26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AMENINTARI LA ADRESA PROFESIEI DE AVOCAT – Presedintele UNBR, Gheorghe Florea, le-a vorbit avocatilor si magistratilor europeni despre pericolul in care se afla profesia de avocat: “Sub presiunea marilor emotii prezumtia de nevinovatie, una dintre principalele arme ale apararii, devine o sintagma lipsita de continut... Apare o justitie paralela, in afara salilor de tribunal, in care acuzarea si apararea duc un razboi publicitar, in care forta care are PR-ul mai puternic castiga”

Scris de: E.D. | pdf | print

24 June 2016 15:17
Vizualizari: 12334

Sala Aula Magna a Universitatii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a gazduit vineri, 24 iunie 2016, lucrarile celui de-al XXX-lea Congres General al Uniunii Avocatilor Europeni, ce a avut tema “Provocarile cu care se confrunta avocatul in Europa Secolului XXI”. La evenimentul stiintific organizat la Alba Iulia au participat avocati si magistrati, atat din tara, cat si din strainatate. Potrivit Ziarului Unirea, la eveniment au fost prezente personalitati de prestigiu ale sistemului juridic european, precum prof. dr. Jose Luiz da Cruz Vilaca (judecator la Curtea de Justitie a Uniunii Europene), Vivien Terrien (secretar juridic al Presedintelui Tribunalului Uniunii Europene), Gregory Thuan (presedintele Comisiei „Drepturile Omului” a Uniunii Avocatilor Europeni), Pedro Gouveia e Melo (secretar general adjunct al U.A.E.), Hans Jonkhout (avocat olandez), Elisa Teti (avocata italiana). Din randul speakerilor fac parte si profesionisti de marca din lumea juridica romaneasca: jud. Rodica Aida Popa (de la Inalta Curte de Casatie si Justitie), prof. univ. dr. Gheorghiţa Mateut (de la Universitatea „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca), jud. Marius Tudose, av. dr. Gheorghe Florea (foto 1) (presedinte al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania), prof. univ. dr. Ion Turculeanu (vicepresedinte al U.N.B.R.), Augustin Lazar (procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei).


In deschiderea lucrarilor, presedintele UNBR, avocatul Gheorghe Florea, a vorbit despre provocarile cu care se confrunta avocati in ultimii ani, evidentiind ca “in conditiile expansiunii terorismului si a crimei organizate, pastrarea unui echilibru intre drepturile fundamentale ale cetatenilor a devenit o misiune extrem de dificila atat pentru autoritati, in procesul legislativ, cat si pentru avocati si magistrati”.

In acest context, Gheorghe Florea a vorbit despre “justitia paralela” care apare in afara salalilor de tribunal, “in care acuzarea si apararea duc un razboi publicitar, in care forta care are PR-ul mai puternic castiga”. Pericoulul acestui razboi este, in opinia lui Gheorghe Florea, acela ca “incita la razbunare”, dat fiind ca “profesia de avocat este atacata implicit”.

La randul sau, conform declaratiei redate de Ziarul Unirea, decanul Baroului Alba, avocatul Mihai Baco, vorbind despre importanta evenimentului, si-a manifestat aprecierea ca orasul Alba Iulia a fost ales pentru a gazdui Congresul aniversar al Uniunii Avocatilor Europeni:

Cand Alba Iulia şi-a depus candidatura pentru a fi organizatoarea celui de al XXX-lea Congres General al Uniunii Avocatilor Europeni am luat in considerare si faptul ca 24 iunie e Ziua Avocatului Roman. Am crezut ca e oportun si de bun augur sa sarbatorim aceasta zi prin gazduirea Congresului aniversar al Uniunii Avocatilor Europeni. Anul trecut i-am invitat sa viziteze Alba Iulia pe presedintele Uniunii Avocatilor Europeni dr. Carlos Botelho Moniz si pe presedintele de onoare al Uniunii Avocatilor Europeni dr. Bruno Telchini. Ei au vazut ca municipiul nostru corespunde standardelor europene necesare organizarii unui asemenea eveniment, ceea ce m-a bucurat. La congresul pe care l-am avut la Malaga in iunie 2015, in unanimitate, s-a adoptat hotararea ca editia aniversara a Congresului Avocatilor sa aiba loc la Alba Iulia. Am fost in competitie cu doua mari orase europene – Milano si Dusseldorf. A contat mult in decizie deschiderea pe care aceasta asociatie profesionala vrea sa o aiba vis-a-vis de tarile nou intrate in Uniunea Europeana”.

Prezentam in continuare discursul presedintelui UNBR, Gheorghe Florea, sustinut in cadrul celui de-al XXX-lea Congres General al Uniunii Avocatilor Europeni:

Stimati colegi,

Ne aflam astazi la Alba Iulia, oras istoric, cu multiple semnificatii in ceea ce priveste unitatea natiunii. Ceea ce a dus la aceasta unitate, a fost un ideal comun, care a dat oamenilor forta necesara infaptuirii Marii Uniri.

Sarbatorim in fiecare an, la data de 24 iunie, Ziua Avocatului Roman, care are la baza tot un ideal comun, si anume acela al avocatilor, care in urma cu 152 de ani au realizat ca numai uniti intr-un corp profesional cu valori si principii comune le va da forta pentru infaptuirea dreptatii in aceasta tara. In 1864 a intrat in vigoare Legea pentru constituirea Corpului de Advocati, act normativ care a pus bazele avocaturii moderne si a fost prima lege care a consacrat organizarea profesiei intr-un corp unitar. Aceasta unitate s-a concretizat intr-un spirit vizionar, care constituie temeiul avocaturii si in zilele noastre.

Celebram astazi valorile transmise de predecesorii nostri, unitatea profesiei bazata pe aspiratia pentru adevar si dreptate, pe principiile fundamentale pe care s-a construit profesia noastra.

Si iata ca, printr-o fericita coincidenta, ne aflam si intr-un cadru in care impartasirea valorilor comune ale avocatilor depaseste granitele tarii. Tot aici, la Alba Iulia, are loc cel de-al XXX lea Congres al Uniunii Avocatilor Europeni, la care sunt prezenti avocati si alti profesionisti ai dreptului din toate colturile Europei. Tema acestui Congres este ”Provocarile cu care se confrunta avocatul in Europa secolului XXI”.

Da, sunt provocari, foarte multe provocari, de neimaginat cu doar cativa ani in urma! Provocarile asupra profesiei se globalizeaza si sunt convins ca inclusiv colegii nostri din alte tari, prezenti aici, le vor recunoaste. In conditiile expansiunii terorismului si a crimei organizate, pastrarea unui echilibru intre drepturile fundamentale ale cetatenilor a devenit o misiune extrem de dificila atat pentru autoritati, in procesul legislativ, cat si pentru avocati si magistrati.

Mecanismele prin care sunt aparate drepturile fundamentale – dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil – se deregleaza sub presiunea unor evenimente dramatice tot mai frecvente, care schimba din temelii prioritatile si perspectivele legislative.

Am vazut deja ca atat in Romania cat si in restul lumii catastrofele sunt cele care aduc mari reforme legislative. Numai ca in aceste conditii, sub presiunea marilor emotii cauzate de astfel de evenimente, prezumtia de nevinovatie, una dintre principalele arme ale apararii, devine o sintagma lipsita de continut. Oricine este aratat cu degetul in spatiul public devine suspect de drept! Este extrem de greu sa dai credibilitate argumentelor pentru clientul tau, cand acesta este supus deja oprobriului public prin media, cand este condamnat deja de opinia publica.

Apare o justitie paralela, in afara salilor de tribunal, in care acuzarea si apararea duc un razboi publicitar, in care forta care are PR-ul mai puternic castiga. in acest razboi, care incita la razbunare, profesia de avocat este atacata implicit. Suntem in permanenta sub presiunea oprobriului public, alaturi de clientii nostri prezumati vinovati. Argumentele rationale, tehnice palesc sub marea forta a emotiilor publice.

Traim intr-o epoca a diseminarii instantanee a informatiei in toate colturile lumii. Nu mai avem timpul de altadata pentru ”pregatirea apararii” cand ne trezim cu acuzarea gata facuta in media, inainte chiar de orice acuzare oficiala, in timpul perchezitiilor la care asista multimea, la scara casei in care se efectueaza.

