Curtea Constitutionala a Romaniei – condusa de judecatorul Marian Enache (foto) – a motivat zilele trecute Decizia nr. 146/2024, prin care, la 19 martie 2024, a declarat constitutional proiectul elaborat de catre presedintii PSD si PNL – premierul Marcel Ciolacu, respectiv seful Senatului, Nicolae Ciuca – potrivit caruia evaziunea fiscala sub 1 milion euro nu se va mai sanctiona cu inchisoare daca prejudiciul este achitat in timpul urmaririi penale, plus 25% din valoarea acestuia (click aici pentru a citi).

Dupa cum veti vedea mai jos, instanta de contencios constitutional atrage atentia ca scopul legii trebuie sa fie recuperarea prejudiciului mai degraba decat aruncarea in puscarie a antreprenorilor si, astfel, distrugerea mediului de afaceri romanesc.

Amintim ca initiativa de act normativ a fost atacata la CCR de catre parlamentarii USR. De asemenea, mentionam ca decizia a fost pronuntata cu unanimitatea de voturi a judecatorilor constitutionali.

Redam principalul pasaj din Decizia CCR 146/2024:

„68. Referitor la dispozitiile art.I pct.7 din lege, Curtea constata ca reglementarea acestora constituie un pas important in trecerea, pe care statele trebuie sa o faca, de la teoriile traditionaliste de natura retributiva ale dreptului penal, conform carora aplicarea unor pedepse privative de libertate in cazul comiterii infractiunilor reprezinta o conditie sine qua non a restabilirii ordinii de drept, spre teoriile moderne specifice acestei ramuri de drept, potrivit carora, in cazul infractiunilor ce au ca scop realizarea unor castiguri ilicite, principalul obiectiv al politicii penale etatice trebuie sa vizeze descoperirea si confiscarea respectivelor bunuri (in sens larg), in vederea introducerii lor sau a contravalorii lor in bugetul public. Asadar, dispozitiile legale criticate constituie o forma de transpunere a dezideratului anterior mentionat in politica penala a statului in domeniul evaziunii fiscale.

69. Mai mult, textele criticate prevad, in cazul comiterii infractiunilor de evaziune fiscala reglementate la art.6/1, 8 si 9 din Legea nr.241/2005, ca alternativa la angajarea raspunderii penale conform dispozitiilor Codului penal si ale Codului de procedura penala, plata unor sume de bani considerabil mai mari decat prejudiciul produs prin savarsirea acestor infractiuni. Astfel, nesesizarea de catre organele competente a organelor de urmarire penala, cu consecinta nepedepsirii faptuitorului, este conditionata, conform textului criticat, de plata integrala a sumei de bani reprezentand prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia la care se adauga dobanzile si penalitatile [art.10 alin.(1) teza a treia din Legea nr.241/2005]; dispunerea, in cursul urmaririi penale, a unei solutii de clasare, in temeiul art.16 alin.(1) lit.h) din Codul de procedura penala, este conditionata de plata integrala a prejudiciului produs prin infractiunea de evaziune fiscala majorat cu 25% din valoarea acestuia la care se adauga dobanzile si penalitatile [art.10 alin.(3) teza intai din Legea nr.241/2005]; dispunerea in cursul judecatii in prima instanta a unei solutii de incetare a procesului penal conform aceluiasi temei, prevazut la art.16 alin.(1) lit.h) din Codul de procedura penala, este conditionata de plata integrala, in cursul camerei preliminare sau a judecatii, pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti in prima instanta, a prejudiciului produs majorat cu 50% din valoarea acestuia la care se adauga dobanzile si penalitatile [art.10 alin.(3) teza a doua din Legea nr.241/2005]; pronuntarea aceleiasi solutii in faza apelului este conditionata de plata integrala, anterior pronuntarii unei hotarari judecatoresti definitive, a prejudiciului produs majorat cu 100% din valoarea acestuia la care se adauga dobanzile si penalitatile [art.10 alin.(3) teza a treia din Legea nr.241/2005].

70. Totodata, pentru a fi aplicabile aceste masuri alternative pedepselor, dispozitiile legale criticate prevad un prag maxim al prejudiciului produs de 1.000.000 euro in echivalentul monedei nationale.

