Un cunoscut blogger care posteaza sub anonimat si-a spus pe sleau opinia despre scandalul referitor la plagiatul lui Kovesi. In calitate de “victima a gandirii rationale” intr-un moment in care identitatea sa reala “chiar nu conteaza”, Contele de Saint Germain care se recomanda a fi “doctor in stiinte matematice cu carti publicate in domeniul tehnic si beletristic” a publicat un articol pe blogul sau personal in care arata ca softurile folosite de presedintele Grupului de Investigatii Politice Mugur Ciuvica pentru a afla daca Laura Kovesi a plagiat sau nu in lucrarea sa de doctorat sunt extrem de precise, motiv pentru care o “supercomisie de experti” care sa analizeze teza de doctorat a sefei DNA este inutila.

In articolul sau, bloggerul Contele de Saint Germain arata de ce este imposibil ca softul IThenticate sa dea gres, in conditiile in care acelasi soft este folosit si de Departamentul de Justitie al Statelor Unite, Parlamentul European, Comisia Europeana, Banca Mondiala, Organizatiile Natiunilor Unite.

In acest context, Contele de Saint Germain considera ca decizia CNATDCU de a apela la trei experti romani de calibru “pentru marea verificare a secolului” este doar pentru o confirma o evidenta: LAURA KOVESI A PLAGIAT!

Iata argumentele aduse de Contele de Saint Germain pe blogul sau pentru sustinerea acestei pozitii:

“Atata fandoseala, atata balet pe gheata, atatea fumigene in dorinta de a musamaliza cumva plagiatul doamnei Kovesi. Care e clar si simplu de dovedit precum verificarea solutiilor unei ecuatii de gradul II: aplici formula si gata! Nu e nevoie de academicieni in matematica, de premianti Abel care sa fi rezolvat Marea Teorema a lui Fermat sau sa fi avut contributii revolutionare la teoria numerelor. Exista o formula elementara ce permite calcularea radacinilor X1 si X2, formula pe care o poate aplica si un elev de clasa a VIII-a pentru a spune DA sau NU.

Sunt matematician, am si un doctorat in materie si stiu foarte bine setul minimal de reguli academice de redactare si citare, atunci cand vine vorba de scrierea corecta a unei teze de doctorat. Nu-mi bat gura pentru a ma afla in treaba ci pentru a pune in termeni reali o poveste de doi bani tot invocata de unii, ca scuza: povestea relativitatii si interpretabilitatii rezultatelor furnizate de softurile specializate in detectarea plagiatelor. Adica, vezi Doamne, daca peste concluziile zdrobitoare ale unui astfel de soft, care a gasit ca in toate ipotezele de analiza e vorba de un plagiat grosolan, vine Albert Einstein si spune NU, NU E PLAGIAT (echivalent cu o zicere de genul “ecuatia de gradul doi nu are doua solutii, ci sapte”), noi trebuie sa il credem pe Einstein pe cuvant? Dar daca Einstein era beat sau glumet sau negustor sau indragostit de autoare sau, pur si simplu, hipnotizat si manipulat cand a dat verdictul sau? Chiar asa? Am nevoie de el ca sa-mi confirme ca pamantul e rotund? Iar daca imi spune ca e plat, sa-l cred?

Voi detalia.

Softurile in discutie, desi mult mai putin complexe, sunt de acuratetea si precizia celor care proiecteaza supercladirii, calculeaza traiectorii cosmice, ghideaza statisticieni si cercetatori prin labirintul infernal al marilor baze de date etc. Rostul lor este sa identifice similitudini intre mai multe texte comparate. Similitudini nu aproximative sau interpretabile ci exacte pana la litera si cratima. Daca in stanga scrie “dintro” si in dreapta scrie “dintr-o”, aceste softuri nu semnaleaza cuvantul ca fiind unul copiat.

Softurile in discutie tin cont de faptul ca, in toate domeniile, exista formulari standard sau succesiuni repetitive inevitabile, cum ar fi numele proprii, numele de institutii sau organisme, titlurile de reglementari, unele definitii etc., a caror folosire identica este permisa fara ghilimele sau citari si nu se incadreaza la culpa de plagiat. Tocmai pentru acest motiv ele (softurile) au in meniu optiuni de rafinare a verificarii, capabile a nu lua in considerare, la concluzia finala, prezenta unor astfel de similitudini acceptabile. Acest lucru se poate face, de exemplu, prin eliminarea din calcul a grupurilor lexicale care contin mai putin de n cuvinte identice la rand. Pentru nume proprii de oameni, s-ar putea alege n=5. Pentru titluri de legi sau alte formule standard mai lungi, s-ar putea alege n=50 s.a.m.d.

Ideea este ca, prin asemenea filtre, se poate ajunge progresiv la retinerea doar a acelor pasaje copy-paste (preluate fara ghilimele si fara respectarea regulilor de etica academica), mai lungi de o jumatate de pagina sau de o pagina sau de mai multe pagini la rand. Adica la identificare elementelor indubitabile de plagiat.

Utilizarea acestor softuri poate fi facuta de orice persoana cu suficiente cunostinte IT, capabila a respecta intocmai manualul de utilizare. Iar, la sfarsit, programul isi afiseaza concluziile: similitudini identificate (in ipotezele a, b, c, …) = 45% (sau 10% sau …).

Este foarte adevarat ca orice astfel de soft, oricat de profesional si sofisticat ar fi el, ofera rezultate in functie de datele de intrare furnizate de operator. In cazul softurilor antiplagiat, datele de intrare sunt: documentul care trebuie verificat (cu bibliografia, anexele si notele de subsol sau de final aferente) si documentele existente pe Internet cu care documentul de verificat se compara. Dupa cum e lesne de constatat, in cazul tezei de doctorat a doamnei Kovesi doar textul acestei teze a fost introdus de operator (Mugur Ciuvica, sa zicem), toate celelalte texte – martor existand, deja, pe Internet..."

Continuarea articolului poate fi citita aici!