Acum sunteţi în CSM; implicaţi-vă!

Pai se implica deja, in maniera sa proprie. Vorbeste, scrie. Ca nu spune nimic concret si cu efect practic conteaza mai putin, important e sa se vada ca "militeaza", "combate" bine. Un judecator militant perfect.
Fraierii care cred ca asta va face ceva altcum decat ii dicteaza interesul personal, vor avea o deceptie. Sau sunt asa de pasivi incat nici deceptie nu sunt in stare sa aiba.

Asta timpul o va dovedi.

Sa luam o borna temporala si reluam atunci discutia. Say, 1 octombrie 2011?
Mai este o cale de verificat, sensul invers, retrospectiv, al timpului. Un om care de 7 ani nu face decat sa vorbeasca, scrie, etc., se poate schimba in om de actiune din flecar?

Si ce ati fi vrut d-le Petre, sa nu vorbeasca? Cuvantul este o arma redutabila. Dl. Bota are perfecta dreptate:„Acum sunteţi în CSM; implicaţi-vă!”. Pe langa cuvant are la dispozitie si parghiile din interiorul sistemului. Sunt convins ca dl. Danilet le va folosi pentru evolutia pozitiva a sistemului. judiciar.

si cum ar trebui domnul Danilet sa actioneze ? Nu vedeti ca Lupascu & CO au organizat acest concurs PANA la intrarea in paine a noilor candidati ? In luna ianuarie Senatul va certifica alegerile...insa pana atunci judecatorii vor ajunge la ICCJ

De data aceasta tind sa le dau dreptate celor care-l cunosc pe domnul judecator! Ii urmaresc de ceva vreme spusele publice si constat... ca si in cazul altor viitori membri CSM ori ca nu stiu despre ce este vorba in propozitie, ori se fac ca nu stiu!
Spre exemplu, nu poti afirma ca viitor membru CSM ca functiile de conducere de la instante, inclusiv la ICCJ, se fac pe baza unui simplu interviu. Legea este mai mult decat evidenta in acest sens. Asa cum este de evidenta si in cazul numirilor la ICCJ. Nu poti emite un Ghid care sa bata legea! Nu inteleg de ce se comenteaza atat, dar din 2004 nimeni nu face nimic (ma refer la initiative legislative)!
In plus, am observat ca nici macar un candidat inscris in cursa pentru CSM nu a pus in discutie rolul judecatorului suprem.
Domnule Judecator, viitor membru CSM, rolul ICCJ este acela de interpretare si aplicare unitara a legii! Punct! Va preocupa modalitatea de numire a judecatorilor, dar fara sa aveti in vedere rolul acestei instante. ICCJ nu are nevoie de magistrati care sa judece mii de dosare ca instanta ordinara, ci de magistrati care sa fie preocupati de infaptuirea rolului constitutional pe care ICCJ il are! Nicaieri in lume judecatorii supremi nu sunt numiti prin concurs sau alte metode specifice instantelor ordinare! De aceea, preocuparea dvs. pentru numirile la ICCJ ar trebuie sa se indrepte spre adoptarea unei modificari legislative care sa asigure numirea unor magistrati (si nu neaparat judecatori), oameni foarte bine pregatiti si constienti de rolul instantei supreme.

Te inseli. Ideea nu deranjeaza, ideea zboara, dispare, eter. Actiunea deranjeaza. Prin urmare, numeni nu va fi vreodata deranjat de Danilet, vorbitor si atat.

Danilet sufera enorm ca nu este bagat in seama...S-a evidentiat cu ceva? Eu din ce scrie nu-mi pot face o parere...

Dar despre gradul profesional suprem obt.de procurorii dna, diicot de ce nu comenteaza domnia sa!?sau despre raspunderea materiala a procurorilor respectivelor institutii in urma proceselor pierdute in instantele interne si la cedo.despre faptul ca niciun procuror nu a fost scos din magistratura in urma abuzurilor comise si dovedite in cauzele cedo si hot.definitive ale instantelor interne.
nu a primit unda verde de la d-na Macovei?d-ul jude face parte dintr-o ultima incarcatura a calului troian portocaliu patruns in csm.o sa va convingeti in scurt timp de convingerile domniei sale, de plecaciunile in fata mai marilor vremelnici si de interesele portocalii pe care le poarta in spate sub stindardul tanarului militant ptr.o justitie curata.

Interviu la csm spune d-ul Danilet!pai ca sa va dau doar un ex.judecatori ca Leontin Coras sau Ioan Garbulet sa dea interviu cu el, ca sa ce ca sa-l invete cate ceva?nici nu s-ar mai deplasa oamenii atata drum, ptr.a fi evaluat de niste nulitati in materie.

Revenind la subiect, câteva precizări sunt necesare:
- Este exagerată afirmaţia că interesul public cu privire la promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi maxim, în condiţiile în care nici în presă, nici în sistem nu au apărut luări de poziţie de amploarea celor invocate de autor;
- Avizul consultativ (în realitate raportul consultativ) asupra promovării, întocmit de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu completează condiţiile legale de accedere în funcţia de judecător la această instanţă, ci constituie una din cerinţele legale (art. 52 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată);
- Cât priveşte interviul, atât de criticat, el nici nu figurează între condiţiile prevăzute de lege pentru accederea în funcţie, aşa că poate fi uşor eliminat;
- Ideea că un candidat ar trebui să îndeplinească şi alte condiţii decât cele legale este periculoasă, mai ales atunci când vine de la un magistrat, viitor membru al CSM;
- Mă bucură faptul că autorul a ajuns la concluzia că integritatea şi demnitatea nu sunt singurele valori ale profesiei de magistrat, ci, aşa cum arătam altădată, la fel de importante sunt competenţa, obiectivitatea şi echilibrul. Numai că schimbarea opiniei trebuie să intervină în urma unei profunde analize a temei în discuţie, nu în funcţie de interesul de moment;
- Propunerea ca CV-ul candidaţilor să fie public iar ei să poată fi intervievaţi şi de colegi, de profesori universitari, avocaţi şi ziarişti – pentru a transforma numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o chestiune de interes naţional – denotă nu numai populism, ci şi o evidentă neîncredere în CSM şi, implicit, în propriile forţe ale autorului. Poate este cazul să ne reamintim că în materie de instituţii şi de legislaţie nu există drepturi de autor, astfel că poţi urma fără probleme exemplul altor state. Ideea originalităţii cu orice preţ a fost abandonată, cred, chiar de cel care a lansat-o în urmă cu 20 de ani, şi credeam că de atunci a fost definitiv uitată;
- Nu trebuie omis faptul că există o legătură directă între calitatea examinatorului şi cea a examinatului. Formulările neglijente de genul „Nu de puţine ori au existat acuze legate de lipsa unor criterii meritocratice pentru efectuarea acestor numiri, motiv pentru care de multe ori au fost formulate contestaţii sau unii candidaţi iniţial respinşi au formulat din nou cerere de promovare la ICCJ, şi uneori chiar la câteva zile sau chiar ore au fost admişi”, sau de genul „aş vedea necesar şi consultarea …” explică, poate, necesitatea autorului de a fi ajutat în activitatea de evaluare a altora;
- Instanţele sunt superioare sau, după caz, inferioare, numai în privinţa gradului de jurisdicţie, deoarece judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (art. 124 alin. 3 din Constituţie şi art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, republicată). Cum soluţiile instanţei supreme nu sunt asimilate legii, ele nu pot fi urmate orbeşte de judecătorii celorlalte instanţe decât dacă se impun prin forţa argumentelor invocate în sprijinul interpretării legii – pentru că numai aşa instanţa supremă îşi poate îndeplini rolul de a asigura „…interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale” (art. 126 alin. 3 din Constituţie).

Dragă dan Magdalina, te contrazic - ,,Cum soluţiile instanţei supreme nu sunt asimilate legii, ele nu pot fi urmate orbeşte de judecătorii celorlalte instanţe..."
În Cauza Beian (M.Of. nr. 616 din 21.08.200, C.E.D.O. critică :

,,31. …soluţia la care au ajuns instanţele interne … în contradicţie cu cele ale altor instanţe şi, în special, ale Înaltei Curţi de Casaţie, în baza cărora reclamantul se putea aştepta în mod rezonabil să aibă câştig de cauză.
40. Curtea concluzionează că această incertitudine jurisprudenţială a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obţine beneficiul drepturilor prevăzute de Lege…
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie”.

