Avocatura, ca profesie liberala indispensabila savarsirii, in respectul legii, a actului de justitie, este ,mai ales in ultimii ani, amenintata din toate directiile. Am mai vorbit despre asta, in repetate randuri, cu ingrijorare, cu multa empatie pentru gradul foarte ridicat de stress profesional la care suntem supusi, mai ales aceia mai tineri dintre noi, oameni aflati la inceputul vietii si carierei, copii frumosi cu vise inalte si care ucid zilnic ore in sir de asteptare si dezamagire.

Marginalizarea noastra si presiunea vin din directii diverse, dar, din pacate, si dinspre noi insine. si prestatia noastra, care deseori se dovedeste a fi imatura si venala, ne cauzeaza grave prejudicii de imagine si nu numai. Voi dezvolta, pe rand, cateva teze ale avocatului cu ceva vechime in profesie...despre ce si cine am ajuns sa fim.

Dar, inainte de orice, imi doresc sa simplific la maximum solutia tuturor problemelor noastre considerind ca noi, avocatii, vom reusi exclusiv prin noi insine. Nu exista alta cale, n-a existat niciodata. Doar noi, cei mai buni dintre noi, solitari si solidari, vom putea schimba perceptia publica, vom intari iar increderea in actul de justitie, vom proteja omul in fata oricarei constructii sistemice abuzive, vom reusi sa mentinem in definitie caracterul statului de drept si respectul pentru drepturile fundamentale ale omului.

Peste tot in Europa, dar si in statele neintegrate, avocatii strang randurile si reclama reale presiuni asupra profesiei, asupra independentei lor, chiar asupra integritatii lor fizice. Fiecare sistem national are, insa, probleme specifice si fiecare organism de reprezentare profesionala avocatiala cere, ca si noi de altfel, imperativ o reglementare comunitara pentru siguranta exercitiului acestei profesii, pentru intarirea libertatii noastre, ca o garantie suplimentara pentru respectul drepturilor omului si a statului de drept.

Observam cu ochiul liber cum se schimba lumea noastra, terminologia si jargonul stiintei noastre iese din cadrul gandirii juridice clasice, se diversifica halucinant. Auzim tot mai des despre algoritmi de analiza ai comportamentului uman ilicit, algoritmi care, ipotetic, ne-ar trage pe dreapta ca inutili, de vreme ce se pot concepe variabile suficiente pentru analiza tehnica a gradului de devianta sociala, penala, fiscala etc. Trebuie sa recunosc ca, desi sunt evident interesat de aceste teorii, le privesc totusi cu un anumit grad de ingaduinta si sunt curios, chiar mi-as dori, sa vad un asemenea program pus in practica. imi doresc sa aflam ca suntem toti supusi greselii, imperfecti, pasibili de sanctiune, in diferite grade. si poate ne vom invata minte, odata pentru totdeauna, sa nu cuantificam in valori probabile masura imperfectiunii noastre. Nu ma sperie si nu-mi dau frisoane aceste indrazneli ipotetice. Fie si asa, daca spre asta merge inchipuirea omului. In fiecare dintre noi exista, insa, un graunte atavic de indisciplina sociala, este masura individualitatilor noastre, este frumusetea uneori de neimaginat a omului si personalitatii lui. Ce vor spune algoritmii despre asta? Vom vedea, sper, noi sau generatiile viitoare.

Subliniez inca o data, daca mai era nevoie, ca exista probleme actuale suficient de grave si importante si e bine sa insistam in rezolvarea lor, inainte de a deveni cronice, inainte ca o intreaga tagma de profesionisti sa fie stigmatizata si privita cu suspiciune. Inca suntem necesari ca profesie individuala si ca structuri organizate si putem vedea ce aduce atingere exercitiului nostru responsabil si eficient. Iata:

1.Legislatia si principiul ”summum jus, summa injuria”.

Ca unul care am fost ani buni membru al legislativului, nu am cum sa nu observ, cu parere de rau, ca se legifereaza haotic in demersuri ce par a nu avea vreodata finalitate precisa. Se iese din claritatea legii prin reveniri si modificari, adaugiri permanente, legi siluite de vointe politice gregare, neasezate, legi amendate si reclamate la Curtea Constitutionala, mereu. Prevederi din legea penala si civila, declarate de aceeasi instanta drept neconstitutionale, nu sunt rectificate si refacute conforme considerentelor deciziilor CC. Constitutia insasi, precum bine stiti, contine prevederi ambigue si asta ne costa in permanenta, pentru ca puterile statului lupta intre ele intr-un joc de confuzie si constanta presiune. Ati observat si ati retinut, cred, ca si asupra noastra s-a incercat sa fim scosi din libertati si demnitate prin asimilarea contractului de asistenta juridica unui contract supus regulilor de dreptul muncii. Atunci ne-am aparat exemplar prin reprezentantii nostri vocali si bine pregatiti si nu s-a petrecut o asemenea aberatie brutala, am reusit sa ne conservam independenta fiscala si, cat de cat, independenta judiciara. La fel s-a intimplat, recent, cu ultima modificare a legii profesiei de avocat cand, pana si in Parlament, se indusese ideea otravitoare a “superimunitatii avocatilor”. Total gresit si complet fals.

Totodata, traim acum necesitatea aplicarii in fapt, cu prioritate si precadere a prevederilor legislatiei europene care prevaleaza si se aplica in raport de intaietate peste legea nationala, in domenii specifice si spete distincte, particulare. Asadar, ni se pretinde dubla vigilenta, sa observam miscarea permanenta a prevederilor dreptului Uniunii Europene si, totodata, sa fim mereu atenti la legislatia si practica judiciara de acasa. si asta, in conditiile in care avem, in materii fundamentale, coduri noi, de drept material si procedural, abia perfectibile, inca neasezate in carnea sistemului de justitie si in jurisprudenta generalizata. Mereu si mereu, in spete distincte, ICCJ da decizii de interpretare, mereu clientii nostri sunt in asteptare, amanati, intorsi, derutati, atat in domeniul civil si comercial, cat si in dosarele penale. Cred, din pacate, ca celeritatea mult trambitata in “mica sau marea reforma”a devenit, astfel, o institutie caduca , ”per se”.

Sau, cu titlu simptomatic, apare o lege buna si necesara pe un domeniu oarecare si ne trezim ca nu-si gaseste teren de aplicabilitate imediata, pe motiv ca nu e fundamentata pe studiu de impact sau pentru ca nu exista elaborat, in timp util, regulament de aplicare. Sistemul insusi se anchilozeaza in asteptare, umblam – avocati si magistrati – legati la cap. In fata completului de judecata, noi, cu diligenta si in interesul clientului, invocam legea noua, care are atributul de aplicabilitate, a trecut procedura publicarii in Monitorul Oficial. Judecatorul este, insa, tinut de neputinta legiuitorului de a actiona metodic si responsabil, de a duce un lucru la bun sfarsit. Agonizam in confuzie, iar justitiabilii pierd timp, pierd bani, isi pierd rabdarea si, ce e mai grav, cred eu, isi pierd increderea.

Si asa, costurile cauzelor civile sunt foarte mari, excesive pentru nivelul economic al Romaniei de astazi si al cetateanului acesteia. Pus in fata unui calcul estimativ pentru o cauza oarecare din materia mostenirii, de exemplu, omul bate in retragere, daca nu are neamuri comostenitoare de buna credinta care sa suporte proportional cota de cheltuieli. Si noi pierdem un client, iar oamenii raman cu bunurile si averile in confuzie juridica. Iata, fatalitati pentru o tara saraca. Justitia nu functioneaza si pentru asta, societatea intreaga este instabila.

2.Sistemul este capusat de mediatori, avocatura asa-zis constitutionala, avocatura clandestina.

Ceea ce parea o solutie pentru tergiversarea cauzelor de pe rolul instantelor – medierea – a sucombat in proiect. si aceasta noua institutie a fost introdusa cu mult aplomb si trambite. Nimeni, insa, nu s-a gandit serios la aplicabilitate si eficienta. Oamenii sunt suspiciosi, chiar cei din mediile elevate au rezerve in a-si afla in acest mod solutia pentru cauzele lor. Este fixat in mintea omului ca judecatorul sa fie cel care imparte just dreptatea, asa cum este ea inteleasa, partial si precar, si cu asemnea idiosincrazii sociale este greu sa lupti. La noi, inclusiv arbitrajul comercial este destul de greu accesat, chiar daca mediile economice sunt cu mult mai flexibile, in general.

Generozitatea legii privind medierea a facut ca sa se inscrie in randul noii profesii ingineri, contabili, economisti, asistenti medicali, profesii care ”nu sunt la chestie”, vorba lui Caragiale. Cursurile, mai lungi sau mai scurte, pe care le-au absolvit nu tin loc de stiinta reprezentativa pentru mediul judiciar. S-a creat, in schimb, un mediu propice pentru oportunisti oarecare si avocatii au intrat din nou in unghi umbrit, iar suspiciunea omului fata de noi a sporit. Pentru ca fiecare persoana care ajunge sa-si dispute in modalitate contencioasa interesul, iti pune intrebarea fireasca: oare cit trebuie sa cheltuiesc eu din buzunarul meu subtire pentru a mi se recunoaste dreptatea? – statul cu taxele lui excesive, mediatorul, expertul, avocatul, executorul judecatoresc? - toti acestia traiesc din onorarii, dar dintre toti, doar noi nu avem disciplina onarariului prestabilit, calculat in mod general pentru cauze specifice si in modalitate minima. (Dar despre onorariile minimale si povestea lor, altadata.)

Apoi, pe durata mandatului de Ministru al Justitiei al unei doamne de trista faima, astazi mare europarlamentar, s-a creat posibilitatea pentru oricare absolvent de facultate de drept, sa aiba calitatea de avocat, o creatie improprie, un fel de struto-camila abuziva. si au imbracat robe si au legitimatii aidoma noua, au cabinete, au tupeu, traiesc si castiga la limita legii, pe spatele nostru, in dauna noastra. Adaugati asta la inflatia de absolventi de studii juridice si veti avea masura exacta a deriziunii in care respira profesia noastra si nu e numai asta!

In mediul rural, secretarii de primarii, siliti de legea functionarilor publici, sa aiba studii superioare, au facut, la randu-le, Facultati de drept, obscure, periferice, alandala. De ce sa nu redacteze procese si actiuni civile, doar cunosc si ei destula carte si isi rotunjesc veniturile, au cunostinta despre situatii particulare ale oamenilor din zona lor? Chiar asa! Imi spunea o colega despre un politist dintr-o comuna ca stabileste amenzi si tot el redacteaza plangeri contraventionale. E colosal, dar se poate, se practica. Si nu avem mijlocul de a cenzura definitiv asemenea practici.

3.Puterea parchetelor si raportul de putere al acestora fata de intreg sistemul judiciar penal.

Sub aspectul acesta, lucrurile iau infatisare dramatica, s-a glisat imperceptibil, dar grav, catre o dictatura a procurorilor, intarita metodic de acele protocoale securizate incheiate cu SRI. Zilele recente, cind imi creionam citeva idei pentru acest text, am lecturat pozitia unei doamne procuror cu resposabilitati majore in DIICOT, citez: ”colaborarea cu SRI este nu fireasca si indreptatita de lege, este vitala”. Ca sa nu pomenesc si despre “satisfactia suprema” pe care, tot un domn procuror, candidat la o demnitate profesionala importanta, o declara cu mare pompa, explicand nonsalant, cum a facut ancheta in mod”creator”, in vederea obtinerii pronuntarii unor condamnari penale!

Avind in vedere domeniul si competentele speciale ale DIICOT - combaterea terorismului, protectia securitatii nationale, combaterea traficului de droguri si persoane, lucrurile chiar pot sta asa cum sustine aceasta doamna procuror. Cred ca este necesara vigilenta serviciilor, dar cat de departe pot duce ele supravegherea cetateanului, a avocatului unor inculpati, a celor pe care ii frecventeaza anumiti indivizi? De ce comisia parlamentara specializata nu are inca in fata intinderea exacta a mandatului serviciilor? De ce nu stim noi si publicul? De ce nu este limitata competenta SRI la vigilenta si se poate ca actiunile lor sa fie considerate probe? Iata, intrebari, dileme legate de procedura, de calificarea unor date ca probe, intrebari despre competenta si legalitate intr-un stat ...zice-se ...de drept.

DNA a fost, la randu-i, beneficiara acestor modalitati probatorii. Nu mai putem dibui unde este insemnata, stigmatizata, soarta unui om, in care birou de procuror, in care locatie a SRI? De la ce inaltimi se sugereaza ca cineva a devenit ” persona non grata”si i se constituie un dosar care este tinut apoi ca scrisoarea lui Caragiale, iar, in caz de nevoie, ”pac si la razboiu”. Pentru noi, care stam alaturi de client si caruia ii suntem datori sa-i garantam tinuta si respectul procedurilor, lucrurile stau mult, mult mai rau. Vedem dosarul DNA dupa ce are deja metri cubi de material probator si, in aceste conditii, speram, totusi, sa putem contesta legitimitatea unor probe si a unor proceduri, speram sa demolam constructia si arhitectura unor rechizitorii, argument cu argument.

Facem asta, mereu, corect si responsabil, intr-o lupta inegala, abia dupa ce clientului, retinut pe durata a douazeci si patru de ore, i s-a facut oferta de a deveni delator pentru a i se imbunatati situatia penala sau de a ramane doar martor. Sub care conditie? Sa spuna despre altii, prazi mai mari, sa spuna orice care sa intareasca parerea deja condamnatorie a procurorului? Asta este negocierea procedurala la nivel de parchete. Clientii nostri sunt tinuti sa astepte ore in sir, sub teroarea incertitudinii, sedusi, ispititi, transportati cu catuse prin sali de audiere pentru delatiune metodica, subversiva pentru orice calitate si demnitate umana. si asta pentru ca procurorii au scopul determinat si cert de a trimite in judecata spre condamnare, daca nu pe acesta, atunci pe altul, mai mare ca el. Asta imi aminteste de inchizitia iezuita, de siretenia ei nelimitata si temuta.

Am aflat ca procurorii DNA raman activi si dupa condamnarea definitiva a inculpatilor trimisi de ei in judecata. Au pretentia, complet nelegala, de a participa si de a pune concluzii in dosarele de eliberare conditionata care sunt, ”apud legem”, in competenta materiala a instantelor de baza, a Judecatoriilor si Parchetelor de pe langa judecatorii. si intra in sala de sedinta, sustin din nou tezele incriminatorii din rechizitoriu, abuzeaza, iar judecatorii nu protesteaza, ii asteapta, accepta aceasta calcare a legalitatii. De ce sunt temuti acesti procurori, pe ce se bazeaza atunci cand fac asta?

Sa ne fie limpede ca acestea sunt exemple de justitie represiva, mai periculoasa pentru societate decat infractiunea insasi.

Si de aceea, este necesar sa devenim vocali, sa oprim cu ratiunea aceste derapaje care, in mod surprinzator, se bucura de sustinere publica, sub auspiciile manipularii prin cateva teze de entuziasm justitiar. Trebuie sa spunem ca datoria noastra este sa oferim aparare celui din urma om, pentru ca este in natura omului dreptul de a avea un proces corect si acesta sa fie condamnat dupa un proces, nu inaintea procesului. Doar Dumnezeu poate judeca fara proces, dar este deasupra ratiunii noastre judecata Lui.

Vedem condamnari ”ab initio”, in dispretul prezumtiei de nevinovatie, atat de verbalizata prezumtie, dogmatica pentru orice democratie, dar de ce oare atit de ineficienta la noi?

Si ca sa vedeti...intimplari..ce tin de”banuiala legitima “ a avocatului din mine: se intampla ca mandatul de supraveghere a telefoanelor, de exemplu, sa se extinda nepermis asupra conversatiilor confidentiale ale avocatilor cu partea aparata de ei, partea suspecta. Se intampla ca se generalizeaza frica si nesiguranta, se intampla ca ajungem sa vorbim in soapta sau prin semne in propriile noastre case, se intampla sa avem familie si lasitati, se intampla se denuntam contractul de asistenta juridica, sa ne retragem pentru a ne proteja cercul vietii noastre intime. Iata, se intampla sa ramanem fara protectie legala in fata abuzurilor concertate ale parchetelor si serviciilor. Iar nivelul de stress atinge cote care ne pun in pericol integritatea fizica si psihica, frica imbolnaveste, extenueaza omul, ii imputineaza puterea personala si valoarea.

Si ajungem sa privim cu neputinta la exercitiile mediatice de decapitare ale unor destine, furibund, continuu, fara etica. Justitia televizata, executiile publice in direct, speculeaza in telespectator instinctul si bucuria feroce pentru distructie. Animalul social adora sangele, iar noi – cei lucizi si avizati – privim cu neputinta la spectacolul catuselor.

Am citit in ultimul timp, mai mult din curiozitate, analizele facute de factorii responsabili din institutiile de specialitate, in principal CSM si MJ, redactate cu maxima probitate, despre activitatea DNA si am gasit acolo pozitii juste,exprimate public si aparate cu argumente juridice, in proximitatea unor probleme de genul : ” voi stiti ce inseamna pentru un om sa fie retinut si arestat, apoi achitat? intelegeti tragedia prin care poate trece un om?” intrebarea nu si-a gasit ecoul si nu era nici macar retorica, era intrebare obiectiva, in maniera corecta si in respectul drepturilor omului.

Eu sunt convins ca noi stim ce dorea sa spuna raportorul respectiv, pentru ca noi cunoastem neputinta de a nu putea evita catusele pentru clientul nostru, ne simtim invinsi si neputinciosi. Noi suntem acolo, cand in jumatate de ora dupa convocarea la Parchet, i se aduce la cunostinta actul de inculpare si este retinut cu propunere de arestare. Intre timp, celebrele ”surse” de presa, arunca zvonul. In cateva ore, unui om i se ia totul: libertatea, sanatatea, integritatea psihica, familia, prestigiul, onoarea, imaginea publica.

Isi mai imagineaza cineva ca achitarea ulterioara ar putea avea, cum ar fi firesc pina la urma, caracter reparatoriu?

Cred cu mare convingere ca avocatii romani, din rindul carora am onoarea sa fac parte, nu sunt, si nu au fost vreodata, niste naivi. Aici, la acest nivel, moare orice vis democratic, aici sucomba drepturile omului, aici ne este noua lezata grav si profund demnitatea profesionala, aici, in usa parchetelor, la incheietura incatusata a clientului nostru...

Si pentru ca am ajuns aici, nu vreau sa trec mai departe fara sa amintesc un tip de comportamnet culpabil al unora dintre confratii nostri, unii dintre ei titrati, vizibili, avocati „de succes”, cum se uziteaza expresia. Fac o greseala de baza: dau garantii im-pertinente clientului. Le garanteaza libertatea la finele procesului, chiar si dupa condamnarea certa la judecata pe fondul pricinii; fara un just procent de indoiala, fara sa acorde consideratie suferintei posibile a clientului, care ar primi mai bine incarcerarea daca ar fi pregatit sumar pentru asta.

Nu e bine, nu e bine deloc. De ce se uita oare ca obligatia noastra este una de diligenta si nu de rezultat? Mereu am spus, daca faceti asemenea erori pentru a va justifica onorariul, “veti sfarsi sub roti”. Pentru ca, iata ce se intampla: condamnarea definitiva, inainte de a deveni publica prin afisare pe portal, se comunica Politiei de jurisdictie si clientul condamnat este ridicat din asternut, complet nepregatit, in soc. Si acesta, familia lui, prietenii solidari vor arunca toate pietrele in tagma noastra. Nu mai conteaza, in acele clipe, calificarile, prestatia de exceptie, efortul in aparare, rabdarea si timpul alocat pricinii.

4.Nu suntem o breasla unita.