71. De asemenea, textele criticate permit, in cazul depasirii limitei maxime anterior mentionate, doar reducerea la jumatate a limitelor speciale ale pedepselor prevazute de lege pentru infractiunile de evaziune fiscala comise, in cazul acoperirii integrale a prejudiciului, prin plata efectiva, pana la primul termen de judecata, sau reducerea cu o treime a acestor limite, in cazul acoperirii integrale a prejudiciului, prin plata efectiva, ulterior primului termen de judecata pana la solutionarea definitiva a cauzei [art.10 alin.(1) teza intai din Legea nr.241/2005]. In cea dintai ipoteza, daca prejudiciul este de cel mult 1.000.000 euro in echivalentul monedei nationale, poate fi aplicata pedeapsa amenzii [art.10 alin.(1) teza a doua din Legea nr.241/2005]. Insa, potrivit alin.(6) al art.10 din Legea nr.241/2005, masurile alternative anterior mentionate sunt aplicabile doar faptuitorilor care nu au mai savarsit o infractiune de evaziune fiscala in ultimii 5 ani anteriori comiterii faptei pentru care sa fi beneficiat de aplicarea acelorasi masuri.

72. Asadar, cu toate ca dispozitiile art.10 din Legea nr.241/2005 reglementeaza masuri alternative la pedeapsa inchisorii, in cazul comiterii infractiunilor de evaziune fiscala prevazute la art.6/1, 8 si 9 din aceeasi lege, consistenta valorica a sumelor ce trebuie platite de catre faptuitori confera masurilor alternative astfel reglementate un pronuntat caracter disuasiv, nefiind de natura sa incurajeze comportamentul infractional al acestora, astfel cum sustin autorii sesizarii. Cu toate acestea, textele criticate creeaza pentru faptuitori premisa posibilitatii de a evita aplicarea unor pedepse penale privative de libertate, prin plata acestor sume de bani considerabil de mari, aspect ce favorizeaza majorarea bugetului consolidat al statului.

73. Pentru aceste motive, Curtea retine ca este neintemeiata critica formulata de autorii prezentei sesizari, conform careia dispozitiile legale criticate incurajeaza comiterea infractiunilor de evaziune fiscala incalcand dispozitiile art.1 alin.(3) din Constitutie.

74. Referitor la pretinsa incalcare prin dispozitiile art.I pct.7 [cu referire la art.10 din Legea nr.241/2005] a prevederilor art.16 alin.(1) din Constitutie, Curtea retine ca aceasta nu poate fi sustinuta, intrucat fiecare dintre masurile alternative prevazute la art.10 din Legea nr.241/2005 se aplica tuturor faptuitorilor care indeplinesc conditiile prevazute in ipotezele normelor juridice analizate. Or, reglementarea unui regim juridic diferit al acestor masuri in functie, pe de o parte, de valoarea prejudiciului produs prin comiterea infractiunilor de evaziune fiscala prevazute la art.6/1, 8 si 9 din Legea nr.241/2005, iar, pe de alta parte, in functie de etapa procesuala in care faptuitorul alege sa acopere acest prejudiciu este justificata de caracterul obiectiv si rezonabil al celor doua criterii anterior mentionate. O astfel de solutie legislativa nu contravine principiului constitutional al egalitatii in drepturi, fiind in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, potrivit careia tratamentul juridic aplicabil unor persoane aflate in situatii diferite nu poate fi decat unul diferit, iar impunerea egalitatii juridice in astfel de situatii constituie ea insasi o incalcare a prevederilor art.16 alin.(1) din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994 si Decizia nr.192 din 31 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.527 din 21 iunie 2005).

75. Asadar, dispozitiile art.I pct.7 [cu referire la art.10 din Legea nr.241/2005] sunt in acord cu prevederile art.16 alin.(1) din Constitutie.

76. In ceea ce priveste pretinsa contrarietate dintre dispozitiile art.10 din Legea nr.241/2005 si cele ale art.75 alin.(1) lit.d) si ale art.76 alin.(1) din Codul penal, Curtea retine ca aceasta critica este neintemeiata, intrucat dispozitiile legale anterior mentionate reglementeaza o circumstanta atenuanta legala – constand in acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, daca faptuitorul nu a mai beneficiat de aceasta circumstanta intr-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei [art.75 alin.(1) lit.d) din Codul penal] – si, respectiv, unul dintre efectele circumstantelor agravante – constand in reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepselor prevazute de lege pentru infractiunile comise. Aceste prevederi legale trebuie aplicate in mod obligatoriu de catre instante in procesul de individualizare a pedepselor penale dispuse ca urmare a solutionarii cauzelor penale conform dispozitiilor Codului penal si ale Codului de procedura penala. Insa prevederile art.10 din Legea nr.241/2005 reglementeaza masuri penale alternative pedepselor penale prevazute pentru infractiunile de evaziune fiscala reglementate la art.6/1, 8 si 9 din cuprinsul sau, masuri a caror aplicare exclude incidenta procedurii penale de drept comun si, prin urmare, aplicabilitatea prevederilor art.75 alin.(1) lit.d) si ale art.76 alin.(1) din Codul penal (judecatorul nefiind chemat, conform textelor criticate, sa procedeze la individualizarea si aplicarea unor pedepse penale). Asadar, dispozitiile art.10 din Legea nr.241/2005 nu sunt aplicabile simultan cu cele ale art.75 alin.(1) lit.d) si ale art.76 alin.(1) din Codul penal, acestea excluzandu-se reciproc in solutionarea cauzelor penale, conditii in care corelarea continutului normelor penale anterior analizate nu prezinta relevanta din perspectiva respectarii exigentelor referitoare la calitatea legii si a principiului legalitatii incriminarii.

77. Prin urmare, dispozitiile art.I pct.7 [cu referire la art.10 din Legea nr.241/2005] nu contravin prevederilor art.1 alin.(5) din Constitutie.

78. Referitor la sintagma 'acelasi prejudiciu' din cuprinsul art.I pct.7 [cu referire la art.10 alin.(3) teza a doua din Legea nr.241/2005], Curtea retine ca, din interpretarea sistematica a prevederilor art.10 alin.(3) din Legea nr.241/2005, metoda de interpretare care implica stabilirea sensului celei de-a doua teze a alin.(3) anterior mentionat prin raportarea acesteia la prima teza a aceluiasi alineat, rezulta cu claritate ca expresia criticata are in vedere prejudiciul prevazut in cuprinsul tezei intai, mai exact un prejudiciu produs prin comiterea unei infractiuni de evaziune fiscala dintre cele reglementate la art.6/1, 8 si 9 din Legea nr.241/2005, a carui valoare nu depaseste pragul de 1.000.000 de euro, in echivalentul monedei nationale.

79. Asadar, sensul sintagmei 'acelasi prejudiciu' din cuprinsul art.10 alin.(3) teza a doua din Legea nr.241/2005 este clar, precis si previzibil, sintagma anterior mentionata nefiind contrara prevederilor art.1 alin.(5) din Constitutie.

80. In ceea ce priveste criticile referitoare la dispozitiile art.I pct.8 [cu referire la art.10/1 din Legea nr.241/2005] din lege, Curtea retine ca titlul VII al partii generale a Codului penal reglementeaza, printre cauzele care inlatura raspunderea penala, prescriptia raspunderii penale. Aceasta consta in stingerea raportului juridic penal de conflict ce ia nastere ca urmare a incalcarii unei valori sociale prin comiterea de catre o persoana a unei fapte prevazute de legea penala, si, prin aceasta, in stingerea dreptului statului de a trage la raspundere penala persoana care savarseste o infractiune, dupa trecerea unui anumit interval de timp de la data comiterii acesteia, respectiv dupa scurgerea termenului de prescriptie. Se poate afirma, asadar, ca o regula de baza ce guverneaza raspunderea penala consta in caracterul prescriptibil al acesteia. In acest sens, si Curtea Constitutionala a retinut, in jurisprudenta sa, ca unul dintre principiile care guverneaza raspunderea penala este cel al prescriptibilitatii acestei forme de raspundere, potrivit caruia dreptul statului de a trage la raspundere penala persoanele care savarsesc infractiuni se stinge, daca acesta nu este exercitat intr-un anumit interval de timp. De asemenea, Curtea a constatat ca prescriptia raspunderii penale are la baza ideea ca, pentru a-si atinge scopul, acela al realizarii ordinii de drept, raspunderea penala trebuie sa intervina prompt, cat mai aproape de momentul savarsirii infractiunii, intrucat doar in acest fel poate fi realizata preventia generala si cea speciala si poate fi creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de alta parte, increderea in autoritatea legii. Cu cat raspunderea penala este angajata mai tarziu fata de data savarsirii infractiunii, cu atat eficienta ei scade, rezonanta sociala a savarsirii infractiunii se diminueaza, iar stabilirea raspunderii penale pentru savarsirea infractiunii nu mai apare ca necesara, deoarece urmarile acesteia ar fi putut fi inlaturate sau sterse. Totodata, Curtea a retinut ca, in intervalul de timp scurs de la savarsirea infractiunii, autorul acesteia, sub presiunea amenintarii raspunderii penale, se poate indrepta, fara a mai fi necesara aplicarea unei pedepse (a se vedea Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.518 din 25 iunie 2018, paragraful 14).