Din pacate, chiar si discursul politic anticoruptie contine in anumite cazuri si elemente de propaganda impotriva profesiei de avocat, acuzata ca apara criminalii, teroristii, hotii, prezumati deja vinovati si nu drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Confuzia planeaza asupra principiilor de drept si ale apararii care erau de la sine intelese pana nu de mult atat de catre legislativ cat si de catre toti cetatenii. Putini mai sunt aceia care realizeaza ca fiecare om are dreptul la aparare atunci cand apararea este ea insesi acuzata, cand prezumtia de nevinovatie este sacrificata pe altarul unei justitii paralele, care este, de fapt, o injustitie. Scopul pentru care au fost setate principiile fundamentale ale profesiei, in special secretul profesional, este distorsionat in scopuri propagandistice.

Iata cu cate controverse s-a confruntat proiectul de modificare a legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, in care am dorit sa intarim anumite garantii in apararea justitiabilului. Cate acuze nefondate au fost aduse acestui proiect si culmea, astfel de acuze au provenit de la oameni prezumati ca inteleg principiile pe care sunt construite apararea si justitia in general.

Unul dintre principiile fundamentale, cel al secretului profesional, care a stat dintotdeauna la baza credibilitatii avocatului este atacat, poreclit ”superimunitate”, calomniat ca ar fi un tertip menit sa ascunda complicitati ale avocatilor cu clientii lor. In ultima vreme, aproape ca nu a trecut zi sa nu apara vreo ”calomnie” la adresa proiectului de lege si implicit a profesiei.

Chiar si hotarari CEDO care valideaza, de fapt, conformitatea Proiectului de modificare a legii 51/1995 cu Conventia europeana au fost interpretate distorsionat si trunchiat, ca argument impotriva proiectului. Este vorba de hotararea CEDO din 16 iunie 2016, in cauza Versini-Campinchi si Crasnianski contra Frantei, care confirma exact ce se prevede in proiect: faptul ca principiul secretului profesional este setat pentru a se asigura principiul egalitatii de arme in apararea justitiabilului, nu a avocatului, si ca avocatul nu poate fi aparat prin aplicarea principiului confidentialitatii comunicarilor avocat client, atunci cand el insusi devine suspect pentru savarsirea unor fapte penale.

Traim asadar vremuri in care provocarile la care este supusa profesia au dobandit un caracter de permanenta si provin din cele mai neasteptate surse. Nu putem spera ca intr-un anumit termen le vom rezolva pe toate si ne vom putea vedea de treaba linistiti.

Iata ca nici nu am scapat bine de plaga avocaturii paralele, una dintre marile probleme care ne-au macinat ani la rand, ca au aparut alte agresiuni la adresa profesiei si de data aceasta sunt lovituri la temelie, la principiile fundamentale.

Ne luptam cu atacuri la principiul independentei avocatului prin tendintele de recalificare a activitatii acestuia in activitate dependenta. Ne luptam cu atacuri pana si la principiile onestitatii si loialitatii fata de client. Cum altfel pot fi catalogate presiunile care se fac asupra avocatilor de a-si denunta clientii, inclusiv prin instrumente legislative? Recent, Ministerul Finantelor a pus in dezbatere publica un proiect de modificare a codului de procedura fiscala in care se doreste introducerea obligatiei avocatilor de a informa zilnic ANAF cu privire la operatiunile in lei sau valuta, despre care au luat cunostinta cu ocazia desfasurarii activitatii, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 15.000 euro. Astfel de dispozitii au existat si in proiectul initial al noului cod de procedura fiscala, insa in urma repetatelor apeluri ale UNBR au fost eliminate din varianta finala a codului. Am facut din nou un apel pentru eliminarea acestor prevederi care incalca grav secretul profesional deoarece obligatia de raportare catre ANAF a operatiunilor care depasesc un anumit plafon valoric transforma avocatii in agenti administrativi si stirbeste grav independenta profesionala a avocatului.

Prin urmare, provocarile actuale vin direct la adresa principiilor fundamentale ale profesiei. Aruncarea in derizoriu a acestor principii pe care s-a construit avocatura inseamna distrugerea increderii in avocat si implicit distrugerea profesiei.

Anul acesta a aparut si stirea ca primul robot-avocat din lume, creat de IBM, a fost ”angajat” de o companie din SUA! Multi dintre dumneavoastra vor zambi ironic la asa o stire, dar lucrurile sunt destul de serioase. Fara toate aceste principii tot mai des atacate -principiile confidentialitatii, loialitatii, onestitatii – avocatul e tot un robot.

Astazi, de Ziua Avocatului Roman este momentul sa ne gandim profund la principiile noastre comune si sa ne unim fortele pentru a le apara daca nu vrem sa fim inlocuiti de ”roboti”.

Nu mai putem face planuri pe termen lung intrucat imprevizibilitatea si hazardul sunt caracteristici ale vremurilor pe care le traim.

insa putem avea o viziune a ceea ce vrem sa fim pe termen lung. E nevoie de o viziune unitara pe care numai unitatea profesiei o poate da!

Presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania

avocat dr. Gheorghe Florea"

Prezentam in continuare galeria foto de la evenimentul organizat in cadrul Universitatii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia:


Sursa galerie foto: Ziarul Unirea

Comentarii

# alex date 24 June 2016 17:36 +4

si sintagma "alegerea profesiei...este libera." din constitutia romaniei este lipsita de continut!

# pelin date 24 June 2016 17:41 +4

Este cat se poaate de limpede ca,un avocat este important,chear esential,in desfasurarea procesului penal.Persoana retinuta sau arestata are dreptul sa i-a contact cu un avocat,asigrandu-i-se confidentialitatea comunicarilor,cu respectarea masurilor necesare de supraveghere vizuala de paza si securitate,fara sa fie interceptata sau inregistrata convorbirea dintre ei.Probele obtinute cu incalcarea acestui drept vor fi excluse.Nu stiu daca in Romania sunt respectate integral aceste drepturi?.

# Av date 24 June 2016 17:52 +4

Ar trebui incriminata ca fapta penala incalcarea, in modalitatile deja cunoscute, a prezumtiei de nevinovatie. Iar agresiunea savarsita prin acte normative imbecile, la care cei din mediul privat sunt supusi, ar putea fi evitata printr-o simplificare majora a administratiei, care a ajuns o forma de organizare al carui unic scop este de a exista, fiind complet desprinsa de rolul pentru care a fost creata, acela a intoarce un serviciu public contra banilor colectati.

# haha date 24 June 2016 20:10 +1

auzi cine a cuvintat la congres, domnisoara jude rodica aida popa care chipurile a judecat RIL lui nea revolutionarul :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P :P oameni buni justitia a devenit o gluma buna impreuna cu avocatura. ma apuc de baut alaturi de avi avi.

# Carcotas date 24 June 2016 20:54 +3

Chestiunea nu se mai limiteaza la o disensiune asupra viziunii corecte cat priveste apararea si prezumtia de nevinovatie. este razboi: indivizi fanatizati, spalati ideologic pe creier, convinsi ca au misiuni istorice, farisei, manati in mod real doar de dorinta de a calca in picioare ce se dobandise ca intangibil in gandirea juridica, evacueaza prin forta institutiilor in care temporar lucrează rolul avocatilor spre periferia sistemului. oamenii cu bun simt vor pierde acest razboi. La fel, sub comunisti sau sub dictatura carlista era imposibil sa aperi dusmanii puterii.Criza se va adanci pentru ca avem judecatori fricosi si care privatizeaza administrarea proceselor.o sa fie mai rau si pentru ca sefii unbr sunt preocupati de bani si putere

# pelin date 24 June 2016 21:36 +6

Nu am spus o noutate in privinta avocaturii,care din pacate a fost redusa ca importanta,incat treptat a devenit o cantitate neglijabila,care in unele cauze mai are rol,sa faca un act de prezenta si nu cred ca este bine!Azi majoritatea av.se afla in prag de revolta.Ei nu sunt aparati,ci doar explotati,la capitolul taxe si cladiri.Indolenta organelor de conducere din UNBR,este atat de mare incat nu s=a cerut desemnarea unui reprezentant al avoc.in CSM,ca membru de drept,pt.garantarea independentei justitiei,asa cum exista in toate STATELE EUROPENE,unii afirma chear ca sistemul jurdic ar putea functiona fara avocati.Repet,rationamentul este unul eronat!!!!!!!

# TITULESCU date 25 June 2016 11:21 +2

AVOCAT?????? CEA MAI DISTRUSA PROFESIE DIN ROMANIA SI DIN INTERIOR SI DIN EXTERIOR . MARE AVOCAT te face VALOAREA PLEDOARIEI SI A CUNOSTINTELOR sau HAITA??????

# Marin TULUS/avocat Bota date 25 June 2016 14:18 +3

De ziua  avocatului  pot  spune eu, care fac  parte   dintr/o structură recunoscută de  Justiţia   din România  prin hotărâre  judecătorească,  că  am trăit ca un puşcăriaş  din  timpul regimului   comunist, un Om lipsit  de drepturi , pentru  că aşa vor  clanurile  să trăiesc.:i dl. Florea  recunoaşte acest lucru. Este inimaginabil să faci legi  după  bunul plac lipsite  de raţionament  juridic,  să  consideri   că legea exercitării profesiei de avocat nu este impersonală, ci  cu dedicaţie  pentru  grupul Ghe  Florea şi  consecinţa : să distrugi cariera  şi viaţa celorlalţi neafiliaţi la acest grup! Se vorbeşte de legea  apărută  pe vremea lui Cuza! Ori legea atunci adoptată avea  forma  şi fondul  acestei Legi  51/1995, modificată  după  bunul plac?Temerea acestui grup este  justificat de acţiunea legitimă a  unor  autorităţi care  au  văzut  cum se fac afacerile  din  încrengătura  grupului de avocaţi cu încrengătura celorlalţi participanţi la actul de justiţie!Păi, lumea nu vede!

# av Bota date 25 June 2016 17:02 +1

Stiti cine e blonda de langa Aida Popa ? presedinta C AP. ALBA IULIA - Alexandra Iuliana Pastiu care l-a condamnat pe Bota. Cine se aseamana se aduna ! S-ar putea sa se adune in alta parte...

# DOREL date 26 June 2016 14:11 0

:D :D :D :D :D

# Ultimul Charlot date 26 June 2016 18:19 +2

Alexandra Iuliana Pastiu poate sa fie gasita cu numele de domnisoaa ca avocata a Baroului traditional Sibiu. Deci se explica de ce a fost condamnat Bota.

# Asa e date 26 June 2016 19:08 +2

Alexandra Paştiu şi Elena Boca l-au achitat pe Guţi Lucian cu patru luni înainte - D. p. nr. 54 din 16 ianuarie 2012 a C. Apel Alba Iulia. Si Elena Boca era in Bar. desfiintat Sibiu!

# jing jong il date 27 June 2016 14:18 +2

vad ca am multi veri in romania, printre care si acest clan traditional care functioneaza exact ca la noi in Coreea de Nord. Salutam tovarasii comunisti care tin congrese si care au monopolizat profesia. Vad ca avem mii de titluri de doctori dar nu a profesat nici unul, sau daca a profesat nu a excelat, toti fiind qvasi necunoscuti care s-au remarcat doar prin faptul ca au considerat concurenta unbr legal 2004 un inamic care le-a dat cosmaruri. asta demonstreaza fara echivoc cat de mici si de slab pregatiti sunt in drept, apelind la un tertip care il face si pe studentul de anul 1 sa se cruceasca. cica nu sunt infiintati dar ii recunoaste legea 51. si pe mine ma recunoaste legea 52. :D :D :D :D :D :D :D

# POM PI LIU date 27 June 2016 14:53 0

Si la noi sunt destul coreeni care nu stiu limba romana si nici drept dar se vor a fi recunoscuti ca avocati.Pe tine,mai coreanule,te va recun oaste Judecatoria Suceava.Si mai lasa-ne in pace pentru ca ,ai observat,noi te lasam sa-ti vezi de problemele tale.Fii demn,apara-te in proces si lasa atacurile mizere la adresa noastra.

# archer date 27 June 2016 16:12 +4

Bota a anuntat bomba nucleara care n-a fost nici macar fumigena, asta pentru ca in ultimul timp se ocupa doar de razbunari personale fata de Bujoreanu, Botomei, Nimerincu etc si a pierdut din vedere faptul ca avocatii lui nu mai pot profesa din cauza recursului in interesul legii promovat sustinut si admis in mod cel putin discutabil de justitia din Romania. A pierdut din vedere lupta pentru recunoasterea UNBR pe care legal l-a infiintat. In acest timp Florea este calare pe locomotiva si se pare ca Bota a pierdut trenul.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva