ALINA SI VASILICA AU TUPEU MAXIM – In loc sa-si fi dat demisia de onoare dupa ce au fost revocati de 1.600 de judecatori, fiind salvati doar de o decizie cu dedicatie a CCR, membrii CSM Alina Ghica si Cristi Danilet ne dau lectii de responsabilitate. Cei doi au cerut ministrului Justitiei sa propuna un proiect de lege care sa reglementeze modalitatea de revocare a membrilor CSM (Scrisoarea)
Culmea tupeului pentru judecatorii Cristi Vasilica Danilet (foto) si Alina Ghica. La un an dupa ce au fost revocati din CSM de 1.600 de colegi de-ai lor din intreaga tara si dupa ce s-au intors in Consiliu gratie unei decizii cu dedicatie a judecatorilor politici din Curtea Constitutionala a Romaniei, Danilet si Ghica dau lectii de responsabilitate. Cei doi nu si-au dat demisia de onoare din CSM, sfidand vointa magistratilor care i-au trimis in aceasta institutie, iar acum cer sa fie reglementata modalitatea de revocare a membrilor CSM.
Cristi Vasilica Danilet a anuntat pe blogul personal ca a trimis, impreuna cu colega sa revocata Alina Ghica, o scrisoare ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc, in care ii cere sa elaboreze un proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Mai exact, este vorba despre un proiect care sa reglementeze modalitatea de revocare a membrilor CSM.
Doleantele revocatilor: “Va solicitam ca sa propuneti Guvernului Romaniei adoptarea unui proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin care sa se reglementeze modalitatea de revocare a membrilor acestui organism, atat cu privire la procedura de urmat, cat si cu privire la motivele revocarii”
In scrisoarea trimisa ministrului Robert Cazanciuc, cei doi sustin ca trebuie reglementata modalitatea de revocare a membrilor CSM atat din punct de vedere al procedurii de urmat, cat si din punct de vedere al motivelor revocarii:
"In calitate de membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii suntem convinsi de necesitatea intaririi independentei, dar si a responsabilizarii acestei institutii ce face parte din Autoritatea Judecatoreasca si care s-a dovedit in ultimii trei ani nu numai un organism de gestionare a carierei magistratilor, ci si un pilon esential in cadrul institutiilor de sustinere si aparare a statului de drept.
Cu privire la responsabilizare, va rugam sa aveti in vedere ca in luna aprilie a.c. au fost publicate decizia Curtii Constitutionale nr. 80/2014 si Opinia Comisiei de la Venetia CDL-AD(2014)010. De aceea, va solicitam ca, in virtutea atributiilor ce va revin, sa propuneti Guvernului Romaniei adoptarea unui proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin care sa se reglementeze modalitatea de revocare a membrilor acestui organism, atat cu privire la procedura de urmat, cat si cu privire la motivele revocarii.
Va reamintim ca o reglementare existenta in acest sens a fost declarata neconforma cu legea fundamentata prin Decizia nr. 196/2013 a Curtii Constitutionale, pe motiv de imprevizibilitate si incalcare a independentei membrilor CSM. Desi aceasta decizie are efect obligatoriu pentru autoritatile statului, pana in prezent, la peste un an de la data publicarii ei, Guvernul nu a propus vreun proiect de lege, iar Parlamentul nu are vreo initiativa legislativa prin care sa faca aplicabil principiul revocarii membrilor CSM”.
In aceeasi scrisoare, Vasilica Danilet si Alina Ghica ii cer lui Robert Cazanciuc sa aiba in vedere mai multe aspecte:
“In speranta ca veti fi de acord cu demersul nostru, va sugeram ca la conceperea proiectului de lege sa fie avute in vedere principiile stabilite de cele trei documente indicate mai sus:
a. Cu privire la motivele revocarii:
- Revocarea poate fi solicitata pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a atributiilor stabilite de Constitutie si lege, respectiv cele stabilite de Plenul si sectiile CSM (sarcini administrative si jurisdictionale), constand in actiuni ori inactiuni prin care s-ar aduce atingere rolului constitutional al CSM de garant al independentei justitiei – decizia CCR nr. 192/2013;
- Revocarea poate privi numai atributiile individuale ale membrului CSM, nu si atributiile CSM ca organ colectiv; in activitatea individuala, membrul Consiliului trebuie sa se bucure de o reala libertate de gandire, expresie si actiune – decizia CCR nr. 192/2013;
- Revocarea trebuie sa aiba loc in conditii stricte, indicate in mod expres in legea CSM, cum ar fi incalcarea obligatiei de a participa la sedintele CSM sau neglijarea altor indatoriri – Opinia Comisiei de la Venetia;
- Mandatul membrilor CSM este unul reprezentativ si nu imperativ – decizia CCR nr. 192/2013;
- Un membru CSM nu poate fi revocat pentru ca alegatorii nu sunt de acord cu deciziile sale – Opinia Comisiei de la Venetia.
b. Cu privire la procedura revocarii
- Revocarea reprezenta o sanctiune pentru o conduita profesionala necorespunzatoare – decizia CCR nr. 192/2013;
- Initiatorul procedurii trebuie sa indice faptele, comisive sau omisive, ce se imputa membrului ales al CSM si acestea sa fie analizate intr-un cadru care sa permita membrului Consiliului sa-si expuna punctul de vedere si sa formuleze aparari – decizia CCR nr. 192/2013;
- Trebuie stabilita o modalitate de constatare a neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a atributiilor, precum si autoritatea competenta sa stabileasca un astfel de deficit in activitatea de membru al CSM – decizia CCR nr. 192/2013”.
Danilet si Ghica: “Simplul caracter de organism colectiv al CSM nu poate inlatura raspunderea individuala a membrilor alesi. Aceasta raspundere trebuie sa dea posibilitatea alegatorilor sa decida cu privire la revocarea membrilor CSM, care trebuie insa sa aiba loc in conditii care sa protejeze independenta membrului CSM”
De asemenea, cei doi judecatori precizeaza ca raspunderea individuala a membrilor alesi ai CSM nu poate fi inlaturata. Vasilica Danilet si Alina Ghica sustin ca alegatorii – judecatori, procurori sau senatori – trebuie sa aiba posibilitatea de a decide in legatura cu revocarea membrilor CSM, independenta membrului CSM trebuie protejata:
“In calitate de initiatori ai acestui demers, consideram ca simplul caracter de organism colectiv al CSM nu poate inlatura raspunderea individuala a membrilor alesi. Aceasta raspundere trebuie sa dea posibilitatea alegatorilor – fie ca este vorba de magistrati pentru membrii CSM care sunt judecatori si procurori alesi, fie ca este vorba de senatori pentru reprezentantii societatii civile – sa decida cu privire la revocarea membrilor CSM, care trebuie insa sa aiba loc in conditii care sa protejeze independenta membrului CSM, pentru temeiuri si potrivit unei proceduri previzibile. Proiectul de lege pe care a carui alcatuire il propunem va trebui sa stabileasca cu precizie aceste aspecte, aspectele de natura tehnica urmand a fi apoi detaliate intr-un regulament elaborat de CSM cu privire la revocarea membrilor sai”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 7 May 2014 15:51 +7
# AVOCATELU CIUMETE 7 May 2014 15:57 +8
# shomo 7 May 2014 16:33 +9
# REVOCAREA HANDICAPATELOR 8 May 2014 11:41 +4
# membru ales 7 May 2014 16:39 +10
# o pensionara 7 May 2014 22:21 +8
# unul din lumea cea mare 8 May 2014 10:43 +1
# Valeriu Mangu 7 May 2014 18:00 -5
# Dana 7 May 2014 20:24 +6
# ADEVARUL 7 May 2014 22:25 +2
# heracles 7 May 2014 23:38 +9
# livia 8 May 2014 07:25 +6