28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Romania se indreapta spre haos judiciar

Scris de: prof.univ.dr. Adrian SEVERIN | pdf | print

26 May 2021 14:38
Vizualizari: 5271

Asociatia „Initiativa pentru Justitie” a facut cunoscut urbi et orbi ca a atacat in contencios administrativ decretele prezidentiale de numire in functie a procurorilor de rang inalt, emise in ciuda avizului negativ al sectiei pentru procurori a CSM. Actiunea se bazeaza pe argumentul ca numirea in asemenea conditii s-a realizat cu incalcarea principiului cooperarii loiale prevazut de art. 4.3 din TUE si cu ignorarea recomandarilor obligatorii (sic!) cuprinse in rapoartele MCV, in conditiile in care CJUE, printr-o „hotarare istorica” (sic!), a afirmat prevalenta dreptului UE asupra normelor nationale romanesti. Daca elucubratiilor pseudo-juridice ale autorilor acestui demers, instanta judecatoreasca le-ar da curs favorabil, ordinea constitutionala a Romaniei s-ar prabusi in haos.


 

CE INSEAMNA „COOPERARE LOIALA”?


Principiul cooperarii loiale nu a fost inventat de autorii rapoartelor redactate sub egida MCV si nu a fost descoperit de CJUE. El a fost adoptat prin Tratatul UE cu referire la raporturile dintre statele membre si dintre acestea si institutiile europene. La nivel national, desi nu este inscris in mod explicit in Constitutie, CCR a decis ca acest principiu guverneaza raporturile dintre institutiile statului si in acest sens trebuie respectat cu rigoare. Prin urmare, „decizia istorica” a CJUE nu a adus nimic nou, exceptandu-i pe ignorantii care cred ca ceea ce nu au stiut nici nu a existat, si pe pescuitorii in ape tulburi, bucurosi sa redeschida discutii de mult inchise, pentru a-si promova gandirea aberanta referitoare la functionarea statului.


Cooperarea presupune cel putin doua parti, care ambele trebuie sa fie de buna credinta. Daca buna credinta lipseste, raportul nu mai poate fi unul de cooperare. Reaua credinta exclude cooperarea.


Una dintre componentele bunei-credinte este loialitatea. Ambele sunt standarde juridice nedeterminate. Sunt standarde, intrucat ofera repere pentru stabilirea conduitei subiectelor de drept. Sunt juridice, intrucat respectarea conduitei circumscrise de ele este obligatorie, nerespectarea atragand raspunderea celui in culpa. Sunt nedeterminate, intrucat drepturile si obligatiile care formeaza continutul conduitei nu pot fi identificate decat in cazurile concrete; definitia generala este prea abstracta pentru a permite partilor interesate sa stie ce trebuie sa dea, sa faca sau sa nu faca, fara a cerceta contextul precis in care raportul lor se consuma.


Unul dintre primele criterii ale loialitatii este respectul datorat identitatii partenerului.


Cand acesta este un stat, identitatea lui, constand in forma de organizare politica a societatii, adica in felul de impartire si exercitare a puterii, este definita de Constitutie. In cadrul raporturilor dintre UE si statele membre, a cere modificarea Constitutiei nationale sau a cere adoptarea de masuri care contravin Constitutiei nationale, este o forma de neloialitate.


Cand este vorba de institutii ale statului, identitatea lor este conferita de rolul esential rezervat fiecareia prin Constitutie sau lege: Presedintele este mediator intre puteri; Guvernul realizeaza politica interna si externa a statului potrivit programului sau aprobat de Parlament; CSM este garantul independentei justitiei etc. Cooperarea dintre institutii este loiala in masura in care fiecare dintre partile raportului lor se comporta in asa fel incat sa permita celeilalte indeplinirea functiei sale esentiale. Astfel, de principiu, CSM nu poate cere Guvernului sa nu aplice politica sa privind prevenirea si reprimarea infractiunilor sau cea referitoare la garantarea echitatii proceselor, dar nici Guvernul nu poate cere CSM sa accepte demersuri legislative (ex. legea privind desfiintarea SIIJ) care afecteaza independenta judecatorilor.


Evident, toate acestea in limita competentelor de reglementare specifice fiecaruia. De exemplu, CSM nu poate opri Guvernul sa isi exercite dreptul de initiativa legislativa cu privire la desfiintarea SIIJ, dar este un act neloial al Guvernului fata de CSM, acela de a nu avansa legiuitorului solutii privind garantarea independentei judecatorilor similare celor oferite de sectia specializata a parchetului pe care doreste sa o desfiinteze.


Un alt criteriu al loialitatii este sinceritatea, adica respectul datorat adevarului.


Atunci cand in raportul MCV se spune, contrar adevarului, ca procurorii SIIJ, care sunt numiti exclusiv de CSM, fara nici o interventie partizana, se afla sub amenintarea unor influente politice externe, in timp ce procurorii DNA, numiti exclusiv din lista de propuneri a ministrului justitiei, sunt liberi de orice dependenta fata de factorul politic, avem de a face cu un act neloial care exclude orice cooperare. Cand asemenea erori nu sunt corectate, in ciuda clarificarilor primite din partea asociatilor profesionale ale magistratilor sau a CSM, ne gasim din nou in absenta loialitatii. Dupa cum tot mincinoasa, deci neloiala, este afirmatia (fie ea facuta de Comisia europeana, fie de un Guvern national) ca recomandarile (formulate, culmea, tocmai de cei care au facut dovada lisei lor de loialitate) cuprinse in rapoartele MCV, ar fi obligatorii, sub cuvant ca o „hotarare istorica” a CJUE le-ar fi conferit o asemenea putere. O asemenea hotarare, pur si simplu, nu exista.


Un alt treilea criteriu al loialitatii este grija pentru pastrarea echilibrului intre drepturile si obligatiile partilor.


In principiu, cel care isi exercita un drept nu abuzeaza, deci nu poate fi acuzat ne neloialitate, intrucat acolo unde incepe abuzul dreptul se stinge. Putem face, referire, insa, la cazul in care Romaniei i s-a refuzat intrarea in spatiul de libera circulatie Schengen, desi toate obligatiile care conditionau admiterea fusesera indeplinite, pe motiv ca ar fi ceva in neregula cu statul de drept roman. Dupa cum tot neloiala este si decizia de a prelungi valabilitatea MCV dincolo de durata de validitate a clauzei de salvgardare (aceasta a expirat pe 1 ianuarie 2010), al carui accesoriu era, sub cuvant ca obiectivele care justificasera adoptarea acelei clauze nu au fost atinse, desi o asemenea afirmatie nu se baza pe nici o proba si desi nici o alta tara (cu exceptia Bulgariei) nu mai era supusa unui astfel de tratament.


Cu privire la aspectul din urma, este de adaugat si ca discriminarea exclude loialitatea. Este dreptul Comisiei europene sa apere valorile „statului de drept”, respectiv principiul guvernarii pe baza legii, in toate statele membre, dar exclude loialitatea exercitiul acestui drept prin aplicarea unor concepte cu definitie variabila, in scopul de a imparti statele UE in membri de mana intai si membri de mana a doua, in asa fel incat primii sa dobandeasca mai multe drepturi decat cei din urma. (Scutirea Croatiei, ultima venita, de MCV, dar mai ales, refuzul de a aplica o procedura de evaluare unica a situatiei statului de drept in toate statele UE, vorbesc de la sine.)


COOPERARE NU INSEAMNA SUBORDONARE


Chiar de am trece peste asemenea aspecte tinand de definitia loialitatii, deopotriva aplicabila in dreptul romanesc si in cel al UE, inca ar trebui retinut ca datoria cooperarii loiale nu transforma o recomandare in obligatie sau un aviz obligatoriu (obligatoriu de cerut, dar nu si obligatoriu de urmat) in aviz conform (obligatoriu de cerut si obligatoriu de pus in aplicare). A respecta opinia celuilalt, este, intr-adevar, o expresie a loialitatii. Un asemenea respect nu poate merge pana acolo incat sa faca dintr-o propunere orientativa o dispozitie imperativa. Daca ar fi asa nu am mai sti care este deosebirea dintre un referendum consultativ si unul obligatoriu sau dintre o recomandare si o obligatie sau dintre un angajament juridic si unul politic sau intre garantarea rezultatului si garantarea diligentei.


A coopera inseamna a nu ignora pe celalalt; dar a nu ignora nu inseamna a te subordona.


Dreptul romanesc si dreptul UE nu se deosebesc cu nimic in aceasta privinta. De aceea, nici nu se pune problema preeminentei celui din urma; preeminenta care oricum era stabilita inca in Constitutia Romaniei din 1991, astfel cum a fost revizuita in 2003, fara a mai astepta nici o hotarare a CJUE.


Sa adaugam, caci nu vom fi repetat niciodata destul, ca o asemenea prioritate exista tocmai intrucat Constitutia noastra o permite. De aceea CJUE o poate reafirma, recunoscand astfel suprematia legii fundamentale nationale atat in raport cu legislatia interna, cat si cu cea europeana. Fara permisiunea Constitutiei, cea care a facut posibila ratificarea tratatului de aderare a Romaniei la UE, dreptul UE nu s-ar mai bucura de preeminenta, iar actul ratificarii respectivul tratat ar fi caduc.



LA GRANITA DINTRE OPORTUNITATEA POLITICA SI INDEPENDENTA JUSTITIEI


Din cele scrise pana acum rezulta ca orice referire la CJUE, MCV sau principiul cooperarii loiale pentru a sustine cererea de anulare a decretelor prezidentiale de numire a procurorilor de rang inalt este lipsita de sens. Actiunea Asociatiei „Initiativa pentru Justitie” prezinta un imens interes, insa, de aici mai departe, intrucat permite, prin amenintarea cu o criza constitutionala, punerea pe tapet si clarificarea unor probleme de mult lasate fara raspuns.


Una dintre acestea se refera la rolul CSM in numirea procurorilor de rang inalt, in conditiile in care judecatorii si procurorii au fost pusi in aparenta pe picior de egalitate, fiind inclusi cu totii in categoria magistratilor, spre a forma impreuna asa numita autoritate judecatoreasca.


Aceasta fiind situatia, Constitutia face, totusi, o distinctie esentiala ale carei consecinte nu au fost clarificate nici dupa treizeci de ani de la adoptarea sa. Procurorii fac parte din Ministerul Public si functioneaza sub Autoritatea Ministrului Justitiei. Prin urmare, ei sunt functionari publici sui generis, chemati sa indeplineasca rolul de „avocat al statului”. Iata de ce, in numirea lor factorul politic are rolul decisiv, CSM avand o contributie importanta dar cu caracter consultativ. Ulterior, in ceea ce priveste supravegherea activitatii lor, competentele CSM sporesc, iar cele ale Ministrului Justitiei scad, astfel incat sa se asigure autonomia procurorilor (de independenta trebuie vorbit numai cu privire la judecatori) spre a se evita transformarea lor in instrument al revansei, hartuielii sau santajului politic.


De la aceste reguli fac exceptii doar procurorii SIIJ, intarirea autonomiei lor prin excluderea factorului politic exterior sistemului judiciar din procedura de numire fiind de natura sa ii fereasca pe toti magistratii, dar cu precadere pe judecatori, de pericolul influentelor nelegitime, fie ele si indirecte. Cata vreme SIIJ are competente exclusive referitoare la urmarirea penala a magistratilor, organizarea si functionarea sa este bine sa ramana exclusiv o problema a CSM. O spune implicit si „istorica hotarare” a CJUE.


Abia ocultarea acestui adevar, in incercarea de a smulge CSM un aviz favorabil pentru desfiintarea sectiei respective, este proba unei lipse de loialitate si onestitate patente.


Se poate discuta, desigur, daca si in legatura cu alte numiri (sefii DNA, DIICOT, PICCJ etc.), pornind de la propunerea Ministrului Justitiei, CSM nu ar trebui sa aiba un aviz conform, astfel incat decizia finala sa reflecte echilibrul intre puterea executiva si puterea judecatoreasca. Probabil ar fi mai bine.


Rapoartele MCV, in mod surprinzator, nu insista asupra unei asemenea reforme. In orice caz, cum in ceea ce priveste organizarea justitiei competentele UE sunt partajate, apreciindu-se totodata ca problema tine mai mult de suveranitatea si diversitatea culturala a statelor membre, decat de aptitudinile transformatoare si interesele uniformizatoare ale Uniunii, ea ramane la discretia politicilor nationale. Nu exista nici o posibilitate conventionala pentru a se face exceptie in cazul Romaniei.


ACTE DE DREPT CONSTITUTIONAL SI ACTE DE DREPT ADMINISTRATIV


Fiind vorba despre o decizie de oportunitate politica, numirea procurorilor de rang inalt rezulta din propunerea facuta de ministrul justitiei, pe care Presedintele Romaniei o oficializeaza prin decretul sau, dupa ce verifica daca, in prealabil, s-a obtinut si un punct de vedere obligatoriu de cerut, dar nu si de urmat, din partea CSM. Presedintele, fiind mediator, nu are dreptul sa refuze propunerea, odata procedura respectata, ci, cel mult, sa ceara celor care au facut-o sa mai reflecteze o data la temeinicia ei.


Actul de numire formala este decretul prezidential emis potrivit dispozitiilor exprese ale Constitutiei. Prin urmare vorbim despre un act de drept constitutional, iar nu de unul de drept administrativ care sa fie supus cenzurii instantei de contencios administrativ. Spre a fi act administrativ ar fi trebuit sa aiba ca obiect organizarea aplicarii unei legi sau aplicarea acesteia in concret, iar nu a Constitutiei, in timp ce Presedintele ar fi trebuit sa fie membru al puterii executive, iar nu mediator intre puterile statului. Cele doua conditii sunt cumulative.


Singurele acte administrative care nu se supun controlului instantelor de contencios sunt cele care privesc raporturile cu Parlamentul si cele de comandament militar. Decretele prezidentiale de numire in diferite functii de rang inalt (inclusiv cele referitoare la membrii guvernului) nu pot fi cenzurate de Parlament. Ele ar putea fi contestate, prin urmare, in contencios doar daca ar fi acte administrative. Or, nu este cazul.


Act administrativ este hotararea de guvern sau ordinul Ministrului Justitiei prin care se cere emiterea decretului prezidential in vederea ocuparii functiilor prevazute de Constitutie ori eliberarii acestora. Uneori Constitutia fixeaza procedura expres si explicit; alteori o face indirect si implicit, obligand la adoptarea unor legi care sa-i transpuna dispozitiile generale in termeni tehnici.


Actul administrativ care contine propunerea executivului nu produce, insa, efectele juridice dorite de autor pana cand nu capata invelis constitutional prin emiterea decretului prezidential. Ca atare, pana atunci nu exista interesul contestarii lui in contencios si, deci, nu exista drept la actiune impotriva sa. Dupa emiterea decretului el se transforma in act de drept constitutional care nu poate fi supus controlului judiciar, fiind eminamente o decizie de oportunitate politica. Intrucat nimeni nu are dreptul de a fi procuror-sef sau ministru, nimeni nu poate reclama in justitie incalcarea vreunui drept atunci cand nu este numit in acea functie sau este eliberat din acea functie.


Asemenea acte ar putea face obiectul controlului CCR in masura in care in emiterea si executarea lor s-ar naste un conflict juridic de natura constitutionala intre institutiile statale implicate. Ar putea fi asa, de pilda, daca Presedintele ar emite decretul de numire sau eliberare din functie in lipsa avizului CSM, caz in care am avea de a face cu un conflict constitutional intre Presedinte si CSM. Asa a fost cazul eliberarii doamnei Codruta Kovesi din functia de procuror sef al DNA, cand Presedintele a refuzat sa semneze decretul de eliberare din functie. Decizia CEDO potrivit careia respectiva doamna nu a beneficiat de posibilitatea contestarii decretului prezidential in mai multe grade de jurisdictie, confundandu-se, desigur din interese politice, interventia CCR cu un proces in care Kovesi, iar nu Presedintele si Guvernul, ar fi fost parte, si conflictul constitutional cu unul administrativ sau de munca, este aberanta si, daca la nivelul Comitetului de ministri al Consiliului Europei nu se va gasi un remediu, se afla pe punctul de a crea un precedent periculos in intreaga Europa.


Stiu foarte bine ca teza distinctiei dintre actele administrative si actele constitutionale nu este imbratisata de doctrina si cu atat mai putin de practica judiciara. Ea este insa singura care ne poate feri de un haos politic si judiciar.


In lipsa unei asemenea distinctii, actiuni precum aceea a Asociatiei „Initiativa pentru justitie” ar putea prolifera si s-ar ajunge ca toate numirile sau eliberarile din functiile de conducere in sistemul judiciar, dar si in cel al puterii executive, sa fie contestate, cu eventual succes, in justitie. Aceasta ar bloca intreaga actiune de organizare a exercitiului puterilor respective si ar crea un haos politic general. Guvernele nu ar mai putea fi remaniate fara complicatii inutile si costisitoare. Organizarea unitatilor care structureaza autoritatea judecatoreasca nu ar mai putea fi optimizata decat daca sefilor in functie li se reproseaza abateri disciplinare, incompetenta ramanand astfel sa dureze. Ierarhia avizelor si logica ierarhizarii acestora – consultative, facultative, obligatorii si conforme – ar fi bulversate si astfel tot sistemul cooperarii inter-institutionale s-ar deregla. Instantele de contencios administrativ s-ar supraincarca prin acumularea de actiuni aberante sau sicanatorii. S-ar crea o confuzie majora intre controlul administrativ si cel constitutional, cu conflictele de competenta aferente.


Cine ar avea interesul sa se ajunga aici? Sunt unii. Incepem sa ii cunoastem deja. Ei trebuie opriti. In aceasta lupta, pe prima linie se afla chiar instantele judecatoresti. Sa le cerem sa isi faca datoria, caci tot ce nu se rezolva in cabina de vot si in sala de judecata, se rezolva in strada cu lacrimi, sange si suferinta.

 

Comentarii

# maxtor date 27 May 2021 00:19 +2

"mica reforma" a scos justitiabilii(publicul?) din tribunale,plang salile!

# ?????? date 1 June 2021 09:04 0

& Dacă la vaccinări anterioare au fost constatate disfuncții ale metabolizării proteinelor, glucidelor și lipidelor ce ar fi putut contribui la boli ale structurii musculare și osoase, diabet, obezitate, etc., ?

# ?????? date 3 June 2021 08:57 0

@ Deci, dacă vaccinarea provoacă tulburări de metabolism la persoanele vaccinate, ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva