APADOR – CH trage un semnal de alarma in privinta starii de alerta care va fi instituita in Romania dupa expirarea starii de urgenta. Si acuza faptul ca nu este normal ca libertati fundamentale sa fie restranse prin simpla vointa a unor functionari.

Organizatia pentru apararea drepturilor omului arata ca de frica Curtii Constitutionale, guvernul condus de Ludovic Orban (foto dreapta, langa Klaus Iohannis) a trimis in Parlament un proiect de lege pentru legiferarea starii de alerta. Proiect care, potrivit APADOR, restrange aceleasi drepturi ca si starea de urgenta, desi intre cele doua stari ar trebui sa existe diferente substantiale.

Trebuie precizat ca Senatul a modificat radical proiectul Guvernului privind starea de alerta (click aici pentru a citi).

APADOR – CH explica intr-un comunicat de presa ca diferenta majora este ca starea de urgenta este prevazuta in Constitutie si trebuie instituita de presedinte si aprobata de Parlament, pe o durata de cel mult 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, in timp ce starea de alerta nu este prevazuta in legea fundamentala, nu are o durata precisa si se declara de un comitet interministerial, format din ministrii si sefi de institutii publice.

Avand in vedere aceste lucruri, APADOR considera ca starea de alerta poate fi privita ca un artificiu folosit pentru a permite luarea unor masuri specifice starii de urgenta, dar fara a mai declara starea de urgenta, cu ocolirea procedurii prevazute in Constitutie.

Iata comunicatul APADOR – CH:

"De frica CCR, Guvernul a trimis in Parlament un proiect de lege pentru starea de alerta care restrange aceleasi drepturi ca si starea de urgenta, desi intre cele doua stari ar trebui sa existe diferente substantiale.

Guvernul a trimis Parlamentului, spre adoptare, un proiect de lege care prevede  ca, pe durata starii de alerta, pot sa fie luate aceleasi masuri restrictive de drepturi si libertati ca si cele luate pe durata starii de urgenta.

In stare de urgenta, aceste masuri se iau de ministrul afacerilor interne, cu aprobarea primului-ministru, prin ordonanta militara. In stare de alerta, aceleasi masuri se iau de ministri sau directori de institutii publice, prin ordine, decizii, dispozitii etc.

Diferenta majora este ca starea de urgenta este prevazuta in Constitutie si trebuie instituita de presedinte si aprobata de Parlament, pe o durata de cel mult 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, in timp ce starea de alerta nu este prevazuta in Constitutie, nu are o durata precisa si se declara de un comitet interministerial, format din unii ministri si sefi de institutii publice, denumit ‘Comitetul national pentru situatii speciale de urgenta’ sau, la nivelul unei sau unor localitati, de comitetele judetene/Bucuresti sau de comitetele locale pentru situatii de urgenta (formate din prefect, primar, sefi de servicii publice etc.).

Deci, desi cele doua stari, de urgenta si de alerta, au aceeasi esenta, pentru ca presupun luarea acelorasi masuri de restrangere de drepturi si libertati, ele pot fi instituite in moduri diferite: unul greu (care implica presedintele si Parlamentul) si unul usor (care implica, cel mult, un comitet interministerial).

Din acest motiv, starea de alerta poate fi privita ca un artificiu folosit pentru a permite luarea unor masuri specifice starii de urgenta, dar fara a mai declara starea de urgenta. Deci, cu ocolirea procedurii prevazute in Constitutie.

In acest sens, trebuie precizat ca OUG 1/1999 prevede ca masurile ce presupun restrangeri de drepturi si libertati pot fi luate numai pe durata starii de urgenta.

In schimb, OUG 21/2004, care introduce notiunea de 'stare de alerta' nu contine o prevedere in sensul ca pe durata starii de alerta pot fi restranse drepturi si libertati prin ordine si dispozitii de ministri sau directori, tocmai pentru ca declararea acestei stari nu implica entitati constitutionale (presedinte, Parlament) si nici existenta unei situatii atat de grave, incat sa implice restrangeri de drepturi si libertati. Daca exista o situatie grava, atunci trebuie instituita starea de urgenta, cu toate consecintele ce decurg de aici.

Consideram ca starea de alerta trebuie reglementata diferit de cea de urgenta cu privire la masurile care se pot dispune pe durata ei. Daca, in timpul starii de alerta, pot fi luate aceleasi masuri restrictive de drepturi ca si in starea de urgenta, aceasta inseamna ca, practic, intre cele doua stari nu exista nicio diferenta.

Desi ar trebui sa existe diferente substantiale, esentiale. De ce?

Pentru ca nu este normal ca libera circulatie, libertatea intrunirilor, dreptul la munca, libertatea economica, dreptul la invatatura, dreptul la viata privata si restul drepturilor si libertatilor fundamentale sa fie restranse prin simpla vointa a unor functionari din ministere si institutii publice.

Starea de alerta ar trebui sa se rezume la impunerea de obligatii doar pentru autoritatile si institutiile publice, adica statul e cel ce trebuie alertat sa se pregateasca serios si sa dea o atentie deosebita situatiei speciale aparute.

Dar, starea de alerta nu ar trebui sa permita, prin ea insasi, restrangeri de drepturi si liberati prin decizii/ordine de directori sau ministri. Daca situatia exceptionala este de o asa seriozitate incat necesita pentru rezolvare masuri care presupun restrangeri de drepturi si libertati, atunci nu ar trebui ramas in stare de alerta, ci ar trebui instituita (sau prelungita) starea de urgenta, conform Constitutiei.

In cazul acestei pandemii, aflata inca in desfasurare si cu mare probabilitate de revenire la un nivel chiar mai ridicat decat a fost, solutia corecta/constitutionala era de prelungire sau de instituire din nou a starii de urgenta, daca trebuiau luate in continuare masuri de restrangere de drepturi si libertati pentru combaterea pandemiei.

In schimb, a fost gasit artificiul redenumirii starii de urgenta ca stare de alerta (mult mai usor de instituit). Dar, daca problemele sunt serioase, iar riscurile pentru comunitate raman in continuare mari, din cauza acestei pandemii, de ce ne ferim sa o recunoastem si nu mentinem starea de urgenta? Si in starea de urgenta pot fi adoptate masuri ceva mai relaxate decat cele initiale, cum se doreste in prezent.

Este foarte posibil ca si noua lege, aflata inca in stadiul de proiect, care reglementeaza starea de alerta, sa fie declarata neconstitutionala, tocmai pentru motivul ca eludeaza procedura speciala prevazuta in Constituie pentru instituirea unei stari exceptionale (starea de urgenta), pe durata careia pot fi restranse, mai usor, drepturi si libertati.
In concluzie, despre relatia actuala dintre starea de alerta si starea de urgenta, se poate folosi o expresie clara, precisa si previzibila, asa cum cere si Curtea Constitutionala: ‘Aceeasi Marie, cu alta palarie’.


APADOR-CH considera ca atat starea de urgenta, cat si starea de alerta trebuie reglementate unitar si coerent, printr-un singur act normativ (lege), in care sa se prevada clar deosebirile dintre aceste stari, precum si masurile specifice care pot fi luate si de catre cine, in cazul fiecareia dintre ele.

Altfel, singurul pas care se face prin actualul proiect de lege este de la confuzie la improvizatie”.