In climatul actual, tensionat de noile propuneri de modificare a legilor justitiei, trecem poate prea repede peste esenta!

Scapam din vedere modul actual de infaptuire a actului de justitie.

Secolul vitezei isi pune pregnant pecetea si asupra acestuia.

Motivat de numarul mare de cauze, de presiunea termenelor, de pretinsa celeritate a solutionarii cauzelor, se judeca la foc automat.

Actul de judecata este marcat de un formalism excesiv, cautandu-se parca motive formale de anulare a cererilor in procedura de regularizare, magistratii apropiindu-se periculos de mult de denegarea de dreptate.

In aceasta graba se fac – evident - si greseli, caci nu-i asa(?), “graba strica treaba!”

Actul de justitie – prin fauritorii lui se apropie periculos de mult de injustitie.

Lipsa de experienta (nu numai juridica) a magistratilor, fie ei judecatori ori procurori, isi pune amprenta asupra modului de comportament fata de participantii din procesul civil, asupra perceptiei acestora cu privire la speta dedusa judecatii, si in mod direct, asupra solutiei juridice adoptate.

Admiterea la facultate, examenele din facultate, accederea in profesiile juridice, evaluarea magistratilor, toate aceste examene, au la baza un element comun, definitoriu: GRILA!

Grila intra devreme in subconstientul magistratului, iar cazurile concrete, din viata reala, care nu se incadreaza in aceasta creaza dificultati de apreciere.

Nu se incadreaza in Grila, nu exista!

Interactiunea cu societatea:

Exista tendinta aproape generalizata, de autoizolare a magistratului fata de societate si problemele ei.

La instante nu mai exista notiunea de “audiente”, cererile de chemare in judecata nu mai sunt primite de “judecatorul de serviciu” ci de un grefier anume desemnat.

Biroul judecatorului este o camera in “palatul de clestar” unde problemele justitiabililor nu au ce cauta.

Un tanar absolvent de INM, care are marele merit ca a dovedit perseverenta in studiul aprofundat al dreptului, poate fi un bun teoretician.

Imi permit sa-l asemuiesc – deloc fortat – cu un tanar cercetator inchis in propriul laborator, absorbit de dorinta de a rezolva probleme grave ale umanitatii.

Doar ca, spre deosebire de un cercetator caruia un esec al unui experiment nu-i poate dauna (eventual) decat lui, experimentul judecatorului se intampla in laboratorul social, si ii afecteaza pe cei asupra carora se fac expertientele: justitiabilii.

Nu poti, in opinia mea, sa te pronunti in cauze in care experienta ta personala este zero.

Nu vei intelege niciodata durerea unui parinte despartit de copil, decat daca – la randul tau – ai trait experienta de parinte, cum nu vei intelege conditiile unei contraventii la codul rutier asa cum le-ar intelege un sofer, in conditiile in care nu sofezi.

Ori pentru toate acestea este nevoie de timp!

E nevoie sa le traiesti, sa le percepi mai intai tu, urmand ca apoi sa te raportezi la cazul pe care-l judeci, intrebandu-te ce ai fi facut tu, daca ai fi fost in persoana celui pe care-l judeci.

Atitudinea – de multe ori aroganta – fata de justitiabili ori avocat a magistratilor, deriva tot din lipsa de experienta.

Sali arhipline, oameni grabiti, avocati ale caror procese incep – cele mai multe – la aceeasi ora si la instante diferite, se reduc la un singur element: numar mare de cauze care trebuie solutionate cat mai urgent.

Depersonalizarea actului de justitie este infioratoare: esti un numar de dosar, nu o persoana.

Si revin la inceput: in viteza ei, justitia si-a pierdut balanta din mana stanga, a prins sabia cu ambele maini, si – oarba fiind – loveste in stanga si in dreapta cu aceasta, fara sa-i pese de destinele frante prin “actul de justitie”.

Si intreb: raspunde cineva pentru aceasta?

Sigur ca exista scuze, sigur ca exista explicatii, poate exista solutii!

Condamnarile de la CEDO au aratat vinovatii si ei nu sunt nici justitiabilii si nici avocatii. Hotararile magistratilor au condus la condamnarile de la CEDO, dar – pana in prezent – niciun magistrat nu a fost declarat raspunzator. Caci ei, se supun numai legii si propriei constiinte!

Sa ai puterea aceasta imensa, la inceput de viata, si sa realizezi ca poti in mod discretionar si fara nicio raspundere, sa uzezi de ea, este cea mai mare problema a justitiei de azi.

Ar fi important sa se invete ceva din experienta de pana acum, sa se transpuna in practica. Ca avocat, constat cu tristete ca activitatea din sala de judecata este afectata de toate acestea, de viteza, de GRILA, de formalism excesiv.

Oralitatea sedintei de judecata este – din ce in ce mai mult – inlocuita de activitatea epistolara. “Verba volant scripta manent” l-a dat afara pe Cicero din sala de judecata. Nu mai este timp de el, a devenit anacronic! Si cine sa te mai asculte, cand ai sentimentul ca nici nu mai esti auzit!

Cand gandul celui din fata ta zboara la lista lunga de dosare, privirea ii fuge spre teancul de dosare de pe masa grefierului, la faptul ca peste o ora ar trebui sa intre in sala respectiva un alt complet, cu o alta lista, cu multe dosare.

Dar cand sunt multe de spus (scris), constati ca nu mai este timp nici de citit, caci sunt prea multe cauze, poate mai complexe si mai multe ca niciodata!

Cauze, dosare, liste, termene, statistici prin care este cuantificata activitatea magistratilor, fara nicio referire la persoane.

Justitia poarta de prea multa vreme aceasta legatura pe ochi: a devenit un paravan dupa care se ascunde, iar acum, daca i-am dezlega-o, am constata ca a orbit de- binelea, si nu mai vede ca in fata ei se afla oameni, persoane, destine.