„Familia este prima radacina etica a statului”

Hegel

La sfarsitul secolului trecut se discuta despre iminenta incalzirii globale si a urmarilor sale nefaste asupra omenirii. Acum aceasta a devenit o realitate nu numai greu de stapanit, ci si cu urmari imprevizibile pentru viitorul umanitatii. Cam in acelasi mod stau astazi lucrurile in legatura cu imbatranirea populatiei in zonele dezvoltate de pe mapamond (lucrurile fiind mai mult decat vizibile in spatiul european), cu toate ca la nivel global numarul locuitorilor planetei este in continua crestere.

In aceasta toamna, in prag de iarna, societatea romaneasca traverseaza o situatie extrem de complexa in care sunt prezente crize sanitara, economica, politica, sociala si posibile alegeri anticipate. In acest context politic framantat a trecut aproape neobservat pentru public si mass-media comunicatul Institutului National de Statistica care semnala o stare de lucruri mai mult decat alarmanta din punct de vedere demografic. Respectivul comunicat ne informa, intre altele, ca in Romania sporul natural al populatiei este negativ, urmand ca in trei-patru decenii populatia tarii sa scada la circa 16 milioane de locuitori! In consecinta, scade vertiginos si ponderea populatiei tinere – la 100 de tineri echivalentul varstnicilor fiind, astazi, de 125 –, mortalitatea infantila situandu-se si ea la cote ridicate. Aceasta situatie demografica precara nu genereaza nesupunere civica, dar afecteaza profund fiinta nationala, periclitand dezvoltarea tarii in urmatorii ani, ani care vor aduce in Europa si in lume schimbari semnificative. Este unul din motivele pentru care Romania – a sasea tara din U.E. ca suprafata si numar de locuitori – nu va putea sa se situeze nici pe departe si in plan economic printre statele din acest spatiu cu o pondere pe masura. Desigur, si statele europene dezvoltate se confrunta cu probleme demografice. Dar, spre deosebire de Romania, in aceste tari statul social (concept asupra caruia vom reveni pe larg) este mai functional, mai flexibil si mai apropiat de problemele corpului social. Este, de altfel, si motivul care ne-a indemnat la realizarea acestui demers.

In urma cu cativa ani, Klaus Schwab (presedinte-fondator al Forumului de la Davos) aprecia ca „lumea se indreapta spre o noua revolutie industriala, cea a «fuziunii tehnologiilor» cu efecte importante asupra sistemelor politice, economice si sociale”. Procesul de imbatranire a populatiei a generat insa aparitia lipsei fortei de munca, in special inalt si mediu calificata, fenomen dificil de evaluat in toata amplitudinea sa, fenomen ce afecteaza „noua revolutie industriala”, dar si alte segmente ale sistemului social. Cauzele acestei stari de lucruri sunt multiple, iar solutia acceptarii in acest scop a unui numar sporit de migranti nu este, dupa experienta ultimilor ani, viabila, ea urmarind sa ramana, dupa opinia noastra, in anumite limite, o chestiune cu precadere umanitara. Problema se afla in atentia sociologilor, antropologilor, economistilor, juristilor si, mai nou, a politicienilor (destul de timid insa). Intre principalele cauze care au generat acest fenomen a fost identificata schimbarea care s-a produs in structura familiei, a functiilor si rolului acesteia in societate. Aceasta schimbare este apreciata ca fiind „una dintre cele mai profunde si incisive «revolutii tacute» pe care omenirea le-a cunoscut in evolutia ei istorica” (Giorgio Campanini).

