S-a spus frecvent ca parlamentarii fac scut impotriva infractorilor. In sensul ca nu intotdeauna plenul Senatului sau Camerei Deputatilor aproba punerea sub ancheta a unora dintre acestia, in urma solicitarilor procurorului general. De ce nu le aproba la foc automat acesti alesi ai poporului, care, cei mai multi dintre ei, nici macar nu sunt juristi si nu pot intelege complexitatea unor acuzatii? Ca sa nu mai vorbim ca, exceptandu-i pe membrii Comisiei juridice, ceilalti nici macar nu cunosc contintul dosarelor. De ce nu au ei pur si simplu incredere in Justitie si nu-i lasa pe magistrati sa decida? E clar, parlamentarii fac scut in apararea coruptilor. Dar membrii Sectiei de procurori ai CSM? Ce fac ei? Fac si ei scut?

Asa este. Cei mai multi dintre parlamentari, fie ca vorbim despre Senat, fie ca vorbim despre Camera Deputatilor, nu sunt juristi si, prin urmare, sunt nefamiliarizati cu notiunile de drept penal. Dintre cei putini care au absolvit totusi facultatile de drept, si mai putini sunt cei care au practicat si dispun de un minimum de experienta. Pe cativa dintre acestia ii regasim in comisiile juridice din Senat si din Camera Deputatilor. Cand procurorul general solicita ridicarea imunitatii unui parlamentar, deci dreptul ca acesta sa poata fi perchezitionat sau arestat, de obicei pe adresa Parlamentului sosesc zeci de dosare in hatisul carora membrii Comisiilor juridice isi prind urechile. Cei mai multi nici nu le citesc. Iar toti ceilalti parlamentari merg de obicei pe mana celor din Comisia juridica. Daca uneori se intampla ca Parlamentul sa nu incuviinteze solicitarea procurorului general, atunci sunt acuzati de o parte a opiniei publice si, in orice caz, de fanii DNA, ca fac scut in jurul coruptilor. Iar cei care lanseaza asemenea acuzatii, isi pun imberb intrebarea „oare de ce nu lasa parlamentarii asemenea decizie privind arestarea unui senator sau deputat in seama judecatorilor?”. Pentru ca, pana la urma, in baza solicitarii procurorului general si a aprobarii Parlamentului, cel care poate decide arestarea este un judecator. Nu au parlamentarii incredere in Justitie? Este intrebarea retorica pe care am auzit-o mereu in ultimii ani.

Iata, in oglinda, ce se intampla in cealalta parte a transeelor. Exista indicii temeinice ca unul sau mai multi procurori ar fi savarsit una sau mai multe infractiuni. In ceea ce priveste megascandalul din Prahova, suspiciunile formulate de sefa structurii de anchetare a magistratilor, structura recent infiintata, suspiciuni documentate in zeci de volume, converg catre ideea ca avem de-a face cu un grup criminal organizat, din care fac parte cei mai multi dintre procurorii „unitatii de elita” DNA Ploiesti. In mod asemanator, pentru ca si procurorii se bucura din partea societatii de o protectie, pentru a nu putea fi prea usor haituiti, si in cazul celor din Prahova a fost solicitata ridicarea imunitatii, deci acordul in vederea arestarii, de la Sectia de procurori a CSM. Sectia este compusa, in total, de cinci procurori. Patru din cei cinci nu si-au dat acordul. Oare de ce?

Refuzul este nemotivat. Dar, prin analogie, am putea face un rationament simplu.

1). Presupunem ca, la fel ca si in cazul unor parlamentari carora li se cere ridicarea imunitatii, exista in spatele solicitarii o documentatie argumentata. Si motive pentru ca anchetarea persoanelor respective sa se faca in stare de arest. Cu atat mai mult cu cat procurorul care ii ancheteaza sustine ca doi din membrii prezumtivului grup criminal organizat au incalcat controlul judiciar.

2). Este de asemenea de presupus ca toti cei cinci magistrati, dintre care patru au respins respectiva solicitare, sunt nu numai absolventi ai unor facultati de drept, ci si juristi cu o vasta experienta, atat de aprecizati pentru activitatea lor incat, iata, au fost promovati la varful sistemului de comanda al Justitiei. Spre deosebire de parlamentari, acestia pot citi si intelege o solicitare de acest fel, iar atunci cand se pronunta, voteaza toti in perfecta cunostiinta de cauza.

3). La fel ca si in cazul parlamentarilor a caror arestare se cere, decizia apartine pana la urma unui judecator. Daca in cazul parlamentarilor s-a spus frecvent ca reprezinta un act de neincredere in Justitie faptul de a nu lasa decizia la latitudinea unui judecator, acelasi lucru se poate spune si in acest caz, care ii vizeaza pe procurorii din Prahova. Cum adica? Patru din cei cinci membri ai Sectiei de procurori nu au incredere in Justitie? Dar intreg corul de fani DNA, care apara abuzurile procurorilor din Prahova, nu au nici ei brusc, peste noapte, incredere in Justitie?

Iata cum un simplu caz de acest fel demonstreaza cum noi, romanii traim in universuri paralele. Ceea ce o parte din populatie, din membrii clasei politice si mass-media percep intr-un fel, ceilalti membri ai societatii percep intr-un fel diametral opus si asta in timp ce si unii si altii utilizeza pana la urma, in oglinda, aceleasi argumente. Este, daca vreti, o ilustrare cat se poate de elocventa a ceea ce inseamna razboiul romano-roman.

Oare faptul ca s-a discutat in toti acesti ani atat de intens despre Justitie si injustitie, despre coruptie si anticoruptie, despre drepturile si libertatile fundamentale ale omului si despre statul politienesc, nu ne conduce oare la supozitia ca alegerile vor avea aceeasi tematica centrala?

In cei doi ani electorali, 2019 si 2010, cu patru runde de alegeri, vom vorbi despre ce? Despre o Romanie mai bogata, mai prospera, mai educata si mai puternica? Sau despre o Romanie ca stat politienesc, versus o Romanie aflata sub domnia legii? Daca o tema centrala de politica externa va fi axata pe dilema daca Romania e bine sa se arunce si ai mult in bratele multinationalelor sau daca, dimpotriva, capitalul autohton ar trebui sa aiba prevalenta, cu certitudine o a doua tema de dezbatere va fi cea enuntata mai sus. Si totul incepe de la ideea preconceputa de scut in jurul „penalilor”.

Sursa: Corectnews.co