In opinia mea, o posibila lege a gratierii nu ar trebui discutata in afara unei abordari mai largi vizand politica penala a guvernului. Asa cum noul guvern a definit propria sa politica in domeniul salarizarii, sau in cel al fiscalitatii sau…, tot asa ar trebui definita si pusa in aplicare o politica distincta in domeniul politicii penale.

Si regimul Basescu a avut politica sa in acest domeniu. Ea s-a caracterizat, in esenta, prin campanii anti-coruptie, materializate, adesea, in „vanatoare de vrajitoare”. Nu stiu daca au existat efecte pedagogice dar in mod cert au existat efecte politice si efecte economice nocive – ma refer la decapitarea clasei politice si la destructurarea capitalului national. Nu vreau sa spun ca activitatea DNA nu era necesara – ar fi si incorect in conditiile in care PNA ul a fost creat in timpul guvernului pe care l-am condus. Ceea ce nu a fost in ordine – si se vede tot mai clar acest lucru – a fost concentrarea aproape exclusiva, in ceea ce priveste politica penala, pe dimensiunea represiva reprezentata de DNA, in jumelaj cu SRI. A fost desfiintat, spre exemplu, dupa 2004, Institutul national de criminologie. Noile coduri penale au fost construite ca un complement la Legea 78/2000. In legea de aplicare a codurilor, guvernul Ponta a introdus si dreptul procurorilor DNA de a participa si la faza de executare a pedepselor, desi prin rechizitoriu, teoretic, procurorii DNA se desesizeaza de dosare! S-a construit, astfel, un „camp tactic” al DNA, bazat pe dimensiunea represiunii.

Guvernul Grindeanu doreste o lege a preventiei, astfel incat sa fi evitate controalele abuzive ale ANAF. Foarte bine. Dar aceasta abordare nu ar trebui transpusa si in domeniul justitiei? Nu ar trebui reglementate si utilizate in mai mare masura, solutii alternative la pedeapsa inchisorii? Nu ar trebui gasite formule de evitare a recidivei? Cat este de fapt nivelul recidivei 30%, cat spune ANP sau 50%, cat spune Danilet? Chiar nu trebuie puse in aplicare deciziile CCR din domeniul penal? Sigur, sefii parchetelor au propriile pareri in acest domeniu, tinand de specificul activitatii lor. Guvernul are insa mandatul de a inova, de gasi formule noi, tinand seama de falimentul actualului sistem penitenciar si de riscul ca in cateva luni Romania sa fie condamnata la plata a 80 milioane de euro de catre CEDO. Nu mai pun in discutie conditiile mizerabile din inchisori.

Timp de un an de zile, Raluca Pruna nu a reusit decat sa faca niste vizite in inchisori si sa organizeze conferinte de presa in care sa anunte ca situatia e grava.

Este clar insa ca trebuie luate, urgent, masuri dar, a nu pune chestiunea gratierii intr-un context mai larg, este o greseala. Nu cele 3000 de persoane ce vor beneficia de lege vor rezolva problema. Sigur ca legea este necesara – de ani de zile m-am pronuntat in acest sens – (continutul ei mai poate fi discutat) dar ea nu trebuie considerata ca o solutie miracol. Procurorul general a vizitat Franta si aflat ca acolo, desi gradul de suprapopulare a inchisorilor este de 200%, nu se adopta o lege a gratierii. Poate ca Ministerul justitiei ar trebui sa organizeze o vizita a sefilor parchetelor la sediul CEDO pentru a afla riscurile legate de hotararea pilot. Poate ca o alta solutie ar fi ca, in masura in care ar veni o astfel de penalizare, suma respectiva sa fie suportata si din bugetul parchetelor. Ar trebui sa existe si un tip de solidaritate in zona justitiei fata de astfel de probleme. Altfel, pare ca unii sunt cu valorile si cu americanii (desi nu mai e chiar atat de clar) iar altii cu plata banilor.

Ar trebui sa ne uitam cu mai multa atentie la ce au realizat canadienii sau norvegienii in domeniul executarii pedepselor. Intr-un cuvant, sa avem mintea mai deschisa si sa incercam sa intelegem rolul prevenirii si pe cel al reinsertiei sociale, ca faze anterioare si ulterioare pedepsei. Un astfel de program s-ar putea numi „Programul a doua sansa”.

Sursa: adriannastase.ro