FALS IN NUMELE DNA – Presedintia a starnit indignare printre judecatori dupa ce a manipulat afirmatiile presedintelui Germaniei, ca si cand acesta ar fi spus ca DNA si nu Justitia „este a treia putere in stat”. Girbovan: „Rostogolirea ideii ca Justitia se confunda cu lupta anticoruptie erodeaza democratia”. Lupea-Aghinita: „DNA sa isi si judece dosarele, ca tot au salarii mult mai mari ca judecatorii”. Abia dupa reactiile dure ale magistratilor asa-zisa greseala a fost remediata
Manipulare de cea mai joasa speta, de la cel mai inalt nivel, in numele DNA. Administratia Prezidentiala a falsificat o declaratie a presedintelui Germaniei, Joachim Gauck, si i-a atribuit oficialului german afirmatii pe care acesta nu le-a facut. Incidentul a avut loc luni seara, 20 iunie 2016, cand, dupa intalnirea pe care Joachim Gauck si Klaus Iohannis au avut-o, pe site-ul Presedintiei a fost publicat discursul presedintelui Germaniei. Potrivit transcriptului, Gauck ar fi spus ca DNA reprezinta a “treia putere in stat”, desi in realitate presedintele Germaniei afirmase ca Justitia este “a treia putere in stat”. La cateva ore, Administratia Prezidentiala a revenit cu o rectificare, precizand ca a fost vorba despre o greseala de traducere si dand vina pe traducatoarea Ambasadei Germaniei la Bucuresti. Din punctul nostru de vedere nu a fost vorba decat despre o tentativa de manipulare odioasa, de un nou episod de PR pentru DNA, din lunga campanie prin care se incearca inocularea ideii ca, vezi Doamne, parchetul lui Kovesi ar fi o institutie respectata nu doar in Romania, ci si in toata Europa. Un fals facut la cel mai inalt nivel in numele DNA.
Probabil ca Administratia Prezidentiala nu ar fi facut nicio rectificare daca Antena 3 nu publica varianta corecta a discursului si daca afirmatiile presedintelui Germaniei, cum ca DNA ar fi “a treia putere in stat”, nu provocau indignare in randul judecatorilor. Spre exemplu, la scurt timp dupa aparitia discursului oficialului german, doua dintre cele mai cunoscute si apreciate judecatoare din Romania au criticat dur asa-zisele declaratii ale lui Joachim Gauck, dar si manipularile potrivit carora Justitia inseamna de fapt DNA si ca Justitia se infaptuieste prin procurori. Este vorba despre judecatoarea Dana Girbovan (foto stanga) de la Curtea de Apel Cluj, presedinta Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, si judecatoarea Adina Daria Lupea-Aghinita (foto dreapta) de la Curtea de Apel Cluj.
Dana Girbovan: “Rostogolirea in spatiul public, de atat de mult timp, a ideii ca justitia se confunda cu lupta anticoruptie si ca ea se infapuieste de procurori erodeaza democratia din Romania, cu consecinte deosebit de grave. Am auzit de mai multe ori ca DNA a devenit un brand de tara, iar acest lucru era spus cu multa emfaza”
Astfel, judecatoarea Dana Girbovan, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, a amintit - in contextul in care presedintele Germaniei fusese gresit citat pe site-ul Administratiei Prezidentiale - ca in niciun stat democratic justitia nu este facuta de procurori, ci de judecatori, ca puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelelate instante judecatoresti, exclusiv prin judecatori, dar si ca DNA, la fel ca orice alta structura de parchet, nu face fac parte din puterea judecatoreasca. Cea mai importanta precizare a sefei UNJR este insa alta. Si anume aceea ca rostogolirea in spatiul public a ideii ca Justitia se confunda cu lupta anticoruptie si ca ea se infapuieste de procurori erodeaza democratia din Romania, cu consecinte deosebit de grave. In acest sens, Girbovan a tinut sa atraga atentia ca Justitia nu este intr-o campanie de publicitate ori de PR, ci este un proces care se desfasoara cu rigurozitate si strict in limitele legii, cu respectarea tuturor drepturilor si obligatiilor procedurale.
Iata postarea judecatoarei Dana Girbovan:
„In nici un stat democratic justitia nu este facuta de procurori, ci de judecatori
'Care mai este valoarea unitatii europene si Uniunii Europene?' - a intrebat retoric presedintele german Joachim Gauck in cadrul conferintei de presa alaturi de presedintele Romaniei Klaus Iohannis, pe data de 20 iunie 2016.
O scurta privire in tratatul Uniunii Europene iti ofera si raspunsul: Uniunea se intemeiaza pe valorile respectarii demnitatii umane, libertatii, democratiei, egalitatii, statului de drept, precum si pe respectarea drepturilor omului, ca valori comune ale statelor membre.
Romania e stat membru al Uniunii Europene, stat de drept fundamentat pe separarea puterilor in stat: legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.
Puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelelate instante judecatoresti, exclusiv prin judecatori, care sunt independenti si se supun numai legii.
Procurorii fac parte dintr-o structura distincta, Ministerul Public, si isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata, conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii.
Nici DNA si nici o alta structura de parchet nu face parte din puterea judecatoreasca si nu este tara democratica in care justitia sa fie indeplinita de procurori.
Faptul ca presedintele Germaniei a rostit atat de senin ca DNA e a treia putere in stat ar trebui sa ne ridice ingrijorari si intrebari serioase, cum de am ajuns in acest punct.
Rostogolirea in spatiul public, de atat de mult timp, a ideii ca justitia se confunda cu lupta anticoruptie si ca ea se infapuieste de procurori erodeaza democratia din Romania, cu consecinte deosebit de grave. Am auzit de mai multe ori ca DNA a devenit un brand de tara, iar acest lucru era spus cu multa emfaza.
Justitia nu e insa campanie de publicitate ori de PR, e un proces ce se desfasoara cu rigurozitate si strict in limitele legii, cu respectarea tuturor drepturilor si obligatiilor procedurale.
Trebuie sa intelegem acest lucru, ca societate, daca vrem sa construim un stat de drept viabil, intemeiat pe o justitie independenta.
Nimic viabil nu se poate construi pe termen lung daca acceptam, ca stat sau ca Uniune Europeana, sa facem rabaturi sau sa ne indepartam de la valorile fundamentale ale statului de drept, ce includ separatia puterilor in stat.
Afirmatiile presedintelui Germaniei, ca aceasta tara doreste sa consolideze DNA ca a treia putere in statul roman, este in contradictie cu principiul separatiei puterilor in stat si necesita clarificari institutionale, atat din partea Germaniei, cat si a Romaniei.
P.S. Update:
Inteleg ca cineva a tradus 'justitia' prin 'DNA'. Este important de lamurit cine si ce a putut genera o asemenea eroare majora”.
Adina Daria Lupea-Aghinita: “Cat despre lupta neabatuta, m-a luat cu friguri. Asemenea discurs nu am auzit dinainte de 1989, cand continuam lupta impotriva capitalismului neabatuti, ca sa ducem socialismul si comunismul spre cele mai inalte culmi ale succesurilor!”
La randul ei, prin doua comentarii postate pe pagina sa de Facebook, judecatoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj s-a aratat indignata de ideea potrivit careia DNA ar fi “a treia putere in stat”, asa cum fusese citat presedintele Germaniei pe site-ul Administratiei Prezidentiale. De asemenea, judecatoarea Lupea-Aghinita a criticat subtil agresiva campanie de PR pentru DNA, precizand ca poate ar fi mai bine ca procurorii anticoruptie sa isi judece singuri dosarele, ca si asa au salarii mai mari decat judecatorii.
Mai mult, Lupea-Aghinita a comparat discursul lui Iohannis, care a sustinut ca “vom continua neabatuti lupta anticoruptie”, cu cele dinainte de 1989, cand se facea apel la continuarea neabatuta a luptei impotriva capitalismului, pentru ducerea socialismului si comunismului pe cele mai inalte culmi.
Iata postarile judecatoarei Adina Daria Lupea-Aghinita:
„Astazi am dat peste o stire (sper ca nu este reala) ca presedintele Germaniei, aflat in vizita in Romania trei zile, a anuntat cu emfaza ca doreste sa consolideze DNA ca a treia putere in stat.
Intrucat greu mi-a venit a crede, am facut ceva cautari sa vad....chiar asa prapastii a spus sau e falsa stirea.
Din pacate, pentru noi ca natiune nu!
'Noi calculam ca in societate exista conflicte si dorim consolidam activitatea, de pilda, a DNA ca a treia putere in stat', spune presedintele Germaniei.
Urmeaza alesul nostru:
Klaus Iohannis a adăugat: 'Vom continua neabatuti lupta anticoruptie pentru ca aceasta lupta este vitala pentru Romania'.
Refuz sa cred ca presedintele neamt a fost atat de prost informat si sfatuit sau a citit un discurs facut cu rea - credinta, pentru ca nu faci o gafa la astfel de nivel, spunand ca a treia putere in stat trebuie sa fie o structura de parchet, oricare ar fi ea.
Ma intreb unde o fi plasand de acum inainte domnul Gauck instantele judecatoresti? Pe acelasi podium ca si pe DNA sau ne retrogradeaza pe locul patru cel mult? Ca acolo din cate stiu eu, ca si cutuma fiind spus, este presa.
Cat despre lupta neabatuta, m-a luat cu friguri. Asemenea discurs nu am auzit dinainte de 1989, cand continuam lupta impotriva capitalismului neabatuti, ca sa ducem socialismul si comunismul spre cele mai inalte culmi ale succesurilor!“
“Comentariul de mai jos are o mare doza de bun simt..pentru ca , nu-i asa, intr-o democratie consolidata cum ne place sa ne credem, o astfel de abordare, o astfel de imixtiune in justitia romana, trebuia sanctionata prompt chiar de catre presedintele nostru ales. Ori domnia sa nu stie cine reprezinta puterea judecatoreasca (lucru grav) ori pur si simplu a fost de acord cu alocutiunea omologului sau a aprobat-o - normal, tacit - (lucru mult mai grav).
Cu amaraciune prevad ca reprezentantii justitiei nu vor avea niciun fel de reactie in acest caz, nimeni nu le va spune 'hei, in caz ca ati uitat, nu suntem chiar o republica bananiera. Mai avem si instante judecatoresti pana decideti voi ca DNA e a treia putere in stat'
Pentru ca in caz contrar, sa faca bine DNA sa isi si judece dosarele, ca tot au salarii mult mai mari ca judecatorii.
Eu raman in continuare muta ca in filmele cu Charlie Chaplin. Insa constat ca totusi nu sunt mai muta decat altii din alte institutii statale.
Ma gandesc sa ii cer (cerem) o dispensa domnului presedinte (al nostru) sa merg sa fac un training prin instantele lor si sa le spun ca toti judecatorii din Germania trebuie sa fie dati afara, pentru ca li se permite sa faca parte din partide politice. Ei de ce? Ei nu au auzit de princiipile de la Bangalore? Oare m-ar baga cineva in seama?
Hai ca iar mi se face cald in cap cu atatea lectii ..ba de integritate, ba de anti...ce doriti dvs”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 21 June 2016 14:45 +15
# OPTIMISTU 21 June 2016 16:24 +8
# dodo 21 June 2016 14:45 +19
# avocat traditional 21 June 2016 14:49 +16
# traducere 21 June 2016 16:08 -11
# ce sa zic... 21 June 2016 14:54 -13
# sa taci si sa-ti vezi de treaba 21 June 2016 16:44 +7
# ce sa zic... 21 June 2016 17:35 +1
# Argumente 21 June 2016 18:42 0
# Care e de fapt opinia dvs.? 21 June 2016 18:50 +1
# ce sa zic... 21 June 2016 19:36 -3
# Ce sa iti spun? 21 June 2016 21:10 +3
# ce sa zic... 22 June 2016 09:26 -2
# ce sa zic... 21 June 2016 23:47 0
# Ovidiu 21 June 2016 15:38 +8
# Asta era, deci 21 June 2016 21:20 0
# Un prost de contribuabil 22 June 2016 09:37 +1
# ce sa zic... 22 June 2016 09:58 +1
# Nu v-au raspuns 22 June 2016 11:45 -1