RIDZI INCEPE SA VORBEASCA – Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, o acuza pe procuroarea DNA Mariana Alexandru: “In timp ce eu taceam, procurorul de caz dadea presei interceptari neadevarate din dosar... Mi-au marturisit angajati din minister ca procurorul le-a spus textual: 'Nu cu voi am treaba, ci cu ministrul. Spuneti-mi ceva impotriva ministrului si va transform din invinuiti in martori sau cer condamnare cu suspendare pentru voi'... DNA fabrica dosare politice 'la comanda'”
Condamnata la 5 ani de inchisoare cu executare, fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi (foto 1), acuza ca procuroarea DNA Mariana Alexandru (foto 2), iesita la pensie in urma cu cateva luni, ar fi scurs stenograme din dosarul sau catre presa. Stenograme care ar fi fost modificate la doi ani dupa inceperea urmaririi penale. Tot Mariana Alexandru, sustine Ridzi, le-ar fi cerut angajatilor din Ministerul Tineretului sa dea declaratii impotriva ei.
Acuzatiile fostului ministru se regasesc in scrisoarea pe care aceasta a trims-o la Antena 3 si din care, marti 3 martie 2015, la emisiunea “100 de minute” a fost dat publicitatii pasajul in care Ridzi dezvaluia ca procuroarea DNA din cazul sau, Mariana Alexandru, i-ar fi transmis ca regreta ca “a ascultat de ordine si a fabricat dosarul”.
Ridzi: “Nimeni nu si-a pus problema ca DNA fabrica dosare politice 'la comanda', ca si in cazul meu. Nimeni nu si-a pus problema ca unii procurori abuzeaza de functie si trimit in judecata oameni nevinovati”
Noi pasaje din scrisoarea Monicai Iacob Ridzi au fost facute publice, miercuri 4 martie 2015, de Antena 3. Astfel, fostul ministru al Tineretului a ajuns sa acuze ceea ce multi altii au reclamat inaintea ei: ca DNA face dosare la comanda politica. Fostul ministru al Tineretului sustine ca inclusiv dosarul ei este unul politic, facut la comanda, fara a oferi insa alte explicatii deocamdata:
“Am tacut pana acum pentru ca am crezut ca justitia se face la parchet si in instanta, nu la televizor. Din nou am fost naiva. In timp ce eu taceam, procurorul de caz dadea presei interceptari neadevarate din dosarul meu, interceptari care, dupa 2 ani de la inceperea urmaririi penale, au fost modificate tot de procuror, pe motiv ca au fost redate gresit (voi prezenta pe larg aceste aspecte intr-o postare viitoare). Tacerea mea si lucrurile neadevarate spuse reprezentantilor mass-media 'pe surse' au creat perceptia publica asupra unei posibile vinovatii in ceea ce ma priveste. Ori acest lucru nu este adevarat. (...) Nimeni nu si-a pus problema ca DNA fabrica dosare politice 'la comanda', ca si in cazul meu. Nimeni nu si-a pus problema ca unii procurori abuzeaza de functie si trimit in judecata oameni nevinovati. Nimanui nu-i pasa de dramele prin care trec oamenii condamnati fara vina si familiile lor. In ceea ce ma priveste, pe mine nu m-au condamnat la inchisoare, ci m-au condamnat la moarte. Si nu m-au condamnat doar pe mine, mi-au condamnat copiii, familia”.
Monica Iacob Ridzi: “Tot ce s-a dorit a fost trimiterea in judecata si condamnarea unui fost ministru”
Despre aceeasi Mariana Alexandru, Monica Iacob Ridzi afirma ca ar fi negociat cu angajatii din Ministerul Tineretului, pentru a da declaratii impotriva ei. Concret, spune Ridzi, procuroarea DNA le-ar fi promis acestora ca in schimbul declaratiilor ii va transforma din invinuiti in martori sau va cere condamnari cu suspendare:
“Tot ce s-a dorit a fost trimiterea in judecata si condamnarea unui fost ministru. Mi-au marturisit angajati din minister ca procurorul de caz le-a spus textual: 'Nu cu voi am treaba, ci cu ministrul. Spuneti-mi ceva impotriva ministrului si va transform din invinuiti in martori sau cer condamnare cu suspendare pentru voi'”.
Altfel, Ridzi sustine ca a fost condamnata pentru abuz in serviciu desi nu ea este cea care a dispus platile pentru organizarea Zilei Tineretului, considerate ca fiind nelegale, ci un functionar din minister care a primit o pedeapsa cu suspendare:
“Regret ca in 2008 am acceptat sa demisionez din Parlamentul European si sa candidez in Parlamentul Romaniei. Ar fi trebuit sa-mi continui activitatea in Parlamentul European. Atunci nu am realizat ca politica din Romania este una mizerabila. Ca multi oameni implicati la nivel national in politica din Romania sunt rai, invidiosi si plini de ura. Am fost naiva, recunosc.(...) Am fost condamnata 5 ani cu executare pentru ca as fi abuzat de functie si as fi dispus efectuarea platilor pentru organizarea Zilei Tineretului in conditiile in care cel care a facut platile in mod nelegal, fara ca eu sa fi semnat ordonantele de plata si impotriva vointei mele, a fost condamnat 3 ani cu suspendare. Mi-as fi dorit ca cei care vorbesc despre independenta Justitiei din Romania sa-mi spuna cum este posibil acest lucru”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# santinela 4 March 2015 19:05 +7
# unul din lumea cea mare 5 March 2015 10:40 -2
# DOREL 4 March 2015 19:06 +4
# Adrian 4 March 2015 19:13 +6
# MIR 4 March 2015 22:19 +11
# CORINA 4 March 2015 22:58 +15
# Eu 4 March 2015 22:30 -1
# martpetrucu 4 March 2015 23:14 +1
# CHISCA 5 March 2015 09:44 +2
# obiectiva 5 March 2015 10:36 -2
# Gardianul 5 March 2015 09:53 +1
# ion 5 March 2015 14:52 +1