28 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SENATOR INTERCEPTAT PENTRU O FAPTA INEXISTENTA – DNA Oradea l-a ascultat cu lunile pe fostul ministru al Sanatatii Florian Bodog intr-un dosar cu pretinse infractiuni de trafic de influenta, pe care chiar parchetul anticoruptie l-a inchis: “In urma punerii in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica nu au rezultat elemente care sa confirme starea de fapt sesizata”. Incredibil, solutia de clasare a fost data de “manelistul DNA” Ciprian Man (Ordonanta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

17 February 2019 11:40
Vizualizari: 4240

Desi in ultimele zile Laura Kovesi a tinut prim planul publicatiilor din Romania, cu punerea sa sub urmarire penala pentru luare de mita, abuz in serviciu si marturie mincinoasa, in paralel continua dezvaluirile despre ceea ce s-a intamplat in DNA sub managementul sau. Ultimele dezvaluiri privesc din nou una dintre cele mai abuzive unitati ale DNA. Ne referim la DNA Oradea.

Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sanatatii, a fost pus sub interceptari si ascultat mai multe luni de catre DNA Oradea, intr-un dosar care, la fel ca multe altele, s-a dovedit a fi o crunta inventie. Reiese dintr-o ordonanta DNA pe care cunoscutul avocat Razvan Doseanu a publicat-o vineri seara, 15 februarie 2019, pe site-ul propriu doseanu.ro.


Astfel, in 2015, an in care era senator al Romaniei, asa cum este si in prezent, Florian Bodog a fost pus sub interceptare de catre DNA Oradea intr-un dosar in care se declansase urmarirea penala in rem cu privire la pretinse fapte de cumparare de influenta, trafic de influenta si complicitate la trafic de influenta. Masura a fost dispusa dupa ce in 25 aprilie 2015 procurorul Adrian Valentin Muntean de la DNA Oradea, plecat recent din parchetul anticoruptie, si comisarul sef Train Surducan (foto), politist judiciar la DNA Oradea, s-au sesizat din oficiu pe motiv ca senatorul Bodog, in acelasi timp decan al Facultatii de Medicina din Oradea, ar fi urmat sa primeasca printr-un intermediar 12.000 de euro de la trei studenti israelieni, pe care culmea DNA nu i-a identificat, astfel incat acesta sa intervina pe langa profesori din cadrul facultatii pentru ca studentii respectivi sa promoveze anumite examene.

Interceptarile nu au confirmat niciun trafic de influenta

In acest context, DNA a obtinut autorizatii din partea unui judecator pentru interceptarea senatorului Bodog, acesta fiind ascultat timp de trei luni, in perioada iulie 2015-octombrie 2015 (vezi facsimil). In cele din urma, interceptarile nu au oferit nici cel mai mic element care sa sustina vreo acuzatie: In cauza au fost autorizate de catre judecator interceptarea comunicatiilor telefonice ale persoanelor suspectate a fi implicate in activitatea infractionala descrisa in cuprinsul actului de sesizare, insa din exploatarea materialelor ce au rezultat in urma punerii in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica nu au rezultat elemente care sa confirme starea de fapt sesizata”.

Surpriza de proportii: “manelistul DNA” Ciprian Man a dat clasare

Cu toate acestea, desi nu a rezultat niciun indiciu privind vreo infractiune comisa de senatorul Florian Bodog, dosarul nu a fost inchis, ci a fost tinut in continuare la DNA Oradea, timp de aproape patru ani. Mai exact, pana in 21 ianuarie 2019, cand s-a dispus solutia de clasare.

Stupefactie: clasarea nu a fost data de orice procuror, ci de Ciprian Man, zis “manelistul DNA”, vestit pentru abuzurile comise de-a lungul anilor, care a preluat dosarul de la procurorul Adrian Muntean, ca urmare a plecarii acestuia din urma din DNA. Cu alte cuvinte, atat de prost a fost dosarul incat nici macar Man nu a avut ce sa mai faca.

Si nu este singura surpriza. Ciprian Man a dat clasare chiar in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala - “fapta nu exista”.

Trebuie spus ca acesta a fost unul dintre ultimele dosare rezolvate de Ciprian Man inainte de plecarea sa din DNA, caci asa cum se stie el a fost revocat din parchetul anticoruptie. Astfel, Man a dispus solutia de clasare in data de 21 ianuarie 2019, iar la 30 ianuarie 2019 Sectia pentru procurori a CSM a avizat revocarea din DNA, pentru ca a doua zi sa decida ca Man sa isi continue activitatea la Parchetul Tribunalului Bihor incepand cu data de 5 februarie 2019.

Iata ordonanta de clasare fata de senatorul PSD Florian Bodog:

Foto: ebihoreanul.ro

Comentarii

# DODI date 17 February 2019 18:18 +3

Amintim Ministrului Finanțelor că sumele imense cheltuite de niște cretinei din DNA au privat România de niște KM de autostradă care ne-ar fi permis să ajungem direct pe Lună. Așa am rămas pe Pământ având la Președinție, Prachetul General, ICCJ, Coop. Nufărul CSM și la CCR (coliva stanciu) niște... lunatici. Poate se va găsi o soluție pentru a recupera aceste sume imense de la cei care, pe niște salarii nesimțite, le-au aprobat și le-au cheltuit.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva