29 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Vorbe de fumoar – 22.12.2017 – Romanii, supravegheati in masa. Crina activista

Scris de: L.J. | pdf | print

22 December 2017 15:14
Vizualizari: 12312

 

* Dezvaluirea colonelului SRI Daniel Dragomir despre interceptarea pe un singur mandat a 80 de persoane, printre care si presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu in timp ce acesta candida la alegerile prezidentiale (click aici pentru a citi) arata imaginea statului politienesc din Romania. Este o realitate terifianta. Si spunem asta intrucat in Romania democrata, membra UE si stat de drept sunt interceptati anual zeci de mii de oameni. Cifra rezulta chiar din datele oficiale. Concret, pe mandatul prezentat de Daniel Dragomir au fost interceptati, monitorizati si filati 80 de “subiecti”. Or, in Romania se emit anual cateva mii de mandate de interceptare si supraveghere pe siguranta nationala, alaturi de alte cateva mii de autorizatii de interceptare pe infractiuni de drept comun. Doar ca de multe ori, asa cum s-a vazut in cazul prezentat de Daniel Dragomir, mandatele de interceptare privesc mai multe persoane, uneori de ordinul zecilor. Asa se ajuge ca de fapt in baza celor cateva mii de mandate emise anual sa fie interceptate zeci de mii de persoane. Curat Big Brother! Dar pentru supravegherea in masa practicata de institutiile de forta din Romania in ultimii ani, in frunte cu “Binomul SRI-DNA”, nu mai iese niciun #rezistent in strada.


* Tupeul judecatoarei Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, partenera “manelistului DNA” Ciprian Man in combaterea coruptiei, are un tupeu fara limite. Auzim ca Muntean a iesit si ea sa protesteze impotriva modificarilor aduse Legilor Justitiei, alaturi de cativa colegi judecatori si procurori. Nu multi, doar o mana de oameni. Deci, Crina face si ea pe revolutionara ca e nemultumita de modul in care Parlamentul a modificat Legile Justitiei si de modul in care institutia suverana in stat vrea sa modifice Codul penal si Codul de procedura penala. Acum, noi ne intrebam ce o intelege insa partenerea “manelistului DNA” din aceste modificari. Si ne intrebam asta intrucat Crina s-a dovedit ca are oarece carente, dupa ce s-a facut de rusine la concursul pentru ocuparea presedintiei Tribunalului Bihor, pe care l-a picat fluierand. Problema poate fi insa alta. Probabil ca pe Crina o roade introducerea raspunderii magistratilor intr-o forma severa. Poate ca se teme ca nu cumva sa fi comis si ea o eroare judiciara pentru care sa plateasca pe viitor. Daca a comis o eroare judiciara sau nu, inca nu stim, dar stim ca aceasta Crina Muntean a fost parte intr-o mizerie judiciara. Ne referim la cazul avocatilor Ioan si Daniela Sava, pe care procurorul DNA Ciprian Man i-a trimis in judecata pentru un inchipuit santaj la Crina Muntean pentru un comentariu pe internet si care au fost achitati la Inalta Curte. Ioan Sava a fost insa tinut dupa gratii, umilit in catuse, iar el si sotia sa Daniela Sava au trecut prin adevarate chinuri ani de zile din cauza unei inscenari judiciare, in care “manelistul DNA” a inceput urmarirea penala pentru santaj inainte ca Muntean sa dea declaratie in calitate de persoana vatamata. Asta e Crina activista.

 

Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!

Comentarii

# DODI date 22 December 2017 17:00 +18

Că tremură chiloții pe niște domnițe magistrate este firesc și corect. De aici și până a le pica în vine mai este o cale lungă că...”mii de ani i-a trebuit Parlamentului s-ajungă”. Comisia SRI a făcut un calcul cât ne costă pe noi românii înregistrările zecilor de mii de conaționali, câte salarii, materiale și timp sunt chetuite inutil. Iar apoi pentru a se justifica li se fac unora dosare pe niște stenograme scoase din pix. Cred că nu este lipsit de temei să ni se prezinte o structură a milioanelor de euro cheltuite de SRI degeaba. În altă ordine de ideii revine pe tapet necesitatea înființării instituției independente care să se ocupe legal de înregistrări, iar judecătorii care au aprobat mandatele de înregistrate să fie cercetați de Inspecția judiciară pentru abuz de serviciu, ei nemotivându-și mandatele emise doar în baza unor antipatii personale ale procurorilor.

# Salvamar date 22 December 2017 21:57 +6

pentru numele lui Dumnezeu, ce cauta pe lista ascultailor Bogdan Teodorescu? Ce legatura putea avea cu MICROSOFT? Avea legatura cu campania lui Ponta. Culmea este ca d ela PDL este NUMAI Blaga. Oare stenogramele cu Blaga sunt puse la dosar? I se asculta telefonul sa fie sigur SISTEMUL ca nu-l va trada pe Iohannis? ce cauta Ecaterina Andornescu pe aceasta lista? cand s-a semnat memorandumul ea nu mai era ministru. Totul este oribil.

# comisaru ciordache date 23 December 2017 09:03 +4

Lista nu arata numai imaginea statului politienesc, nu, lista arata si imaginea unui stat paralel, un stat mafiot,un stat condus si format din grupuri de hoti de toate culorile posibile. Aceasta, nu-i terifiant?

# X date 23 December 2017 12:08 +2

O buna bucata din bugetul SRI si DNA se duce pe hard diskuri.

# Cristi date 24 December 2017 15:27 +11

Românii în tara asta nu se vor ridica din sărăcie și mizerie pt ca nu sunt lăsați de către mafioți.rTot bugetul tarii se investește în mafiotii din justiție în loc sa se investească în ceva productiv. Başca ca nesimțiții PSD au mărit pt 2018 bugetul SRI și DIICOT(un nou sediu de milioane de euro pt mafie). Nici în America și UE la un loc nu se dau atâtea mandate de interceptare pe an ( zeci de mii pe an se fac în Ro,nu mii). Toți și-au luat vacante de Crăciun,  dar timp de un an de zile ce au făcut? Nimic. În afara de a-și aranja bunăstarea pt ei înșiși, nicidecum pt romanul de rand. Se știe ca Macovei "aranjeaza" pe la Bruxelles sancțiuni Ro ca în cazul Poloniei. Pai asta nu e clar ca a luptat mereu împotriva romanilor?trădare?Ce au făcut PSD pt români,  în afara de ce a făcut împotriva lor ( prin mărirea în loc de micșorarea bugetelor mafiei din justiție care a saracit tara).Unde e reforma și T0 din justiție?fără un reset și un T0 nu prea are nici o șansă tara asta vanduta strainilor

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva