Sunt multi cei care isi amintesc de defectarea generalului locotenent Ion Mihai Pacepa (foto) fost adjunct al Directiei de Informatii Externe (actualul SIE) consilier personal al lui Nicolae Ceausescu, care a fugit din Romania in 1978, luand cu el o mare parte din secretele de stat ale regimului comunist. Pacepa a profitat de o vizita in interes de serviciu efectuata, in perioada 23-29 iulie 1978, in Germania, pentru a-si exprima refuzul de se intoarce in tara si pentru a solicita in acelasi timp azil politic in Statele Unite ale Americii. Cazul a fost considerat cea mai mare tradare petrecuta vreodata la nivel de servicii secrete, intr-un stat din blocul comunist. Fuga lui Pacepa a fost urmata de o restructurare din temelii a serviciilor de informatii, multi agenti ai regimului totalitar ceausist fiind deconspirati si obligati sa se retraga din zonele in care spionau. Foarte multi agenti secreti au fost anchetati si destituiti si, chiar daca defectarea a fost facuta impotriva unui regim detestat de lumea civilizata, sunt destui inca cei care eticheteaza fuga generalului Pacepa drept un act de inalta tradare. Imediat dupa fuga lui Pacepa, Nicolae Ceausescu a ordonat asasinarea acestuia, insa generalul nu a mai putut fi gasit, fiindu-i schimbata identitatea si fiind protejat de autoritatile din SUA. Tot ce a mai putut face Ceausescu a fost sa-l condamne in lipsa, la moarte, printr-o sentinta politica. In 17 august 1978 (adica in cateva saptamani) Tribunalul Suprem l-a condamnat pe generalul Pacepa la pedeapsa cu moartea, l-a degradat militar la gradul de simplu soldat si a dispus confiscarea totala a averii sale. Condamnarile au fost date pentru infractiunile de tradare, dezertare si refuz de inapoiere in tara. Generalul Pacepa nu s-a mai intors niciodata in Romania, unde exista riscul sa devina tinta unei razbunari. El continua sa fie necunoscut publicului, desi a transmis multe mesaje in tara, unele concretizandu-se in carti publicate. In 1999, Pacepa a fost reabilitat. Lumeajustitiei.ro prezinta in premiera recursul in anulare si sentinta instantei supreme prin care generalul Pacepa a fost reabilitat si repus in drepturi.

Recurs in anulare dupa 21 de ani promovat in favoarea lui Pacepa. Generalul a fost achitat

Dupa aproape 21 de ani de la sentinta de condamnare la moarte, data in lipsa de Tribunalul Suprem, precum si la interventia neoficiala a autoritatilor americane, fostul Procuror General al Romaniei, Mircea Criste, a declarat, in data de 7 mai 1999, recurs in anulare in cazul lui Ion Mihai Pacepa, cerand Curtii Supreme de Justitie sa desfiinteze sentinta de condamnare la moarte data de Tribunalul Suprem – Sectia penala, pe 17 august 1978. Mircea Criste a motivat in solicitarea sa: ”condamnarea inculpatului este consecinta unei erori grave de fapt... vinovatia nu este pe deplin dovedita” - recursul in anulare puteti sa-l cititi integral atasat la finalul articolului.

Recursul in anulare al fostului Procuror General a fost luat in examinare de Completul de 9 judecatori al Curtii Supreme de Justitie, in data de 7 iunie 1999 (Dosar nr. 23/1999) complet alcatuit din: vicepresedintele Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea, si judecatorii Gabriel Ionescu, Voica Barbulescu, Silvia Caramihai, Margareta Ionescu, Stefan Mateescu, Nicolae Mihai, Rodica Moscu si Ana Alexandrina Savin.

Prin decizia nr. 41 din 7 iunie 1999 a Curtii Supreme de Justitie a fost admis recursul in anulare, a fost casata sentinta de condamnare la moarte, generalul Pacepa fiind achitat cu litera a) si d) (fapta nu exista sau faptei ii lipseste un element constitutiv al infractiunii) pentru toate infractiunile. A fost de asemenea inlaturata pedeapsa complementara a confiscarii totale a averii si a degradarii militare.

Lumeajustitiei.ro va prezinta in exclusivitate fragmente din decizia prin care Ion Mihai Pacepa a fost reabilitat si prin care i s-a returnat averea confiscata si gradul de general-locotenent – hotararea integrala o puteti citi atasata la finalul articolului.

