Completul de 3 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, format din judecatoarele Angela Dragne, Leontina Serban si Cristina Arghir, va trebui sa se pronunte, in data de 19 iunie 2013, asupra cererilor formulate de Mihai Moldoveanu (foto), fostul ofiter MApN, condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru omor si talharie, dar eliberat dupa 16 ani de detentie, dupa ce CEDO a stabilit ca i-a fost incalcat dreptul la aparare. La termenul din 12 iunie 2013 Mihai Moldoveanu a depus la Inalta Curte o cerere de revocare a masurii obligarii de a nu parasi tara - hotararea luata de Completul de 5 judecatori al ICCj, condus de Livia Stanciu - precum si o cerere de admitere a exceptiei de constatare a neconventionalitatii art.408 lit.b C.pr.pen. prin care i-au fost incalcate dreptul la administrare de probe. La acelasi termen, fostul ofiter MApN Mihai Moldoveanu a mai ridicat si o exceptie de prescriptie a raspunderii penale referitoare la presupusa fapta de talharie si instigare la tentativa de talharie, dar si o cerere prin care solicita Completului de 3 judecatori al ICCJ sa constate ca decizia Curtii de Apel Oradea prin care a fost achitat continua in decizia instantei de apel si vizand faptele de talharie si de instigare la talharie presupus a fi comise de Moldoveanu sunt de natura a intra in asupiciile autoritatii de lucru judecat.

Mihai Moldoveanu: "Nulitatea absoluta a masurii preventive luate nu poate fi remediata decat prin revocarea masurii... a considera ca o masura preventiva poate fi luata in absenta unui text de lege expres, doar pe cale de simpla interpretare extensiva, incalca cele mai elementare garantii procesuale"

In cererea de revocarea a masurii obligarii de a nu parasi tara - dispusa prin Decizia penala nr.230/06.11.2012 de Completul de 5 judecatori al ICCJ, condus de presedinta instantei supreme, judecatoarea Livia Doina Stanciu – depusa la termenul din data de 12 iunie 2013 Mihai Moldoveanu arata ca instanta de revizuire speciala nu a pus in executare decat partial Hotararea CEDO, pronuntata in data de 19 iunie 2012, cu toate ca obligatia Completului era de a lua masurile legale in vederea restabilirii echitatii procesuala si de a asigura punerea in executare a Deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului:

"Prin Decizia penala nr. 230/06.11.2012 pronuntata de Completul de 5 Judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie in Dosarul nr. 6015/1/2012 mi s-a admis cererea de revizuire formulata in baza Hotararii C.E.D.O., a fost desfiintata Decizia nr. 4332/07.11.2000 iar cauza a fost trimisa prezentului complet spre rejudecarea recursului Ministerului Public. (...) Prin aceeasi hotarare definitiva, Completul de 5 Judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a dispus, cu incalcarea dispozitiilor legale, luarea fata de subsemnatul a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, motivandu-se lapidar ca “in cauza exista probe si indicii temeice care sa faca rezonabila presupunerea ca as fi savarsit faptele retinute in Rechizitoriu.

Obligatia Completului de 5 Judecatori investit cu cererea subsemnatului de revizuire era aceea de a lua toate masurile legale in vederea restabilirii echitatii procesuale si de a asigura punerea in executare a Hotararii CEDO din data de 19 iunie 2012. (...) In cazul de fata, masurile cu caracter individual ce trebuiau luate de catre stat (prin organul judiciar competent, si anume Completul de 5 judecatori) trebuiau sa vizeze repunerea totatala a subsemnatului in situatia anterioara incalcarii drepturilor garantate de catre Conventie, fara a mi se crea o situatie mai grea sau o alta situatie inechitabila suplimentara (“restitutio in integrum”). Or, in cadrul punerii in executare a acestor masuri cu caracter individual, algoritmul juridic ar fi trebuit sa fie extrem de simplu:

-ipoteza era continuta in Hotararea CEDO si se referea la faptul ca Statul Roman incalcase dreptul subsemnatului la un proces echitabil intrucat, desi fusesem achitat si pus in libertate de catre Curtea de Apel Oradea, am fost condamnat direct in recurs de Curtea Suprema de Justitie la 25 de ani de inchisoare fara a fi audiat, fara a fi administrate in mod nemijlocit probe si fara a avea avocat.

