Pandemia a schimbat dramatic modul in care oamenii se raporteaza la propriile drepturi si libertati fundamentale. Iar problema cea mai mare nu este atat a guvernelor (care si-au subjugat propriile popoare atat in libertatea de miscare, cat mai ales in cea de exprimare), cat mai ales a cetatenilor, care mult prea usor s-au lasat inrobiti in numele protejarii comunitatilor.

Ingrijorarea a fost exprimata de catre Avocatul Poporului Renate Weber (foto), intr-un articol publicat luni, 3 ianuarie 2022, pe blogul jurnalistului Ion Cristoiu si intitulat „Cand drepturile colective sunt impuse prin constrangere, cele individuale deja au murit”.

Incepand prin a pune problema la nivel teoretic, in privinta polemicii dintre cei care pun pe primul plan drepturile comunitatilor (asa-numitul „bine comun”) si aparatorii drepturilor individuale, Renate Weber subliniaza ca lumea occidentala – europeana si americana – le da intaietate drepturilor si libertatilor individuale, spre deosebire de lumea afro-asiatica, unde comunitatile primeaza in fata individului.

Totusi, aceasta regula a fost profund rasturnata odata cu pandemia, cand guvernele unor state considerate pana atunci democratice n-au avut nici cea mai mica ezitare de a impune cenzura si binecunoscutele restrictii de miscare, culminand cu cele legate de vaccin, puncteaza Weber, aratandu-se sceptica fata de posibilitatea revenirii la normalitatea pre-pandemica.

Iata principalele pasaje din editorialul Renatei Weber:

„De ce cred ca pandemia actuala inseamna sfarsitul drepturilor omului, asa cum le-am cunoscut in ultimii 75 de ani?

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, legislatia internationala de protectie a drepturilor omului la nivelul ONU, dar mai ales la nivel european si al Americilor de Nord si de Sud, a fost elaborata avand in centrul ei omul ca fiinta individuala. Stim cum totii ca protectia drepturilor omului inseamna a-l apara pe individ in raport cu statul, cu masinaria institutionala a acestuia, gata oricand sa-l striveasca. Dar adevarul e ca, timp de decenii, la nivel filozofic si juridic, batalia s-a dat intre teoria protectiei individului si teoria drepturilor colective care, in numele apararii comunitatilor, il obliga pe individ sa se supuna regulilor acestora. Este teoria dominanta in Africa, unde si legislatia e construita astfel, dar si in Asia, unde nu exista o legislatie continentala, dar e ceea ce vedem in practicile tarilor de acolo. (...)

Controlul total pus in practica de guvernele considerate democratice schimba pentru totdeauna soarta noastra si a drepturilor noastre. A inceput cu o cenzura feroce, manifestata in primul rand pe retelele sociale, pentru ca acolo ideile si informatiile se propaga cu mare viteza. Si a fost simplu de realizat avand in vedere malversatiunile uriase politice si economice in care Mark Zuckerberg, retelele lui si cei din spatele lor sunt amestecati de ani de zile. Usor de realizat, de asemenea, cu presa traditionala sau online, avand in vedere dependenta ei de fonduri tot mai greu de primit. Orice indoiala in legatura cu felul in care a inceput pandemia, orice intrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS si la nivelul fiecarei tari prin vocile doar ale anumitor epidemiologi si preluate repede de guverne, au fost categoric interzise. Conturi de Facebook suspendate sau chiar eliminate, inregistrari sterse de pe internet, ostracizarea celor care au gandit diferit, chiar eliminarea lor sociala si profesionala. Cenzura s-a aplicat tuturor, medici, jurnalisti, activisti, politicieni sau oameni obisnuiti. Nu ma indoiesc ca guvernele insele au fost uluite de supusenia propriilor popoare, pe care le considerau libere, de felul in care s-au lasat ingenuncheate si, mai ales, de felul in care oameni nascuti si crescuti liberi s-au transformat in contestatari ai drepturilor celorlalti.

Si tocmai asta e marea problema, nu doar atitudinea guvernelor, care au invocat si invoca nevoia de a apara sanatatea publica, ceea ce e de inteles, intre niste limite. Problema e a oamenilor nascuti si crescuti in lumea drepturilor si libertatilor individuale, pe care le-au considerat ceva firesc, dar la care au renuntat extrem de usor in numele protectiei colectivitatilor carora doar ei le apartin.

De aici mai departe nu prea vad cale de intoarcere la drepturile omului, asa cum le stiam. Cata vreme state democratice vor sa impuna, in ropotele de aplauze ale majoritatii, obligativitatea unui vaccin ca modalitate de combatere a unei pandemii despre care tot nu se stie mare lucru, cum nu se stie nici despre vaccin, este evident ca drepturile colective vor avea intaietate asupra celor individuale.

Nu pot sa nu remarc, cu tristete, felul insidios in care s-a ajuns aici: felul in care OMS si statele lumii si-au propus sa lupte cu pandemia, nu cu virusul. Pentru a combate virusul ar fi fost suficient un tratament adecvat. Din pacate, el nu e nici azi disponibil pentru toata lumea. Pentru a combate pandemia au fost utilizate restrictii severe ale libertatii de miscare, inchideri de tari si activitati, carantine, izolari, internari fortate, vaccinuri si, din nou, dupa un an restrictii severe ale libertatii de miscare, inchideri de tari si activitati, carantine, izolari, rapeluri peste rapeluri de vaccin. Si nu e sigur ca s-a terminat. Au mai fost, in ultimii 75 de ani, si alte epidemii care au avut nevoie de abordari complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodata pana acum nu a fost folosita agresivitatea colectiva pentru impunerea lor. Cand drepturile colective sunt astfel sustinute si impunerea lor se face prin constrangere, directa sau indirecta, cele individuale deja au murit. Mi-as dori sa nu am dreptate. Niciodata nu mi-am dorit atat de mult sa nu am dreptate”.

* Cititi aici intregul editorial