Curtea de Apel Cluj a facut publice motivele achitarii definitive a presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, si a celorlalti cinci inculpati din celebrul dosar „Caprioara”, trimisi in judecata in iunie 2006 printr-un rechizitoriu intocmit de procurorul DNA Horatius Baias (foto dreapta) - actualul sef al Serviciului Tehnic al parchetului anticoruptie. Este vorba despre decizia nr. 1589/A/18.12.2015 a judecatorilor Claudia Ilies si Valentin Chitidean de respingere ca nefondat a apelului DNA impotriva sentintei nr. 140/06.02.2015 prin care judecatorul Lucian Buta, de la Judecatoria Cluj-Napoca, a stabilit ca faptele retinute in sarcina celor sase inculpati - utilizare a creditului in alte scopuri, abuz in serviciu si fals intelectual - nu sunt prevazute de legea penala ori nu au fost savarsite cu vinovatia prevazuta de lege.

Dintre considerentele pentru care judecatorii de la CA Cluj au dispus respingerea apelului DNA si mentinerea solutiei de achitare, un aspect ne-a atras in mod special atentia. El se refera la critica pe care parchetul a adus-o sentintei in ceea ce priveste indepartarea din materialul probator a rapoartelor de constatare intocmite in cauza de specialistii DNA, obiectie pe care magistratii au considerat-o nefondata. In acest sens, judecatorii Claudia Ilies si Valentin Chitidean au analizat daca cele doua rapoarte tehnico-stiintifice pe baza carora DNA si-a construit acuzatiile respecta egalitatea armelor si contradictorialitatea, din perspectiva obligatiei organelor judiciare de a asigura un proces echitabil, constatand ca inculpatii au fost privati de posibilitatea de a contesta, prin administrarea unui alt mijloc de proba, rapoartele de constatare efectuate in cauza inca din cursul urmaririi penale, cand procurorii au respins cererea de efectuare a expertizei.

Judecatorii Curtii de Apel Cluj au concluzionat ca privarea inculpatilor de posibilitatea de a contesta rapoartele de constatare efectuate de DNA a determinat ruperea echilibrului dintre acuzare si aparare in administrarea probelor, deci incalcarea principiului egalitatii de arme. In plus, instanta de control judiciar a stabilit ca rapoartele de constatare efectuate in cursul urmaririi penale nu s-au rezumat la clarificarea unor aspecte tehnice, ci au depasit limitele specifice ale unui raport de constatare, chiar prin obiectivele stabilite.

Iata pasajul din motivarea deciziei judecatorilor Ilies si Chitidean referitor la rapoartele de constatare intocmite de DNA (decizia poate fi citita integral la finalul articolului):

"Opiniile avansate prin rechizitoriu s-au bazat pe rapoartele de constatare ce au determinat formularea acuzatiilor penale. Intrucat parchetul a criticat considerentele primei instante vizand modul de administrare a rapoartelor de constatare intocmite de specialistii DNA, instanta apel va analiza aceasta critica.

Curtea constata ca rapoartele de constatare in cauza, ca orice alt mijloc de proba, inainte de a putea face parte integranta din materialul probator evaluat de catre judecator in procesul deliberarii, trebuie supuse analizei avand ca obiectiv asigurarea respectarii standardelor impuse de principiul egalitatii armelor si de principiul contradictorialitatii, din perspectiva obligatiei organelor judiciare de a asigura un proces echitabil, impus de art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Principiul egalitatii armelor, in esenta, semnifica tratarea egala a acuzarii si a apararii, fara ca una sa fie dezavantajata in raport cu cealalta, iar principiul contradictorialitatii presupune nu doar ca partea sa ia cunostinta de existenta raportului de constatare tehnico-stiintifica, ci presupune posibilitatea pentru partile unui proces de a discuta si de a contesta raportul de constatare in fata instantei in conditii de contradictorialitate.

Prin asigurarea respectarii celor doua principii se urmareste evitarea punerii instantei in situatia de a solutiona cauza doar pe baza raportului de constatare intocmit de specialistii DNA, fiindca solutia trebuie sa fie pronuntata pe baza verificarii si evaluarii intregului material probatoriu administrat in cauza.

Analizand respectarea celor doua principii in cauza, Curtea constata ca partile au fost private de posibilitatea de a contesta prin administrarea unui alt mijloc de proba rapoartele de constatare efectuate in cauza inca din cursul urmaririi penale, cand organul de urmarire penala a respins cererea de efectuare a expertizei.

Privarea inculpatilor de posibilitatea de a contesta rapoartele de constatare a determinat ruperea echilibrului dintre acuzare si aparare in administrarea probelor, deci incalcarea principiului egalitatii de arme.

Teoretic se poate pretinde ca dezbaterea orala a rapoartelor de constatare ar fi apta sa asigure un proces echitabil, insa in concret dezbaterea este inutila, fiindca ar fi bazata pe o singura constatare, unilaterala, a starii de fapt, cea din rapoartele initiale.

In cauza Cottin c. Belgiei din 2 iunie 2005, par. 31-32, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, referitor la efectuarea unei expertize efectuate fara participarea inculpatului, ca posibilitatea indirecta de a discuta un raport de expertiza prin memorii sau oral nu asigura dreptul de a participa la expertiza si a lipsit reclamantul – care a invocat caracterul pur teoretic al dezbaterii – de posibilitatea veritabila de a comenta eficace un element de proba esential.

Mai mult, astfel cum a observat judecatorul fondului, rapoartele initiale nu constata o stare de fapt, ci analizeaza dispozitii legale, avanseaza opinii juridice cu privire la cum ar fi trebuit sa se desfasoare activitatea administrativa si trag concluzii considerate absolute.

Acest dezechilibru a fost sesizat si de catre legiuitor care, in noul cod de procedura penala a prevazut expres in art. 172 alin. 12 C.pr.pen., fara a mai lasa acest aspect la interpretarea organului judiciar, ca acesta va dispune efectuarea unei expertize dupa finalizarea raportului de constatare ... cand concluziile raportului de constatare sunt contestate. De aceea, din perspectiva noului Cod de procedura penala, ce guverneaza judecarea apelului de fata, este discutabil daca rapoartele de constatare tehnico-stiintifice, ce au fost contestate, constituie mijloace de proba in absenta efectuarii, din motive obiective, a expertizei judiciare, prev. de art. 172 alin. 12 C.pr.pen.

Acelasi standard era asigurat si prin dispozitiile art. 115 alin. 2 din Codul de procedura penala anterior, doar ca nu a fost respectat in aceasta cauza.

S-a mai observat ca, desi instanta nu este legata de concluziile expertizei, aceasta, prin sine, poate sa influenteze intr-o maniera preponderenta aprecierea instantei si sa confere opiniei expertului o greutate cu totul particulara, incalcandu-se art. 6 par. 1 din Conventie, dreptul partilor la un proces echitabil vizand prezervarea intereselor partilor si cele ale unei bune administrari a justitiei.

Chiar daca s-ar putea trece peste examenul legat de fiabilitatea rapoartelor de constatare intocmite in cauza, considerand ca acestea fac parte din materialul probator ce trebuie sa stea la baza pronuntarii solutiei, in mod judicios prima instanta le-a inlaturat.

Intr-adevar, acestea contin, mai mult decat constatarea unei situatii de fapt, interpretarile acesteia de catre autorii rapoartelor.

Rapoartele de constatare efectuate in cursul urmaririi penale nu se rezuma la clarificarea unor aspecte tehnice in activitatea de urmarire penala, ci depasesc limitele specifice ale unui raport de constatare, chiar prin obiectivele stabilite. Astfel, raportul de constatare (f.539 vol. 40 d.u.p.) efectuat in urma rezolutiei procurorului din 24 noiembrie 2005 de catre Tataru Dumitru, specialist in cadrul Departamentului National Anticoruptie – Serviciul Specialisti are ca obiective, printre altele: legalitatea solicitarii adresate Ministerului Administratiei si Internelor in baza careia Guvernul a aprobat 3 miliarde lei din fondul de rezerva, daca suma de 3 miliarde lei putea fi utilizata pentru achizitia Complexului turistic Caprioara, daca platile efectuate in cursul anului 2005 au avut o baza legala, daca aceste fonduri, prin modul de alocare au produs pagube, ce sume sunt necesare pentru reabilitarea complexului, care este posibilitatea reala de alocare a acestor sume, care a fost oportunitatea investitiei si daca sumele destinate intretinerii complexelor Rucar si Hanul dintre vii au fost legal alocate.

Pentru a raspunde la aceste obiective, autorul raportului, de exemplu, doar pe baza analizei unei adrese a constatat ca presedintele Consiliului Judetean Vrancea ori nu a cunoscut ori a ignorat prevederile art. 42 din OUG nr. 45/2003 privind finantele publice locale, implicit a faptului ca achizitia de imobile nu face parte din categoria investitii in derulare, ci din alte cheltuieli de investitii, ori a incercat si a reusit inducerea in eroare a ministrului Administratiei si Internelor caruia i-a fost transmisa solicitarea.

Prin simpla trecere in revista a unor texte legale s-a constatat, de exemplu: ca nu se justifica includerea solicitarii Consiliului Judetean in anexa 1 A HG nr. 1793/2004 prin care i-a fost repartizata suma de 3 miliarde lei; specialistul a mai constatat neconcordante, nereguli si ilegalitati (f.552 vol.40 d.u.p.) concluzionand ca inculpatul Marian Oprisan nu a respectat prevederile din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, ale OUG nr. 45/2003 privind finantele publice locale, ale Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Judetean Vrancea, ca oportunitatea investitiei nu se justifica fiindca complexul era nefunctional si fiindca din momentul achizitionarii acesta se afla in conservare.

Referitor la provenienta fondurilor de intretinere a celorlalte doua unitati, Hotelul Rucar si Hanul dintre vii, s-a aratat ca trebuiau realizate venituri din exploatarea acestor obiective, care ar fi constituit sursa de finantare, deci nu a existat sursa bugetara si nici baza legala.

La fila nr. 571, raportul de constatare stabileste persoanele raspunzatoare pentru nerespectarea prevederilor legale, indicandu-i pe o parte dintre inculpati, dar si pe numita Pavel Mariana – sefa Biroului Consiliului judetean care a vizat pentru controlul financiar preventiv documentele de plata.

In celalalt raport de constatare (f. 1 vol.III d.u.p.) dispus prin rezolutia nr. 48/P depus la dosar in 7 martie 2006 si intocmit de Hanganu Laurentiu, obiectivele, printre altele, au fost: daca fondurile alocate Consiliului Judetean Vrancea pentru pietruirea drumurilor comunale au fost utilizate conform destinatiei, daca Agentia de implementare a respectat legislatia in vigoare, daca au fost respectate obligatiile din contractul de imprumut subsidiar, sa se stabileasca persoanele vinovate, prejudiciul cauzat si valoarea acestuia; legalitatea incheierii contractelor de prestari servicii, daca facturile sunt reale, daca facturile si platile efectuate catre dirigintii de santier sunt reale, daca acestia si-au indeplinit atributiile, daca executantii au avut contracte de excavare, daca membrii comisiilor de licitatie si receptie si-au respectat atributiile, daca s-a cauzat vreun prejudiciu, ce norme legale au fost incalcate si cine se face vinovat de incalcarea acestora.

Se observa ca obiectivele raportului de constatare vizeaza aplicarea legii la starea de fapt, astfel incat nu poate constitui o proba, pentru ca, in final, nu constata obiectiv o stare de fapt, ci doar o afirma.

Mai departe, in acest raport, se constata ca actul de imprumut subsidiar si actele aditionale au fost semnate fara aprobarea Consiliului judetean, raspunderea revenind inculpatului Marian Oprisan, ca fondurile, obiect al contractului, nu au facut parte din bugetul consolidat al judetului Vrancea, ca nu au fost inregistrate in conturile acestuia de la Trezoreria Focsani, dupa cum consiliul judetean nu este abilitat de a contracta lucrari de executie a programului de pietruire a drumurilor comunale, asa cum s-a scris eronat in art. 4 pct. 3 din Contractul de imprumut, intrucat nu a fost definit ca titular de investitii prin HG nr. 577/1997, ca art. 4 pct. 2 din contract prin care s-a autorizat Consiliul judetean sa utilizeze fondurile transferate contravin aceleiasi hotarari de guvern, ca angajarea creditului extern s-a facut contra prevederilor legale, ca lucrarile pe cele 41 drumuri comunale nu au fost efectuate conform contractelor de executie responsabili fiind ministrul MLPTL si inculpatul Marian Oprisan, ca sumele au fost gresit incadrate bugetar, ca nu s-au elaborat studii de fezabilitate, proiecte tehnice, de executie aprobate de consiliile comunale, ca anexa nr. 1 la contract a fost intocmita in mod arbitrar, consiliul judetean a efectuat plati catre executanti contrar prevederilor art. 4 pct. 2 din contract, ca unele declaratii de eligibilitate prezentate la licitatii sunt nereale; contractul de prestari servicii cu dirigintii de santier este lipsit de obiect, ca lucrarile confirmate de catre inculpatul Iacob Valeriu pentru opt drumuri comunale privesc 27,6 km, ca situatiile de lucrari nu sunt insotite de listele de consum de resurse, iar facturile fiscale au inscris situatii de lucrari nereale fara insa a se argumenta de ce; ca delegarea responsabilitatilor inculpatului Marian Oprisan catre Costeanu Ion si Rusu Liviu legate de pietruirea drumurilor nu respecta legea, fiindca nu a fost emisa ca urmare a unor sarcini date de consiliul judetean; ca nerespectarea obligatiilor, cum ar fi neinsotirea situatiilor de lucrari cu lista de resurse consumate si documente justificative, a condus la situatia la care s-au emis situatii de lucrari si facturi fiscale care nu reprezinta lucrari reale executate la data platii.

In final, specialistul a constatat ca 22 de persoane sunt raspunzatoare de incalcarea a 19 acte normative si a aratat ca raportul se completeaza cu raportul de control al Camerei de Conturi Vrancea prin care s-au constatat abateri compatibile cu cele prezentate in prezent in raport.

Prezentarea succinta a rapoartelor denota ca acestea nu reprezinta mijloace de proba apte sa faca parte din materialul probator supus, initial, evaluarii integrale de catre judecator, iar, apoi, coroborarii particulare cu restul probelor evaluate, pentru a putea fi retinute sau, dimpotriva, inlaturate la stabilirea starii de fapt ce rezulta din toate probele administrate, astfel cum prevede 103 C.pr.pen. actual, similar art. 63 alin 2. C.pr.pen. anterior; ultimul text prevedea si la data efectuarii urmaririi penale in cauza ca probele nu au valoare dinainte stabilita si ca aprecierea fiecarei probe se face de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului".

*Cititi aici integral decizia nr. 1589/A/18.12.2015 pronuntata de Curtea de Apel Cluj in dosarul „Caprioara”