Familia a fost considerata dintotdeauna ca fiind un element natural si fundamental al societatii, indeplinind functii complexe, de la cea biologica la multiplele functii ale grupului familial. In urma cu mai bine de doua milenii romanii consacrasera expresia familias conservare publice interest (este in interesul public ca familiile sa fie pastrate) viziune care este viabila si astazi, sintagma „interesul public” fiind unul dintre conceptele fundamentale ale discursului politic modern. Teoria si practica sociala au statuat faptul ca la nivel macrosocial familia nucleara (compusa din doua sau mai multe persoane ce traiesc impreuna legate printr-o relatie de casatorie, de „sange” sau de adoptie) si rudenia (ce reprezinta relatii care se stabilesc pe baza de casatorie si descendenta de „sange”) sunt institutii fundamentale ale oricarei societati. S-a demonstrat ca structura, organizarea si stabilitatea sociala sunt dependente de modul de constituire si dezvoltare a familiei si relatiilor de rudenie. Totodata, este o realitate si faptul ca cea mai mare parte a vietii individuale este traita in familie. Desigur, fiind un fenomen social, familia a cunoscut in timp evolutii sensibile. Cu deosebire in zilele noastre aceste schimbari sunt mult mai vizibile pentru ca lumea are astazi o nota aparte: ritmul, masura si natura complexa a transformarilor care se petrec. In consecinta, au aparut teorii extrem de diverse in legatura cu familia. Astfel sunt teorii care considera familia ca fiind un sprijin esential al societatii capitaliste (intre acestea unul dintre cele mai reprezentative fiind cel al lui Eli Zaretsky). La polul opus se afla teorii care sustin inutilitatea familiei, ba chiar faptul ca familia este o institutie antisociala (M. Barret si M. McIntsh)! Acest gen de sustineri ne indeparteaza de la problemele reale si de maxima stringenta cu care familia se confrunta in prezent. Desigur, este o realitate faptul ca in ultimele decenii au aparut noi subiecte precum noile tehnologii de reproducere, mamele surogat, analiza de gen, rudenia in familia de homosexuali si altele. Sunt probleme care trebuie tratate cu atentie de catre sociologi, antropologi, medici, juristi si politicieni, acestia din urma avand obligatia sa cumpaneasca si sa valorifice prin decizii politice concluziile oamenilor de stiinta. Ignorarea lor ar fi total contraproductiva in plan social, fara a scapa insa din vedere ca familia nucleara reprezinta si astazi, ca si in viitor, unul din motoarele dezvoltarii sociale. In acest sens intr-o ampla lucrare de sinteza elaborata de un important numar de sociologi europeni, in coordonarea reputatilor profesori britanici Gordon Marshall si John Scott, se afirma: „Intrebarile cu care se vor confrunta sociologii familiei in viitor vor fi, desigur, complexe intrucat schimbarea circumstantelor aduce in atentie probleme noi. Totusi, un lucru ramane clar: indiferent de schimbarile care tin de marime, forma, membri sau tip, este limpede ca institutia familiei va exista intotdeauna”.

Familia este, indiscutabil, o institutie a domeniului vietii private, dar in acelasi timp este si o problema publica a statului. In perioada postbelica lucrurile au devenit mult mai complexe decat in trecut. Integrarea in munca a femeilor si maternitatea, alocatiile familiale si de concediu maternal (paternal), violenta in familie si drepturile copilului, politicile in domeniul educatiei si al sanatatii necesita noi abordari si reglementari normative, dar si de natura asistentiala specifica. In consecinta, se apreciaza ca statul, ca cea mai importanta institutie a societatii, trebuie sa se manifeste si ca stat social pentru a sprijini activ prin politici publice domeniile ce influenteaza direct dezvoltarea familiei traditionale.

Trecerea tarii noastre pe cale democratizarii si a economiei de piata, specifice democratiei liberale, a necesitat reasezarea din punct de vedere normativ a problematicii familiei. In consecinta, Constitutia Romaniei a fixat reperele fundamentale ale intemeierii familiei si ale asigurarii cresterii si educarii copiilor, iar Codul civil reglementeaza in mod amplu problematica familiei, reglementare in care casatoria si rudenia ocupa un loc insemnat. Acestea sunt completate cu o serie de legi speciale, precum Codul muncii, legea invatamantului, dar si altele. Tot legea fundamentala a tarii, in primul sau articol, definind caracteristicile statului roman, stipuleaza ca „Romania este un stat de drept, democratic si social…” ceea ce presupune ca statul trebuie sa garanteze serviciile sale tuturor cetatenilor sai si sa sprijine paturile nevoiase ale populatiei.

In legatura cu pozitia statului social intr-o societate democratica liberala se impun cateva clarificari necesare datorita faptului ca o parte a politicienilor romani care se autointituleaza de dreapta au ramas tributari viziunii liberalismului economic si politic clasic, unii avand chiar optiuni libertariene. Conform acestei viziuni amestecul statului in desfasurarea vietii economice si sociale nu este justificat. Mai mult, concurenta libera intre indivizi ar fi singura cale menita sa asigure succesul. Dar in timp lucrurile s-au mai schimbat, si nu de ieri, de azi. Practica sociala a aratat ca statul liberal nu a urmat pe deplin, in exercitiul puterii cu care a fost investit, paradigma teoretica liberala, fiind obligat, nu se putine ori, sa tina seama de greutatile inerente carora oamenii nu puteau sa le faca fata doar prin initiativa individuala. In consecinta, statul liberal a fost obligat sa actioneze pentru rezolvarea unor probleme pe care societatea i le-a pus. Iata ce afirma, in urma cu un secol si jumatate, cancelarul Bismark – care avea profunde convingeri conservatoare – in mesajul sau catre Reichstag: „Statul trebuie sa aiba si misiunea de a promova in mod pozitiv, prin institutii proprii si utilizand mijloacele colectivitatii de care dispune, bunastarea tuturor membrilor sai si in special a celor slabi si nevoiasi”. Dar cea mai viguroasa reconsiderare a rolului statului in plan economic si social a venit din partea teoriei economice liberale a lui J.M. Keynes, care a pus bazele politicilor economice, care consacra interventia statului in reglarea vietii economice. Conform acesteia, prin politica sa economica activa statul trebuie sa propuna rezolvarea problemelor sociale, asigurarea echilibrata si echitabila a veniturilor, precum si initierea unor politici publice tintite pe anumite domenii. Desigur, nu trebuie sa idealizam lucrurile. Interventia statului in domeniul social intampina astazi rezistenta diferitelor categorii de contribuabili din unele tari dezvoltate, in special din S.U.A., apreciindu-se, totodata, ca greveaza asupra consumului si investitiilor. Problema nu este chiar noua pentru ca americanul F. Hayek, laureat al Premiului Nobel pentru economie, respingea ideea de a face din serviciile sociale un domeniu rezervat al statului, excluzand initiativele private in domeniu. O pozitie mai nuantata au avut si au o serie de state europene care, incurajand initiativele private, considera ca statul trebuie sa se implice in acest domeniu prin redistribuirea unei parti din veniturile incasate catre politicile sanitare, de educatie, asigurarii cadrului de viata. Poate ca nu am fi facut aceasta paranteza mai ampla daca relativ recent un fost ministru de finante, devenit ulterior premier, nu ar fi afirmat in mod public ca „Sanatatea si invatamantul nu se afla printre prioritatile mele”, dar si faptul ca „fiind liberal (dar in gandire libertarian – s.n.) sunt impotriva plafonarii pretului la gaze si energie electrica” (afirmatie pe care ulterior a nuantat-o). Este drept ca Romania nu dispune de resursele materiale pe care le au statele mai dezvoltate. Trebuie sa observam insa ca unele state central si est-europene, care au inlaturat si ele regimurile totalitare in aceeasi perioada cu tara noastra, au reusit in conditii mai bune sa reconsidere statul social din regimul anterior, in conformitate cu valorile si institutiile democratice. Exista perceptia, si nu fara temei, ca guvernarile care s-au perindat la conducerea tarii, cu mici exceptii, au pus in umbra dezvoltarea statului social. Este o viziune paguboasa a guvernantilor care denota incapacitatea acestora de a asigura societatii romanesti o functionare normala, pentru ca este de notorietate faptul ca un stat de drept si democratic nu poate fi edificat in conditii de saracie si lipsa de empatie fata de paturile defavorizate.

Conform studiilor sociologice efectuate in epoca postmoderna (identificata ca incepand din anii ’60 ai secolului trecut) si in Romania s-au produs o serie de mutatii privind institutia familiei. Dar ceea ce constituie si astazi nucleul relatiilor de rudenie si culturale prin transmiterea dreptului de proprietate si a culturii este tot relatia de „sange”. In ultimele trei decenii aceasta realitate se materializeaza insa in mod nefavorabil prin scaderea numarului casatoriilor, cresterea varstei medii la casatorie si a numarului cuplurilor consensuale, scaderea fertilitatii. Intre cauzele acestei stari de lucruri, deloc imbucuratoare, sunt evidentiate de sociologii familiei cauze precum: prezenta prelungita a copiilor, deveniti adulti, in familiile de origine; prelungirea duratei scolarizarii unor tineri; dificultatile in gasirea unui loc de munca, dar si lipsa dorintei unor tineri de a se incadra in munca; lipsa locuintelor precum si costurile ridicate cu intretinerea lor. O privire, chiar si sumara, asupra acestei situatii ne indica ca acestea au preponderent ca sursa cauze de natura materiala, ceea ce ne indreapta, din nou, catre problematica statului social care are obligatia constitutionala de a realiza un minim de politici publice in folosul familiei. Astfel de politici publice ale statului social se realizeaza in domeniul invatamantului, sanatatii, locuintelor. Dar cea mai importanta „politica” este cea a protectiei veniturilor care tinteste direct individul, domeniu in care astazi lucrurile nu stau deloc bine. Masurile pentru sustinerea copiilor si familiei concretizate in alocatii si indemnizatii acordate din bugetul de stat nu sunt incurajatoare pentru parinti, iar in ultimii ani veniturile reale ale familiei au scazut, Romania confruntandu-se cu decalaje salariale in crestere fata de tarile vecine. Nici politicile sectoriale menite sa stimuleze familia in realizarea multiplelor sale functii nu se afla intr-o situatie prea buna. In domeniul educatiei cei doi ani de criza sanitara au lasat urme adanci asupra invatamantului romanesc (in special asupra celui preuniversitar), problema „analfabetismului functional” devine o realitate tot mai alarmanta, iar singurul proiect de tara, „Romania educata”, bate pasul pe loc. In domeniul medical cheltuielile familiale au crescut substantial (in special ca urmare a scumpirii medicamentelor), exista suspiciuni in legatura cu coalizarea unor interese de grup, problema controlului asupra gestionarii fondurilor alocate sanatatii avand o serie de slabiciuni. In domeniul locuintelor se constata o oferta inadecvata de locuinte ieftine la care se adauga costurile mari cu intretinerea acestora. In aceste conditii familiile tinere nu sunt incurajate sa creasca mai multi copii, ba chiar unele cupluri, nu putine, renunta sa devina parinti.

Nu intamplator am facut in debutul acestui demers publicistic o anumita asociere cu probleme de mediu care in Romania au ajuns intr-un impas major (situatia fiind mai grava decat in celelalte tari ale blocului comunitar). Este o dovada a faptului ca problemele majore care influenteaza in mod negativ evolutia comunitatilor, oricare ar fi dimensiunea acestora, nu pot fi amanate. Unde s-ar fi aflat astazi Romania daca in urma cu doua decenii s-ar fi stavilit defrisarea cu salbaticie a fondului forestier al tarii, iar problema gestionarii deseurilor si a gunoiului menajer s-ar fi rezolvat in „spirit european” (si in buna masura cu fonduri europene). In ultimele decenii in Romania nu s-a luat nici o masura majora care sa aiba ca efect macar incetinirea procesului de imbatranire a populatiei si diminuarea exodului fortei de munca, ceea ce ne sugereaza faptul ca si in domeniul demografic peste cativa ani lucrurile vor avea aceeasi soarta ca si cele de mediu. „Revolutia tacuta” in domeniul familiei, la care facea referire Campanini, este o realitate concreta. Dar orice revolutie, chiar si tacuta, presupune un act de ruptura cu trecutul cu consecinte greu de estimat, deoarece institutia familiei are un caracter istoric, in afara de normele formale (juridice), compozitia si cultura familiei fiind configurate de norme cutumiare si valori specifice precum fraternitatea, iubirea, increderea, solidaritatea. Acestea isi au sorgintea in normele morale si religioase, valori care se invata si se transmit de la o generatie la alta prin familie. In legatura cu aceste valori ni se pare necesar sa reamintim ca in Romania bisericile crestine reunesc peste 90 la suta din populatia tarii, iar familia are nevoie nu numai de sprijin material ci si de ajutor spiritual pe care biserica il poate oferi. Bisericile ar putea face mai mult pentru a consolida relatia familiei cu societatea prin actiuni care sa contribuie la educatia intelectuala si morala a copiilor, sa abordeze mai deschis relatiile dintre parinti si copii in contextul noilor teorii si curente privitoare la familie, chestiunile legate de conflictul dintre generatii dar si alte probleme pe care actuala evolutie a societatii le pune in fata familiei. Trebuie avut in vedere si faptul ca slujitorii bisericilor ar trebui sa tina seama de o noua realitate si anume ca in epoca postmoderna stiinta nu mai emite adevaruri absolute, dezvoltarea stiintei ridicand noi intrebari si dileme, in acest context religia putand furniza una dintre explicatiile alternative.

Demersul nostru a adus in atentie unele probleme, el neputand identifica si solutii. Cei chemati sa o faca sunt guvernantii de azi si de maine. Politicienii, actorii politici, trebuie sa invete ca nicio guvernare nu se face pe termen scurt. Guvernarile constiente de menirea lor se preocupa si de proiecte pe termen mediu si lung. Majoritatea guvernarilor de pana acum s-au inghesuit sa reformeze una sau alta, (cu rezultate neconcludente), dar la un proiect viabil de tara care sa se intinda pe durata unei generatii (asa cum s-ar preta unul care vizeaza problemele demografice ale tarii) nu s-a inhamat nimeni pentru ca profitul politic este aproape inexistent. Rezultatele cu astfel de proiecte nu ies in evidenta, se obtin in timp si costa bani. Politicienii au insa nevoie de rezultate imediate (atunci cand fac cate ceva pentru colectivitatile care i-au ales) pentru ca cei patru ani ai mandatului trec repede.

Stabilirea obiectivelor politicilor sociale in domeniul populatiei si al familiei impun clarificarea valorilor care stau la baza societatii in legatura cu numarul si nivelul calitativ al descendentilor, cu nivelul bunastarii familiei si al societatii. Elaborarea politicilor publice in domeniul familiei dau nastere la numeroase luari de pozitie, dispute politice, etice si numeroase luari de pozitie ale unor organizatii neguvernamentale, dar si din partea unor indivizi ca persoane fizice exprimate in special prin intermediul retelelor sociale. Deciziile care se iau in domeniul familiei reprezinta nu numai o problema politica, ci am putea spune ca mai degraba reprezinta o realitate sociala. Oricum, clasa noastra politica, guvernantii in special, sunt datori cu proiecte si decizii in acest domeniu. Pentru ca, asa cum mentionam si cu un alt prilej, nu putem astepta solutii din alta parte, nimic nefiind mai pagubos decat sa astepti de la altii rezolvarea propriilor probleme.