Ziua Culturii Nationale in Romania a devenit o forma fara fond, avertizeaza fostul ministru al Culturii Ionut Vulpescu (foto) sambata, 15 ianuarie 2022, subliniind ca, spre deosebire de Romania, alte state – in special din vestul Europei – nu au o astfel de zi, dar cinstesc cultura prin fapte, adica printr-o productie culturala constanta. Romania, in schimb, traieste acultural in restul anului, deplange Vulpescu intr-un mesaj publicat pe Facebook.

De altfel, si poetul national, Mihai Eminescu – a carui nastere este celebrata in fiecare an pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Nationale – a devenit si el un biet „demiurg de serviciu pe peretele de Facebook”, romanii aducandu-si aminte sa citeze din el doar o data pe an, adauga deputatul PSD Ioan Vulpescu. De altfel, ignoranta privind biografia eminesciana este atat de mare, incat placuta comemorativa de pe zidul casei in care a murit poetul national contine o data gresita: 16 iunie (in loc de 15 iunie) 1889, puncteaza parlamentarul.

Fostul ministru incheie, exprimandu-si speranta ca Parlamentul ii va debloca proiectul de lege menit sa stimuleze interesul romanilor pentru cultura, prin montarea unor placi comemorative insotite de coduri QR care, odata scanate cu telefonul mobil, sa le arate utilizatorilor informatii actualizate despre personalitatile in onoarea carora au fost instalate.

Iata mesajul de pe Facebook al lui Ionut Vulpescu:

„Ziua Culturii Nationale a devenit o forma fara fond. Sunt atatea state occidentale care nu au o zi consacrata culturii nationale. Oricare dintre acestea au, in schimb, o productie de cultura constanta si traiesc cultural, zi de zi, printr-un mod de viata dependent de presa culturala, de imaginarul muzeal, de consum cinematografic, de apetit pentru muzica clasica, de energia teatrului care te muta in lumi si societati inaccesibile. Noi avem o Zi a Culturii Nationale si traim acultural in toate celelalte 364 de file ale calendarului. Partenerii nostri de mapamond nu au o sarbatoare pentru a cita, fara a citi, poeti nationali, dar au 365 de zile de viata culturala.

Si daca tot a venit vorba de poetii nationali, demiurgul de serviciu pe peretele de Facebook, Eminescu, se bucura de orice, numai de o celebrare sincera nu. Sa privim la adevaratele ziduri care traduc cinismul si ignoranta. Cele pe care le parcurgi cu privirea si cu mintea (daca ai echipat-o suficient), nu scroland confortabil dintr-un fotoliu. Intamplarea face ca trec destul de des pe Strada Plantelor, care gazduieste, la mijlocul ei, sanatoriul Caritatea, unde a murit Eminescu. Placa monumentului informeaza trecatorii ca aici a incetat din viata autorul roman, "la 16 iunie 1889". E un zid care ne minte pentru ca noi ne mintim. Adevarul e ca a murit pe data de 15 iunie, dar adevarul si mai dureros e ca nimeni n-a observat. Poate si pentru ca mai nimeni nu isi aminteste detalii atat de subtile. Mai simplu spus, pentru ca nu avem sensibilitatea cultivata de a cunoaste lucrurile de amanunt care ne dau radacini ca fiinte care, prin cultura lor, ar trebui sa se distinga de altele. Dar ne spunem ca ne pricepem la Eminescu, la cultura locala... la cultura generala.

E suficient o poezie pe an care ne tine inimile sus pe retelele de socializare. Sper ca anul acesta, proiectul meu de lege privind montarea placilor comemorative insotite de coduri QR care trimit la informatii actualizate si revizuite sa fie deblocat, dupa ce toate socotelile de buget - mai mult sau mai putin ridicole - vor convinge ca singurele costuri reale ale ignorantei fata de informatia culturala sunt alterarea unei identitati nationale si perpetuarea alienarii culturale.

Nici redactia Timpul nu sta mai bine, devenita intre timp talcioc. E drept si ca impingerea la periferie a Culturii ne determina sa transformam orice instinct creator in balci. Dar macar sa terminam cu propaganda. Urmeaza, pe 15 februarie, Ziua Nationala a Lecturii. O ambitie formidabila pentru utopia Romaniei educate cu un grad de analfabetism ridicat in topurile europene. Daca tot suntem sensibili la fiinta romaneasca vazuta prin condeiul lui Eminescu, va amintesc un lucru. Nichita Stanescu spunea ca cel mai frumos vers eminescian e cel din Oda in metru antic. "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata". Ma doare sa o spun, dar cred ca a devenit un vers despre cultura. Din ce cauze? Din nepriceperea unora, din ignoranta altora, din lipsa de constiinta culturala a unei societati si din utopia ca banul bate valorile si spiritualitatea. Asa ca va intreb, dragi cititori de Eminescu din an in an, "Nu e pacat/ Ca sa se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?"

La multi ani tuturor celor care astazi traiesc, cu intristare, sarbatoarea celui mai marginalizat domeniu. Impreuna, incercam sa schimbam ceva in aceste obiceiuri. Pana la marile reforme, imaginile zilei sunt doua: statuia lui Eminescu, din fata Ateneului, ticsita cu sorcove de flori si pubele suprasaturate de gunoaie si peturi, marturia culturii ecologice si a igienei publice in plina pandemie, din sectorul 1. Pentru ca astazi, cea mai mare sansa la clasicizare o are dezastrul”.