Mihai Moldoveanu (foto). Data nasterii: 7 noiembrie 1967. Condamnat la 25 ani inchisoare. Penitenciarul Jilava. Acuzatia: omor deosebit de grav. Decizia de condamnare definitiva: 7 noiembrie 2000. Azi liber, dupa 16 ani de lupta cu sistemul, timp in care a strigat tot timpul ca este nevinovat. Ziua eliberarii: 6 noiembrie 2012. Coincidenta acestor date sa fie karma sau altceva? Condamnarea: eroarea grava a unor anchetatori care s-au incapatanat sa trimita un om nevinovat dupa gratii. Mihai Moldoveanu a fost ofiter genist, avea o viata linistita si o familie frumoasa, era tatal unei fetite pe care o tine minte ca atunci, o papusica satena, cu ochii caprui, care invatase sa-l strige oridecate ori venea acasa. Azi, din acel om fericit sta in fata noastra o persoana slabita, ce pare impacata cu soarta, dar efervescenta cautarii dreptatii e decopertata de ochii vii prin care incearca sa explice durerea anilor pierduti in spatele gratiilor, a vietii care s-a scurs printre zabrelele ce incorseteaza sufletul oricarui nevinovat ajuns sa ispaseasca o pedeapsa nemeritata. Tot ce-si doreste este sa demonstreze intregii lumi ca nu a ucis. Si are puterea sa o ia de la capat, sa refaca drumul de acolo de unde l-a lasat, crede inca in oameni si in iubire, iar acestea nu pot fi decat atu-uri pentru a dovedi si Justitiei ca e nevinovat. Azi, Mihai Moldoveanu e student la Drept, iar unul dintre profesorii lui, Ioan Griga, ironia sortii, este fostul presedinte al completului care l-a condamnat definitiv la 25 de ani de puscarie. In acest timp, adevaratul asasin a avut libertatea de a ucide in continuare. Oare de cate ori?

Intreaga istorie a acestui caz - precum si numele si hotararile magistratilor care l-au nenorocit pe Moldoveanu - o puteti citi AICI!

Sunteti, in sfarsit, liber, dupa ce ati stat in puscarie ca urmare a unei condamnari strambe, una dintre cele mai urate erori judiciare cu care Romania se impovareaza la bilantul Justitiei postdecembriste. Cum a fost prima gura de aer in libertate ?

Primul meu gand a fost sa-mi sun avocata, pe doamna Alina Cojocaru, cea care s-a zbatut timp de sapte ani si jumatate ca sa demonstreze ca sunt nevinovat. Dupa care, gandul meu a fost sa-mi vad familia, dar inca nu am ajuns, pentru ca rudele mele se afla la Focsani si eu am interdictie inca, si nu pot parasi o anumita zona. Ma aflu, actualmente, la dispozitiea politiei si maine, 20 noiembrie 2012, va trebui sa ma prezint la Sectia 10, unde a sosit dosarul meu, trimis de la Sfantu Gheorghe si sa aflu ce conditinalitati trebuie sa respect. Eu am fost arestat pe 11 ianuarie 1996 de catre politistii de la IPJ Bihor. De atunci, o singura data am mai fost in libertate ca urmare a decizei Curtiii de Apel Oradea, care ma achitase. Asta se intampla pe 7 mai 1999.

Si cand ati fost reincarcerat?

Pe 26 ianuarie 2001, ca urmare a deciziei de condamnare data de Curtea Suprema de Justitie, cand am fost dus la Spitalul Penitenciar Jilava si dupa aceea am fost trimis pe Penitenciarul Rahova.

Cum este, domnule Moldoveanu , sa stai in puscarie nevinovat? E un cosmar si-o zi daramite atatia ani...

Da, asa e, un cosmar pe care-l traiesti zilnic, in fiecare secunda petrecuta in spatele gratiilor. Penitenciarul nu este nici manastire, nici statiune de vacanta, acolo te afli in mijlocul unei ”faune” extrem de diversificate si trebuie sa supravietuiesti.

Si ce v-a tinut tare in toata perioada aceasta ?

Faptul ca trebuia sa-mi dovedesc nevinovatia, lucru pe care vreau sa-l fac acum, pentru mine in primul rand si pentru familia mea, dar si pentru toti cei care m-au ajutat in aceasta perioada si au fost alaturi de mine. Pe de alta parte, recunoasterea legala a nevinovatiei mele va fi o lectie care sper sa nu se mai repete in cazul altor oameni nevinovati ce se trezesc ca ispasesc, din cauza unor circumstante de neinteles create la nivelul sistemului judiciar, pedepse ce le apartin altora, necondamnati inca.

Il urati pe procurorul Florin Demian? Cel care v-a trimis in judecata pentru acel omor deosebit de grav care a avut loc in Oradea in anul 31 octombrie 1995? Ii reprosati si altceva decat incompetenta?

Nu urasc pe nimeni. Nici pe procurorul Demian, nici pe altcineva, pentru ca nici macar ura nu merita! Ceea ce insa le reprosez tuturor celor care mi-au distrus viata este faptul ca au dat dovada de o crasa lipsa de profesionalism si, mai grav decat atata, au dovedit o lipsa de constiinta de neimaginat.

La vremea la care erati interogat pentru acea crima ati fost batut? Ati fost presat cu diverse lucruri? Amenintat?

Vreo luna si jumatate, nu exagerez, nu a fost o bataie ci mai degraba o tortura, si fizica si psihica. Eram scos la ancheta de mai multe ori pe zi, interogat de niste asa zisi domni politisti, care n-au stiut decat sa apeleze la pumni si la violente de toate tipurile. Am fost batut cu bastonul la palme, la talpi, imobilizat fiind de 4-5 insi, toti niste gealati, am rezistat. Am sa va rog sa va imaginati ca sunteti luati de pe strada, arestati si apoi torturati fizic ca sa spuneti ce aveti pe suflet. E ca si cum v-ati trezi ca la spovedanie va ia preotul la pumni ca sa-i spuneti ce pacate vrea el sa auda din gura dumneavoastra si nu ce pacate aveti de fapt. E inimaginabil. Cam asa a fost si cu mine. Asta a durat cam o luna si jumatate. Timp in care eu am stat in arest. Am aflat ce se intamplase, adica de acea crima, din camera, de la un alt arestat.

Pana la urma, ati recunoscut vreodata la ancheta ca sunteti vinovat?

Eu am zis intotdeauna ca nu am recunoscut si nu am ce sa recunosc, pur si simplu, vreo doua saptamani am incercat sa merg pe varianta lor ca sa inteleg daca cei doi amici sunt implicati in asta si eu nu stiam nimic. Dupa aceea, am tot incercat sa le explic anchetatorilor ca este cat se poate de clar ca nu pot nfi acuzat de o fapta pe care n-am savarsit-o. Acest lucru nu a interesat pe nimeni. Mi-a fost teama la un moment dat sa nu-mi fabrice probe, cum auzisem ca se intamplase in timpul lui Ceausescu cu alte crime in care nu existau autorii. Dumnezeu a tinut cu mine si nu s-a intamplat asa ceva.

Cu toate acestea acestea, sa zicem ca procurorul a fost un incompetent, dar cum catalogati modul in care ati fost judecat? Nu de altceva, dar instanta e cea care cenzureaza toate greselile sau erorile procurorilor.

In cazul meu, instanta Tribunalului Bihor a fost cea care a continuat sa greseasca si ea dar sa si acopere greselile procurorilor. Dovada este interdictia pe care mi-a dat-o judecatorul Adrian Popa de la Tribunalul Bihor, de a lua legatura cu presa si cu politia. Mai tarziu, acest domn judecator a avut propriile sale probleme cu sistemul si se pare ca undeva acolo, exista o balanta in care sunt puse greselile personale si tocmai aceste greseli se intorc impotriva ta!

