CINE SI-A BATUT JOC DE AMERICANI? – Judecatoarea Adina Ghita de la Tribunalul Bucuresti condamna iesirea Departamentului de Stat al SUA pe Legile Justitiei: “Prezinta incorect situatia, iar pozitia este total nepotrivita si neconforma cu realitatea... Firesc este sa vorbim pe lucruri concrete, nu pe slogane... Este pentru prima data din 2004 cand se discuta intr-o dezbatere parlamentara pe modificari aduse legilor justitiei... Propunerea legislativa va aduce un progres real”
Pozitia Departamentului de Stat al SUA privind adoptarea Legilor Justitiei, de fapt o ingerinta nepermisa in treburile interne ale Romaniei, este neconforma cu realitatea si total nepotrivita. Opinia apartine judecatoarei Adina Ghita (foto) de la Tribunalul Bucuresti, membru al Uniunii Judecatorilor din Romania (UNJR). Judecatoarea, care trebuie spus a luat parte la dezbaterile din Comisia parlamentara de modificare a Legilor Justitiei, le cere oficialilor americani sa indice prevederile care ar afecta independenta Justitiei sau lupta impotriva coruptiei.
Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, de marfti 28 noiembrie 2017, Adina Ghita precizeaza ca este pentru prima data din 2004 cand se discuta intr-o dezbatere parlamentara modificarile aduse Legilor Justitiei si aminteste ca actualele legi au fost adoptate, in 2005, prin asumarea guvernului. In opinia judecatoarei, propunerea legislativa va aduce un progres real in modul de organizare al sistemului judiciar si va consolida cu adevarat independenta Justitiei. In acest context, Adina Ghita considera ca firesc ar trebui sa se vorbeasca pe lucruri concrete, nu pe slogane, si atrage atentia ca Departamentul de Stat al SUA prezinta incorect situatia.
Prezentam punctul de vedere al judecatoarei Adina Ghita de la Tribunalul Bucuresti:
“Proiectele legislative care sunt in Parlament si pe care le discutam sunt altele decat cele propuse de Ministerul Justitiei, asa cum gresit se sustine in spatiul public de unele persoane.
Prin toata prezenta noastra acolo, precum si prin amendamentele pe care le-am propus, ne-am concentrat tocmai pe intarirea independentei justitiei si pe consolidarea garantiilor pentru independenta judecatorilor.
Sedintele Comisiei sunt transparente, asa cum se poate vedea din toate inregistrarile, care sunt publice. Dezbaterile au fost transmise live integral.
Ideea care se incearca sa se induca, si anume ca se afecteaza independenta justitiei, nu corespunde absolut deloc starii de fapt.
La Comisie are loc o dezbatere reala, normala intr-un stat de drept.
Este prezent CSM, sunt prezente cele trei asociatii profesionale care au formulat propuneri - una de judecatori, una de procurori si una cu judecatori si procurori - sunt invitati din partea profesorilor de drept, este reprezentantul MJ si sunt toate partidele politice care fac parte din comisie.
Discutiile sunt intense, cu argumente din partea tuturor celor implicati, fiecare din perspectiva pe care o reprezinta.
Se discuta chiar indelung pe fiecare text relevant, cu referiri la Constitutie, la legislatia in vigoare cu care trebuie corelate textele, astfel incât sa fie identificata cea mai buna solutie.
Au fost propuneri care s-au adoptat in unanimitate, asa cum au fost si propuneri care s-au adoptat cu doar o parte sau alta a opozitiei alaturi de partidul de la guvernare.
Toti participantii sunt pregatiti pe texte, toti au studiat materialele.
Atmosfera este intens lucrativa.
Toate acestea se pot observa daca se privesc inregistrarile sedintelor.
Daca se va continua in acest mod, propunerea legislativa va aduce un progres real in modul de organizare al sistemului judiciar. si va consolida independenta sistemului judiciar cu adevarat.
Este de neinteles de ce se prezinta altfel situatia, si, mai ales, de ce este crezuta, de vreme ce fiecare persoana de buna credinta poate vedea in mod direct cum se desfasoara lucrarile si poate analiza personal caracterul propunerilor adoptate.
Este pentru prima data din 2004 cand se discuta intr-o dezbatere parlamentara pe modificari aduse legilor justitiei. Modificarile facute in 2005 s-au facut prin asumare de guvern, fara nici o dezbatere parlamentara.
Cred ca este de maxim interes ca Ambasada SUA sau chiar Departamentul de Stat sa indice care dintre amendamentele adoptate de Comisie pana la acest moment afecteaza independenta justitiei sau lupta anticoruptie.
Firesc este sa vorbim pe lucruri concrete, nu pe slogane.
Comunicatul in cauza prezinta incorect situatia, iar pozitia Departamentului de Stat este total nepotrivita si neconforma cu realitatea”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Zzz 28 November 2017 13:07 +23
# Gina 28 November 2017 13:38 +6
# Românii = negrișori cu pielea albă ? 28 November 2017 13:39 +4
# Iordache Marilena 28 November 2017 13:43 +8
# Surgent 28 November 2017 14:49 +2
# Gica Contra 28 November 2017 15:41 +2
# Viorel 28 November 2017 16:24 +8
# livia 28 November 2017 16:52 +3
# celeron 28 November 2017 17:17 +2
# Robert 29 November 2017 10:06 +1
# Lica 29 November 2017 20:24 0