A se vedea şi art. 126 (3)din Constituţia României:

,,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.”

Pentru a fi mai exacţi:
Potrivit paragrafului nr. 31 din cauza Beian împotriva României: „31. Reclamantul invocă faptul că interpretarea primului articol din Legea nr. 309/2002 a adus atingere principiului siguranţei juridice. El expune faptul că soluţia la care instanţele interne au ajuns în cauza sa erau în contradicţie cu cele ale altor instanţe şi în special ale Înaltei Curţi de Casaţie, în baza cărora s-ar fi aşteptat să aibă câştig de cauză.”
Este vorba, aşadar, despre ceea ce susţine reclamantul, nu despre ceea ce a constatat Curtea.
Mai departe, în paragraful nr. 40 Curtea concluzionează asupra celor constatate în paragrafele nr. 37 - 39, al căror conţinut îl redau integral:
„37. Desigur, divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanţe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei (Zielinski şi Pradal şi Gonzales şi alţii împotriva Franţei [GC], nr. 24846/94 şi 34165/96 la 34173/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speţă, trebuie constatat că Înalta Curte de Casaţie se afla la originea acestor divergenţe profunde şi persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare din ţară, este în sine contrară principiului siguranţei publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr. 28358/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-şi îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casaţie a devenit ea însăşi sursa nesiguranţei juridice, micşorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII şi Păduraru citat anterior, paragraful 98, şi, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr. 32978/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudenţială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obţine beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condiţiile în care altor persoane care au prestat o muncă forţată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispoziţiile acestei legi.”
În concluzie, în cauza Beian, Curtea a constatat că divergenţele de jurisprudenţă de la nivelul instanţei supreme afectează însuşi principiul securităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care instanţele naţionale „…trebuie să asigure previzibilitatea şi coerenţa jurisprudenţei tuturor jurisdicţiilor naţionale, pe calea unor mecanisme specifice, de natură să conducă la realizarea acestui obiectiv.” (Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Editura 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 452).
Cu alte cuvinte, pot exista diferenţe în jurisprudenţa unor instanţe ce fac parte dintr-un sistem judiciar format dintr-un ansamblu de astfel de instanţe de fond având competenţă teritorială diferită, diferenţele pot fi de nuanţă şi nu de substanţă, pentru că în acest din urmă caz instanţa supremă trebuie să intervină prin mecanisme specifice, pentru unificarea practicii judiciare.
Revenind la soluţiile instanţei supreme şi la caracterul lor obligatoriu sau nu pentru judecătorii instanţelor inferioare în grad, s-a arătat deja că nu există ierarhie în interpretarea legii, ci în controlul interpretării ei (Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 53), şi că deciziile instanţei supreme „trebuie să se impună prin forţa argumentelor, iar nu prin forţa autorităţii (V.M. Ciobanu, G. Boroi, M. Nicolae, Modificările aduse Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, în Dreptul nr. 2/2001, p. 5).
Cum art. 3 din Codul civil şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 obligă judecătorul să judece chiar dacă legea nu prevede, este neclară sau incompletă, cu atât mai puţin el nu se va putea scuza pe motiv că instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra respectivei probleme de drept.
Cât priveşte deciziile pronunţate de instanţa supremă în interesul legii, a se vedea comentariile prof. dr. Ion Deleanu din tratatul amintit mai sus (ediţia 2007 putând fi găsită în format electronic în Legalis)
Oricum, este de apreciat faptul că discuţia s-a reîntors la subiect.

Dragă Magdalina, avocaţii mei au 9 decizii ale ÎCCJ prin care li se recunoaşte nevinovăţia şi/sau calitatea de avocat. Dacă un judecător le ignoră şi condamnă un avocat pentru 281 c.p., el se adresează CEDO, invocă BEIAN vs. Romania, câştigă şi apoi revizuieşte hot. internă de condamnare. Concluzia: Judecătorii trebuie să se supună orbeşte deciziilor ÎCCJ! Chiar dacă nu îţi convine!

intradevar,neuronul si hormonul,dar despre implicare cu noii baroni,ca despre cei vechi stim

corect COP, nu ezixta. :)) va astept in sala sa vad ce cunostinte aveti, pentru ca m-am lamurit cu voi pana acum