Iata insa ca tot un judecator a fost cel de la care v-a sosit „luminita de la capatul tunelului”, adica iesirea spre libertate. Cum s-a putut?

De fapt, au fost doi. Doi judecatori, Gheorghe Groza si Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, care au dat dovada la vremea respectiva de un curaj fantastic. Desi existau presiuni foarte mari asupra lor, desi eram aratat cu degetul ca un odios asasin, ei au fost cei care si-au pus primele intrebari si au extins cercetarea judecatoreasca. In urma unui proces ca la carte, cei doi magistrati au ajuns la concluzia ca sunt nevinovat si ca toate probele administrate nu duc catre mine, ci catre altcineva. Spre exemplu, amprentele gasite pe masina victimei, care apartineau asasinului adevarat, cu sangele mortului.

Si cum va explicati ca aceasta proba nu a fost comparata cu amprentele dumneavoastra in timpul anchetei? Sau a fost?

Ba da, au fost comparate, aici este marea buba pe care eu nu am inteles-o. In timpul anchetei, s-a facut aceasta comparatie a amprentelor mele cu cele gasite pe capota masinii respective, numai ca nu s-a consemnat ca ele nu coincid. Asta mi-a dovedit ca ei, anchetatorii, desi stiau ca nu eu sunt asasinul, au preferat sa ma trimita pe mine in judecata.

De ce pe dumneavoastra si nu pe orice alt trecator?

Pentru ca pur si simplu m-am aflat la locul nepotrivit, adica in orasul Oradea, si la momentul nepotrivit. Nesansa mea a fost ca cei doi amici ai mei sa incerce sa talhareasca un taximetrist, chiar in seara aceea, pe 31 octombrie 1995, si ceva mai incolo a fost gasit si taximetristul mort. Dupa ce am fost arestati toti trei, crezandu-se ca tot ei sunt cei care au actionat si l-au omorat pe taximetristul respectiv, eu m-am trezit din pozitia de martor indirect la tentativa lor de talharie, in autor principal la omor, instigator la infractiunea lor de talharie.

Evident, luptati acum pentru a fi judecat corect recursul. Sperati in dreptate pana la capat?

Speranta n-am sa mi-o pierd niciodata. Cu toate acestea, nu uit o clipa ca traiesc in Romania si ca oricand poti fi victima unei nedreptati. Am, insa, o datorie fata de copilul meu.

Aveti un copil? Cati ani are?

Are 19 ani. Nu am vazut-o de 16 ani, 10 luni si 8 zile. Aceasta a fost cea mai crunta pedeapsa a mea, tortura a mea. Nici nu ma mai cunoaste. Am sa o caut, stiu ca este undeva in Germania, dar indiferent unde s-ar afla, fata mea trebuie sa stie ca tatal ei nu a fost un criminal si ca lucrul acesta se va dovedi in cele din urma. Evident, acest prejudiciu incomensurabil, pierderea famiiei mele, nici un judecator din lumea asta nu mi-l mai poate acoperi. Cat despre cei 17 ani care macina sufletul mai mult decat cancerul trupul, nici pe ei nu mi-i mai da nimeni inapoi. Ceea ce ma face sa am speranta ca sistemul judiciar romanesc nu este si el pierdut precum anii mei din viata, este faptul ca mai exista si judecatori ca domnul Gheorghe Groza si doamna Florica Roman. Apoi, a mai fost o judecatoare la Inalta Curte de Casatie, doamna Madalina Cristina Buta, care a facut opinie separata la rejudecarea recursului si a cerut expertize peste expertize. De aceea va spun ca am o bucata de optimism dur care ma obliga sa merg pana la capat. Pentru ca exista si astfel de oameni care atunci cand au jurat sa judece drept, nu calca stramb. Din asta e formata speranta mea.

*Cititi aici lista anchetatorilor si judecatorilor care l-au condamnat gresit pe Moldoveanu, precum si intreaga istorie a celei mai mari "erori judiciare" din Romania