-concluzia ar fi impus instantei de revizuire o conduita ferma, univoca si echidistanta, si anume de a lua toate masurile legale pentru a ma pune in exact situatia anterioara pronuntarii acelei hotarari de catre C.S.J. (...)

Rationamentul Completului de 5 judecatori este neconstitutional, incalca prevederile Conventiei si creeaza un precedent periculos, cu consecinte iremediabile nu doar asupra libertatii persoanelor, dar si asupra echitatii procesului in ansamblul sau.

A considera ca o masura preventiva poate fi luata in absenta unui text de lege expres, doar pe cale de simpla interpretare extensiva, incalca cele mai elementare garantii procesuale.

Mai mult decat atat, in baza aceluiasi rationament eronat, s-ar putea sustine si faptul ca era posibila inclusiv luarea masurii arestarii preventive (de vreme ce art. 404 alin. 2 permite luarea oricarei masuri preventive). Or, avem serioase dubii ca admiterea revizuirii si arestarea preventiva a revizuientului ar fi insemnat “restabilirea echitatii” din perspectiva executarii Hotararii CEDO. (...)

Completul de 5 judecatori, in acesta situatie de la art. 408 indc. 1 alin. 11 lit. b):

-nu retine cauza spre rejudecare si nu o examineaza pe fond, ci creeaza premisele pentru ca dosarul sa fie solutionat pe fond de catre instanta competenta in fata careia s-au produs incalcarile drepturilor prevazute de Conventie, in speta completul de 3 judecatori ce trebuie sa rejudece recursul parchetului;

-nu are dreptul sa administreze probe;

-nu are dreptul sa dispuna masuri ce tin de fondul cauzei. (...)

Fara a insista asupra asupra cinismului situatiei create (in sensul in care am castigat la CEDO inclusiv pentru ca am fost condamnat la 25 de ani de inchisoare fara ca Instanta sa ma audieze macar), nu pot decat sa subliniez ca nulitatea absoluta a masurii preventive luate (ce decurge din aceasta neaudiere a mea in cadrul sedintei de judecata din data de 06.11.2012 si din incalcare implicita a dreptului meu la un proces echitabil) nu poate fi remediata decat prin revocarea masurii. (...)

De altfel, luarea unei masuri preventive fata de o persoana ACHITATA nici nu este posibila in legislatia romana actuala, de vreme ce dispozitiile art. 140 alin. 1 lit. b) teza finala C.p.p prevad cu titlu imperativ faptul ca “masurile preventive inceteaza de drept in caz de achitare”.

In egala masura, chiar si dispozitiile art. 404 alin. 2 Cpp - la care Completul de 5 judecatori face referire in mod eronat pentru a justifica masura - precizeaza in mod expres ca masurile preventive pot fi luate “daca sunt intrunite conditiile legale”. In cauza de fata nu erau evident intrunite aceste conditii legale pentru ca eram achitat!

Pe cale de consecinta, masura nu este doar profund nelegala, ci si arbitrara, intrucat nici macar nu au fost administrate probe de natura a modifica sau schimba in vreun fel situatia de fapt retinuta in decizia Curtii de Apel (singura instanta din acest dosar care a realizat cercetare judecatoreasca, asa cum se retine de altfel si in paragraful 65 din cuprinsul Hot. CEDO)".

Mihai Moldoveanu: "Este evident ca formularea din cadrul art. 408 indc.1 alin. 11 lit. b. incalca dreptul inculpatului la prezumtia de nevinovatie si dreptul de a comparea in fata unei instante independente si impartiale"

