Raportorii CE dovedesc o inimaginabila mostra de dublu standard
Raportul de tara ce se anunta este in mod vadit scris dupa dictarea cuplului Traian Basescu – Monica Macovei, vadita fiind prelarea, cuvant cu cuvant, a aberatiilor sustinute de acestia in ultima jumatate de an. De ce sunt aberatii: datorita, in primul rand, flagrantei contradictii cu legea si cu realitatea. Astfel, se clameaza iminenta intervenire a prescriptiei. Or, aceasta este un neadevar flagrant tipic basesciano-macovenian, deoarece:
- cat timp curge procesul penal, este intrerupt cursul prescriptiei;
- pentru infractiunile „de coruptie” (care au ca subiecti numai pe adversarii presedintelui) la care sanctiunea penala este de cel putin 7 ani, prescriptia speciala se implineste cel mai devreme dupa 10,5 ani (7 ani + ½ din 7 ani = 7 ani + 3,5 ani = 10,5 ani). Or, este de domeniul notorietatii ca dosarele „de coruptie” care au fost evocate atat de cuplul Basescu – Macovei cat si in draftul raportului de tara („dedicate” lui Adrian Nastase, Miron Mitrea, Catalin Voicu, Serban Mihailescu… si celorlalti adversari prezidentiali), faptele pentru care s-au facut trimiterile in judecata sunt sanctionate cu pedepse la care maximul prevazut de lege este de peste 10 ani, situatie in care prescriptia speciala poate interveni cel putin peste 15 ani. Or, socotind din anul 2005 (venirea la putere a lui Traian Basescu, care a generat aparitia acestor „dosare de corupţie”) prescriptia speciala se va implini, cel mai devreme, prin anul 2020, asa ca nu poate fi vorba de nici o prescriptie la acest moment!
Tot asa, in draftul raportului de tara se evoca admiterea de catre instante a probelor, indeosebi, constand in expertize. Motivatia este cinica odata ce – bunaoara – in „Dosarul Flota” s-au facut in total 3 expertize si numai in faza de urmarire penala, asa ca vorbim acum de vadita imoralitate, caci ce altceva poate inseamna utilizarea unor standarde duble si a unui dublu limbaj, decat ca probele si expertizele sunt bune daca sunt bune pentru noi, dar acelesi probe nu mai sunt bune daca sunt cerute de adversarii nostrii politici?! Mai ales ca, in dosarele instrumentate de DNA este notorie utilizarea unor experti devotati „adevarului” prezidential, care scriu dupa dictarea porcurorilor, politistilor si specialistilor DNA, sfidand cele mai elementare norme profesionale, logica elementara, buna credinta si – uneori – chiar aritmetica.
De imens ridicol sunt afirmatiile intarziate ale raportului de tara cu cat, de exemplu, in „dosarele Nastase” s-a descoperit si a fost depusa in instanta o constatare a Garzii Financiare din care rezulta ca fraudele au fost comise in realitate de firmele lui Sechelariu (Coninpuls si Vertcon) administrate de Popa Cristina si cu care A. Nastase nu avea nici o legatura (de altfel, A. Nastase se judeca in civil cu acestea, dar litigiile civile au fost suspendate la cererea DNA!). Era vorba de evaziune fiscala in dauna statului in suma de 13 miliarde de lei vechi dar, la o saptamana de la constatarea Garzii Financiare, Popa Cristina aparea ca denuntator la DNA impotriva lui A. Nastase si Irina Jianu. Ridicolul si, totodată, absurdul situatiei stau in aceea ca evaziunea fiscala era si este un delict si un prejudiciu impotriva bugetului de stat, or evidenta sarlataniei comise de DNA este data de pervertirea realitatii celei mai evidente: un prejudiciu in duana statului a fost transformat – prin ancheta DNA – in prejudiciu impotriva firmelor evazioniste Vertcon + Coninpuls iar administratorul si contabilul acestora, Popa Cristina (autorul manoperelor), au fost transformati, ca prin miracol, in parti vatamate (Vertcon + Coninpuls) si... in martor – denuntator (Popa Cristina).
Pe de alta parte, se vede ca raportorii europeni stiu chiar ceva mai mult, si anume, ca „dosarele Nastase” abunda in falsuri ce nu trebuie nicicum sa fie expertizate si dovedite in instanta, altfel se cam…. „duce dracului judetul”! Se pare fie ca informatia aceasta a circulat ceva mai greu, fie (de ce nu ?) ca raportorii CE au fost lasati in „off-side” si nu li s-au adus la cunostinta si aceste stralucite fapte de arme ale DNA.
Nu mai putin de domeniul halcinantului a fost si inceperea de catre DNA, a urmaririi penale impotriva inspectorilor ANAF (uitata astazi), inspectori care, in „dosarele Nastase” nu gasisera nici o neregularitate imputabila lui A. Nastase ! Dar, acest „artificiu” a fost necesar pentru a-l putea trimite in judecata pe A. Nastase in lipsa probelor de vinovatie, asa ca, iata ce se ascunde de fapt in spatele actualelor imputatii aduse de cuplul Basescu – Macovei instantelor romane, imputatii preluate mimetic in dratful raportului de tara: teama (groaza chiar !) ca prin expertiza independenta si obiectiva se vor dovedi abuzurile si aberatiile inimaginabile ale DNA (transformarea unor infractiuni de evaziune fiscala, in dauna bugetului de stat, in acuzatii impotriva lui Adrian Nastase, falsificarea grosolana a actelor contabile, refacera contabilitatii dupa ridicarea de catre DNA a actelor contabile, expertiza contabila cu rezultate comandate), ceea ce – de fapt - nu este decat un secret al lui Polichinelle.
Grosolania imputatiior aduse instantelor cu privire la admiterea expertizelor este de domeniul evidentei cu cat chiar specialistii DNA au explicat in propriile rapoarte, ca pentru concluziile lor nu au avut la dispozitie actele justificative prevazute de lege, situatie care exprima de fapt lipsa de valabilitate a constatarilor, din moment ce rapoartele de constatare si expertizele nu au fost efectuate pe baza documentelor justificative legale, ci pe baza unor fictiuni !
Pe de alta parte, imputatiile aduse instantelor romane si, in mod explicit, instantei supreme, dovedesc cinism tipic cuplului Basescu – Macovei, deoarece fiecare dintre beneficiarii imputatiilor aduse instantelor romane a fost, el insusi, beneficiar al acestor procedee:
- Traian Basescu, in „Dosarul Flota” – instanta suprema a dispus o solutie procedurala si nicidecum pe fond (restituire pentru refacerea rechizitoriului) si apoi, desi avea obligatia de a respecta dispozitia instantei, procurorul sef DNA, Daniel Morar, a efectuat o noua expertiza (a treia !), cu rezultate contrare primelor doua! Absudrul, ridicolul si imoralitatea acestei a treia expertize este evidenta odata ce fostul presedinte Emil Constantinescu a recunoscut ca existenta si dimensiunea fraudelor (cca. 300 mil. dolari) comise de Traian Basescu in „Dosarul Flota” erau stabilite cu certitudine prin rapoartele Ministerului Finantelor, constatarile Garzii Financiare si prin expertiza inca dinainte de instalarea guvernului Nastase (si, in anul 2000 Traian Basescu era cat pe-aici sa fie tarat in catuse prin fata camerelor TV) !
- Monica Macovei, la randul sau, a fost beneficiara unei fraude judiciare (schimbarea nelegala a completului de judecata urmata de o hotarare stramba, in care judecatorii recunosteau ca vechii proprietari aveau dreptate, dar erau – in mod vadit cinic - sfatuiti sa se adreseze la CEDO pentru obtinerea de despagubiri !)
Nu mai putin, dosarul „Casa din Mihaileanu” a fost inchis prin smecherie, deoarece – in exact aceleasi circumstante si pentru identic aceleasi fapte – DNA i-a trimis in judecata pe generalii SRI Dumitru Zamfir, Ion (Gioni) Popescu s.a., evidenta fiind dublul standard al organelor de urmarire penala, ai caror conducatori au fost numiti de presedintele Traian Basescu la propunerere ministrului Monica Macovei.
De aceea, raportorii CE - preluand dupa dictare zicerile prezidentiale si glasuirile macoveniene – dovedesc o inimaginabila mostra de dublu standard (ce a fost bun si „legitim” pentru Traian Basescu si Monica Macovei, este nelegitim pentru adversarii lor) si cea mai explicita instigare la nesocotirea legii si chiar a Conventiei (europene) pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care la art. 17 interzice abuzul de drept : ART. 17 Interzicerea abuzului de drept: “Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca implicand, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi si libertati decat acelea prevazute de aceasta conventie”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Gigi 20 July 2011 15:50 +4
# Tzundrea 21 July 2011 10:14 +3
# DOREL 21 July 2011 10:23 +3
# Catalin Racaceanu 21 July 2011 12:28 +6
# Asociatia Victimelor Magistratilor din Romania 21 July 2011 22:44 -4
# Robert 22 July 2011 08:56 +1
# ghita 23 July 2011 23:48 -1
# Radu Dragan 24 July 2011 15:20 +1
# Radu Dragan 24 July 2011 15:37 +3
# micu titulescu 25 July 2011 12:13 +1
# GABRIELA GHITA 25 July 2011 09:34 +1
Citeza pe ghita
# LUI GHITA COMENTARORUL 24 July 2011 22:57 0
# A_L_I_E_N 25 July 2011 03:37 +2
# A_L_I_E_N 25 July 2011 03:48 +2
# stupid people 25 July 2011 12:30 -2