Curtea Constitutionala a Romaniei a pronuntat o decizie nu doar scandaloasa, ci si periculoasa, de natura sa distruga destinul unui artist.

Lumea Justitiei prezinta Decizia CCR nr. 629 din 21 noiembrie 2023 (publicata in Monitorul Oficial la 11 aprilie 2024), prin care instanta de contencios constitutional a respins cele doua exceptii de neconstitutionalitate ridicate din oficiu la 4 martie 2021 de catre judecatoarele Monica Nicola si Livia-Marcela Mango de la Curtea de Apel Cluj in dosarul nr. 2259/117/2019, in care DIICOT l-a trimis in judecata pe tanarul pictor Matei Pacurar (foto 2) pentru trafic international de droguri de mare risc.

In spatele formularii bombastice a acuzatiei se ascunde o fapta fara nicio legatura cu lumea traficantilor de droguri: in 2019, artistul a adus din Argentina cateva frunze de coca pentru a le picta. Pacurar nu doar ca si-a recunoscut fapta, dar el insusi a declarat materia vegetala la intrarea in Romania, pe Aeroportul Otopeni. Asadar, beneficia de toate circumstantele atenuante.

Cu toate acestea, modul in care sunt formulate noul Cod penal si noul Cod de procedura penala leaga la maini judecatorii, constrangandu-i ca in astfel de cazuri sa pronunte pedepse cu executare, chiar daca – repetam – realitatea de pe teren nu are nicio legatura cu lumea interlopa. In asemenea situatii, exista doua modalitati de calcul a pedepselor, iar ambele au ca rezultat condamnari de peste 3 ani – asadar, inchisoare cu executare. (Gasiti la final toate episoadele serialului „Matei Pacurar”.)

De aceea, CA Cluj a atacat din oficiu la CCR pasajele de mai jos din CP si CPP:

- Art. 76 alin. 1, 3 Cod penal: „(1) In cazul in care exista circumstante atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita se reduc cu o treime. (...)

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul circumstantelor atenuante retinute”.

- Art. 80 alin. 2 lit. d Cod penal: „Nu se poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea mai mare de 5 ani”.

- Art. 83 lit. a Cod penal: „Instanta poate dispune amanarea aplicarii pedepsei daca pedeapsa stabilita, inclusiv in cazul concursului de infractiuni, este amenda sau inchisoarea de cel mult 2 ani”.

- Art. 318 alin. 1 Cod procedura penala: „In cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala”.

- Art. 480 alin. 1 Cod procedura penala: „Acordul de recunoastere a vinovatiei se poate incheia numai cu privire la infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a inchisorii de cel mult 15 ani”.

Motivare in bataie de joc

Cel mai important argument de neconstitutionalitate invocat de catre judecatoarele Monica Nicola si Livia Mango (pensionate intre timp) se refera la faptul ca noul Cod de procedura penala, spre deosebire de cel vechi, nu mai permite coborarea sub limitele speciale de pedeapsa in cazul unor circumstante atenuante. Or, in cazul de fata aceste circumstante sunt mai mult decat evidente: inculpatul nu doar ca nu este un interlop si nu a introdus frunzele de coca in tara cu intentia de a le vinde, dar el nici macar nu le-a ascuns, declarandu-le la vama din proprie initiativa.

Dupa cum veti citi mai jos, Curtea Constitutionala a ignorat acest argument, preferand sa ia cu copy-paste din propria jurisprudenta si sa puna placa oportunitatii legislative. Mai pe romaneste: CCR a spus ca daca Parlamentul a hotarat sa legifereze in felul acesta, atunci e treaba lui si deci Curtea nu se amesteca.

In alta ordine de idei: Curtea Constitutionala a impartit exceptia de neconstitutionalitate in doua. Partea privind renuntarea la urmarirea penala si acordul de recunoastere a vinovatiei CCR a respins-o ca inadmisibila (deci nici macar n-a mai intrat in analiza pe fond), instanta de control constitutional considerand ca acel pasaj tine de urmarirea penala, nu de judecata pe fond – asadar, nu are legatura cu speta de fata, aflata deja pe rolul instantei.

Incheiem, mentionand ca marti, 14 mai 2024, actualele judecatoare din completul de la Curtea de Apel Cluj – Georgiana-Rodica Farcas-Hingan, Simina Corlateanu si Codruta-Violeta Alb (ultima intrata in complet de divergenta) – au amanat pronuntarea pentru data de 29 mai.

Prezentam principalul pasaj din Decizia CCR 629/2023:

„15. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.318 alin.(1) si ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penala, prin raportare la cadrul procesual in care a fost invocata (apel), Curtea constata ca, in speta, este incidenta una dintre cauzele de inadmisibilitate a exceptiilor de neconstitutionalitate, expres consacrate de dispozitiile art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, respectiv lipsa legaturii exceptiei de neconstitutionalitate cu cauza in care a fost ridicata.

16. Astfel, interpretand dispozitiile alin.(1) si (5) ale art.29 din Legea 47/1992, Curtea a statuat in mod constant ca exceptia de neconstitutionalitate a unor dispozitii legale incidente intr-o anumita faza procesuala trebuie sa aiba legatura cu solutionarea cererii in cadrul careia a fost invocata aceasta exceptie (Decizia nr.748 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.92 din 4 februarie 2015; Decizia nr.704 din 27 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.906 din 8 decembrie 2015). Legatura cu solutionarea cauzei presupune atat aplicabilitatea textului criticat in cauza dedusa judecatii, cat si necesitatea invocarii exceptiei de neconstitutionalitate in scopul restabilirii starii de legalitate, conditii ce trebuie intrunite cumulativ pentru a fi satisfacute exigentele pe care le impun dispozitiile art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 in privinta pertinentei exceptiei de neconstitutionalitate in desfasurarea procesului (Decizia nr.438 din 8 iulie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat ca incidenta textului de lege criticat in solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei judecatoresti nu trebuie analizata in abstracto, ci trebuie verificat, in primul rand, interesul procesual al invocarii exceptiei de neconstitutionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatari a neconstitutionalitatii textului de lege criticat (Decizia nr.465 din 23 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.788 din 29 octombrie 2014).

17. Fata de aceste considerente, Curtea retine ca eventualele critici referitoare la o interpretare intr-un sens neconstitutional a dispozitiilor art.318 alin.(1) si ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penala sunt susceptibile de analiza pe fond numai in cauze in care acestea sunt incidente, fiind necesar ca exceptia de neconstitutionalitate sa aiba legatura cu solutionarea cererii in cadrul careia a fost invocata aceasta exceptie. Or, cata vreme in cauza nu subzista o astfel de ipoteza, intrucat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.318 alin.(1) si ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penala a fost ridicata in solutionarea apelului formulat de catre apelantul-inculpat si de catre parchet impotriva sentintei penale prin care instanta a dispus condamnarea inculpatului, normele procesual-penale criticate fiind incidente doar in faza de urmarire penala a procesului, exceptia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulata si motivata, nu are legatura cu cauza in care a fost ridicata si, prin urmare, aceasta este inadmisibila in raport cu art.29 alin.(1) si (5) din Legea nr.47/1992.

18. In aceste conditii, in temeiul art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.318 alin.(1) si ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penala.

19. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.76 alin.(1) si (3), ale art.80 alin.(2) lit.d) si ale art.83 alin.(1) lit.a) din Codul penal, Curtea constata ca o critica similara, formulata cu privire la tratamentul sanctionator al consursului de infractiuni, a fost examinata de instanta de control constitutional prin Decizia nr.711 din 27 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.913 din 9 decembrie 2015, fiind respinsa ca neintemeiata.

20. Astfel, in decizia precitata, anterior motivarii solutiei sale, Curtea a observat ca sustinerile autorului exceptiei privesc, in esenta, faptul ca solutia legislativa ce se regaseste in art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal restrange dreptul magistratului de a individualiza sanctiunea aplicata unei persoane potrivit propriei constiinte si reprezentarii pe care acesta o are in legatura cu faptele deduse judecatii, gravitatea si consecintele lor, precum si persoana celui care le-a comis.

21. Pe fond, Curtea a retinut ca individualizarea sanctiunilor de drept penal este, pe de o parte, legala – revine legiuitorului, care stabileste normativ pedepsele si celelalte sanctiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime si maxime ale fiecarei pedepse, care sa corespunda in abstract importantei valorii sociale ocrotite prin savarsirea faptei incriminate –, iar, pe de alta parte, judiciara – pe care o realizeaza judecatorul in cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanta individualizarii legale a sanctiunilor de drept penal prin aceea ca legiuitorul nu poate sa confere judecatorului o libertate absoluta in stabilirea pedepsei concrete, intrucat ar exista riscul unei interpretari si aplicari arbitrare a pedepsei. Pe de alta parte, Curtea a apreciat ca, in reglementarea sanctiunilor de drept penal de catre legiuitor, trebuie stabilit un echilibru intre dreptul fundamental, care face obiectul limitarii impuse de sanctiune, si valoarea sociala a carei protectie a determinat limitarea. De asemenea, Curtea a subliniat ca legiuitorul nu trebuie sa ii ia judecatorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciara prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorita aplicarii lor automate, scapa oricarui control judiciar. Prin individualizarea legala, legiuitorul ofera judecatorului puterea de stabilire a pedepsei in cadrul anumitor limite predeterminate – minimul si maximul special al pedepsei –, dar, totodata, ii ofera aceluiasi judecator instrumentele care ii permit alegerea si determinarea unei sanctiuni concrete, in raport cu particularitatile faptei si cu persoana infractorului.

22. Din aceasta perspectiva, Curtea a retinut ca reglementarea tratamentului penal al concursului de infractiuni, pentru ipoteza in care s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu si fix, intra in atributiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului sau constitutional de unica autoritate legiuitoare a tarii, prevazut la art.61 alin.(1) din Legea fundamentala, care, realizand o individualizare legala a sanctiunilor in materie, apreciaza, in concret, in functie de o serie de criterii, printre care si frecventa fenomenului infractional. Asa fiind, Curtea a constatat ca, prin adoptarea noului regim juridic de sanctionare a celor doua forme de concurs de infractiuni – real si formal –, cat priveste persoana fizica, infractor major, reglementand mai sever tratamentul sanctionator al celui care repeta comportamentul infractional, Parlamentul s-a plasat in interiorul marjei sale de apreciere.

23. De asemenea, Curtea a retinut ca, in activitatea de judecata, judecatorii nu sunt independenti fata de lege; potrivit art.124 alin.(3) din Constitutie, acestia 'se supun numai legii'. Textul constitutional precitat raportat la dispozitiile constitutionale ale art.16 alin.(2) – potrivit carora 'Nimeni nu este mai presus de lege' – si ale art.124 alin.(1) – care stabilesc ca 'Justitia se infaptuieste in numele legii' – fixeaza pozitia justitiei, a judecatorului fata de lege. De asemenea, Curtea a retinut ca, potrivit normelor procesual-penale ale art.2, 'Procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege', iar, potrivit art.23 alin.(12) din Legea fundamentala, 'Nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii'. Cu alte cuvinte, judecatorul nu creeaza legea, ci o aplica in speta concreta. Competenta judecatorului implica nu numai identificarea normei aplicabile si analiza continutului sau, ci si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi insa mai restrictiv, obligandu-l pe judecator sa fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, tinand seama de diversitatea si complexitatea relatiilor sociale, o redactare generala a legii.

24. Considerentele anterior citate sunt aplicabile mutatis mutandis si in ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.76 alin.(1) si (3), ale art.80 alin.(2) lit.d) si ale art.83 alin.(1) lit.a) din Codul penal, raportat la criticile formulate de autoare in prezenta cauza.

25. Distinct de considerentele anterior mentionate, Curtea observa ca, in ceea ce priveste institutia renuntarii la aplicarea pedepsei, a statuat, in jurisprudenta sa (Decizia nr.113 din 25 februarie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.394 din 14 mai 2020, Decizia nr.176 din 24 martie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.451 din 5 mai 2022, si Decizia nr.233 din 27 aprilie 2023, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.725 din 7 august 2023), ca este o institutie noua, care nu are corespondent in Codul penal anterior si care consta in facultatea recunoscuta instantei de judecata de a renunta definitiv la stabilirea si aplicarea unei pedepse pentru o persoana gasita vinovata de savarsirea unei infractiuni, pentru resocializarea careia – tinand seama de gravitatea infractiunii, de persoana infractorului si de conduita avuta de acesta anterior si ulterior comiterii faptei – este suficienta aplicarea unui avertisment. Ratiunea renuntarii la aplicarea pedepsei o reprezinta savarsirea unor fapte infractionale care au o gravitate redusa, infractorul putand fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor si atentionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Curtea a observat totodata ca prevederi similare se regaseau in art.181 din Codul penal din 1969, ce aveau drept ratiune nepedepsirea infractorului pentru lipsa pericolului social concret al faptei, in conditiile atingerii minime a valorilor aparate prin lege. Curtea a observat insa ca, pentru a se renunta la aplicarea pedepsei, Codul penal actual reglementeaza, in art.80, noi criterii cu privire la fapta si la persoana infractorului. Asadar, in vechiul Cod penal, fapta care nu prezenta pericolul social al unei infractiuni nu constituia infractiune, pe cand in noul Cod penal, cu privire la fapta, desi aceasta este infractiune, s-ar putea renunta la aplicarea pedepsei, aceasta din urma operatiune fiind la latitudinea instantei de judecata, care va dispune in conditiile prevazute de art.80 din Codul penal.

26. Curtea a retinut, de asemenea, ca, pentru ca instanta sa poata dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, trebuie sa fie intrunite conditiile pozitive referitoare la gravitatea redusa a infractiunii si la conduita infractorului, reglementate in art.80 alin.(1) lit.a) si b) din Codul penal, renuntarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instantei de judecata, care apreciaza ca aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecintelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Curtea a retinut, totodata, ca renuntarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a vointei instantei de judecata, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, in art.80 alin.(2), conditii negative cu privire la persoana infractorului sau la limita maxima speciala a pedepsei pentru care se poate aplica, fata de prevederile art.181 din Codul penal din 1969, care tineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, asadar de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care s-a savarsit fapta, de urmarea produsa ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urma criterii ce tineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanta.

27. Asadar, Curtea a retinut ca art.80 alin.(2) lit.a)-d) din Codul penal reglementeaza situatiile in prezenta carora instanta nu poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, acestea fiind conditii ce tin de persoana infractorului, precum si de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita. Una dintre conditiile negative referitoare la conduita infractorului anterioara savarsirii faptei este reglementata in art.80 alin.(2) lit.a) din Codul penal, care stabileste ca nu se poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu exceptia cazurilor prevazute in art.42 lit.a) – faptele nu mai sunt prevazute de legea penala – si lit.b) – infractiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare. In raport cu cele retinute in motivarea solutiei de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.80 alin.(2) lit.a) din Codul penal, Curtea a constatat, in esenta, ca legiuitorul a urmarit ca noul Cod penal sa ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea si sanctionarea pluralitatii de infractiuni, asa incat norma penala in vigoare raspunde unei puternice exigente sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sanctionator al celui care repeta comportamentul infractional, stabilirea conditiilor in care instanta de judecata poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei intrand in atributiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului sau constitutional de unica autoritate legiuitoare a tarii.

28. Neintervenind elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia deciziilor mentionate, precum si considerentele pe care acestea se sprijina isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.

29. Totodata, considerentele anterior citate sunt valabile mutatis mutandis si in ceea ce priveste amanarea aplicarii pedepsei, de asemenea institutie juridica nou-introdusa in legislatia penala, constand in prerogativa instantei de judecata ca, in anumite conditii, atunci cand apreciaza ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, sa stabileasca pedeapsa, dar sa dispuna amanarea aplicarii ei, fixand un termen de supraveghere de 2 ani. Ca si la renuntare, pentru a putea fi amanata aplicarea pedepsei, trebuie intrunite cumulativ mai multe conditii referitoare la pedeapsa stabilita de instanta si persoana infractorului. In ceea ce priveste pedeapsa stabilita, inclusiv in cazul concursului de infractiuni, aceasta trebuie sa fie amenda sau inchisoarea de cel mult 2 ani. Curtea retine insa, in acord cu jurisprudenta precitata, ca stabilirea conditiilor in care instanta de judecata poate dispune amanarea aplicarii pedepsei intra in atributiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului sau constitutional de unica autoritate legiuitoare a tarii.

30. In raport cu cele retinute anterior, in ceea ce priveste infaptuirea justitiei si cerinta inscrisa in dispozitiile constitutionale ale art.124 alin.(2) – 'justitia este egala pentru toti' –, Curtea constata ca aceasta reflecta dispozitia constitutionala inscrisa in art.16 alin.(1) din Legea fundamentala potrivit careia 'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari'. Curtea retine ca principiul egalitatii in fata justitiei semnifica faptul ca toate persoanele au o vocatie egala sa fie judecate de aceleasi instante judecatoresti si dupa aceleasi dispozitii legale, fie ca sunt de fond sau de procedura. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa existe privilegii de jurisdictie, iar egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice priveste deopotriva caracterul unitar al practicii judiciare in aceeasi materie, egalitatea armelor (unul dintre elementele notiunii mai largi de proces echitabil si componenta importanta a unei aparari efective intr-un proces cu caracter judiciar, avand semnificatia unui tratament egal al partilor pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara ca una dintre ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte din proces) ori realizarea in fapt a egalitatii in fata justitiei prin asigurarea unui ajutor public judiciar de natura sa garanteze accesul egal la actul de justitie. Din aceasta perspectiva, Curtea retine ca, reglementand conditiile in prezenta carora instanta nu poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei, acestea fiind conditii ce tin de persoana infractorului, precum si de pedeapsa prevazuta de lege / stabilita pentru infractiunea savarsita (cu referire la limita maxima speciala a pedepsei pentru care se pot aplica cele doua institutii juridice), dispozitiile criticate nu sunt de natura sa infranga principiul egalitatii in fata justitiei, ci constituie expresia politicii penale a statului.

31. Cat priveste dreptul la un proces echitabil statuat prin dispozitiile art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, invocat de catre autoarea exceptiei cu referire la normele de drept substantial criticate, Curtea constata, in acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, ca aplicarea cerintei procesului echitabil se impune numai in legatura cu procedura de desfasurare a procesului, iar nu si in ceea ce priveste cadrul juridic sanctionator al faptelor, adica in domeniul dreptului substantial. Astfel, nici din cuprinsul art.21 alin.(3) din Constitutie si nici din cel al art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ori din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia ca aplicarea cerintei procesului echitabil ar trebui sa excedeze necesitatii asigurarii garantiilor procesuale, spre a se intra in materii din campul dreptului substantial.

32. De asemenea, in raport cu motivele formulate in sprijinul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca celelalte dispozitii constitutionale invocate, referitoare la valorile supreme in statul de drept, principiul separatiei si echilibrului puterilor, dreptul international si dreptul intern, tratatele internationale privind drepturile omului, prezumtia de nevinovatie, precum si prevederile conventionale privind interzicerea torturii si dreptul la respectarea vietii private si de familie nu sunt relevante, nu au vreo concludenta pentru solutionarea exceptiei”.

* Cititi aici intreaga decizie a Curtii Constitutionale

Cititi episoadele anterioare ale serialului „Matei Pacurar”:

- „Vietile oamenilor, distruse pentru nimicuri”;

- „DIICOT cere HP pe trafic international de droguri”;

- „Dezlegare in dosarul pictorului”;

- „CCR, sesizata pe traficul international de droguri”.