psdolt
28 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

DESTEPTII CODURILOR (XXXIX) – CCR a declarat neconstitutional art. 505 alin. (2) Cpp si sintagma “care nu a implinit 16 ani” din art. 505 alin. (1) Cpp: “In cazul minorilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani si care au calitatea de persoane suspectate sau acuzate in cadrul procedurilor penale, trebuie sa li se asigure garantiile procedurale specifice, in considerarea situatiei de vadita vulnerabilitate in care acestia se afla”

Scris de: G.T. | pdf | print

7 March 2018 12:13
Vizualizari: 5274

Continua deciziile de neconstitutionalitate pe Codul de procedura penala. Ultima problema gasita de Curtea Constitutionala a Romaniei priveste art. 505 din Cpp, in cadrul caruia judecatorii CCR au descoperit prevederi care intra in contradictie cu Constitutia Romaniei.

CCR a luat in dezbatere, marti 7 martie 2018, exceptia de neconstitutionalitate a art. 505 alin. (2) din Codul de procedura penala, conform caruia: “Cand suspectul sau inculpatul este un minor care a implinit 16 ani, citarea persoanelor prevazute la alin.(1) se dispune numai daca organul de urmarire penala considera necesar”. De asemenea, CCR si-a extins controlul de constitutionalitate si asupra art. 505 alin. (1) Cpp, care prevde urmatoarele: “Cand suspectul ori inculpatul este un minor care nu a implinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmarire penala citeaza parintii acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana in ingrijirea ori supravegherea careia se afla temporar minorul, precum si directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului din localitatea unde se desfasoara audierea”.


In cele din urma, CCR a declarat neconstitutional art. 505 alin. (2) Cpp, precum si sintagma “care nu a implinit 16 ani” din cuprinsul art. 505 alin. (1) Cpp. Curtea a decis ca minorilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, care au calitatea de persoane suspectate sau acuzate, trebuie sa li se asigure garantiile procedurale specifice. Asta in conditiile in care minorul se afla intr-o situatie de vadita vulnerabilitate, intrucat ascultarea si confruntarea se face la sediul organului de urmarire penala, aspect cu care nu este obisnuit si care ar putea influenta negativ calitatea declaratiilor. De asemenea, CCR a constatat ca autoritatea competenta trebuie sa asigure copiilor dreptul de a fi insotiti de titularul raspunderii parintesti sau de un alt adult corespunzator, conditionat de interesul superior al copilului si de imprejurarea ca prezenta persoanei respective nu va aduce atingere procedurilor penale.

Iata comunicatul CCR:

Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei, al art.11 alin.(1) lit.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.505 alin.(2) din Codul de procedura penala care au urmatorul continut:

'(2) Cand suspectul sau inculpatul este un minor care a implinit 16 ani, citarea persoanelor prevazute la alin.(1) se dispune numai daca organul de urmarire penala considera necesar.'

In urma deliberarii, cu unanimitate de voturi, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si, in temeiul art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit caruia 'in caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare', extinzandu-si controlul si asupra solutiei legislative consacrate in art.505 alin.(1) din Codul de procedura penala, a constatat ca dispozitiile art.505 alin.(2) din Codul de procedura penala, precum si sintagma 'care nu a implinit 16 ani', din cuprinsul art.505 alin.(1) din Codul de procedura sunt neconstitutionale.

In argumentarea solutiei de admitere pronuntate, Curtea a constatat ca in cazul minorilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani si care au calitatea de persoane suspectate sau acuzate in cadrul procedurilor penale, trebuie sa li se asigure garantiile procedurale specifice, in considerarea situatiei de vadita vulnerabilitate in care acestia se afla, deoarece ascultarea si confruntarea facandu-se la sediul organului de urmarire penala, acestea capata un grad de oficialitate cu care minorul nu este obisnuit, fapt ce ar putea influenta negativ calitatea declaratiilor. De aceea, autoritatea competenta trebuie sa asigure copiilor dreptul de a fi insotiti de titularul raspunderii parintesti sau de un alt adult corespunzator, conditionat de interesul superior al copilului si de imprejurarea ca prezenta persoanei respective nu va aduce atingere procedurilor penale.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Judecatoriei Iasi – Sectia penala.

Argumentele retinute in motivarea solutiilor pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziilor, care se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

Comentarii

# Delia date 7 March 2018 13:47 +4

Situația e fatală..neodictatura îmbrăcată grețos sub forma falsă de stat democratic extaziat de setea de putere şi control anti-constituțional.. Parlamentul doarme şi/sau promite iar falsa justiția comite la nesfârşit nedreptăți şi ilegalități. Un CERC vicios fără ieşire. Statul de drept nu poate exista decât printr-o voință puternică de reconstruire de la zero. Un referendum pt schimbare e o şansă neviolentă dublat de corecția imediată a statului bazat pe lege, altfel vom asista foarte curând la un colaps instituțional şi social. Inevitabil ,,Turnul" prostiei se va dărâma ORICUM chiar dacă e ținut ,,artificial". în ,,lanțurile" statului paralel, toți fiind devorați de abuz,ilegaliti ori de PROSTIE INCURABILĂ de parcă ar fi INTERZIS SA EXISTE ŞI OAMENI DEŞTEPTI şi bine intenționați Se aşteaptă o minune în zadar. În Ro.DOAR LEPRELE SUNT PROMOVATE ;-) Şi Nici măcar dezvăluirile nu deranjează tupeul nemăsurat al IMPOSTORILOR. Deci soarta țării e ,,bătută în cuie". Iar când va veni judecata is

# Hell date 7 March 2018 14:07 0

Eu cred ca-s neconstitutionale toate codurile la pachet. De cand au intrat in vigoare noile coduri, am o  stare de voma doar cand aud de justitie si am abandonat in totalitate domeniul. 

# livia date 7 March 2018 14:29 0

Cei care au lucrat la coduri au vreo tangenta ci dreptul, sau doar cu stangul? Cum au terminat facultatea? Cum au ajuns ceea ce sunt si unde sunt. Rusine! Ce profesionalism, ce competenta!

# Edelweiss - Mukalit de Bukowina date 7 March 2018 15:36 +4

Mey Libia, doară știi pătărania aia cu țacherul care căuta un doctor în stâng. Repeat: cică, odată, un momârlan de pe la Cucuieții de Podiș, care văzuse în viața lui trenul doar la încorporare și liberare, s-a dus la City - Urbea metropolitană de gubernie. Acolo intră într-o clădire de birouri... espansive (evident, cu prețuri pe care le poate suporta doar un avocatus diabolis) și întreba la toate ușile unde poate găsi un doctor în stâng. O pitzipoancă stagiară, de la o vestită casă de avocatură, îi esplică la meltean că acolo sunt numai doctori în drept, (Cum Laude, Magna Cum, Summa Cum) și dar mai departe își manifestă curiozitatea față de căutările melteanului. La care țopârlanul sigilează definitiv și irevocabil pătărania: APĂI IO CĂUTAM UN DOCTOR ÎN STÂNG, CĂ AM VREO CÂTEVA ZILE DE CÂND A ÎNCEPUT SĂ MĂ DOARĂ KOIUL STÂNG.

# Carcotas date 7 March 2018 16:08 +4

Nu lipsa inteligentei i-a marcat pe cei din comisia de redactare a codurilor, ci lasitatea. Codul de procedura penala este facut pentru uzul procuraturii, de aceea înregistrează atâtea dezechilibre.

# Edelweiss - Researcher de momâi (de Bukowina) date 7 March 2018 19:42 +1

Inga, apropo de „doftori în drept”. Dădeam iscoadă de zor să văz cine-s cucoanele din pictură. În stânga știu că-i Mona a lu' Pimniceru, că doară-i inconfundabilă alura singurei moldovence cu blood in balls, care îmblă cu kalashnikovul la portjartier și portțigaret ca a lu' Cruella Devil în gură. Da voiam să văz cine-i cocoana din dreapta. N-are cum să fie CoLivia Stanciu - JWK's Button, c-aia iarăși este inconfundabilă: n-ai cum s-o confunzi pe cea mai chitroasă cotoroanță din tot sud-estul european și care a preferat să ungă cu jeg, zoaie și lături întreg systemul judiciar în loc să-i plătească Rarincăi amărâta aia de datorie. Ș-am găsit pe saitul CCR cine-i cocoana: Simona-Maya Teodoroiu. Când dau click pe SiVi, zbang: Doctor în drept - Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu”. Apăi dacă tot îi vraci în drept, batâr să-și fi susținut disertația pe ... Mitul Zeului Înaripat Quetzalcoatl. Ea din civilizația Maya și tema disertației din Azteca! Cool, Sis!

# Deghizat ( dar nereușit) date 7 March 2018 22:34 0

Bănuiam  de mult ca ești un pimnicer deghizat ( ca tot are incertitudini la capitolul asta), acum sunt sigur! Las-o ca macane...mai ales la capitolul " doftori" de bukovina ot ieși , e jale mare dacă ne uitam atent ( și mai ales cu softul antiplagiat)

# Edelweiss - nearuncător de pietre (de Bukowina) date 7 March 2018 23:34 0

Da' di ci mi-ai dat dislaic? Nu ț-o fost rușâni obrazulu'? Io* sunt de acord cu tini, mai ales că același țacher mucalit de mai sus o mai scornit o vorbă de duha, atunci când o fost la Târg: cică, amu-s așa de muli doftori că, de azvârli c-o piatră în Piața publică, sigur nimerești și calicești vro trii-patru doftori. :roll: Cât despre „școala ieșeană” cea admirabilă și sublimă, noi în Bukowina avem ghinionul să primim numa rebuturile: numa niște prostovani sărămntoci, calici de pripas sau țigănime slobozită din legătura gliei. Apăi din iași e sebi bucșa - puradel athomiq de bombardament judiciar care n-o știu ce vra să-nsemne expresia „plaivaz de calibru mare” și mi-o trimes mascații acasă, sub bănuiala rezonabilă a posesiei unei arme de foc. Tot din Ieși e Cojocar Rusanda, - tută de vânătoare judiciară, care o reușit să declare recurs împotriva unei Încheieri DEFINTIVE.

# Hell date 9 March 2018 11:28 0

Legea trebuie sa fie simpla,  clara si stabila. Eu as da o lege prin care as interzice romanilor sa mai legifereze. Sa-i chemam pe altii. Este evident ca aceasta natiune sufera din 1989 de diaree legislativa si multa incoerenta in domeniu. Oricare bou ajunge la butoane mai da o lege, mai schimba ceva. Incredibil!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.11.2024 – Laura Kovesi, ministru de Justitie. Danilet, varianta de rezerva

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva