psdolt
28 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

A LOVIT BINOMUL IN CRESTET – Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu, discurs fulminant dupa realegerea in functie: „E momentul ca institutiile din Romania sa asculte de votul romanilor, in loc sa le asculte convorbirile telefonice... Parlamentul raspunde in fata romanilor. Controlul este exercitat asadar de adevaratii 'stapani' ai Romaniei, si nu de conducatori vremelnici ai anumitor institutii... Parlamentul nu e o multinationala si nu functioneaza in logica unei multinationale” (Video)

Scris de: A.P. | pdf | print

21 December 2016 20:07
Vizualizari: 32323

Au fost zece minute crancene, in Parlamentul Romaniei, pentru institutiile care detin puterea absoluta de a intercepta si de a incatusa pe cine si cand vor ele.

Cu 87 de voturi „pentru” si 40 „impotriva”, copresedintele ALDE Calin Popescu Tariceanu (foto) a fost reales, miercuri 21 decembrie 2016, la conducerea Senatului.

Dupa votul de incredere, Tariceanu a sustinut un discurs exploziv in care a clamat nevoia de schimbare criticand vehement derapajele sistemului de forta.

Intr-o adevarata lectie despre democratie, normalitate si legitimitate, Tariceanu a atins puncte nevralgice ale Serviciului Roman de Informatii, condus de Eduard Hellvig si Florian Coldea. Presedintele reales al Senatului a subliniat necesitatea unui real control parlamentar asupra SRI, control care pana acum, asa cum bine stim, a lipsit cu desavarsire sub mandatul senatorului PSD Georgian Pop:


Parlamentul trebuie sa isi exercite un rol activ de control al institutiilor de forta. Conducerile acestor institutii nu sunt alese democratic, dupa cum stiti, si functionarea lor este, de multe ori, prin natura rolului pe care si-l asuma, netransparenta. Este o vorba pe care o cunoasteti: Puterea corupe, iar puterea absoluta, corupe absolut. Am vazut in ultimii ani, cum unele institutii de forta au actionat ca si cum puterea lor nu are limite. Trebuie sa constat, din pacate, rolul decorativ in ultimii 4 ani al unor comisii parlamentare de control al institutiilor de forta. Acest lucru trebuie sa se schimbe, iar Parlamentul nu mai trebuie sa fie timorat in a-si exercita rolul pe care il are”.

Un alt punct extrem de sensibil abordat de Tariceanu in continuare a vizat legislatia in materia reglementarii activitatii ANIC: „Inclusiv din punct de vedere legislativ, Parlamentul trebuie sa isi asume reglementarea mai stricta a acestor activitati, a acestor institutii si scoaterea la lumina a unor activitati pe care acestea le desfasoara. Inclusiv prin legi cum este cea privind infiintarea unei Autoritati Nationale pentru Interceptarea Comunicatiilor”.

Prezentam in continuare integral discursul lui Calin Popescu Tariceanu:

Doamnelor si domnilor senatori,

Va multumescu foarte mult pentru votul de incredere pe care mi l-ati acordat in aceasta functie extrem de onoranta.

Vreau sa va urez bine ati venit, si unora dintre dumneavoastra, bine ati revenit in Senat. Fiecare dintre Dumneavoastra sunteti aici pentru ca romanii v-au votat, iar acest vot va responsabilizeaza. Romanii isi pun speranta in noi si vreau sa nu le dezamagim increderea.

Au fost multi care au descifrat in fel si chip votul din 11 decembrie. Dincolo de interpretari partizane, votul din 11 decembrie a fost un vot pentru normalitate. A fost un vot din partea a milioane de romani care simt ca nu beneficiaza de pe urma cresterii economice. A fost un vot din partea romanilor care vor ca drepturile si libertatile lor sa fie respectate. Este rolul nostru sa actionam pentru a ne duce la buna indeplinire mandatul cu care am fost alesi.

Parlamentul este institutia suprema intr-o democratie pentru ca este rezultatul vointei romanilor, exprimata la vot. Trebuie sa reamintim tuturor ca puterea vine de la popor. Este o lectie pe care toate institutiile din Romania trebuie sa o stie si sa o respecte, mai ales acele institutii care sunt in afara controlului civil, cu exceptia celui exercitat prin Parlament.

Doamnelor si domnilor,

Departe de mine gandul de a face astazi o lectie despre democratie sau despre drepturile si libertatile cetatenilor. Sunt convins ca le stiti la fel de bine ca si mine. Cred, insa, ca sunt altii care le-au uitat si care ne asculta astazi. Si pe acestia ii invit sa ia aminte.
Elementul de baza al oricarei democratii liberale este Parlamentul, iar un Parlament puternic nu poate reprezenta decat un lucru benefic pentru Romania. Daca ne dorim mai multa democratie, trebuie sa avem un Parlament activ in a-si exercita rolul sau constitutional.

Ne aflam in fata unui moment decisiv pentru Romania si pentru viitorul tarii noastre. Este momentul in care decidem daca Romania este un stat suveran, in care deciziile importante se iau in tara de cei pe care romanii ii aleg. Sau daca este un stat de mana doua, in care deciziile sunt dictate de altii si executate de oameni numiti si nu alesi. Trebuie sa revenim la normalitatea unei democratii liberale, in care Guvernul este politic, adica ales prin votul parlamentarilor si respectand evident vointa poporului manifestata de la alegeri.

Este momentul in care decidem daca Parlamentul Romaniei isi asuma rolul constitutional si este o institutie puternica. Sau este o institutie controlata mai degraba cu un rol decorativ.

Primul pas este peste cateva zile, cand Parlamentul va fi chemat sa puna capat unei stari de anormalitate in orice democratie, perioada in care dupa cum bine stiti am avut un guvern tehnocrat. Din pacate, 2016 a fost un an pierdut, pe care trebuie sa il recastigam in 2017.

Stau astazi in fata dumneavoastra pentru a va cere sa dam impreuna raspunsurile de care Romania are nevoie si pentru care romanii ne-au ales.

Votul dat de romani pe 11 decembrie ne ofera o legitimitate reinnoita pentru a da aceste raspunsuri. Un nou Parlament cu legitimitatea reconfirmata este un lucru esential pentru orice stat de drept, pentru orice democratie.

Doamnelor si domnilor,

Un principiu fundamental al democratiei va trebui sa fie reconfirmat in noua legislatura si anume controlul si echilibrul reciproc al puterilor in stat. Parlamentul raspunde in fata romanilor, in fata celor care i-au acordat votul de incredere. Controlul asupra Legislativului este exercitat asadar de catre adevaratii 'stapani' ai Romaniei, si nu de conducatori vremelnici ai anumitor institutii.

Parlamentul trebuie sa isi asume de asemenea rolul de principal legiuitor.

Parlamentul nu este o multinationala si nu functioneaza in logica unei multinationale. Parlamentarii nu au sefi si nu au mandat imperativ. Parlamentarii raspund doar in fata romanilor. Trebuie iesit din acea logica a cantitatii, o logica regretabila, conform careia parlamentarul este eficient doar daca propune si voteaza cat mai multe legi. Din contra, problema este ca avem prea multe legi, si legi neclare. Trebuie sa realizam un proces de simplificare a cadrului legislativ.

In al doilea rand, adoptarea legilor este atributul Parlamentului, si nu al Guvernului. Sper sa nu mai avem situatii cum sunt cele in care Guvernul modifica in ascuns si peste noapte legi esentiale in orice democratie, cum a fost cazul Codurilor. Daca apar aceste situatii, parerea mea este ca Parlamentul trebuie sa cenzureze Guvernul.

Parlamentul adopta legile, fie ca vorbim despre domeniul economic, social sau cel al justitiei. Guvernul si celelalte institutii ale statului pun in aplicare aceste legi. Este un principiu de baza al democratiei, pe care am impresia ca multi l-au scapat din vedere in ultimii ani.

De asemenea, Parlamentul trebuie sa isi asume rolul de a proteja drepturile si libertatile cetatenilor. Din pacate, in ultimii ani am constatat ca drepturile si libertatile cetatenilor au fost incalcate. Suntem intr-un punct in care exceptiile tind sa devina un fapt normal, la ordinea zilei. Cred ca Parlamentul nu poate sa fie spectator la aceste excese.

Este adevarat ca in mandatul trecut, de prea multe ori, o mare parte a parlamentarilor a tacut. De multe ori, din teama. Acest lucru trebuie sa se schimbe. Faptul ca avem un nou mandat din partea romanilor ne ofera legitimitatea de a actiona.

In acelasi timp, Parlamentul trebuie sa isi exercite un rol activ de control al institutiilor de forta. Conducerile acestor institutii nu sunt alese democratic, dupa cum stiti, si functionarea lor este, de multe ori, prin natura rolului pe care si-l asuma, netransparenta. Este o vorba pe care o cunoasteti: Puterea corupe, iar puterea absoluta, corupe absolut. Am vazut in ultimii ani, cum unele institutii de forta au actionat ca si cum puterea lor nu are limite.
Trebuie sa constat, din pacate, rolul decorativ in ultimii 4 ani al unor comisii parlamentare de control al institutiilor de forta. Acest lucru trebuie sa se schimbe, iar Parlamentul nu mai trebuie sa fie timorat in a-si exercita rolul pe care il are.

Inclusiv din punct de vedere legislativ, Parlamentul trebuie sa isi asume reglementarea mai stricta a acestor activitati, a acestor institutii si scoaterea la lumina a unor activitati pe care acestea le desfasoara. Inclusiv prin legi cum este cea privind infiintarea unei Autoritati Nationale pentru Interceptarea Comunicatiilor.

Cred ca este momentul ca institutiile din Romania sa asculte de votul romanilor dat pe 11 decembrie, in loc sa le asculte convorbirile telefonice. Ar fi un semn ca Romania merge pe drumul cel bun.

Doamnelor si domnilor,

Ne aflam la capatul unei campanii in cadrul careia s-au accentuat conflicte, au fost aruncate acuzatii in spatiul public. Aceasta perioada a trecut, iar acum trebuie sa intelegem cu totii ca avem un obiectiv comun: acela de a lucra in interesul romanilor, al celor care ne-au ales. Asadar, fac un apel la dumneavoastra sa punem capat razboiului politic si tuturor practicilor specifice campaniei electorale si sa incepem sa depunem toate eforturile pentru binele romanilor. Va indemn sa va luati in serios mandatul pe care vi l-au acordat cetatenii si sa aparati interesele acestora. Trebuie sa redam Parlamentului rolul sau, pentru ca doar asa vom respecta votul pe care romanii ni l-au dat pe 11 decembrie.

Va multumescu foarte mult!”.

Comentarii

# silviu date 21 December 2016 20:37 +52

iata ce a zis si dragnea in discursul din camera deputatilor, dupa ce a fost ales presedinte:''Ţine de noi să restabilim puterea constituţională a Parlamentului şi vreau să pornim împreună acest proces. Activitatea de control al instituţiilor pe care Parlamentul e abilitat să o exercite nu trebuie să mai fie mimată. De asemenea, vreau să transmit un mesaj foarte puternic - Parlamentul este locul unde se naşte legea, dar şi locul unde se stopează abuzul în aplicarea ei. Anul 2017 şi anii care urmează nu sunt uşori, toţi ne-am angajat în această campanie electorală să producem creştere economică susţinută şi să aducem bunăstare românilor. E datoria noastră să facem legi bune şi clare, să-i ajutăm pe români să creadă în România". Doamne ajuta sa-i tina curajul si sa faca ordine in tara asta!

# DODI date 21 December 2016 22:12 +40

A fost și acum a făcut dovada că a rămas un om vertical. Urmează ca acum, împreună cu Dragnea și împotriva lui ciolanis, să facă ordine în legile românești, să pună stavilă instituțiilor sistemului care au de4raiat de la rolul lor. Ce a ținut de noi am făcut. Votul l-am dat. Acum așteptăm să își țină cuvântul. Iar ciolanis sper să învețe și își țină limba după dinți. Când tace face mai mult bine României decât atunci când vorbește. Sper să ia aminte.

# DOREL date 22 December 2016 11:06 +13

Corect ! Si b), domnilor Tariceanu si Dragnea, tineti minte 3 cuvinte : DA, SE POATE ! 

# carcotescu date 22 December 2016 19:20 +6

stimati parlamentari votati cu 55% este momentul ca maine sa ne demonstrate ca nu v-am votat degeaba.... convocati maine serviciile la comisiile parlamentare si explicate-le ca s-a schimbat regula jocului, ca poate n-au aflat... convocati DNA-ul la comisia juridical cu acelasi scop... in ultima instant, scoateti din prize toate aparatele generatoare de zgomot, distorsiuni si parazitii... aveti toata legitimitatea sa indepliniti mandatul cu care v-am trimis in parlamentul Romaniei.

# Cetateanul date 21 December 2016 23:55 +34

O LUNA. Cam atat aveti la dispozitie pana vi se vor inchide "oportunitatile". Daca ratati ocazia ... Pana la vara... GATA! Sistemul va va inchide! Nu credeti in profeti falsi! Si incercati sa ii spuneti si lui L. Dragnea ca il mint aia care il linistesc in schimbul pastrarii situatiei actuale... Nu va scapa nici el! E mult prea periculos.... E care pe care! Poparul v-a facut... Regine! Klausica si-a pierdut-o pe a lui. Daca va face Mat sunteti cei mai prosti jucatori din istorie.... Si nu uitati: jucati viitorul Romaniei! Mutati! 

# obiectiva date 22 December 2016 07:36 -10

@Cetateanul......adaug...`jucati viitorul ROMANIEI MARI``....sa NU uitam ca, in anul 2018, este CENTENARUL MARII UNIRI, iar DRAGNEA ne piseaza cu REGIONALIZAREA....... :-x :-x :-x :-x :-x agent PROVOCATOR.....al DEZMEMBRARII ROMANIEI.......

# obiectivo date 22 December 2016 14:33 -2

ai treaba cu musulmanii,si noi te retinem?

# ion date 21 December 2016 21:01 +52

Oameni buni ! Romäänii asteaptä de la voi ;Legea de räspundere a magistratilor; Dacä nu o promovati la timp, s-ar putea ca cei ce v-au ales sä vä conteste. ati primit si a doua sansä.NU DEZAMÄGITI ROMÄNIA.

# carmen date 21 December 2016 21:05 +36

Important de subliniat faptul ca Parlamentul face legi si Guvernul asigura aplicarea intocmai. O remarca , aceste legi sa fie scurte concise si la subiect. Normele de aplicare sa fie imediat intocmite , tocmai ptr a nu lasa loc de interpretare eronata. Informarea po******tiei interesate , de TOATE legile si nu trecute pe șest.

# Edelweiss - Rarinc de Bucovina date 21 December 2016 21:22 +23

Mey, auspicii bune are 2017. După cum se aude la bursa zvonurilor, portofoliul Ministerului (actualei) inJustiții va reveni la ALDE. Dobraia i haroșaia rabota. Apoi, cu Tăriceanu în cea de-a doua poziție în stat, cea de prezident al Camerei Decizionale a proiectului de lege privind răspunderea magistratului, adoptată tacit de C. Dep., iarăși se poate concluziona că ... interesante vremuri or să vină în 2017. Ceea ce mă întărește și mă motivează să-mi continui până în pânzele albe gâlceava netotului idealist cu SYSTEMUL INFECT al cârdașilor judiciari din Rroemenica. Roemenica = Planet der Affen - Planeta maimuțelor judiciare. PE SCUT SAU SUB SCUT. CALE DE MIJLOC NU ESTE! AM ZIS!

# Edelweiss - Rarinc de Bucovina date 22 December 2016 00:51 +6

Încă un sămn divin: propunerea de numire în funcția de prim ministru a unei femei de etnie tătăroaică! Apăi, inga așa se deschide o oportunitate de colaborare la cel mai înalt nivel între Rroemenica și Turkey. Premierul Shhaideh îi va solicita Sultanului Tayyip ca să furnizeze Românicii un număr de 3 clone ale sale. În expunerea de motive se va argumenta că Tayyip a cetluit în funii un număr de 2500 de magistrați osmanlâi, iar Rroemenica - Planet de Affen - are în total un număr de 7.500 de maimuțe judiciare -urlătoare-de bombardament. :-) izilaicapisacheic

# ?????? date 21 December 2016 23:19 0

Elocinta discursului domnului Tariceanu tine probabil de sentimentele alegatorilor dumnealui, pentru care, de o lunga perioada de timp de cand dumnealui se ocupa cu politica, dumnealui combate ?

# Edelweiss - „redundant ratat” date 22 December 2016 00:22 +6

22 dec. :-? O Tempora O Mores! Ce Țară mândră ca soarele de pe ceriu am visat noi și ce șandrama nenorocită, Planetă a maimuțelor urlătoare a ieșit! :eek: http://tazmaniandemoon.blogspot.ro/2016/12/scrisoarea-unui-redundant-ratat-catre.html

# Matei date 22 December 2016 11:55 +6

Da, este 22 Decembrie, ziua in care comemoram revolta insangerata a romanilor impotriva Securitatii care ne asculta telefoanele, ne maltrata semenii prin beciuri, ne deschidea felicitarile de Craciun care deveneau probe in justitia stramba a vremii, ne impiedica sa accedem in facultati, ne refuza dreptul de libera circulatie si cate altele. Bun discurs! Asteptam fapte pe masura vorbelor.

# pelin date 22 December 2016 12:03 +10

INTERVIU la final de mandat CSM a lui C.Danilet(07.12.2016)Am contribuit mult la cresterea vizibilitatii CSM.Prin reactiile institutioanale,dar mai ales peronale,am aratat publicului ca CSM este o institutie constitutioanala care trebuie respectata si ca ea trebuie sa faca parte din ecuatia importanta care CONDUC TARA.Am o satisfactie personala la nivel inalt faptul ca am reusit sa-i conving pe totii colegii sa votam strategia de intarire a integritatii justitiei pe 2011-2016.Este primul act de acest gen din Europa votat vreodata de CSM.Asadar aflu acum ca Danilet a fcaut parte dintr-o institutie participanta la conducere tarii!Motivat relata D-l Tariceanu aceea ca "Parlamentul trebuie sa isi exercite un rol activ de control al institutiilor de forta"!!!!!!!

# Doisiunsfert date 22 December 2016 12:42 -7

Vine si randul lui neica Moliceanu acusica.Ca nu e nici el imaculat.

# Edelweiss - Rarinc de Bucovina date 22 December 2016 13:51 +4

Ce bine ar fi dacă pe acest „site de scuipat magistrați” ( apud VasiRică Venturiano - Fante de CSM) nu s-ar mai iți mustățile imunde ale șobolanilor securistoizi, ieșiți din catacombele sapropelice ale neokaghebismului de caviar și cumetrie. Acesta zice-se că este site-ul NOSTRU, al celor ce stuchim magistrați. Voi, șobolanii securistoizi, marș la Divizia voastră de presă cu lanț, zgardă și botniță, încadrată temeinic cu caporali și plotoneri membri ai Uniunii Gazetarilor cu Epoleți. Sictir, bă securistule! Nu ți-e rușine să comentezi AICI și ACUM - 22 Decembrie? GUNOIULE!

# gheorghe pensionaru' date 22 December 2016 17:44 +2

Iarta-l, ca nu stie nici cum il cheama, chiar daca se uita in buletin (sau carte, cum ii zice pe stil nou)...a primit ordin si trebuie sa-l execute, daca nu este...executat!  8)

# sandu date 23 December 2016 09:20 -1

sa ne lase in pace dl. Tariceaanu a avut majoratitate si in trecut si nu a facut nimic pentru cetateni pe ei ia intereseaza soarta lor nu au nimic cu ce se intampla in instante cu justitiabili, vin doar cu povesti pe care le spun la tv in rest nimic......

# V Ruse date 5 January 2017 18:04 0

ăsta vrea ca justiția să asculte de el. Oricum suntem singura țară din lume condusă de infractori. Cam cu câți omologi de-ai lor din ue vor avea dialog tăriceanu și dragnea ? Vor fi evitați. Ca ciumații. Veți vedea.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.11.2024 – Laura Kovesi, ministru de Justitie. Danilet, varianta de rezerva

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva