DECIZIILE CCR SE INCALCA DOAR LA COMANDA SISTEMULUI – In plina dezbatere privind desfiintarea hotararii CCR de anulare a alegerilor, Elena Udrea aminteste ca a fost bagata la inchisoare fix prin incalcarea unei decizii CCR obligatorii: “S-a uitat ca 4 judecatori au hotarat sa nu aplice decizia CCR care spunea ca am fost judecata cu incalcarea legii de judecatori alesi special de Statul Paralel”. Nu a fost singura decizie CCR obligatorie neaplicata de ICCJ pentru executia Elenei Udrea
Daca Sistemul ticalos care a condus tara in ultimii zeci de ani si care astazi incearca sa se mentina la putere isi doreste, atunci deciziile obligatorii ale CCR pot fi incalcate fara probleme. O asemenea situatie a fost readusa in prim plan de catre Elena Udrea (foto), in contextul dezbaterilor din spatiul public privind posibilitatea ca instantele sa lase neaplicata hotararea CCR de anulare a alegerilor prezidentiale si sa dispuna reluarea turului II.
Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, de duminica, 12 ianuarie 2025, Elena Udrea aminteste ca a ajuns la inchisoare dupa ce, in 7 aprilie 2022, patru judecatori ICCJ – si anume Alina Ioana Ilie, Oana Burnel, Dan Andrei Enescu si Anca Alexandrescu – au respins contestatia in anulare impotriva deciziei de condamnare la 6 ani inchisoare in dosarul “Gala Bute”, refuzand sa aplice Decizia CCR 685/2018. O decizie CCR care obliga la desfiintarea condamnarilor dispuse de Completurile de 5 judecatori ICCJ pe motiv ca respectivele completuri nu au fost compuse legal, in conditiile in care nu toti membrii lor au fost desemnati prin tragere la sorti (click aici pentru a citi).
Astfel, Elena Udrea se intreaba daca nu cumva Inalta Curte va trebui sa procedeze la fel si sa lase neaplicata hotararea CCR de anulare a alegerilor, in conditiile in care instanta suprema va solutiona recursul formulat de Calin Georgescu si Coalitia pentru Apararea Statului de Drept impotriva sentintei Curtii de APel care a respins cererea de desfiintare a deciziilor BEC de anulare a alegerilor, hotarari emise in baza Hotararii CCR 32/2024 de anulare a alegerilor. Mai ales ca de data aceasta este vorba despre apararea dreptului la vot si despre votul exprimat deja de noua milioane de romani (click aici pentru a citi sentinta CAB).
Trebuie spus insa ca Decizia CCR 685/2018 nu este singura incalcata in cazul Elenei Udrea. Mai exact, Udrea a ajuns la inchisoare si cu ignorarea Deciziei CCR 417/2019, care stabilea rejudecarea dosarelor in care sentintele la fond au fost dispuse de complete nespecializate in materia coruptiei. Fix asa cum s-a intamplat in cazul sau, caci Elena Udrea a fost condamnata nu doar in faza de apel, ci in faza de fond a dosarului “Gala Bute” de un complet nelegal constituit, un complet de 3 judecatori ICCJ care nu era specializat in materia coruptiei.
Iata comentariul Elenei Udrea:
“Aud cum fosti judecatori ai CCR sustin ca domnul Calin Georgescu nu are nicio sansa, nici la Inalta Curte, nici la CEDO sau CJUE sa obtina reluarea turului 2 la alegerile prezidentiale, pentru ca decizia CCR nu poate fi incalcata, pentru ca este obligatorie si pentru ca atat instantele din tara, cat si cele europene, trebuie si vor respecta ceea ce a decis CCR!
Serios?!!!
S-a uitat deja ca in dosarul meu fabricat “Gala Bute”, din 7 aprilie 2022, 4 judecatori din 5 de la Inalta Curte au hotarat sa nu aplice decizia CCR care spunea ca am fost judecata cu incalcarea legii de judecatori alesi special de Statul Paralel ca sa ma condamne, si cei 4 judecatori au refuzat sa deschida dosarul Gala Bute, iar eu am ajuns la puscarie, iar Rudel Obreja condamnat si el abuziv a si murit in puscarie!!! Atunci cum s-a putut?
Daca Inalta Curte a calcat in picioare dreptul meu la un proces corect, acum cand e vorba de a apara dreptul la 9 milioane de romani de a vota liber, cu atat mai mult ICCJ trebuie sa isi respecte propria masura si sa lase neaplicata decizia CCR de anulare a turului 1 la prezidentiale, sau ordinele catre “Justitie” sunt acum pe invers?
Fostii judecatori constitutionali care par acum loviti de amnezie ar trebui sa explice tocmai cum, daca ICCJ cat si CJUE au facut un abuz in Gala Bute, astazi au ocazia sa procedeze identic fata de CCR, dar de data asta sa faca dreptate, mai ales ca ambii fosti judecatori au fost in componenta Curtii care au pronuntat respectiva decizie incalcata.
Domnul Tudorel Toader chiar mi-a fost avocat pe 7 aprilie 2022, pledand fara succes din pacate pentru mine in fata celor 5 judecatori, obligativitatea respectarii deciziei CCR si a reluarii judecarii in conditii de legalitate a dosarului Gala Bute!”
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Pintea 14 January 2025 12:21 +2
# Lenuto, Lenuto, ... 14 January 2025 13:13 +3
# Victoria 14 January 2025 17:18 +2
# unul din lumea cea mare 14 January 2025 18:24 +2
# Io 14 January 2025 19:06 0
# Victoria,draga 14 January 2025 19:32 0