29 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CAMPANIA DE URA CONTRA MAGISTRATILOR NASTE MONSTRI – Atacurile impotriva judecatorilor si procurorilor, intretinute de luni de zile chiar de factorul politic pentru a se justifica masurile de taiere a veniturilor acestora, au depasit orice limita: “Era fain de lovea cu masina ceva copii de judecatori sau procurori... Stiati ca pe timpul interventiei de la Crevedia nu au fost victime din randul magistratilor?”

Scris de: George TARATA | pdf | print

30 August 2023 12:37
Vizualizari: 6313

Campania de ura declansata de luni bune impotriva judecatorilor si procurorilor, intretinuta in mare parte de factorul politic pentru a se justifica masurile prin care se incearca taierea veniturilor magistratilor, naste monstri. Atacurile contra judecatorilor si procurorilor au depasit orice limita.


 

Atentie, nu vorbim despre atacuri sub forma critica, prin care opinia publica si orice om din aceasta tara au dreptul sa isi exprime nemultumirea privind activitatea sistemului judiciar si modul in care magistratii isi fac treaba, ci despre incitari la moarte. Doua mesaje de-a dreptul socante au fost postate pe Facebook, in ulimele zile, fiind semnalate chiar de catre magistrati.

Unul dintre ele a fost scris in contextul accidentului din localitatea 2 Mai, in care un sofer drogat a ucis doi tineri. Astfel, comentand la un articol publicat de site-ul clujust.ro, un individ afirma urmatoarele: “Asa e cand are tata bani. Era fain de lovea cu masina ceva copii de judecatori sau procurori” (vezi facsimil 1).

 


La cateva zile distanta, un alt mesaj de acelasi gen a aparut, de data aceasta in legatura cu explozia de la Crevedia. Concret, un alt individ scrie urmatoarele: “Stiati ca pe timpul interventiei de la Crevedia nu au fost victime din randul magistratilor?” (vezi facsimil 2).

 


Lupea: “Totul are o limita, iar copiii magistratilor nu ar trebui sa fie tinta unor astfel de dereglati mintal”. Afrasinie: “Sange de magistrat si poporul s-a salvat”. Malaliu: "Frustrarile le otravesc sufletul"


Cele doua mesaje au fost comentate de fosta judecatoare Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj (in prezent aflata la pensie), de judecatoarea Madalina Afrasinie de la Tribunalul Bucuresti si de fostul judecator Andi Malaliu de la Tribunalul Bucuresti (in prezent pensionar).


Iata postarea fostei judecatoare Adina Daria Lupea:

“A fost o tragedie la 2 mai, dincolo de orice cuvinte. Doi copii morti, trei raniti despre care nimeni nu vorbeste in ce stare sunt, efectiv nu sunt cuvinte sa descrie dezastrul produs de un baiat inconstient care, fara nicio indoiala, va petrece mult timp dupa gratii. Nu sunt insa in masura sa judec parintii, pentru ca este limpede ca sub nicio forma nu ar fi dorit asa ceva.

Dar sa lasam justitia totusi sa isi spuna cuvantul. Nu tin partea nimanui, am fost judecator in penal aproape 24 de ani, stiu ce flagel sunt drogurile, stiu ca de multe ori parintii sunt neputinciosi si unde esueaza parintii, trebuie sa intervina organele statului. Sau medicii. Inclusiv psihiatrii. Uneori nu intervin la timp dar sigur de cele mai multe ori intervin.

Nu pot concepe durerea pierderii unui copil prin care au trecut cele doua familii. Este de nedescris si de neconceput. Este aproape de neiertat. Insa vina este a societatii intregi, se tolereaza consumul de droguri pe litoral si la festivaluri ca Untold, Electric Castle si altele.

Insa nici nu pot trece peste un comm de genul ca ar fi fost bine daca ar fi dat peste copiii unor judecatori sau procurori. Comentariu ce apare si nu este sters de pe un site local. Il si numesc, Clujust! Poate i-a scapat adminstratorului.

A fost acum un an sau doi ceva incident similar in care s-a urat acelasi lucru. Publicatiile care incita la ura si violenta in acest mod, propagand ura indreptata catre o anumita categorie profesionala si permit astfel de comentarii nu ar trebui sa existe.

Adica vreau sa spun ca totul are o limita, iar copiii magistratilor nu ar trebui sa fie tinta unor astfel de dereglati mintal numai pentru ca cineva are niste frustrari care recomanda un tratament de specialitate.

Altfel o sa fiu nevoita ori sa fac niste sesizari, ca se pare ca netul e plin de nebuni, ori sa cer protectie pentru familia mea.

S-a ajuns prea departe cu libertatea de exprimare!”


Iata comentariul judecatoarei Madalina Afrasinie:

Si, daca 'mustesti' de rautate, esti mai fericit?

Sa doresti raul altcuiva, sa-i faci plangeri de dragul de a face plangeri, te face mai fericit?

Cred ca, atunci cand vom ajunge in fata Lui Dumnezeu, vom fi intrebati si cat rau am facut celorlalti...

In rest, sange de magistrat si poporul s-a salvat...

 

Iata postarea fostului judecator Andi Malaliu:

“'Stiati ca pe timpul interventiei de la Crevedia n au fost victime din randul magistratilor?', se intreaba, pretins ironic, un anume Dumitru Kirita (postare semnalata de dna judecator Madalina Elena Dardeci). In prima faza, am ramas interzis. Dar ce ai fi vrut, domnule, sa fie? Apoi, fiindca si eu am mai semnalat astfel de postari pline de ura, am vazut ca exista un tipar. Cei care posteaza aceste lucruri au, in general, peste 45 de ani, studii medii si submedii. Ei cred ca sunt cinstiti si corecti, dar nu au putut realiza mai mult fiindca 'se fura', nu pentru ca nu au studiat mai mult sau, pur si simplu, nu au putut mai mult. Ei ar trebui compatimiti de fapt, caci frustrarile si 'oftica' (caci termenul asta de cartier e potrivit pentru starea lor de spirit) le otravesc si uratesc sufletul in asa masura, incat nu sunt multumiti de nimeni si de nimic”.

Comentarii

# Ce conincidenta! Ce noroc pe capu unora date 30 August 2023 12:59 +12

Care s-au născut când trebuia,unde trebuia și din cine trebuia ! Nu mai avem voie sa ținem nici statistici? Și ce mai vreți să nu se mai întâmple ( că ce vreți,am văzut în cifre) ? (NR Statistica este cea care a împins la progres Venetia și Florența medievale,facandu-se să fie unice).

# cârcotaș date 30 August 2023 13:15 +36

Din ăștia trei virtuoși magistrați, doi sunt încasatori de pensie și simpli indivizi, consumatori, pietoni, membri ai asociației de locatari sau abonați la gaze. Nu mai sunt importanți, cum credeau ei, dar fac totul să amintească lumii că au avut și ei un rol în marea păcăleala care este justiția de la noi. Justiția, aia cu omorul ceușeștilor pe infracțiuni inventate, aia cu arestările de vinerea, aia cu interceptări acordate generos celor de la ochiu și timpanu, aia cu șpăgi prin lifturi, cu sex pe birou, aia cu bani furați din confiscări ca sa joace dom procororu la păcănele, aia cu oameni umiliți si omorați de rușinea inculpării aiurea. Îndemnul la infracțiune din partea unor comentatori este intolerabil. Dar încasatorii de pensie trăiesc mare satisfacție că lumea latră iar ei încasează din ce în ce mai mult. Nimeni nu poate fi respectat de frică, din ordin.

# Ioana M. date 30 August 2023 13:20 +10

Sa nu se auto victimizeze . Nu ii uraste nimeni. Cetatenii sunt indignati ca ,desi sunt platiti din banii lor, multi magistrati sunt aroganti cu justitiabilii, mimand pe Dumnezeu pe pamant, nu se apleaca asupra probelor cautand adevarul, unele hotarari judecatoresti sunt imposibil de executat iar altele duc la disperarea justitiabililor care pierd procese cu adevarul in brate. Ce sa mai spunem de magistratii corupti?? Cu pensii inimaginabile pentru ceilalti platitori de impozite si taxe? Ca unii inculpati dovediti cu filmari, inregistrari , acte aparute in spatiul public sunt achitati? Iar alti nevinovati sunt terfeliti in public pana la achitare ? Contribuabilii vor ca magistratii sa se ridice la inaltimea....salariilor si beneficiilor lor . Nu e ura.E o cerinta de a fi aproape de adevar.

# Juju date 30 August 2023 13:24 -1

Si ar mai fi ceva de spus!Pe procurorul Horodniceru l au facut in foi de vita politistii ,care nu mai conteneau sa se victimizeze ca se simt amenintati si terorizati si cum fotografiaza ei cu telefoanele personale ca sa se protejeze!Pe o beizadea drogata de 19 ania unor oameni plini de bani,care sfida pe oricine ,nu i au facut nimic chiar daca l au oprit de 3 ori si in final acesta a produs un cumplit accident de circulatie!Deci in ochii POLITIEI ROMANE o beizadea drogata dar plina de bani ,are mai multa trecere decit un procuror DIICOT ,vicepresedintele CSM!Cam asta i cu legea ,justitia ,magistratii si Politia

# Nu cumva e vina dumneavoastra? date 30 August 2023 13:47 +11

Pentru ca va respect (pe dumneavoastra, nu breasla din care ati facut parte!) as vrea sa va dau o explicatie pentru ceea ce se intampla. „Magistratii” (multi, de fapt, criminali in robe) sunt cei care au adus ura in societate.Ccand un judecator invata la INM ca nu e etic sa se vada cu colegul lui de camera din facultate care este avocat, cand arestati oameni pentru ca opinia publica ar fi oripilata daca nu ati face-o, cand le spuneti oamenilor ca meritati mai mult pentru ca sunteti altfel decat ei, va stabiliti viitorul. De 15 ani justitia este de un populism feroce: arestati, condamnati, protestati, motivati numai in clisee propagandistice. Ati uitat ca ar trebui sa fiti mintea limpede, nu cea infierbantata aunei natiuni! Cum bine zicea Churchill, populistii calaresc un tigru. Problema este ca din cand in cand tigrului i se face foame. Asta vi se intampla acum! Si meritati cu varf si indesat!

# Indiferent date 30 August 2023 13:52 -1

Acel Kirita se laudă pe FB că e mare absolvent la Academia de Poliție și la Academia de Înalte Studii Militare. Nu se ridică nici la nivelul unui milițian din bancurile cu polițiști.

# santinela date 30 August 2023 13:56 -21

Asta-i rezultatul activitatii dvs "fabuloase"-recte infirmari de solutii la procurori din DNA si de 50%(in unele parchete si de 100%), de solutii date de instante de se crucesc si curcile (ex.Livia Stanciu,Camelia Bogdan si sirul este nesfirsit) - si ce doriti sa va pupe lumea ? Pe un purcoi de bani dvs trebuie sa eliminati din sistem astfel de exemplare.Ce sa mai discutam cand in CSM acum si pana acum exista sectia Nufarul-a parchetelor,iar sef nulitate ca Bobita ? H-rezistii dintre dvs raspund si acum la comenzile politice asa ca faceti-va ordine in ograda si apoi indignati-va. Tot respectul pentru unele judecatoare dar cam atat !

# maxtor date 30 August 2023 15:23 +8

e "hate crime", cu asta se ocupa mai nou judecatorii...

# Of, Viata Mea date 30 August 2023 16:47 +113

Hai să ne mai văicărim nițel, să ne autoflatăm când alte criterii de valoare n-avem decât că ne urăște dușmanii. "Jeluirea, banii și dușmanii", nu vă dă puțin de gândit că aveți aceleași griji cu interpreții de manele? Că dac-ați putea mai mult, ați înțelege că ura asta neelaborată si păcatul pe care și-l fac frustrații cu voi, vin din sentimentul de majoră nedreptate că cei chemați să apere legea, o pot abuza în interes propriu fără nicio răspundere, că tot mecanismul de control e blocat. Unde s-a mai pomenit, cinstiți magistrați, să fii judecător în propria cauză, de jos până sus? Când ieșiți domniile voastre din retorica lui "of, inima mea", aveți și vreun gând juridic despre cât de absurdă e situația in care nimeni nu vă judecă cu imparțialitate, că toți cei ce vă confirmă au de apărat aceleași interese? Să vă judece Dumnezeu, da? Păi în cazul ăsta vă supărați degeaba, cam asta era și ideea comentariilor răutăcioase, numai n-au știut s-o spună așa artistic ca dna Afrasinie.

# Cezar date 30 August 2023 18:23 +8

Din aplecarea spre autovictimizare a unora dintre magistr., se pierde sensul real al acelor postari.Nimeni nu vrea raul copiilor de magistr. ( nici macar al celor din Craiova, care faceau ordine cu macete in targ, pt ca aveau protectie prin rudele instalate la toate nivel.magistr.). Cand un pilos cu spate puternic peste tot, in administr. pana la cel mai inalt nivel) si in just.o face lata,la nivelul de coruptie si de solutii cu dedicatie din magistr.rom., singura ipoteza reala, faptica si practica in care criminalii cu pile ar fi ajuns sa plateasca pt crimele lor e cea in care ar fi vatamat magistr.sau copii de magistr..Pt ca motorul administrarii just.ar fi devenit retalierea/razbunarea, care uneori poate sa depaseasca sub aspectul puterii solutia pe mita.Si asta e pt peste 95% dintre magistrati, intr-o tara in care criminalilor li se cauta scuze si adapost de catre magistrati, iar copiii victimelor sunt arestati ca au pozat ramasitele casei parintesti din Crevedia.

# Of, Viața lui date 30 August 2023 18:23 -22

Pentru ascultaciul de manele de mai sus. Ia un prosop curat și șterge-te pe creier.

# Indice date 30 August 2023 18:39 -25

Vad pe aci o groaza de postaci preocupati de corupția și reaua-credință de care ar da dovadă magistrații. Hai, treceți la treabă, intrați în magistratură, am înțeles că e convenabil, deoarece magistrații au venituri nesimțite și nu au nicio răspundere. Intrați dragilor și ridicați nivelul magistraturii, nu lătrați de dupâ gard, din spatele unor nick-uri anonime.

# Theodor Paleologu date 30 August 2023 18:57 +9

Tânăra drogata din Brăila a ucis o fetiță de 3 ani. Bineînțeles că nu e pericol public. Nu a fost arestată. Întrebarea care se pune acum este cine i a dat drumul și nu a arestat o ?

# Of, Viata Mea date 30 August 2023 19:32 +101

@ indice Asa se pune problema? Nu ca fiecare e dator sa-si respecte statutul si profesia si s-o faca corect acolo unde se afla? Cand apelati la un profesionist v-asteptati sa va spuna sa faceti dumneavoastra ce-i cereti, daca nu va convine?  Hai, intrati si voi, ca sa ce? Vi se pare ca va invidiem, ca altfel sunteti ireprosabili si meritati/ meritam tot ce cu generozitate va/ne oferiti? Nu, unii chiar vorbesc din principii si cred in ele. @Of, Viata lui Nu, multumesc. Sa-ti spun un secret: creierul, ca sa functioneste bine si corect, tocmai ca nu trebuie spalat. Interzis! Incearca si poate, cine stie, nu-i tarziu sa vezi o schimbare.

# xyz date 30 August 2023 19:34 0

https://www.jurnalulolteniei.ro/2023/08/30/fiu-de-judecatoare-eliberat-din-arest-pentru-ca-a-stat-in-detentie-in-perioada-cea-mai-frumoasa-a-vietii-sale/

# Io date 30 August 2023 20:25 +101

@indice penibil : "nu lătrați de dupâ gard, din spatele unor nick-uri anonime." ! In afara de proteste....bani...bani...sporuri...pensii..taxe judiciare , toate ale noastre...mai stiti ceva? Cand va apucati de treaba serioasa? Nu dorim in magistratura.Avem venituri bune in alte domenii si studii de doua ori mai multe ca ale voastre. Nu ati inteles ca nu e vorba de...bani?

# Și Io date 30 August 2023 21:43 -25

Dacă aveți studii duble fața de un magistrat înseamnă că sunteți bătrân si aveți vreme să-m vă dați cu părerea pe aici.

# Domnule Paleologu date 30 August 2023 22:02 +15

Sunt mii de intrebari,si fiecare niste alte intrebari,de ex. si cei 7violatori din Vaslui (ptiu !) pusi in libertate.De ex. magistratii care i-au dat dreptate, in procesele in care Romert Rosu era avocat,iar dupa au trecut ca martori declarand ca au cititi" superficial si pe fuga" dosarele.Cei 3juzi de la Suprem care cantau in cor,la un ison,ca Securitate(puah!) nu era ce scriu oamneii rai in rechizitorii si in plangeri.Iar Ursu ala (Ghe),...era un nimeni. Ba chiar, scriau ca Securitatea nu era in contradictie/disputa ,cu nimeni;noooo (!),era o binefacere totala, un elixir,..o boare racoraoasa intr-seara caniculara de august.Vedeti dvs.,juzii acestia (niste oameni tristi,cu destine triste) sunt produsul mediului in care au trait,si traiesc.Poate trebuie ajutati,si nu stiu sa ne ceara acest lucru;ori, poate nu il intelegem noi.Ceea ce aud insa,de 1 an de zile, de la magistrati (individual) sau de la Asoc de magistrati sunt:bani, exonerarea de raspundere si munca putina sau deloc

# Ciucă date 30 August 2023 23:04 -27

Io are studii de două ori mai multe. Te pomenești că are și un doctorat, sigur neplagiat.

# cetatean de moda veche date 31 August 2023 08:31 +14

Ei nu mimeaza,EI SUNT DUMNEZEI PE PAMANT. Auto-VICTIMIZAREA a ramas de dinainte de '89 avand ca scop deturnarea atentiei opiniei publice de la REALITATEA ARHICUNOSCUTA DE CARE CETATEANUL SE LOVESTE ZILNIC. Se mizeaza pe empatia unor persoane "neimplicate" pentru a crea "discordia" in societate. Constitue fundamentul situatiei in care am ajuns atat ca tara, nivel de trai ,respectarea drepturilor cetateanului, ca STAT DE DREPT.Sa furat o TARA, au fost furati mostenitorii averilor confiscate de statul comunist, cu CONCURSUL CUI?. Hotii NEPEDEPSITI dar aproape TOTI AU RAMAS CU BANII SI AVERILE FURATE. NEAGA CINEVA averile facute de catre BUGETARII DIN SISTEMELE DE FORTA ALE STATULUI SI TRAIUL DE NABABI PE CARE IL AU? FACUTE IN CATIVA ANI? AVERILE CARE AU FOST FURATE, AU FOST FACUTE IN GENERATII, NU IN 2-3 ANI. NU IN ULTIMUL RAND SFIDAREA CONTRIBUABILULUI. "CETATEANUL" OMNIPREZENTUL "INFRACTOR" (JUSTIFICAREA FRICII INDUSE, si DETURNAREA ATENTIEI DE LA REALITATEA FAPTELOR SI ACOLITILOR LOR).

# radu date 31 August 2023 11:11 +10

Condamnabile asemenea manifestari de ura. Dar nemultumirile pleaca de la pretentia magistratilor de a se considera cetateni speciali, undeva cu drepturi constitutionale peste cele ale cetatenilor de rand. Ei isi acorda salarii prin exceptii de la legea salarizarii, vezi deciziile administrative cu exceptiile de la plafonarea din L 153/2017, iar pensiile pentru magistrati , cu toate ca sunt stabilite prin lege, nu prin Constitutie, nu ar mai putea fi ajustate sau plafonate prin lege. Exista o masura in toate! CCR isi permite sa incalce propria jurisprudenta care a produs efecte juridice zeci de ani. Vezi recenta Decizie nr. 467/2023.

# Io date 31 August 2023 11:52 +28

Unii magistrati sunt in norisori, departe de justitiabili care ii platesc. Aroganta va atrage antipatie. Nu priviti de sus, aplecati-va asupra adevarului, cercetati cu atentie probele , de multe ori exista inscrisuri false sau vizibil neconcordante (in revendicari, de ex.), ascultati cu atentie martorii, schimbati perceptia publicului asupra justitiei si, probabil, cetatenii vor fi de acord cu pensiile dvs.la fel cum sunt de acord cu pensiile pompierilor.

# Iuhuu! date 2 September 2023 17:37 +4

fiul în vârstă de 28 de ani al unei judecătoare de la Tribunalul Gorj a executat un an de închisoare după ce a lovit mortal cu mașina o femeie. Citeste si Fiu de judecator eliberat „Puterea judecătorească anunță că a luat în calcul și faptul că tânărul Dafinescu a stat în arest la domiciliu pe durata pandemiei de Covid19, suferind „un consum nervos mai mare”. De asemenea, ni se mai spune că el nu are antecedente – până să comită crima cu mașina n-a fost sancționat contravențional decât de 33 de ori pentru încălcarea regulilor de circulație”, a scris Cristian Tudor.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.04.2024 – Aventurile judecatoarei Garabet

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva