DNA A RAMAS FARA ULEI – Curtea de Apel Oradea a aruncat in aer marea captura a procurorilor de la DNA Oradea: un bax de ulei de masline si trei baxuri de ulei de floarea soarelui Floriol, in valoare de nici 150 lei. Acuzata de luare de mita, umilita si defilata in catuse, fosta adjuncta a Finantelor Publice Bihor Adriana Sime a primit achitare definitiva, dupa condamnare la fond. Instanta a mentinut achitarea celei de-a doua inculpate (Minuta)
“Bravii” procurori de la DNA Oradea, condusi ani de zile de vestitul Ciprian Man (foto), zis “Manelistul DNA”, nu au fost in stare sa obtina o condamnare intr-un dosar cu o pretinsa mita in valoare de, atentie, nici 150 de lei. Si nu doar atat, insa judecatorii au aruncat in aer si “marea captura”, obiectul mitei, constand in patru baxuri de ulei.
Curtea de Apel Oradea a pronuntat vineri, 1 noiembrie 2019, decizia definitiva in dosarul in care ex-adjuncta Administratiei Judetene a Finantelor Publice Bihor Adriana Sime a fost trimisa in judecata pentru doua pretinse infractiuni de luare de mita, printr-un rechizitoriu semnat de procurorul Adrian Valentin Muntean si confirmat de fostul sef al DNA Oradea Ciprian Man (vezi facsimil). Iar una dintre presupusele luari de mita ar fi constat in primirea a unui bax de ulei de masline, in valoare de 80,10 lei, si a 3 baxuri de ulei de floarea soarelui marca Floriol, in valoare de 66,29 de lei. Aparata de avocatul Razvan Doseanu, Adriana Sime a fost achitata de Curtea de Apel Oradea in ceea ce priveste presupusa mita constand in ulei, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala - “fapta nu este prevazuta de legea penala”, asta dupa ce la fond Tribunalul Bihor hotarase condamnarea ei la 3 ani inchisoare cu suspendare. De asemenea, instanta a inlaturat dispozitiile Tribunalului Bihor privind confiscarea contravalorii celor patru baxuri de ulei, respectiv 146,39 lei.
Pe de alta parte, Curtea de Apel Oradea a mentinut sentinta Tribunalului Bihor de achitare a Adrianei Sime in legatura cu o inchuipuita mita constand in primirea unor sume de bani, achitare pronuntata in baza art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala – “fapta nu exista”.
Aceeasi solutie de mentinere a achitarii dispuse de Tribunalul Bihor pe motiv ca “fapta nu exista” a fost data si in cazul celei de-a doua inculpate din dosar, Florentina Rodica Puscau, acuzata de complicitate la luare de mita.
Foarte important: Adriana Sime a fost umilita public, retinuta de DNA si defilata in catuse intr-un dosar soldat cu achitari pe linie. Oare intereseaza pe cineva acest nou abuz crunt al procurorilor de la DNA Oradea?
Iata minuta Curtii de Apel Oradea (3222/111/2016):
“I. In temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) Cod procedura penala cu referire la art. 142 alin. (1) teza a II-a Cod procedura penala si la deciziile nr. 51/2016 si nr. 302/2017 ale Curtii Constitutionale, constata nulitatea absoluta a punerii in executare a masurilor de supraveghere tehnica incuviintate si prelungite prin incheierile nr. 155 din 04 iulie 2014 pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Bihor in dosarul nr. 3509/111/2014, nr. 185 din 04 august 2014 pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Bihor in dosarul nr. 3907/111/2014, nr. 99 din 05 mai 2015 pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Bihor in dosarul nr. 1482/111/2015, nr. 124 din 02 iunie 2015 pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Bihor in dosarul nr. 1819/111/2015 si efectuate in baza mandatelor de supraveghere tehnica nr. 223/UP/04.07.2014, nr. 224/UP/04.07.2014, nr. 265/UP/04.08.2014, nr. 266/UP/04.08.2014, nr. 154/UP/05.05.2015, nr. 155/UP/05.05.2015, nr. 192/UP/02.06.2015 si nr. 193/UP/02.06.2015. in temeiul art. 102 alin. (2)-(4) Cod procedura penala, exclude din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a activitatilor de supraveghere tehnica sus-mentionate.
II. In baza art. 102 alin. (4) Cod procedura penala, exclude din declaratiile inculpatelor SIME ADRIANA si PUSCAU FLORENTINA-RODICA, din declaratiile martorilor Oprea Bogdan-Iulian, Mihu Emilia-Monica si Kadar Elemer si din procesul-verbal de consemnare a infractiunii flagrante din 26 mai 2015 partile aflate in legatura cu masurile de supraveghere tehnica excluse la punctul I, cu titlu de probe derivate din probele nelegal administrate.
III. Tinand seama de probele considerate ca fiind legal administrate, in baza art. 421 pct. (1) lit. b) Cod procedura penala respinge ca nefondat apelul declarat de DNA – Serviciul Teritorial Oradea si, in baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedura penala, admite apelul declarat de inculpata SIME ADRIANA impotriva sentintei penale nr. 116 din 19 iulie 2017 pronuntate de Tribunalul Bihor in dosarul nr. 3222/111/2016. Desfiinteaza, in parte, sentinta atacata si rejudecand: Inlatura pedeapsa principala de 3 ani inchisoare, pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a) si b) Cod penal o durata de 3 ani si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a) si b) Cod penal aplicate inculpatei SIME ADRIANA pentru comiterea infractiunii de luare de mita, prevazuta de art. 289 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dispozitiile art. 91 Cod penal, precum si masurile de supraveghere si obligatiile instituite in sarcina inculpatei pe durata termenului de supraveghere. In baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedura penala dispune achitarea inculpatei SIME ADRIANA de sub acuzatia comiterii infractiunii de luare de mita in forma continuata, prevazuta de art. 289 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal. Inlatura dispozitia de confiscare de la inculpata SIME ADRIANA a contravalorii produselor primite cu titlu de mita, respectiv contravaloarea unui bax de ulei de masline, conform bonului nr. PH0541034530/08.09.2014, in cuantum de 80,10 lei si a 3 bax-uri de ulei de floarea-soarelui, marca Floriol, conform facturii nr. 93034477/13.08.2014, in cuantum de 66,29 lei.
Constata ca prin raportare la probele administrate si considerate legale la data luarii masurii retinerii, precum si a luarii si prelungirii masurii arestului la domiciliu fata de inculpata SIME ADRIANA, erau intrunite conditiile legale pentru dispunerea privarii de libertate, fiind satisfacut standardul de proba al suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea faptelor care faceau obiectul investigatiei penale, precum si testul de proportionalitate al masurii preventive cu scopul urmarit prin acestea.
Inlatura dispozitia de obligare a inculpatei SIME ADRIANA la plata cheltuielilor judiciare in cuantum de 2.000 lei in favoarea statului in prima instanta. In baza art. 275 alin. (3) Cod procedura penala, cheltuielile judiciare in prima instanta raman in sarcina statului. Mentine dispozitiile hotararii instantei de fond care nu contravin prezentei decizii.
In baza art. 273 Cod procedura penala dispune plata in favoarea martorei Mihu Emilia Monica, in cont a sumei de 736,28 lei, reprezentand cheltuieli de transport si cazare. in baza art. 275 alin. (3) Cod procedura penala, cheltuielile avansate in apelurile parchetului si al inculpatei SIME ADRIANA raman in sarcina statului”.
Iata minuta Tribunalului Bihor (3222/111/2016):
„Tip solutie: Condamnare fara acord de recunoastere
Solutia pe scurt: 1.In baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod proc. pen., achita pe inculpata S. A., pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. si ped. de art.289 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, fapta descrisa in capitolul I, litera A din rechizitoriu. In baza art. 289 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, condamna pe aceeasi inculpata la o pedeapsa 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, comisa la data de 08.09.2014, fapta descrisa in rechizitoriu, capitolul I, litera B, actul material numarul 3. In baza art. 67 alin. 2 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevazute in art. 66 alin. 1 lit. a si lit. b Cod penal, pe o durata de 3 ani, cu titlu de pedeapsa complementara, care se vor executa potrivit art.68 lit. b Cod penal. In baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si lit. b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie. In baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata inculpatei S. A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit conform disp. art. 92 Cod penal. In baza art. 93 alin. 1 Cod penal obliga inculpata S. A. ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul B, la datele fixate de acesta; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa comunice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 Cod penal obliga inculpata S. A. ca pe durata termenului de supraveghere sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre Serviciul de Probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate. In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata S. A. va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Primariei O. sau in cadrul M. S. C. din O, pe o perioada de 60 de zile lucratoare. In baza art. 91 alin. 1, 2 si 4 Cod penal atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 96 Cod penal conform carora daca pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheata, cu rea – credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse ori stabilite de lege, instanta revoca suspendarea si dispune executarea pedepsei; daca pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a savarsit o noua infractiune, descoperita pana la implinirea termenului si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa inchisorii, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea si dispune executarea pedepsei. In baza art. 404 alin.4 lit.a Cod proc.pen. cu referire la art. 72 Cod penal deduce perioada retinerii de 24 de ore conform Ordonantei DNA-Seriviciul Teritorial Oradea din data de 14.07.2016, precum si arestul la domiciliu in care s-a aflat inculpata conform incheierii penale a Tribunalului Bihor din data de pana in data de..., data la care prin incheierea penala nr. s-a dispus inlocuirea acestei masuri cu masura controlului judiciar. In baza art.289 alin.3 Cod penal dispune confiscarea de la inculpata a contravalorii produselor primite cu titlu de mita, respectiv contravaloarea unui bax de ulei de masline, conform bonului nr. (...), in cuantum de (...) si a 3 bax-uri de ulei de floarea-soarelui, marca (...), conform facturii nr. (...), in cuantum de (...). In baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod proc. pen., dispune ridicarea masurii asiguratorii a sechestrului instituita prin Ordonanta DNA-Serviciul Teritorial Oradea din data de (...) si pusa in aplicare prin Procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator incheiat la data de (...). In baza art.274 alin.1 Cod procedura penala obliga inculpata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2.000 de lei in favoarea statului.
2.In baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod proc. pen., achita pe inculpata P. F. R., sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la luare de mita, fapta prev. si ped. de art.48 Cod penal raportat la art.289 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, fapta descrisa in capitolul I, litera A, din rechizitoriu. Constata ca masura controlului judiciar sub imperiul careia inculpata se afla in prezent inceteaza de drept. In baza art. 275 alin. 3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de catre stat raman in sarcina acestuia. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 19.07.2017, ora 17.45”.
Prezentam comunicatul DNA din 5 august 2016, privind trimiterea in judecata a Adrianei Sime:
„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciului Teritorial Oradea au dispus trimiterea in judecata,
in stare de arest la domiciliu, a inculpatei SIME ADRIANA, in prezent adjunct al sefului Administratiei Judetene a Finantelor Publice Bihor, la data faptelor sef Serviciu Persoane Juridice la aceeasi institutie, pentru doua infractiuni de luare de mita, dintre care una in forma continuata (patru acte materiale);
sub control judiciar a inculpatei PUSCAU FLORENTINA RODICA, pentru infractiunea de complicitate la luare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada octombrie 2013 – februarie 2014, inculpata Sime Adriana, in calitate de sef Serviciu Persoane Juridice 4 din cadrul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Bihor – Activitatea de Inspectie Fiscala, prin intermediul inculpatei Puscau Florentina Rodica, a pretins de la un om de afaceri (denuntator in cauza) suma de 14.500 euro si a primit in doua transe 6.000 euro, bani ce i-au fost remisi fie in biroul sau din incinta Administratiei Judetene a Finantelor Publice Bihor, fie la domiciliu.
In schimbul acestor foloase, inculpata Sime Adriana, prin exercitarea atributiilor de serviciu, urma sa asigure finalizarea favorabila a unei inspectii fiscale efectuata la societatea comerciala administrata de omul de afaceri si urma sa asigure intocmirea unui raport de inspectie fiscala prin care sa nu se constate in totalitate obligatiile fiscale datorate bugetului de stat, lucru care s-a si intamplat.
In perioada octombrie 2012 – decembrie 2014, inculpata Sime Adriana, in aceeasi calitate, in mod repetat, a primit de la un alt om de afaceri (denuntator in cauza) produse alimentare in valoare totala de 927,96 lei, pentru ca, in schimb, sa manifeste o atitudine ingaduitoare cu ocazia dispunerii si efectuarii controalelor fiscale la firma acestuia, adica inspectiile sa fie doar formale, fara constatarea unor eventuale nereguli.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunerea de a se mentine masurile preventive dispuse fata de cele doua inculpate, precum si masura sechestrului asigurator dispusa asupra bunurilor mobile si/sau imobile apartinand inculpatei Sime Adriana.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# carcotas 1 November 2019 17:29 +5
# ARESTAREA URGENTA SI EXCLUDEREA DIN MAGISTRATURA 2 November 2019 09:55 +6
# panduru 2 November 2019 12:00 +1
# mitica 2 November 2019 15:07 +2