Lumea Justitiei va prezinta in exclusivitate fabuloasa exceptie de neconstitutionalitate a unor articole din Codul de procedura penala, care, din cauza formularii lor vagi, permit nenumarate abuzuri din partea procurorilor. Exceptie care, odata admisa de CCR, va arunca in aer numeroase dosare ale DNA si ale altor parchete.

Ne referim mai exact la arhicunoscuta manevra a procurorilor de a ii atribui mai multe identitati aceluiasi martor protejat, pentru ca sa para ca de fapt mai multi martori dadusera declaratii in dosar si astfel sa se creeze iluzia greutatii acelui dosar. Da, ati ghicit: este fix schema care i-a facut celebri pe paraditorii de la DNA Ploiesti, mai ales pe Lucian Onea (in dosarul Irinei Socol – click aici pentru a citi) si pe Mircea Negulescu „Portocala” (intr-o cauza vizandu-l pe Vlad Cosma – click aici pentru a citi).

Revenind la cazul de fata, trebuie sa spunem ca marti, 16 iunie 2020, judecatorii Stefan Pistol, Oana Burnel si Alexandra Iuliana Rus de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au admis cererea avocatului Dan Chitic (foto 1) de sesizare a Curtii Constitutionale a Romaniei cu exceptia de neconstitutionalitate a trei articole din Codul de procedura penala: art. 114 alin. 1 si art. 115 alin. 1, ambele cu raportare la art. 129 CPP. Exceptia a fost ridicata in dosarul Microsoft 3, in care fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu (foto 2) a fost trimis in judecata alaturi de oamenii de afaceri Claudiu Florica, Dinu Pescariu, Calin Tatomir si altii de catre procurorul DNA Adrian George Matei, rechizitoriul fiind confirmat de catre seful Sectiei a II-a DNA de la acea vreme, Marius Bulancea (vezi facsimil). Ex-ministrul este acuzat de abuz in serviciu, iar afaceristii de instigare sau complicitate la abuz in serviciu, precum si de spalare de bani. Totusi, la instanta suprema a existat o opinie separata in sensul respingerii ca inadmisibila a exceptiei de neconstitutionalitate. Din informatiile noastre, judecatoarea Oana Burnel este cea care a facut aceasta opinie separata.

Iata textele normative relevante:

- art. 114 alin. 1: „Poate fi audiata in calitate de martor orice persoana care are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala”;

- art. 115 alin. 1: „Orice persoana poate fi citata si audiata in calitate de martor, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali principali”;

- art. 129:

„(1) In situatiile prevazute la art. 126 alin. (1) lit. d) si art. 127 lit. d), audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fara ca martorul sa fie prezent fizic in locul unde se afla organul judiciar.

(2) Abrogat.

(3) Subiectii procesuali principali, partile si avocatii acestora pot adresa intrebari martorului audiat in conditiile alin. (1). Organul judiciar respinge intrebarile care ar putea conduce la identificarea martorului.

(4) Declaratia martorului protejat se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio si se reda integral in forma scrisa.

(5) In cursul urmaririi penale declaratia se semneaza de organul de urmarire penala ori, dupa caz, de judecatorul de drepturi si libertati si de procurorul care a fost prezent la audierea martorului si se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata si de acesta si va fi pastrata in dosarul depus la parchet, intr-un loc special, in conditii de confidentialitate.

(6) In cursul judecatii, declaratia martorului se semneaza de presedintele completului de judecata.

(7) Suportul pe care a fost inregistrata declaratia martorului, in original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, dupa caz, al instantei de judecata in fata careia s-a facut declaratia, se pastreaza in conditii de confidentialitate. Suportul care contine inregistrarile efectuate in cursul urmaririi penale este inaintat la terminarea urmaririi penale instantei competente, impreuna cu dosarul cauzei, si este pastrat in aceleasi conditii privind confidentialitatea”;

- art. 126 alin. (1) lit. d): „In cursul urmaririi penale, odata cu acordarea statutului de martor amenintat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre urmatoarele masuri: (...) audierea martorului fara ca acesta sa fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea si imaginea distorsionate, atunci cand celelalte masuri nu sunt suficiente”;

- art. 127 lit. d): „In cursul judecatii, odata cu acordarea statutului de martor amenintat, instanta dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre urmatoarele masuri: (...) ascultarea martorului fara ca acesta sa fie prezent in sala de judecata, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea si imaginea distorsionate, atunci cand celelalte masuri nu sunt suficiente”.

Redam minuta prin care ICCJ a incuviintat sesizarea CCR (dosar nr. 2607/1/2017/a4):

„Cu majoritate,

Admite cererea formulata de inculpatul Sandu Gabriel si sesizeaza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 alin. (6) din Codul de procedura penala, art. 13 din OUG nr.43/2002, rap. la art. 40 din Codul de procedura penala si a disp.art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16 iunie 2020.

Cu opinia separata in sensul respingerii cererii de sesizare a Curtii Constitutionala, ca inadmisibila”.

Afectarea garantiei la un proces echitabil si a prezumtiei de nevinovatie

Exceptia de neconstitutionalitate formulata de maestrul Chitic este una stufoasa, dar esenta ei se poate rezuma in cateva fraze: actualele formulari din Codul de procedura penala lasa loc la abuzuri din partea procurorilor, permitandu-le sa ii atribuie unui martor protejat sau amenintat mai multe identitati, ca sa creeze impresia ca impotriva inculpatilor au depus marturii nu una, ci mai multe persoane, si astfel sa apara iluzia de soliditate a rechizitoriului. Or, asa ceva incalca dreptul la un proces echitabil, dupa cum au stabilit deja atat Curtea Constitutionala a Romaniei, cat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in mai multe decizii.

Si nu doar dreptul la un proces echitabil este incalcat in actuala reglementare procesual-penala, ci si prezumtia de nevinovatie, intrucat se poate ajunge la situatii in care un inculpat este condamnat „pe baza unei singure perceptii a adevarului multiplicate sub mai multe identitati fictive si reale, fapt care infrange regula ca o hotarare sa fie pronuntata 'dincolo de orice dubiu rezonabil'”, subliniaza avocatul Dan Chitic.

Asta pe fond. Cat priveste forma articolelor din Codul de procedura penala, aparatorul fostului ministru reclama faptul ca formularile din prezent incalca standardele de previzibilitate si predictibilitate ale actelor normative, asa cum au fost ele stabilite in jurisprudenta Curtii Constitutionale.

In incheiere, este necesar sa precizam ca aparatorul fostului ministru cere ca CCR sa constate ca articolele de mai sus sunt neconstitutionale „in masura in care pot fi audiati sau reaudiati in calitate de martori cu identitate reala si martorii protejati sau investigatorii, si colaboratorii cu identitate protejata”.

Prezentam principalele pasaje ale exceptiei de neconstitutionalitate:

„In fapt, subsemnatul (n.r. Gabriel Sandu) am fost trimis in judecata la data de 27.09.2017 prin Rechizitoriul 766/P/2016 fiind acuzat de “abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevazuta si pedepsita de de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C.p. si art. 309 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p.”

In Rechizitoriul mai sus mentionat, se fac ample referiri la declaratiile martorului denuntator “amenintat” caruia i s-a acordat in conditiile art 126 lit. c C.p.p. protectia datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul a semnat atat denuntul sau, cat si declaratia sa de martor;

In cursul cercetarii judecatoresti, au aparut suspiciuni legitime cu privire la identitatea dintre martorul denuntator cu identitate protejata si unul dintre martorii cu identitate reala, exhibata, fapt care a dus la banuiala existentei unei incercari a organelor de cercetare penala de a acredita o anumita stare de fapt prin reiterarea unor declaratii ale uneia si aceleiasi persoane, date sub identitati diferite, tocmai pentru a evita scaderea fortei probante a declaratiei martorului denuntator cu identitate protejata, ca urmare a aplicarii disp. art. 103 al. 3 C.p.p..

Un element hotarator al importantei excluderii posibilitatii ca o persoana cu identitate protejata sa depuna marturie ca martor cu identitate reala este si faptul ca, la aceasta data, nu exista norme procedurale precise care sa permita judecatorului sa verifice periodic in cursul procesului penal daca starea de pericol care a justificat luarea masurii protejarii martorului mai subzista sau nu. (...)

Pe fondul exceptiei, arat ca dispozitiile mai sus mentionate sunt neconstitutionale pentru urmatoarele motive:

Textul alineatului 1 din articolul 114 prevede ca “Poate fi audiata in calitate de martor orice persoana care are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala”, iar articolul 115 stabileste ca “Orice persoana poate fi citata si audiata in calitate de martor, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali principali.”.

Cele doua texte citate exclud din categoria martorilor doar partile si subiectii procesuali principali fara insa a face mentiuni exprese cu privire la imposibilitatea audierii sub identitate reala a unor persoane deja audiate sub o identitate protejata.

Cert, principiul legalitatii si loialitatii caruia ar trebui sa fie supus procesul administrarii probatoriului in procesul penal ar trebui sa excluda de plano o asemenea posibilitate. Cu toate acestea, nementionarea de lege lata a unei asemenea interdictii exprese poate avea ca efect aparitia unor anumite “derapaje” sau “deficiente” in procesul administrarii probatoriului, “deficiente” care ar putea avea un indoit efect dirimant (n.r. de anulare) asupra prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la un proces echitabil de care trebuie sa se bucure suspectul / inculpatul, si anume:

- ocolirea, dezactivarea, protectiei oferite de dispozitiile art. 103 al. 3 (n.r. din Codul de procedura penala), care stabileste in mod expres ca “Hotararea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei nu se poate intemeia in masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati.”

- Normele legale criticate lasa deschise posibilitatea existentei unor abuzuri din partea anchetatorilor, care pot sa tinda spre acreditarea ca adevarata a unei situatii nereale, prin repetarea uneia si aceleiasi depozitii subiective, eronate sau rauvoitoare ale unei persoane sub mai multe identitati, respectiv ca marturii date succesiv sub identitate protejata si sub identitate reala.

Tocmai pentru acest motiv, legiuitorul in situatia expresa a declaratiilor investigatorilor, colaboratorilor si martorilor protejati, a limitat puterea de apreciere a judecatorului din perspectiva valorii probante a declaratiilor acestor persoane.

Curtea Constitutionala a statuat deja ca “noul Cod de procedura penala consacra, ca si legea veche, sistemul liberei aprecieri a probelor. In baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecatorului, acesta va aprecia liber mijloacele de proba administrate in cauza, neexistand o ordine de preferinta, referitor la forta probanta a acestora. Totodata, organele judiciare au dreptul sa aprecieze in mod liber atat valoarea fiecarei probe administrate, cat si credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilita de legiuitor, importanta acestora rezultand in urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat in mod legal si loial in cauza. In luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului, instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei si amanarea aplicarii pedepsei se dispun doar atunci cand instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila.” (Decizia CCR 63/2019)

Insa “aprecierea libera a probelor” si “a valorii fiecarei probe administrate” trebuie sa se faca in mod neviciat pe baza unui probatoriu administrat legal si loial drepturilor acuzatilor, fapt incompatibil cu repetarea ticluita a unor marturii subiective date sub mai multe identitati.

In mod contrar, ar deveni inficienta intentia reala a legiuitorului, care, prin dispozitiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedura penala, a instituit unele limitari ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementand in acest sens ca hotararea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei nu se poate intemeia in masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati.

Admiterea posibilitatii ca una si aceeasi persoana sa depuna marturii sub mai multe identitati duce la incalcarea vadita atat a prezumtiei de nevinovatie, cat si a dreptului la un proces echitabil, deoarece se ajunge la situatia in care o persoana sa fie condamnata pe baza unei singure perceptii a adevarului multiplicate sub mai multe identitati fictive si reale, fapt care infrange regula ca o hotarare sa fie pronuntata „dincolo de orice dubiu rezonabil“..

Nu lipsit de relevanta e faptul potrivit caruia Curtea Constitutionala a retinut deja ca “ca au fost exprimate opinii in sensul ca dispozitiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedura penala preiau in dreptul intern un standard clasic al jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit caruia, in anumite circumstante, autoritatile judiciare pot apela la declaratiile administrate in faza "instructiei" (urmaririi penale), in special in cazul refuzului persoanelor care le-au dat de a le reitera in public de teama consecintelor pe care acestea le-ar putea avea pentru siguranta lor. Necesitatea protectiei nu poate aduce atingere substantei dreptului la aparare, astfel ca, si in aceste situatii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciaza ca drepturile apararii sunt restranse intr-un mod incompatibil cu garantiile prevazute de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, atunci cand o condamnare se fondeaza in intregime sau intr-o masura determinanta pe marturia facuta de o persoana pe care acuzatul nu a putut-o interoga direct sau prin alta persoana in numele sau, nici in faza de urmarire penala, nici in faza dezbaterilor.“ (Decizia CCR 63/2019).

Tocmai avand in vedere forta probanta scazuta a declaratiei martorului sub acoperire sau a investigatorilor, si colaboratorilor cu identitate protejata, curtea a statuat deja ca “in scopul evitarii unei erori judiciare bazate pe astfel de probe, precum si avand in vedere conditiile derogatorii de audiere a acestor persoane, care restrang intr-o oarecare masura posibilitatile de aparare, legea a restrans, la randul ei, valoarea probanta a declaratiilor investigatorului, colaboratorului, martorului protejat. Curtea apreciaza ca, intr-adevar, sfera de cuprindere a persoanelor ale caror declaratii nu pot fi determinante in luarea unei hotarari de condamnare este in realitate mai larga decat cea care rezulta nemijlocit din text.” (Decizia CCR 63/2019).

Or, acceptarea sau / si permisiunea, fie si implicita, de catre textele legale criticate a posibilitatii reaudierii sub identitate reala a martorilor cu identitate protejata fac ineficiente garantiile procesuale stabilite de Constitutie si Codul de procedura penala, garantii deja reliefate in repetate decizii ale CCR. (...)

In ceea ce priveste normele legale referitoare la martorii amenintati, Curtea Constitutionala, intr-o alta decizie recenta (Decizia CCR 248/2019), a constatat ca art. 126 al 6 din actualul cod de procedura penala este neconstitutional tocmai pentru ca “dispozitiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedura penala, intrucat nu stabilesc, in mod expres, nici organul judiciar care are competenta de a se pronunta cu privire la masurile de protectie dispuse conform alin. (1) al aceluiasi articol, nici actul si modalitatea in care este exercitata competenta anterior mentionata, in ipoteza in care masurile de protectie astfel luate se mentin dupa momentul inceperii judecatii, sunt lipsite de claritate, precizie si previzibilitate, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie.” (...)

Inexistenta unei norme procedurale explicite care sa faca posibila verificarea periodica de catre judecator a justificarii masurilor de protectie stabilite prin art. 1 din art 126 (implicit “protectia datelor de identitate” stipulate la litera c), coroborata cu inexistenta unei interdictii clare ca martorul cu identitate protejata sau investigatorii, si colaboratorii cu identitate protejata sa poata depuna marturie si sub identitate reala a acestora, creeaza premizele unor incalcari flagrante ale dreptului la aparare si la un proces echitabil, drepturi garantate de Constitutie si de CEDO. (...)

Consideram ca prin audierea aceleiasi persoane in dubla calitate – de martor cu identitate reala si martor cu identitate protejata –, se aduce o grava si ireparabila atingere a dreptului la un proces echitabil.

Fata de aceasta situatie, consideram ca instanta de contencios constitutional poate si trebuie sa pronunte o decizie interpretativa, prin care sa constate ca “Poate fi audiata in calitate de martor orice persoana care are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala” si respectiv "Orice persoana poate fi citata si audiata in calitate de martor, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali principali”, atata vreme cat respectiva persoana nu a fost deja audiata in aceeasi cauza sub o alta identitate.

Din aceasta perspectiva, consideram ca activitatea de legiferare presupune ca reglementarea relatiilor sociale prin lege si prin celelalte categorii de acte normative se realizeaza cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc, Constitutia consacrand in art. 1 alin. (5) principiul constitutional al suprematiei acesteia.

Mai mult, autoritatile cu competente normative au obligatia conformarii prevederilor constitutionale, legale si principiilor de drept atunci cand elaboreaza acte normative, precum si asigurarea calitatii legii, in sens larg. Calitatea legii presupune ca in procesul de elaborare a actelor normative sa fie indeplinite doua conditii: accesibilitatea si previzibilitatea. Cele doua notiuni sunt utilizate, atat in cadrul controlului de conventionalitate exercitat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cat si in cadrul controlului de constitutionalitate exercitat de catre Curtea Constitutionala, aceasta din urma facand trimitere, in repetate cazuri, la jurisprudenta CEDO”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate

sursa foto Sandu: ZF.ro