Greselile magistratilor se vad in inchisori sau la cimitir, iar cele ale jurnalistilor la tribunal – spune o vorba de duh despre cele doua puteri in stat, una oficiala, alta neoficiala, dar ambele cu un rol esential in apararea ordinei si democratiei. Orice stat civilizat, democratic, este ca o masina pe patru roti, fiecare dintre acestea reprezentand puterile statului: legislativa, executiva, judecatoreasca si presa (a patra putere cum i se mai spune). Una dintre roti daca e stricata, tara va merge prost. Multi nestiutori se vor intreba cu ce drept i se spune presei a patra putere in stat, cand ea este un conglomerat de institutitii private. In orice democratie, fara „cainelele de paza” populatia nu ar afla ce fac celelalte puteri in stat si fara ea nu s-ar putea asigura progresul natiunii, in lipsa unor instrumente prin care nevoile oamenilor si criticile acestora sa ajunga la stiinta conducatorilor, iar presiunea creata sa genereze reglementarile pozitive care sa asigure bunastarea. Daca cineva se indoieste de rolul presei, sa-si aminteasca de perioada comunista, cand presa era de stat si cenzurata 100%, iar Parlamentul (Marea Adunare Nationala) era un for decorativ care aproba tot ce ordonau Cabinetele 1 si 2, iar judecatorii erau supusii militienilor si Securitatii si nu de putine ori li se aduceau sentintele gata redactate, doar ca sa le semneze.

Cuvantul, ne-o spune Biblia, a fost cel dintai. Dupa el s-a creat lumea, omul si celelalte vietuitoare. Iata de ce cuvantul poate fi cea mai teribila forta. Preluat de mase, el poate rasturna guverne, detrona lideri si impune vointa majoritatii. Cine nesocoteste cuvantul, isi poate submina pozitia, mai devreme sau mai tarziu, oricat de tare s-ar credea.

Intr-o societate democratica, Justitia si presa sunt cele mai apropiate de cetatean dintre cele patru puteri. Dar si cele mai vulnerabile in fata celorlalte doua. Aceasta pentru ca Executivul si Legislativul fac legile si isi aproba singur bugetele, in timp ce Justitia e la mana primelor doua, iar presa, Dumnezeu cu mila! Regimul semi-dictatorial Basescu a inteles perfect acest lucru. Justitia a subminat-o prin deturnarea taxelor de timbru si prin subfinantarea premeditate. Iar presa a fost decimata prin razboi economic. Incepand de la taierea publicitatii de stat si pana la hartuirea investitorilor si furnizorilor de publicitate, determinati sa nu mai finanteze publicatiile indezirabile, prin cele mai mizerabile metode.

Fara o Justitie si presa puternice, banul public poate fi manevrat in voie! Si chiar asa se intampla, pe fondul unei prese decimate economic si decredibilizate prin etichete puse incepand de la nivelul Presedintiei la o maniera care nu se intampla nicaieri in UE: „tonomate”, „mercenari”, „gaozari”, „tiganca imputita” s.a.m.d. ori a unei Justitii aservite prin lege la nivelul numirilor de la marile parchete si decredibilizata in rest prin declaratii de la acelasi nivel politic de genul: „Nicio categorie profesionala nu a facut atata rau romanilor cat a facut Justitia romana!”

Desi Justitia si presa trebuie sa fie partenere, care sa puna umarul impreuna pentru asanarea Romaniei de conducatorii care imping la coruptie, saracie si promiscuitate, relatia dintre cele doua, care a devenit nesperat de apropiata si fireasca, tinde sa traverseze o perioada de deteriorare majora. Cauzata de factori politici, dar si de lipsa reciproca de respect si incredere. Presa greseste cand foloseste un limbaj deosebit de virulent si poate nu intotdeauna suficient de argumentat tinand cont de specificul specializat al acestei zone. Iar Justitia greseste cand, pentru a evita criticile, incearca sa devina netransparenta (mai nou nici numele judecatorilor de pe solutiile comunicate presei nu mai sunt publice, desi sentintele CEDO ne arata ca numele acestora sunt publice) si mai ales atunci cand persista in idei absurde, potrivit carora nimeni nu are voie sa critice solutiile magistratilor pentru ca ei sunt independenti – aviz mai ales Inspectiei CSM, structura pe care o consider rusinea sistemului judecatoresc.

