BASESCU S-A DEZLANTUIT - Fostul presedinte acuza dupa moartea lui Adamescu: "Judecatorii, cu actele medicale in mana, dar obedienti si inspaimantati de presiunea procurorului DNA, au mentinut starea de incarcerare a unui om slabit... Acest om a fost ucis de dispretul pentru viata al procurorilor si judecatorilor fara ca cineva sa-l fi condamnat la moarte". Udrea: "A murit pentru ca nu a vrut sa minta si sa ma denunte pe mine si pe Basescu, asa cum i-au cerut procurorii DNA"
Fostul presedinte Traian Basescu (foto) reactioneaza dupa decesul miliardarului Dan Adamescu – deces cauzat de starea de sanatate precara, agravata de bacteriile precum stafilococul auriu contractate in penitenciar – si acuza ca patronul cotidianului Romania Libera a fost ucis de "dispretul pentru viata" al judecatorilor si procurorilor. Intr-o postare pe Facebook, Traian Basescu trage un semnal de alarma si arata ca, la fel ca Adamescu, exista si alti oameni in penitenciare care mor anual "din cauza dispretului pentru viata detinutilor al procurorilor si judecatorilor", dar despre ei nu se stie nimic pentru ca "nu sunt milionari ca Adamescu". Pentru acuzatiile pe care le face asupra judecatorilor si procurorilor Basescu sustine ca se asteapta sa fie acuzat de CSM pentru afectarea independentei justitiei, fiind convins ca acest lucru s-ar intampla mai sigur decat posibilitatea ca Inspectia Judiciara sa ancheteze deciziile judecatorilor in astfel de cazuri.
Iata postarea pe Facebook a lui Traian Basescu din data de 24 ianuarie 2017:
"Voi chiar nu raspundeti de nimic?
Moartea lui Adamescu, om condamnat la patru ani de inchisoare, deci nu condamnat la moarte.
Datorita starii de sanatate avocatii domnului Adamescu au cerut in mod repetat instantelor, eliberarea conditionata a milionarului. Avea acest drept din cauza starii de sanatate.
Procurorii DNA au avut in mana toate actele medicale ale omului, acte care demonstrau o situatie critica a sanatatii. Cu toate acestea, au cerut cu inversunare mentinerea starii de incarcerare. Mai mult, starea de sanatate i-a fost agravata de boli contactate in penitenciar.
Judecatorii, si ei, cu actele medicale in mana, dar obedienti si inspaimantati de presiunea procurorului DNA, au mentinut starea de incarcerare a unui om slabit de boala pana la epuizare.
Acest om a fost ucis de dispretul pentru viata al procurorilor si judecatorilor fara ca cineva sa-l fi condamnat la moarte, dar l-au ucis ei, procurorii si judecatorii statului de drept.
Oare stim cate zeci/sute de oameni simpli, necunoscuti dar bolnavi, mor anual in penitenciare din cauza dispretului pentru viata detinutilor al procurorilor sI judecatorilor? Ei sunt oameni simpli, nu sunt milionari ca Adamescu si mor nestiuti de nimeni.
Astept sa fiu acuzat de CSM pentru afectarea independentei justitiei.
Sau poate Inspectia CSM va ancheta deciziile judecatorilor in astfel de cazuri?
Nu cred.
PS - Pentru ca "Romania Libera" nu m-a atacat consecvent in cele doua mandate, ba de multe ori m-a sustinut, mafia din presa spune “Adamescu, miliardarul lui Basescu“. O mare minciuna. Poate am fost in acelasi timp in acelasi salon la diverse receptii. Cu domnul Adamescu am discutat insa o singura data la Cotroceni, cand am discutat si cu alte societati de asigurare. Voiam sa aflu care este potentialul societatilor romanesti de a face asigurari private de sanatate. Recunosc, nu m-a convins ca asigurarile private de sanatate pot fi facute numai de asiguratori romani, atata timp cat aveau uriase intarzieri la plata asigurarilor auto CASCO si RCA."
Elena Udrea: "Un om a murit pentru ca nu a vrut sa minta"
La randul sau, ex-ministrul Turismului Elena Udrea, tot intr-o postare pe Facebook, afirma ca miliardarul Dan Adamescu a fost lasat sa moara pentru ca nu vrut sa faca denunturi, asa cum procurorii DNA i-au cerut. Elena Udrea sustine ca daca ar fi acceptat acest lucru, Dan Adamescu ar fi fost in continuare in viata:
Iata ce a postat Elena Udrea pe Facebook cu privire la decesul lui Dan Adamescu:
"Un om a murit pentru ca nu a vrut sa minta si sa ma denunte pe mine si pe Traian Basescu, asa cum i-au cerut procurorii DNA. Da, daca Dan Adamescu ar fi spus ceva despre mine, ar fi scapat de acuzatii si astazi ar fi fost in viata. Dar ar fi insemnat sa minta, pentru ca nici macar nu ma cunostea... Si omul acesta a avut onoare si a preferat sa devina victima Sistemului, care isi alege tintele si face justitie in functie de cine ii este adversar.
Dar altii nu au fost la fel de curajosi, nu au avut onoare si au ales sa minta, sa spuna ce isi doreau procurorii sa auda ca sa ma poata aresta si acuza... Vazand soarta lui Adamescu, ii inteleg ca nu au vrut sa pateasca la fel si le iert frica si lasitatea.
Stiam ca sunt tinta 0 a Sistemului dupa dezvaluirile pe care le-am facut despre capii lui, Coldea si Kovesi. Oameni de afaceri, angajati din minister, politicieni, cunoscuti, erau presati la DNA sa faca denunturi despre mine. Am spus public si lucrul acesta inca de atunci, am facut plangere la CSM si...nimic. CSM-ul a ignorat plangerile mele dar ma sanctioneaza pe mine ori de cate ori spun ceva despre abuzurile din justitie, iar cei mai multi dintre voi ati preferat sa va lasati manipulati si sa ma invinovatiti.
Intr-o zi, si nu e departe ziua aceea, toti care sunt parte la abuzurile petrecute si care inca se mai intampla, vor raspunde.
Si poate societatea va intelege ca orice abuz tolerat doar pentru ca se intampla cuiva care nu ne place se va intoarce ca un bumerang impotriva ei. Dar pentru aceasta trebuie intai sa ne vindecam de ura si sa refuzam sa ne mai lasam dezbinati. Pentru ca Sistemul a reusit sa preia puterea in Romania sadind ura si provocand dezbinarea poporului. Atat de simplu, de clasic in instaurarea unei dictaturi... "
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Margareta Matei 25 January 2017 19:06 -25
# Margareta Matei 25 January 2017 19:35 -8
# unul din lumea cea mare 25 January 2017 20:12 -7
# Capac 25 January 2017 20:40 -6
# Cetatean 25 January 2017 20:50 -3
# EXEMPLE? 25 January 2017 20:51 -5
# justitia 25 January 2017 19:20 -6
# emilee 25 January 2017 19:40 -3
# toma 25 January 2017 21:41 -3
# ?????? 25 January 2017 23:51 -4
# Pif 26 January 2017 02:21 -6
# V 26 January 2017 11:58 -1
# Anela Rus 26 January 2017 11:58 -1
# roland 26 January 2017 19:58 -1