Surprinzatorul document din dosarul ”Volvo”! Haissam e condamnat din 2008, in Siria, la 4 ani inchisoare, pentru ca a colaborat cu Israelul!
La Curtea de Apel Bucuresti (in dosarul Volvo) a aparut o scrisoare de la Parchetul General din Siria prin care se specifica faptul ca Omar Hayssam a fost condamnat in ianuarie 2008, la 4 ani de inchisoare pentru ca a colaborat cu Israel. Motivul pentru care a fost inchis Omar Hayssam apare in cartea ”Puterea din Umbra”, al carei autor este jurnalistul de investigatii Eduard Ovidiu Ohanesian (foto) – editura Junimea 2009. Jurnalistul este una dintre cele trei persoane rapite la Bagdad in 2005, impreuna cu Marie Jeanne Ion si Sorin Miscoci (la acea vreme cameraman).
Pretul lui Hayssam – Tradarea
„Cazul Hayssam. Mi-am dat demisia dupa seful SRI si SIE desi DGIPI a transmis semnalarea despre intentia plecarii din tara la toate autoritatile competente. Demisia mea a fost afirmata in fata Presedintelui tarii, in aceeasi zi a fost prezentata ministrului de interne care, la randul sau, a inaintat-o primului ministru. Orice asociere referitoare la posibile conexiuni ascunse ale mele, in afara celor derivate din atributiile legale de serviciu, in legatura cu cazul Haysam sunt neadevaruri” - fragment din declaratia chestorului sef Virgil Ardelean, prilejuita de cea de a doua demisie a acestuia din fruntea Directiei de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) la data de 14-01-2009. Documentul semnat si insotit de un DVD, dovedeste ca oficialii romani stiau din timp ca teroristul nr. 1 al Romaniei fuge din tara.
Despre modul in care a fugit Omar Hayssam din tara s-a speculat mult in presa centrala. Autoritatile sustin ca teroristul a sters-o pe furis printre berbecuti, pe nava Iman T, pe mare. Altii spun ca a plecat de pe Aeroportul Henry Coanda, ca un domn, parfumat si aranjat, sub protectia serviciilor secrete. Asa cum au sters-o peste granita mai toti criminalii romani cu gulere albe eliberati din parnaie pe motiv de boala.
Putem afirma cu certitudine doar ca pe 22 august 2007, dupa un lung scandal, chiar si familia teroristului Omar Hayssam, parasea Romania de pe acelasi aeroport, cu o cursa a companiei Sirian Air. Ca prin minune, instanta Tribunalului Bucuresti nu mai gaseste nod in papurasi ii permite Adelei Omar sa iasa din tara impreuna cu copiii ei in vacanta. Au fost lasati sa plece si nu s-au mai intors.
La numai doua saptamani dupa acest eveniment, presa damboviteana s-a “abtinut” sa comenteze atacul asupra centralei nucleare din Siria si asasinarea unui important lider Hezbollah.
Totusi, unii jurnalisti au sesizat coincidenta si au semnalat ca Omar Hayssam furnizase date importante serviciilor secrete occidentale in schimbul libertatii sale si a familiei. Sursele noastre confirma ca acesta a tradat organizatiile Hezbollah si Hamas pentru care facea contrabanda cu armament din fostele tari sovietice si Coreea de Nord. Tradarea a fost pretul lui Omar Hayssam.
Cum au nimerit evreii nucleara Hezbollah
La numai doua saptamani dupa plecarea familiei teroristului Omar Hayssam, pe 6 septembrie, trupele speciale israeliene atacau si distrugeau o centrala nucleara din Siria, despre care s-a spus ca ar fi apartinut gruparii Hezbollah. Evreii nu s-au multumit numai cu atat, au adus acasa prada de razboi, echipamente de la fata locului. S-a spus ca tehnologia centralei de producere a plutoniului era importata din Coreea de Nord. Surpriza ? Nici vorba. Israelienii primisera informatii exacte despre pozitia centralei si despre originea echipamentelor folosite la constructia acesteia. De unde ? Pai tocmai de la personajul care facuse ani de-a randul transporturi speciale prin Portul Constanta, cu voie de la SRI si alte servicii secrete. Teroristul numarul 1 al Romaniei, Omar Hayssam.
Jurnalistii romani au descoperit ca relatiile lui Omar Hayssam cu membrii Ambasadei Coreei de Nord dateaza de la inceputul anilor ’90, Omar Hayssam avand relatii de afaceri cu diplomatul Kim Book referitoare la niste imobile in care functioneaza reprezentata nord-coreeana in Romania si personalul ambasadei. Teroristul a intrat in legatura, prin intermediul diplomatului Kim Gill, cu autoritatile nord-coreene, reusind sa ia in exploatare o parte din flota comerciala a acestei tari si sa faca trafic de armament si munitie catre Siria, Sudan, Hamas si Hezbollah. si in prezent, blocul destinat personalului Ambasadei Nord-Coreene din strada Navodari este inchiriat de la fratii lui Omar Hayssam.
Ca se face contrabanda cu armament de provenienta transnistreana pe sub nasul serviciilor secrete stiam din listele gasite de procurori in calculatorul sirianului Omar Hayssam, cu ocazia unor perchezitii. Oferte de armament de toate calibrele, inclusiv rachete si avioane de vanatoare de fabricatie ruseasca. Teroristul nu s-a multumit doar cu atat. Sub protectia Serviciului Roman de Informatii, a facut trafic cu armament si tehnologii avansate din tari care nu au nici o legatura cu NATO sau cu Uniunea Europeana.
Documentele navei IMAN T (apartinand armatorului Mustafa Tartoussi, prieten cu Hayssam), dovedesc faptul ca institutia cu pretentii euroatlantice numita SRI protejeaza activitati de acest tip. Nava Iman T, care transporta bombe produse in Serbia catre spatiul arab si care se presupune ca l-ar fi scos din tara pe Hayssam, naviga tocmai sub pavilionul Coreei de Nord.
Casa Alba a confirmat atacul din Siria...
...prezentand imagini spectaculoase din satelit cu reactorul nuclear din Siria distrus de aviatia israeliana. Agentia americana CIA filmase un reactor din nord-vestul Siriei considerat periculos, ce a fost atacat de aviatia israeliana pe data de 6 septembrie 2007.Imaginile de inalta rezolutie reprezentau un reactor de productie nord-coreeana care viza producerea plutoniului destinat bombelor atomice. Israelienii anuntasera ca, in urma unui atac, capturasera echipament nuclear produs in Coreea de Nord, dar nu au furnizat date suplimentare. Presa de la Bucuresti nu a insistat asupra evenimentului, multumindu-se sa faca doar scurte referiri la incidentul “nuclear” din Siria. in schimb, presa occidentala a relatat cu lux de amanunte toata afacerea. Serviciile secrete americane si israeliene aflasera ca documentele centralei nucleare ar fi fost parafate chiar de presedintele sirian Bashar Assad. Damascul si Phenianul au cazut de acord ca centrala care trebuia sa produca plutoniu sa fie construita sub acoperirea unei fabrici de ciment. Modus operandi.... folosit de Securitatea lui Ceausescu pe relatia Irak. in anii 1984-1985, Securitatea cara de zor armament de toate calibrele la adapostul constructiei fabricilor de ciment de la Al Qaim si Sinjar.
Pana la inceputul lunii septembrie 2007, cargourile cu “ciment” in care erau disimulate echipamentele centralei nucleare din Coreea de Nord au fost descarcate in porturi siriene. Pe data de 3 septembrie, nava Al Hamed descarca in portul Tartus. Pretioasa marfa a fost transportata in camioane direct la fabrica de ciment sub acoperire de la est de raul Eufrat. Trei zile mai tarziu, evreii atacau. Punct ochit, punct lovit.
Moartea lui Hajj Radwan
Sursele din cadrul serviciilor secrete au confirmat faptul ca spovedania sirianului Omar Hayssam a contribuit decisiv si la eliminarea unui membru marcant al organizatiei Hezbollah, Imad Mughniyah, la 12 februarie 2008. in mod curios, nici acest eveniment nu a fost mediatizat in presa romaneasca. Nu s-a dat ordin pe unitate.
Mughniyah, mai cunoscut sub numele de Hajj Radwan, in varsta de 45 de ani, a fost asasinat la Damasc cu ajutorul unei masini capcana. seful operatiunilor militare Hezbollah era urmarit atat de serviciile secrete israeliene cat si de cele americane pentru implicarea sa in numeroase atentate ce vizau tinte militare si diplomatice ale celor 2 tari. Imad Mughniyah era acuzat ca ar fi bombardat trupele de infanteristi americani la Beirut in 1983 sau ca ar fi atacat ambasada Israelului din Argentina in anul 1992. Oficial, era cautat de FBI pentru ca ar fi participat in 1985 la deturnarea unui avion de pasageri american la Beirut. Cu toate acestea, timp de 25 de ani, serviciile secrete occidentale nu au reusit sa puna mana pe terorist. Au reusit la inceputul anului 2008, cu ajutorul informatiilor furnizate de acelasi Omar Hayssam.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# HAC 21 April 2011 14:39 0