81. Prin urmare, pentru a nu lasa nesolutionate sine die raporturi juridice de conflict nascute prin comiterea de infractiuni, legiuitorul a reglementat, la art.153–156 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale drept cauza de inlaturare a raspunderii penale.

82. Cu toate acestea, avand in vedere importanta reglementarii termenelor de prescriptie de o maniera adecvata fiecarei categorii de infractiuni, potrivit obiectivelor urmarite prin politica penala a statului, nimic nu impiedica legiuitorul ca, in contextul prevederii in cuprinsul legilor speciale a unor infractiuni specifice domeniilor vizate de acestea, sa reglementeze termene de prescriptie cu caracter special, care vor fi aplicate prin derogare de la prevederile Codului penal mai sus mentionate, potrivit regulii de interpretare a normelor juridice 'specialia generalibus derogant'.

83. O astfel de reglementare este si cea de la art.10/1 din Legea nr.241/2005, care, avand in vedere necesitatea descoperirii si sanctionarii infractiunilor de evaziune fiscala, reglementeaza, in cazul acestora, cu caracter de exceptie, ca moment al inceperii curgerii termenului de prescriptie a raspunderii penale, o data ulterioara comiterii faptei, respectiv data sesizarii organului fiscal sau a sesizarii organelor de urmarire penala, dar nu mai tarziu de 10 ani de la data comiterii infractiunii. Aceasta dispozitie penala creeaza un regim juridic mai aspru in raport cu cel prevazut prin regulile cu caracter general referitoare la cursul termenelor de prescriptie a raspunderii penale prevazute la art.153–156 din Codul penal, regim juridic de natura sa garanteze realizarea scopului avut in vedere de legiuitor cu prilejul adoptarii legii criticate: acela al recuperarii prejudiciilor materiale provocate prin comiterea infractiunilor de evaziune fiscala.

84. Asa fiind, dispozitiile art.I pct.8 [cu referire la art.10/1 din Legea nr.241/2005] din lege sunt clare, precise si previzibile fiind in acord cu prevederile constitutionale ale art.1 alin.(5) coroborate cu cele ale art.23 alin.(12).

85. In ceea ce priveste critica referitoare la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art.II pct.1 si ale art.III pct.1 din legea criticata – potrivit careia acestea introduc infractiunile prevazute la art.8, 9 si 9/2 din Legea nr.241/2005 atat in sfera de competenta a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, cat si in sfera de competenta a Directiei Nationale Anticoruptie, in conditiile in care in cauza s-a produs o paguba materiala mai mare de 10 milioane de lei, indiferent de numarul infractiunilor concurente –, Curtea retine ca dispozitiile art.1 alin.(1) din Ordonanta de urgenta nr.78/2016 pentru organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative circumstantiaza, de plano, competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism la sfera infractiunilor de terorism si a celor comise in mod organizat. Pentru acest motiv, conform dispozitiilor legale criticate, vor intra in sfera de aplicare a ordonantei anterior mentionate doar acele infractiuni de evaziune fiscala prevazute de Legea nr.241/2005, comise intr-o forma organizata, conform prevederilor art.367 din Codul penal, in timp ce infractiunile de evaziune fiscala reglementate in cuprinsul aceleiasi legi, dar care nu intrunesc conditia anterior mentionata, vor face parte din sfera competentei Directiei Nationale Anticoruptie.

86. Asadar, prevederile art.II pct.1 si ale art.III pct.1 din legea analizata au sfere diferite de aplicare, neputand fi retinuta critica formulata de autorii sesizarii referitoare la suprapunerea, prin dispozitiile legale criticate, a competentelor celor doua structuri specializate din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cazul infractiunilor de evaziune fiscala reglementate prin Legea nr.241/2005.

87. Prin urmare, dispozitiile art.II pct.1 si ale art.III pct.1 din legea ce constituie obiectul prezentei sesizari nu incalca exigentele de calitate a legii prevazute la art.1 alin.(5) din Constitutie”.

* Cititi aici intreaga decizie a Curtii Constitutionale