Si mai gresesc unii magistratii esential intr-o privinta. Cand pentru a combate criticile ce se aduc, califica munca jurnalistului drept un act „ de presiune”, „tendentios”, „lipsit de deontologie profesionala” etc. Tocmai pentru ca sunt magistrati, acestia nu trebuie sa se rafuiasca astfel cu presa. Cred unii magistrati ca pot face judecati de valoare impecabile? Care sa contina adevarul faptic absolut? Cred acestia ca un articol de presa poate fi fara cusur si multumi pe toata lumea? Dintr-o experienta de 20 de ani pot spune ca acest lucru e aproape imposibil. Si faceti o minima comparatie. Un jurnalist scrie poate un material intr-o zi, doua sau in cateva ore (cel mai frecvent), presat de factorii concurenta-timp si avand surse limitate de informatie. Un magistrat solutioneaza un dosar in luni sau ani de zile cu toate probele pe masa si, desi se limiteaza doar la adevarul juridic, adesea nici pe acesta nu e in stare sa-l motiveze fara cusur. Magistratul poate gresi, pentru ca „eroarea” sa va corecta, sustine el, in caile de atac, asadar el nu raspunde! In vreme ce jurnalistul nu mai are loc de intors pentru ceea ce a publicat si poate fi dat, la o adica, in judecata! Inchipuiti-va, prin urmare, ca a doua zi, solutia magistratului ar fi publicata intr-un ziar, asa cum se intampla cu materialul unui jurnalist. Cate greseli i se vor gasi la analiza publica? Din experienta spun, ca unui magistrat i se vor gasi cu mult mai multe greseli decat unui jurnalist. In conditiile in care greseala dintr-o solutie data de un magistrat va afecta cu adevarat viata si bunastarea unui justitiabil, in timp ce articolul unui jurnalist nu face legea si poate fi ignorat in totalitate.

Presa va critica intotdeauna Justitia, cand ea ca, serviciu public, va deraia si va aduce la cunostinta opiniei publice realitatile care deranjeaza. E datoria si obligatia ei izvorata din dreptul la libera exprimare. Si, in fapt, de la Revolutie incoace, asa s-a si intamplat, fara exceptie! La fel cum si magistratii i-au condamnat pe unii jurnalisti in procese, pentru delicte de presa! Fiecare parte cu atributiile ei!

Este insa fundamental gresit ca Justitia sa procedeze in relatia cu presa aidoma oamenilor politici. Sa copieze modelul declaratiilor lui Traian Basescu si sa puna la zid presa pentru ceea ce publica la adresa ei, folosindu-se de institutiile publice! Si ma refer aici la derapajul inadmisibil al Inspectiei CSM si al Plenului CSM care incuviinteaza notele unor inspectori de rea-credinta, care in viata lor nu au avut dialog cu un ziarist, nici macar cu cel al carui articol l-au „verificat”. Ma refer si la derapajul unor instante, care au ajuns in ultimul an sa dea comunicate de infierare a unor jurnalisti sau institutii de presa, intr-o maniera neintalnita in Uniunea Europeana. Nu veti vedea in UE o institutie de stat, o instanta sau parchet care se razboieste cu presa asa cum face azi CSM, in urma notelor Inspectiei sale de aparare a reputatiei! Asa ceva este de neconceput si in ochii opiniei publice apare ca o razvratire!

Greseste oare jurnalistul? Calea nu este aceea de a folosi CSM-ul, instanta sau parchetul la care lucrezi pentru a te rafui prin comunicate cu presa. Dimpotriva, purtatorii de cuvant/ sefii de instante si parchete trebuie sa cultive relatii de apropiere cu jurnalistii, sa manifeste transparenta si sa duca munca de convingere acolo unde perceptia nu e poate cea corecta. Este nedemn ca un magistrat sa se planga ca „se fac presiuni” asupra lui ori ca „se atenteaza la independenta”, doar pentru ca se scrie, se fac declaratii la televizor despre un caz de interes public, cand el are obligatia sa judece dupa probele din dosar, nu dupa ce opineaza politicul, presa sau lumea. Nu rezista la „presiuni”? Sa-si dea demisia! Un magistrat care condamna sau achita la „presiuni” nu este potrivit functiei pe care o ocupa.

Si magistratii si jurnalistii sunt parteneri sociali, care trebuie sa conlucreze pentru binele public, iar calea dialogului este de preferat disputelor. Nu de putine ori presa a aparat Justitia de ingerintele politicului, iar Justitia pe jurnalisti atunci cand erau hartuiti de politicieni in procese de presa. Un conflict intre magistrati si presa nu face decat sa profite celorlalte puteri, care incearca sa dezbine pentru a detine controlul absolut.

P.S. - In ultima perioada, la nivelul CSM si a unor importante instante si parchete, se cultiva o distantare fata de presa, indusa de politica actualului regim care considera jurnalistul o vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale, actiune la care serviciile secrete lucreaza pe branci. Si jurnalisti si magistrati, in egala masura sunt urmariti si ascultati zi si noapte de catre servicii, in scopul distrugerii acelor legaturi de cooperare benefice, care au dus adeseori, in anii trecuti, la demararea unor importante dosare pe care politicul nu a mai reusit apoi sa le opreasca. De asemenea, personaje cheie din marile parchete, controlate politic, au primit sugestii sa ia distanta fata de presa (interviurile se dau foarte rar si numai la oficioase agreate) tocmai pentru ca ideile unor jurnalisti sa nu „zdruncine increderea” in „strategia nationala” gandita la Cotroceni. O alta masura care se tinde a fi impusa in curand, contrar normelor europene, este de a se limita cat mai sever categoria documentelor pe care jurnalistii au dreptul sa le solicite si primeasca de la instante si parchete.