Curtea Suprema de Justitie – Completul de 9 judecatori – decizia nr. 41 din 7 iunie 1999:

”S-a luat in examinare recursul in anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie impotriva sentintei nr. 52 din 17 august 1978 a Tribunalului Suprem – Sectia Militara, privind pe Pacipa Ion Mihai.

Intimatul a fost lipsa, reprezentandu-se, pentru apararea sa avocatul desemnat din oficiu Lucian Belcea. Procurorul a sustinut recursul in anulare, invederand ca inculparea si condamnarea lui Pacipa Ion Mihai a avut loc in conditiile unei grave erori de fapt. In concluzie, a cerut osanarea hotararii si rejudecarea cauzei, in vederea administrarii de probe. Aparatorul intimatului a solicitat admiterea recursului in anulare, casarea hotararii si pronuntarea unei solutii de achitare, subliniind ca rejudecarea cauzei nu ar avea temei, intrucat raspunderea penala este prescrisa. (...)

In contra hotararii de condamnare, devenita definitiva prin nerecurare, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a declarat recurs in anulare, considerand ca solutia de condamnare a lui Pacipa Ion Mihai este consecinta unei erori grave de fapt si, ca urmare, a solicitat desfiintarea hotararii si rejudecarea cauzei.

In dezvoltarea motivului pentru care s-a solicitat rejudecarea dosarului se arata ca Pacipa Ion Mihai a fost condamnat, retinandu-se vinovatia sa, desi nu rezulta din nici o proba ca faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa in judecata au fost savarsite. Recursul in anulare formulat in cauza este fondat.

In adevar, din examinarea actelor dosarului, se constata ca, atat in faza de urmarire penala cat si in aceea de judecata, nu s-au administrat probe din care sa rezulte savarsirea infractiunilor pentru care Pacipa Ion Mihai a fost condamnat, iar pentru unele fapte nici nu s-a examinat daca erau indeplinite toate cerintele inscrise in Codul penal pentru a fi considerate infractiuni. Astfel:

-Cu privire la infractiunea de tradare prevazuta de art.155 din Codul penal

Din analiza acestor prevederi (n.r. – ale ale art. 155 CP) reiese, in primul rand, ca infractiunea mentionata consta in actiunea autorului de a intra in legatura cu o putere sau organizatie straina ori cu agenti ai acestora, prin orice modalitate. Intrarea in legatura cu unul din acesti infractori se poate realiza, insa, decat daca exista cel putin doua parti implicate, numai asa fiind posibila materializarea unei asemenea infractiuni. Pentru elucidarea cauzei, sub acest aspect, organului de urmarire penala si instantei de judecata le revenea obligatia, potrivit art.62 si 65 din Codul de procedura penala, sa administreze probe, pentru a se stabili, mai intai, cu ce putere sau organizatie straina ori agenti ai acestora a intrat in legatura Pacipa Ion Mihai.

Or, nefiind administrate probe in aceasta privinta, nu se putea considera ca din actele dosarului ar fi rezultat ca el a intrat intr-o astfel de legatura asa cum i s-a imputat prin rechizitoriu si s-a retinut prin sentinta.

Pe de alta parte, nefiind dovedit ca a existat o actiune in sensul aratat, nu se poate retine nici masura in care s-a creat o stare de pericol pentru siguranta statului si daca aceasta era susceptibila a duce la suprimarea sau stirbirea unitatii, suveranitatii ori independentei sale, asa cum o cer prevederile art. 155 din Codul Penal.

-in ceea ce priveste infractiunea de tradare prin transmiterea de secrete prevazuta de art.157 din Codul penal

Din examinarea continutului acestei infractiuni rezulta ca elementul ei material (pe linia laturii obiective) se poate realiza distinct prin trei modalitati, si anume, transmiterea de secrete de stat, procurarea de astfel de documente sau date ori numai detinerea lor, dar fara a avea acest drept.

Cum, in cauza, nu s-a dovedit cu nici o proba, care sa fi fost administrata in cursul urmaririi penala sau in instanta, ca Pacipa Ion Mihai ar fi transmis unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora secrete de stat si nici ca si-ar fi procurat ori ca ar fi detinut documente continand asemenea date, fara sa fi avut dreptul, nu se putea retine in sarcina sa nici comiterea vreunei astfel de fapte.

Imprejurarea ca este posibil ca, datorita naturii functiei ce a indeplinit-o, sa fi cunoscut, ori chiar sa fi avut posibilitatea legala sa detina astfel de documente, nu poate duce la concluzia ca el le-a si divulgat sau ca a urmarit un asemenea scop, din moment ce nu este dovedita starea de eventualitate. De altfel, in lipsa unor probe concrete, nici prin hotararea de condamnare nu se arata, chiar si cu caracter general, la ce se refera documentele si datele considerate secrete de stat, ce s-a pretins ca ar fi fost divulgate de Pacipa Ion Mihai.

Fata de toate cele aratate se constata ca, retinand ca Pacipa Ion Mihai a savarsit infractiunea de tradare prin transmiterea de secrete de stat prevazuta de art.157 alin.1 din acelasi cod, instanta nu si-a fundamentat solutia de condamnare pe nicio proba.

Eventualitatea ca Pacipa Ion Mihai sa fi intrat in legatura cu agenti ai unor servicii secrete dupa data de 5 august 197, cand s-a pornit procesul penal impotriva sa, indiferent daca le-a transmis sau nu secrete de natura celor la care se refera textele de lege examinate, nu are relevanta in prezenta cauza cat timp judecata se margineste, potrivit art. 317 din Codul de procedura penala, la fapta si la persoana aratate in actul de sesizare.

Ca urmare, constatandu-se ca faptele pentru care s-a pronuntat condamnarea, sub incadrarea juridica in infractiunile de tradare prevazuta de art.155 din Codul penal si de tradare prin transmitere de secrete prevazuta de art.157 alin.1 din acelasi cod nu sunt dovedite, incat nu se poate retine ca au fost savarsite, se impune sa se dispuna achitarea in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a din Codul de procedura penala.

-cu privire la infractiunea de dezertare prevazuta de art.332 alin.1 din Codul penal

In legatura cu aceasta infractiune, prin actul de sesizare si hotararea atacata cu recursul in anulare s-a retinut ca, in perioada 23-29 iulie 1978, Pacipa Ion Mihai, aflandu-se in R.F.G. cu o insarcinare de serviciu, ca militar, la expirarea acestei perioade nu s-a mai intors in tara, lipsind nejustificat de la serviciu (unitate) mai mult de trei zile. Din examinarea textului care incrimineaza fapta de dezertare se constata ca elementul esential al acestei infractiuni il reprezinta absenta ”nejustificata” de la serviciu (unitate) mai mult de trei zile.

Evident ca o atare reglementare impune acceptarea unor situatii de fapt, imprejurari de natura sa justifice absenta militarului mai mai mare de 3 zile de la serviciu (unitate), o astfel de interpretare fiind in concordanta cu prevederea ca numai perioada de absenta nejustificata se in calcul la stabilirea infractiunii de dezertare.

Or, tinand seama de prevederile tratatelor internationale la care Romania a aderat pana in anul 1978 si in raport de toate circumstantele in care Pacipa Ion Mihai a parasit Romania si a cerut azil politic in Statele Unite ale Americii, care i l-au acordat prin autoritatile competente, fapta sa de a fi absentat de la serivicu (unitate) un interval de timp ce a depasit 3 zile, nu a mai avut caracter ilegitim. (...)

Retinand ca Pacipa Ion Mihai a parasit tara in 1978, absentand ca militar de la serviciu (unitate) mai mult de 3 zile, pentru a-si valorifica drepturile fundamentale prevazute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, tratate internationale la care Romania aderase si, ca urmare, devenisera parti din dreptul intern, chiar daca Constitutia Romaniei din 1965 nu prevedea expres aceasta, fapta sa nu mai poate fi considerata ilegitima.

Ca orice cetatean al acestei tari putea sa-si exercite drepturile fundamentale prevazute in tratatele internationale la care Romania aderase si care devenisera, asadar, parti din dreptul intern, chiar daca avea calitatea de militar.

Altfel, ar insemna se se considere ca exericitarea acestor drepturi, prevazute in tratatele internationale, este posibila numai pentru cetatenii Romaniei care nu sunt militari, ceea ce ar fi admisibil, intrucat ar echivala cu o discriminare in valorificare lor, mai ales ca, prin nici o dispozitie legala din ordinea de drept a Romaniei, nu s-a prevazut vreo restrictie in exercitarea acelor drepturi de catre militari.

