoane care sunt inca judecate
In ceea ce priveste cazurile celebre pe care Laura Codruta Kovesi le-a pus in cartea sa, cel putin in dosarul privind fraudarea examenelor pentru functia de procuror sef, adica in cauza in care fostul procuror general adjunct, Gabriela Ghita, este acuzata ca a facilitat scurgerea subiectelor catre un anume candidat, pe langa faptul ca Procurorul General a inteles sa publice tot rechizitoriul, Kovesi a considerat de cuviinta sa faca si niste aprecieri cu privire la vinovatia persoanelor inculpate, desi nici macar instanta de fond nu s-a pronuntat in dosar. Procurorul General al Romaniei a sustinut ca “prin actul de inculpare este retinuta intreaga probatiune a dosarului, care are in vedere un caz clar de coruptie in mediul magistratilor”. Dupa prezentarea rechizitoriului, Kovesi a mentionat, ca un adevarat procuror de sedinta, ca: “Faptele retinute in sarcina lotului infractional constituie veritabile sfidari la adresa ordinii de drept si a justitiei, un atentat la democratie si statul de drept, care nu mai trebuie sa ia prin surprindere organele judiciare. Acestea, prin structurile specifice si prin instrumentele juridice puse la dispozitie de normele legale, au obligatia de a riposta pentru stoparea si combaterea acestui gen de infractiuni”. Mentionam ca de curand, Romania a fost condamnata de CEDO tocmai pentru ca, in timpul mandatului de procuror general al lui Ilie Botos, acesta a spus public despre un inculpat ca este vinovat de comiterea infractiunii de care era acuzat. Daca vreunul dintre cei nominalizati de Kovesi in cartea sa se va adresa CEDO, pregatiti-va buzunarele!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# procuror 20 March 2011 18:04 +1
# Justin 20 March 2011 20:11 -2
# pompiliu bota 20 March 2011 22:05 -2
# pompiliu bota 20 March 2011 22:23 -1
# Magisterus 21 March 2011 13:34 +2
# mai PulusMAGISTERUS 21 March 2011 16:52 -2
# NUTI 21 March 2011 16:52 -2
# PulusMagisterus 21 March 2011 16:54 -2
# ADI 21 March 2011 17:42 +3
# NUTI 22 March 2011 21:26 0
# misu 23 March 2011 17:23 +1
# Xtremist 22 March 2011 01:48 +2
# NUTI 22 March 2011 21:24 -1
# rosenbaum gavriel 9 April 2012 10:31 0