Suntem profesionisti ai legii complet divizati si unora le place asta, in ciuda eforturilor neintrerupte ale organelor profesiei de a pastra unitatea acesteia. Este derutanta si vicioasa aceasta trasatura a noastra, ca oameni. Conflictul, care este doar regie la bara, in sala de judecata, este mutat in vietile noastre. Ne facem unii altora sicane nepermise, suntem delatori, agresivi, practicam concurenta neloiala, barfa, suspiciunea. O colega de-a mea a aflat de cateva ori ca murise, eu am aflat ca nu mai sunt avocat , o alta a aflat ca e incompetenta. Am aflat acestea, in detalii, de la justitiabili. Iata, suntem distructivi in tagma noastra, suferim de boala lipsei de empatie si solidaritate. Mai grav, aceste lucruri pleaca din casa, sunt vizibile in ochii instantelor, in ochii clientilor si este regretabil. Pierdem mult din valoarea umana, pierdem putere in actul de justitie. Va propun tuturor un gest de autoanaliza.

Din punctul meu de vedere, este inutil sa va sfasiati concurenta. In profesia noastra se aplica principiul Junimii literare: ”intra cine vrea, ramane cine poate”. Timpul aseaza nisipul de la sine si il separa de aur. Mai curand sa va doriti adversari puternici, decat adversari slabiti, doar asa veti performa vreodata.

Ar mai fi de spus despre absenta uceniciei reale pentru colegii nostri tineri. A disparut durata analitica a furtului de meserie, a muncii de jos, obedienta, grea, silnica, dar necesara. Poate se va reveni vreodata la metodica mai veche, depinde incotro ne indreptam noi, ca profesionisti ai dreptului,incotro se indreapta societatea.

Spuneam la inceput ca vom reusi pana la urma prin noi insine, in mod solitar si solidar, doar astfel. In mod solitar, cred ca vom sti sa fim sclipitori, activi, atenti, vocali in media si periodicele de specialitate, cred ca veti dezbate, veti afirma, veti accesa logica juridica sau ” logica algoritmilor”, daca aceasta se prefigureaza. Veti rezista prin calitatea prestatiei, aceia dintre dv. care aveti chemare profesionala reala; avocatura este profesie de vocatie, exclusiv. Avocat te nasti, experienta si cultura juridica adauga miez si stralucire, experienta umana si viata aduc profunzime, calitate, forta. Avocatura va deveni ceea ce vom deveni noi.

In mod solidar, iata, calitatea de cetateni europeni ne da prerogativa de a ne angaja in demersul pentru adoptarea Conventiei europene privind profesia de avocat al carui text va fi redactat de Consiliul de Ministri. Vom sti cum stam si cum suntem protejati. Acest normativ ne va da un plus de siguranta si protectie suplimentara celeia pe care ne-o asigura, intern, organizatiile noastre profesionale si UNBR.

Aceasta Conventie va asigura, asa cum se prefigureaza, exercitiul profesiei noastre conforma cu scopul actiunii noastre judiciare de aparare a statului de drept si a drepturilor omului. Protectia noastra este protectia dreptului clientului nostru la aparare reala, la proces corect. Se intentioneaza si se va face, desigur, garantarea confidentialitatii relatiei avocat-client si se va asigura secretul profesional in mod absolut. Asta inseamna ca vom fi eliberati de temeri. Orice derapaj in materia asigurarii apararii reale va putea fi semnalat prin petitii ale organismelor profesionale adresate APCE. Se va crea totdata un corp de experti in materia protectiei profesiei noastre si, anual, se vor intocmi rapoarte regulate nationale. Ideea este generoasa, coercitiva, benefica.

Nu avem a ne teme, pentru viitor, decat de propriile noastre slabiciuni si incongruente. Nu este nevoie sa ne angajam in lupte de cruciati cu societatea, sistemul, sistemele, decat in situatia limita in care ne-ar fi lezat statutul si legea de functionare. Imi place sa cred ca putem reforma profesia incepand cu noi insine, pornind de la atitudine, colegialitate, tinuta si tinuta profesionala, cultura juridica si calitate umana. Mereu vor fi greutati si neajunsuri, dar vom da gres de fiecare data cautand cauza principala a problemelor altundeva decat la noi insine. Sa nu avem suflete mici, este esential.

In rest, vom merge cu lumea unde se duce ea, atenti sa-i vedem pulsul si directia. Asta e tot. Sau aproape tot.