In ceea ce priveste exceptia de constatare a neconventionalitatii dispozitiilor art.408 lit.b Cod procedura penala, fostul ofiter MApN Mihai Moldoveanu sustine ca prin judecarea cauzei in baza acestui articol din Cod ii sunt incalcate dreptul la prezumtia de nevinovatie si dreptul de a comparea in fata unei instante independente si impartiale, a carei solutie sa nu fie impusa anterior de legiuitor: "Norma juridica penala de la art. 408 indc. 1 alin.11 lit. b C.p.p, care se refera la una dintre solutiile pe care le poate pronunta Completul de 5 Judecatori cu prilejul solutionarii cererii de revizurii formulata in baza unei Hotarari definitive a Curtii Europene a Drepturilor Omului, impune Completului de 3 Judecatori, ce urmeaza a solutiona recursul Ministerului Public, o solutie de admitere a acestuia, dat fiind faptul ca art. 385 indc. 16 C.p.p este singurul temei juridic al administrarii probelor in recurs. Art. 6 din Conventia Europena a Drepturilor Omului care, instituind dreptul la un proces echitabil, prevede cu titlu de garantii: un tribunal independent si impartial obiectiv, dar si necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie.

Transpunerea pe plan legislativ intern a multiplelor decizii de condamnare a Statului Roman la CEDO ca efect al incalcarii dreptului la un proces echitabil (atunci cand inculpatul este condamnat direct in recurs, fara a fi fost administrate direct probe) este una defectuoasa deoarece art. 408 indc. 1 alin.11 lit. b C.p.p impune instantei de rejudecare, cu necesitate, o solutie de admitere a recursului Parchetului pentru a putea fi administrate probele la care face referire CEDO in decizia de condamnare.

Or, norma juridica interna este contrara atat textului si spiritului Conventiei, cat si practicii CEDO.

In viziunea CEDO, Instanta de recurs nationala, atunci cand judecata o cauza atat in fapt, cat si in drept, poate proceda in doua feluri:

-fie respinge recursul, intrucat acesta nu respecta cerintele legale (recursul este preponderent o cale de atac de drept);

-fie admite in principiu recursul, informeaza corespunzator partile cu privire la casarea deciziei anterioare si stabileste un alt termen in vederea administrarii nemijlocite de probe si reexaminarii fondului acuzatiei.

Mai mult decat atat, Inalta Curte de Casatie si Justitie a ascultat partilor DOAR cu privire la ADMISIBILITATEA RECURSURILOR si NU I-A INFORMAT pe reclamanti cu privire la intentia sa de a casa hotararile pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti si de Tribunalul Bucuresti si de a reexamina fondul acuzatiei. Curtea considera ca, in vederea unui proces echitabil, O INSTANTA NU POATE SA CASEZE O HOTARARE PRECEDENTA SI SA REEVALUEZE PROBE FARA SA INFORMEZE IN MOD CORESPUNZATOR PARTILE INTERESATE SI SA LE ACORDE POSIBILITATEA DE A-SI PREZENTA CAUZA.”

In ciuda opticii destul de clare a Instantei europene, art. 408 indc.1 alin. 11 lit. b Cod de procedura penala impune o solutie de admitere a recursului, sub pretextul administrarii probelor la care face referire Decizia CEDO, cand, in mod evident, inculpatul ar trebui sa beneficieze si de posibilitatea de a fi respins recursul Parchetului (si, astfel, administrarea acelor probe sa nu mai fie necesara).

Mai exact, administrarea probelor este necesara in viziunea CEDO doar atunci cand recursul este admis in principiu, prin hotarare interlocutorie, anterioara hotatarii pe fond si adusa la cunostiinta partilor, nu si atunci cand recursul este respins de plano.

De vreme ce in procedura interna, singura maniera procedurala prin care probatoriul poata fi administrat de instanta de recurs este prin aplicarea dispozitiilor art. 385 indc. 16, este evident ca formularea “cand este necesara administrarea de probe” din cadrul art. 408 indc.1 alin. 11 lit. b. incalca dreptul inculpatului la prezumtia de nevinovatie si dreptul de a comparea in fata unei instante independente si impartiale, a carei solutie sa nu fie impusa anterior de legiuitor. In concluzie, apreciez ca cele doua norme juridice, art. 408 indc.1 alin. 11 lit. b si art. 385 indc. 16. nu pot coexista, motiv pentru care solicit admiterea exceptiei".

Completul de 3 judecatori al ICCJ va trebui sa se pronunte si cu privire la exceptia de prescriptie a raspunderii penale referitoare la presupusele fapte de talharie savarsite de Mihai Moldoveanu

In acelasi timp, Mihai Moldoveanu a depus la ICCJ si o exceptie prin care arata ca fapta de talharie de care a fost acuzat, precum si fapta de instigare la tentativa la talharie intra in incidenta prescriptiei raspunderii penale: "In speta de fata, Parchetul si Tribunalul Bihor au precizat in Rechizitoriul, respectiv in Sentinta, ca faptele de talharie, respectiv instigare la tentativa de talharie retinute in sarcina subsemnatului ar fi fost comise in data de 31octombrie 1995. Incadrarea juridica data acestor fapte de catre Tribunalul Bihor a fost: art. 211 alin. 1 C. penal si art. 25, 20 rap. la art. 211 alin. 1 Cod penal. Conform dispozitiilor art. 211 alin. 1 din Codul penal in vigoare la 31 octombrie 1995 (Codul penal al Republicii Socialiste Romania publicat in Buletinul Oficial nr. 79-79 bis din 21 iunie 1968, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si republicat, in temeiul art. III din Legea nr. 6/1973, in Buletinul Oficial nr. 55-56 din 23 aprilie 1973), infractiunea de talharie in forma consumata era sanctionata cu o pedeapsa cu inchisoarea de la 2 la 7 ani, tentativa fiind sanctionata cu inchisoarea de la 1 an inchisoare la 3 ani si 6 luni.

Va rugam sa observati faptul ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 13 C.p., care vizeaza aplicarea legii penale mai favorabile, in sensul in care daca, de la presupusa savarsire a infractiunii si pana la judecarea definitiva a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.

In cazul de fata, legea penala mai favorabila este legea veche, in vigoare la data de 31 octombrie 1995 si, in raport cu limitele de pedeapsa prevazute in materia infractiunii de talharie, va rugam sa constatati ca a operat prescriptia speciala a raspunderii penale, reglementata de dispozitiile:

-art. 122 alin. 1 lit. c) (termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani)

-art. 122 alin. 1 lit. d)din Codul Penal (termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, cand legea prevde pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani)

-art. 124 Cod penal (prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazt de art. 122 este depasit cu inca jumatate).

In ceea ce priveste aceste ultime dispozitii legale, va rugam sa aveti in vedere faptul ca prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1092/18.12.2012 s-a stabilit ca art. 124 C.penal astfel cum a fost modificat prin Legea 63/2013 este constitutional numai in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.

Pe cale de consecinta, in materia prescriptiei speciale opereaza legea penala mai favorabila, in vigoare la data pretinsei savarsiri a faptelor, cand legiutorul impunea depasirea cu o jumatate a termenului de prescriptie generala (nu inca o data asa cum este indicat in prevederea actuala).

Astfel:

-in ceea ce priveste infractiunea de talharie presupus a fi fost comisa impotriva victimei Nagy Adalbert (art. 211 alin. 1 C.p.) si sanctionata de catre legiuitor cu pedeapsa inchisorii de maxim 7 ani, termenul de prescriptie speciala al raspunderii penala este compus din 8 ani + 4 = 12 ani si s-a implinit in data de 31.10.2007 si

-in ceea ce priveste infractiunea de instigare la tentiva de talharie impotriva lui Vajna Tibor (art. 25, 20 C.penal rap. la art. 211 alin.1 C.p.) si sanctionata de catre legiuitor cu pedeapsa inchisorii de maxim 3 ani si 6 luni, termenul de prescriptie speciala al raspunderii penala este compus din 5 ani + 2 ani si 6 luni = 7 ani si 6 luni si s-a implinit in data de 30.04.2003".

*Cititi aici cererea de revocare a masurii obligarii de a nu parasi tara impusa de Completul de 5 judecatori al ICCJ, condus de Livia Stanciu

*Cititi aici exceptia de constatare a neconventionalitatii dispozitiilor art. 408 Cod de procedura penala

*Cititi aici cererea privind limitele de recurs

*Cititi aici exceptia prescriptiei raspunderii penale in raport cu fapta de talharie

*Cititi aici decizia completului condus de Livia Stanciu