Retinere cu repetitie - Sorin Ovidiu Vantu, Liviu Luca si Ovidiu Turcan, retinuti de Parchetul General pentru delapidare si spalare de bani in dosarul Petrom Service! Prejudiciul: peste 80 de milioane de euro!
Oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, Liviu Luca si Ovidiu Turcan au fost retinuti de procurorii Parchetului General pentru delapidare si spalare de bani, in dosarul care priveste vanzarea actiunilor Petrom la un pret nereal, ceea ce ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu aproximativ 98 de milioane de euro. Nu este pentru prima data cand omul de afaceri Ovidiu Vantu este retinut si arestat, acesta si-a mai petrecut cateva saptamani in arest in doua dosare, cel in care este judecat pentru favorizarea infractorului, precum si in cel privind presupusa santajare a omului de afaceri Sebastian Ghita. Vantu, Luca si Turcan urmeaza sa fie dusi in cursul zilei de marti la Tribunalul Bucuresti, care va decide daca va emite sau nu mandate de arestare preventiva de 29 de zile pentru acestia. Solutia Tribunalului Bucuresti nu va fi definitiva, putand fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti.
Salariatii Petrom Service ar fi fost prejudiciati cu peste 83 de milioane de euro, prin neincasarea dividendelor
Conform unui comunicat al Parchetului General, „probele administrate in cauza, pana in acest moment al urmaririi penale, au relevat faptul ca falimentarea controlata a PETROM SERVICE S.A. a condus la prejudicierea societatii cu suma de 83.163.165 euro si afectarea a 72.000 membri ai Asociatiei Salariatilor, care, in calitate de actionari minoritari, nu au mai putut incasa dividendele, datorita activitatilor frauduloase de diminuare semnificativa a valorii actiunilor. De asemenea, probatoriul administrat pana in prezent, a relevat faptul ca falimentarea controlata a PETROM SERVICE S.A. a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro”.
Vantu si Luca, acuzati de procurori ca au cumparat, cu banii Petrom Service, actiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, apartinand unor societati comerciale si au mutat banii pentru a li se pierde urma. Banii au intrat si in Realitatea Media, conform procurorilor!
In plus, in comunicat, procurorii au mentionat ca Vantu si Luca ar fi achizitionat, la preturi supraevaluate de cateva zeci de ori, din banii Petrom Service, actiuni la alte societati comerciale, apoi ar fi mutat banii in scopul de a li se pierde urma. “Actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpararea, cu banii PETROM SERVICE S.A., a unor actiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, apartinand unor societati comerciale si transferarea frauduloasa si controlata a banilor obtinuti pentru a ascunde identitatea beneficiarului real. In acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul S.C. Petrom Service S.A., prin operatiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, in conturile personale sau al unor societati inregistrate in strainatate si in Romania, in special S.C. Realitatea Media S.A. (14.200.000 euro), S.C. Imobiliar Network 2002 S.A. (6.725.000 euro)si S.C. GM Invest S.A. (1.300.000 euro)”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# banii la buget 7 November 2011 20:04 +6
# DOREL 8 November 2011 13:23 +2
# DOREL 8 November 2011 16:28 +1
# LLP 9 November 2011 02:27 +2
# DOREL 9 November 2011 09:22 +1
# inapoi banii!!! 7 November 2011 20:52 +8
# Van Gogu 8 November 2011 06:28 +4
# doru 8 November 2011 12:31 +2