Cum exercitarea dreptului de a parasi Romania si a circula liber, precum si de a beneficia de azil in alta tara, drept ce i-a si fost acordat de autoritatile Statelor Unite ale Americii, prevaleaza ca drepturi fundamentale ale omului, recunoscute prin ordine de drept international, se impune concluzia ca absenta de la serviciu, mai mult de 3 zile, a fost savarsita de Pacipa Ion Mihai fara intentia de a incalca dispozitia inscrisa in art.332 din Codul penal ci numai in exercitarea drepturilor legitime mentionate, astfel ca fapta sa nu intruneste, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infractiunii de dezertare.

-in ceea ce priveste infractiunea de refuz de inapoiere in tara prevazuta de art. 253 alin.1 si 2 din Codul penal

Pentru ca o astfel de fapta sa fi intrunit elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.253 din Codul penal, atunci in vigoare, trebuia ca persoana aflata in strainatate sa fi avut ”insarcinare de stat sau de interes obstesc” si sa nu se fi intors ”in tara la terminarea misiunii”.

Intrucat in cauza nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte ca, in perioada 23-29 iulie 1978, cat s-a aflat in R.F.G., Pacipa Ion Mihai ar fi avut o astfel de ”insarcinare de stat sau de interes obstesc” si nu s-ar fi intors ”in tara la terminarea misiunii” nu se poate considera ca aceasta fapta ar intruni, sub aspectul laturii obiective si al celei subiective, elementele constitutive ale infractiunii de refuz de inapoiere in tara prevazut de textul de lege sus-mentionat.

De altfel, sub aspectul laturii subiective, este de observat, ca si in cazul infractiunii de dezertare, ca ramanerea in strainatate a lui Pacipa Ion Mihai a fost determinata de scopul de a da curs dorintei sale legitime de a uza de drepturile fundamentale ale omului recunoscute prin ordinea de drept internationala, incat aceasta fapta nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de refuz de inapoiere in tara.

In consecinta, rezultand ca faptele incadrate in infractiunile de tradare si de tradare prin transmitere de secrete au fost retinute ca urmare a comiterii unei erori grave de fapt, determinata de lipsa oricarei probe care sa le confirme, iar faptele incadrate in infractiunile de dezertare si de refuz de inapoiere in tara nu intrunesc elementele constitutive ale acestor infractiuni, se constata ca hotararea atacata este supusa cazurilor de casare prevazute la art 385 alin.1 pct.18 si pct.12 din Codul de procedura penala.

Asa fiind, in conformitate cu prevederile art. 414 alin.1, cu referire la art.385. pct.2 lit.b din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in anulare, a se casa sentinta atacata si a se dispune ca Pacipa Ion Mihai sa fie achitat, pentru infractiunile de tradare si de tradare prin transmitere de secrete in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a din Codul de procedura penala, iar pentru infractiunile de dezertare si refuz de inapoiere in tara in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din acelasi cod, cu inlaturarea, pe cale de consecinta a pedepesei complementare a confiscarii totale a averii si a pedepsei complementare a degradarii militare.

IN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul in anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, privind pe inculpatul Pacipa Ion Mihai.

Caseaza sentinta nr.52 din 17 august 1978 a Tribunalului Suprem – Sectia militara.

In baza art.11 pct.2 lit.a din Codul de procedura penala, raportat la art.10 lit.b din acelasi cod, achita pe inculpat pentru infractiunea de tradare prin ajutarea unor puteri straine pentru desfasurarea unor activitati dusmanoase impotriva securitatii statului, prevazuta de art.155 din Codul penal si pentru infractiunea de tradare prin transmiterea secretelor de stat agentiilor unor puteri straine, prevazuta de art.157 alin.1 din Codul penal.

In baza art.11 pct.2 lit.a din Codul de procedura penala, raportat la art.10 lit.d din acelasi cod, achita pe inculpat pentru infractiunea de refuz de inapoiere in tara, prevazuta de art.253 alin.1 si 2 din Codul penal si pentru infractiunea de dezertare, prevazuta de art.332 alin.1 din Codul penal.

Inlatura pedepsele complementare de confiscare totala a averii inculpatului si a degradarii militare, prevazuta de art.67 alin.1 si 2 din Codul penal”.

Averea generalului Pacepa a fost returnata partial de autoritatile romane dupa decizia instantei supreme. Evaluata la peste 3 milioane de dolari, averea generalului a fost compusa in principal din opere de arta.

*Cititi aici recursul in anulare declarat in 1999 in favoarea generalului Pacepa

*Cititi aici decizia Curtii Supreme de Justitie din 7 iunie 1999 prin care generalul Pacepa a fost achitat