O fantoma bantuie viata politica si sociala romaneasca. Este fantoma „pensiilor speciale”. Dezindustrializarea Romaniei, nu ne preocupa. Polarizarea averilor si dezechilibrele grave privind veniturile persoanelor fizice, nu intereseaza. Ocuparea militara a tarii (fie ea si de catre armatele aliate) si plonjarea intr-un razboi care nu este al ei, ne lasa indiferenti. Degradarea invatamantului pana in punctul in care viitorul natiunii este pus in pericol de moarte, face cel mult obiectul retoricii de cafenea. Criza demografica subsecventa nu atat scaderii nasterilor, ci „tributului de sange” platit astazi benevol „Inaltei Porti” euro-atlantice prin emigrarea celor mai capabile minti, celor mai puternice brate si celor mai intreprinzatoare caractere ale poporului roman, nu face decat obiect al unei ingrijorari marginale. Transformarea natiunii romane in teritoriu, a poporului roman in populatie, a statului roman in colonie, a cetateanului roman in serb si a democratiei romane in impostura, nu trezesc decat reactii defetiste si fataliste. in schimb, „moartea caprei” pensionarilor „speciali” a devenit prim punct in toate programele politice ale partidelor – cele globalist-populiste, cele justitiar-populiste si cele national-populiste, deopotriva, de unde au contaminat revendicarile de masa. Sacrificiul amintitei capre este, pentru cei cu mintea cat a salvatoarelor Capitoliului (gastele), panaceul care vindeca de toate bolile si ne scapa de toate durerile. Pentru asta merita si lepadarea de Constitutia Romaniei. O Constitutie udata cu sangele celor care in decembrie 1989 si-au daruit viata strigand „vom muri si vom fi liberi!”

Strategia doborarii tintelor reale prin folosirea tintelor false

Am evitat pana acum sa ma refer la acest subiect, intrucat el are, evident, un caracter diversionist. Am sperat asadar ca va muri de la sine. Fantomele nu pot fi lichidate. Ele pot doar sa dispara. Am crezut ca, prea adesea, rataciti in scandaluri artificiale create de maestrii manipularii de masa pentru a abate atentia de la adevaratele probleme ale natiunii, precum si de la incapacitatea conducatorilor actuali ai Romaniei de a le rezolva, romanii nu vor mai inghiti si aceasta nada propagandistica. Am nadajduit ca, din revenirea permanenta in actualitate a temei, dupa ce aparent fusese rezolvata, oamenii vor intelege ca ea nu este altceva decat o iluzie si ca adevaratele probleme sunt cu totul altele. Abia de rezolvarea acestora depinde iesirea de pe agenda a obsedantelor si fantomaticelor „pensii speciale”. Altminteri nu poti oferi solutii reale unei probleme ireale si solutii corecte unei probleme incorect formulate. Nu a fost asa.

Cred ca sistemul de pensii, in care sunt incluse si asa numitele „pensii speciale”, trebuie supus unei reforme profunde. Folosirea anumitor modalitati de calcul al pensiei (caci, da, sunt mai multe modalitati de calcul, toate, in sine, corecte si utile) a condus (in anumite cazuri, insa, iar nu in toate) la excese care socheaza bunul simt. In acest sens, nu metoda trebuie eliminata, ci derapajul oprit si efectele lui corectate. Cateva exemple negative, oricat de strigatoare la cer ar fi, nu pot justifica renuntarea integrala la reguli a caror abrogare, mai ales in lipsa unor masuri tranzitorii, conduce la instabilitate social-politica si la blocarea unora dintre institutiile esentiale ale statului. Nu dam foc la casa ca sa scapam de gandaci. Nu omoram insectele utile ca sa scapam de cele daunatoare.

Este neaparat de adaugat ca reforma sistemului de pensii trebuie sa mearga mana in mana cu reforma sistemului de salarizare, chiar daca salariul ramane pret al muncii care se formeaza pe piata in conditiile liberei concurente. Nici in acest domeniu, piata nu poate rezolva, insa, totul, si de aceea statul este obligat sa intervina cu parghiile sale specifice pentru a asigura, nu egalitatea, ci justitia si armonia sociala.

Imi dau seama ca niste guverne de isterici anti-sistem sau de cocalari inculti nu pot gasi raspunsuri adecvate unor asemenea probleme. La limita, ma pot resemna cu aceasta situatie, lasandu-i pe altii sa duca lupta cu falsa elita politica de azi. Atunci cand, insa, Constitutia tarii este violata cu cruzime de niste nepriceputi fara limita si de niste tradatori fara rusine, tacerea nu mai poate fi o optiune. Abandonarea Constitutiei, am mai spus-o, inseamna moartea natiunii. Apararea ei ne cheama pe toti pe baricade.

In plus, este obligatoriu sa observam ca mentinerea populatiei mobilizata in urmarirea unor tinte false constituie strategia folosita in organizarea loviturilor de stat prin intermediul carora a fost asigurata dominatia externa asupra Romaniei sau, mai general excluderea poporului roman de la gestionarea destinului sau national in ultimii douazeci de ani.

Tintele false nu pot fi atinse tocmai pentru ca sunt false. Neatingerea lor creeaza frustrare care, odata cu trecerea timpului, se acumuleaza pana la atingerea pragului masei critice. Aceasta pentru ca, la momentul potrivit, nervozitatea colectiva generata de ratarea tintei false sa fie deturnata catre o tinta reala si anume contestarea violenta a puterii politice nationale legitime confirmata de popor prin alegeri; contestare dusa pana la rasturnarea autoritatilor legitimate democratic si inlocuirea lor cu agentii anti-democrati ai intereselor anti-nationale.

In acest sens, nu putem lasa ca „pensiile speciale” sa ia locul Pietei Universitatii sau incendiului de la Colectiv sau Ordonantei 13 sau altora asemenea.

„Seful statului” si „pensiile speciale”

Cu ceva timp in urma l-am intrebat pe un profesor de drept constitutional unde a gasit in Constitutia Romaniei sintagma „seful statului” si de unde rezulta ca in Romania puterea executiva este bicefala, Presedintele republicii, in ciuda rolului sau de mediator intre puterile statului, fiind, alaturi de Primul Ministru, unul dintre sefii executivului, fie asta si numai in ceea ce priveste politica externa si de aparare? Raspunsul m-a siderat: „asa apare in presa”.

Prin urmare, mass media, adica intermediarul – de aici vine cuvantul „media” – dintre sursa informatiei si masa consumatorilor de informatie, a ajuns a fi cel care stabileste continutul informatiei. Aceasta indiferent de natura informatiei: stiintifica, politica, meteorologica, sportiva, culturala etc. Jurnalistii nu mai comunica informatiile pe care le culeg si eventual le descifreaza si explica pe intelesul multimii, ci creeaza informatie pe care o baga in capul multimii, prostind-o. O informatie convenabila celor care controleaza institutiile de presa.

Pentru ca Presedintele Romaniei sa fie mediator intre puterile statului, asigurand astfel echilibrul lor si evitand ciocnirea lor, iar nu „sef al statului” (indiferent ce s-ar intelege printr-o atare sefie) s-au dus lupte politice grele in Adunarea Constituanta. La fel s-a intamplat pentru ca legea fundamentala sa dispuna ca politica interna si externa se realizeaza de Guvern, iar nu de Presedinte, Guvernul raspunzand numai in fata Parlamentului, iar nu a Presedintelui. Cei care au pierdut atunci batalia argumentelor, dar si a votului, dupa ce poporul prin referendum a validat formula Constituantei, au pus presa sa minta masa si sa ii toarne in creiere minciuna ca am fi o republica semi-prezidentiala in care Presedintele este „sef al statului”, adica „tatucul natiunii”. Astfel „Presedintele-mediator” din Constitutie s-a transformat in constiinta publica in „Presedinte-jucator”, si aceasta aparenta indusa maselor a luat locul realitatii, impingand natiunea, cu un Presedinte care joaca dar nu raspunde, in haos constitutional.

Pana si cursurile universitare repeta ce spune presa, iar studentii deveniti profesionisti, care vor fi citit notitele luate la curs inainte de a citi Constitutia, caci este mai simplu sa bei din ulcior decat sa mergi la izvor, vor repeta la infinit aceeasi minciuna.

Ce legatura are aceasta trista poveste cu „pensiile speciale”? Fenomenul este acelasi. Nicaieri in legislatia Romaniei nu se gaseste sintagma „pensii speciale”. Ea este o alta nascocire a presei, de care maestrii manipularii au avut nevoie spre a oferi multimii, pe drept nemultumita de propriile pensii, o tinta falsa.

O gluma simpatica spune ca un betivan il intreaba pe altul: „Mai, care este scopul tau in viata?” „Sa ma las de bautura!” – raspunde cel intrebat. „Pai atunci, de ce nu te lasi?” – se mira cel dintai. „Cum as putea trai fara ca viata sa aiba un scop?!” – conchide filosofic omul nostru.

Or, iata ca, pentru a nu avea o viata lipsita de scop, poporului i s-a oferit nu scopul cresterii pensiilor, ci acela al luptei pentru abolirea unor pensii care nu exista: „pensiile speciale”.

Ceea ce exista, intr-adevar, sunt mai multe modalitati de calcul al pensiilor (contributivitatea fiind unul dintre ele) in functie de o serie de criterii si nevoi sociale. Pluralitatea acestor modalitati nu este specifica Romaniei. Ea se regaseste in toata lumea (in orice caz in UE). Romania ar fi doar aceea care ar fi gata sa reduca totul la un singur mod de calcul. Ceea ce este imposibil intrucat este impotriva legitatilor obiective ale domeniului de reglementat. Ignorarea acestora duce inevitabil la revolta faptelor impotriva dreptului.

Demagogia egalitarista da nastere unui stat nefunctional

Atat modul de calcul, cat si argumentele apelului la unul sau altul dintre ele, difera de la o categorie socio-profesionala la alta. Magistratii au „pensii de serviciu”. Parlamentarii au „indemnizatii de vechime”. Militarii au „indemnizatii de retragere”. si lista ar putea continua cu artistii, sportivii, diplomatii, academicienii etc. Fiecare dintre acestia are un drept la pensie avand un alt continut, respectiv o alta justificare sociala si un alt mod de calcul.

„De ce asa?” – se intreaba unii cu indignare. „Nu suntem egali?!” Raspunsul este simplu: NU! Nu suntem egali!

Cum poate fi egal cel care munceste pentru a satisface nevoile sale de consum fara a-si risca viata, si cel care isi pune in pericol viata pentru a le permite celorlalti sa munceasca in siguranta pentru o viata mai buna?! Cum poate fi egal cel care in tot ceea ce face actioneaza exclusiv in nume propriu si eventual in interesul familiei sale, cu cel care este reprezentantul a zeci de mii dintre aceia aflati in prima categorie, care actioneaza in numele si pe contul acestuia, de munca lui depinzand destinul celor care i-au incredintat mandatul?! Cum poate fi egal cel care culege exclusiv efectele faptelor sale, cu cel care ii apreciaza aceste fapte si le ataseaza efecte putand insemna salvarea sau pierderea averii ori salvarea sau pierderea libertatii ori salvarea sau pierderea demnitatii?!

In aceasta din urma ipoteza, de regula, cel dintai, cetateanul care actioneaza in limitele puterii sale, are mai totdeauna un sef care il indruma, il controleaza si ii corecteaza abuzurile; cel din urma, judecatorul, care actioneaza in exercitiul puterii tuturor cetatenilor, este inamovibil, adica este in functie pe viata, si nu raspunde pentru actele sale decat in fata lui Dumnezeu. Daca nu ar fi asa, nu ne-ar mai judeca judecatorii si politicienii. Adica din rau am da-o in si mai rau.

Disparitatii enorme de putere trebuie sa ii corespunda si o disparitate de remuneratie. Asta nu cu caracter de recompensa, ci ca o garantie a unei indestulari menite a-l feri de tentatii pe cel mai puternic si mai liber, facandu-l imun la coruptie.

Desigur, in toate aceste situatii putem gasi exemple negative care arata ca un anumit mod de calcul al veniturilor nu asigura si calitatea celor care beneficiaza de el. Exista militari fara constiinta patriotica, parlamentari incompetenti si magistrati corupti. Numai idiotii utili vor dori, insa, ca din covata ordinii de stat sa aruncam, odata cu apa murdara, care este destula, nu-i bai, si copilul armatei, puterii legislative, autoritatii judecatoresti, serviciului diplomatic, serviciilor de informatii etc.

Cine vrea slabirea Parlamentului, Justitiei si Armatei Romaniei?

i. Un diplomat strain observa recent ca in timp ce Presedintele Iohannis si Guvernul Ciolacu / Ciuca (PSD-PNL) cer SUA, Frantei si Germaniei sa ocupe militar Romania pentru a o apara de rusi, ei imputineaza cantitativ si calitativ armata romana prin discutiile inepte purtate de o clasa politica bolnava de demagogie, referitoare la abolirea pensiilor militare asa zis „speciale”. Razboiul se desfasoara in vecinatatea Romaniei si politicienii romani, in loc sa ii stimuleze pe militari promitandu-le un trai decent dupa retragerea din randurile armatei active, adopta masuri „populare” (in realitate populiste) care nu pot decat face placere celui desemnat, pe drept sau pe nedrept) a fi amenintarea principala la adresa noastra: Rusia lui Vladimir Putin.

Oare cine este mai „putinist”? Cel care spune ca Romania trebuie sa isi menajeze fortele si sa evite razboiul cu Rusia, sau Guvernul care zangane armele sub ferestrele Rusiei, in timp ce ii goneste pe cei ce ar trebui sa le manuiasca, amenintandu-i cu diminuarea drepturilor patrimoniale promise lor dupa retragere?! Apararea tarii costa.

ii. Cam la fel stau lucrurile cu magistratii. Efectul politicii pesedisto-penelisto-useriste referitoare la pensiile magistratilor nu se regaseste decat vag in buget (realitatea ascunsa cu grija fiind aceea ca povara bugetara pe care o reprezinta este minima), el fiind relevant, in schimb, doar in ceea ce priveste golirea tribunalelor de ultimii magistrati cu suficienta experienta, care cunosc si regula si exceptiile pentru a pronunta hotarari imbinand legalitatea cu oportunitatea; atunci cand nu avem de a face cu un blocaj total al sistemului judiciar.

Statul de drept costa. Vrem sa facem economii cu statul de drept si sa ii oferim magistratului o pensie egala cu cea a unui salariat obisnuit care nu apartine sferei puterilor statului, vom avea un haos judiciar total. Nu ne place cum este acum? Stati sa vedeti cum va fi dupa aceea! Noile promotii de juristi, absolventi ai fabricilor de diplome universitare, la care mai exista inca speranta calificarii la locul de munca, vor nenoroci milioane de destine. Desigur, la un pret mic. Asa pensii, asa justitie.

Guvernele anilor 1990 si 2000, indiferent de orientarea ideologica, inspirandu-se din practica universala, au inteles ca nu poti da o putere enorma magistratilor fara sa le asiguri venituri pe masura. Aceasta cu atat mai mult cu cat, la pachet cu puterea atribuita, veneau si o serie de restrictii necunoscute de cei din afara magistraturii.

Daca pe o atare cale nu am obtinut actul de justitie pe care il doream, lucrurile nu se pot indrepta reducand veniturile magistratilor. Alta este calea. Din pacate Guvernul Ciolacu / Ciuca nu stie, nu vrea si nu poate face reformele necesare. De aceea arunca praf in ochii justitiabililor actuali si potentiali, distrugand si ceea ce mai functioneaza in sistemul judiciar sub cuvant ca face dreptate.

O justitie slaba se pare ca este convenabila din perspectiva unor interese oligarhice. O asemenea justitie poate fi usor politizata. Asta doreste, oare, cu adevarat poporul roman?!

iii. Cineva, pe retelele sociale, propunea ca parlamentarilor sa li se dea un salariu de 2000 lei, fara nici o alta indemnizatie suplimentara si fara facilitati logistice. Evident, pensia sa fie calculata in functie de contributiile platite din salariul amintit. si asta ar fi prea mult, opina persoana respectiva, pentru cat fac si cat dorm.

Aceasta propunere mi-a amintit de un sondaj facut acum cativa ani in Marea Britanie. intrebata ce crede despre parlamentarii britanici care au folosit fondurile destinate organizarii birourilor parlamentare ca sa isi acopere cheltuieli voluptorii cu caracter privat, o studenta a raspuns simplu: „Cred ca ar trebui sa li se mareasca salariile.” Democratia costa.

Pentru unii romani tinta este aceea de a avea parlamentari cat mai ieftini. Noua ne trebuie, insa, parlamentari cat mai dedicati si mai competenti. Acestia sunt scumpi; ca orice lucru de calitate.

Evident ca prestatia unuia precum Alfred Simonis, un demagog incult si putin la minte cocotat umilitor pentru poporul roman in fruntea Camerei Deputatilor, nu merita nici o retributie. Raportandu-ne la el ar trebui sa spunem ca si salariul de 2000 lei mentionat anterior este prea mare. Simonis este, totusi, doar unul, si chiar daca mai sunt multi ca el, nu toti sunt la fel.

Ce ar fi daca parlamentarii nu ar primi nici un salariu? Raspunsul il are la indemana oricine. Ce om care are competente de oferit pe piata muncii si accepta sa lucreze pe gratis?! La salariu zero, zero calitate a muncii. Cu salariu zero si pensii pe masura vom avea un Parlament de Ciolaci, Simonisi, Vicoli si altii din aceeasi faina, care oricum nu traiesc din salarii si pensii, oricat de mari ar fi, si care vor fi gata chiar sa isi cumpere locurile / mandatele pentru a le folosi apoi spre a devaliza statul in favoarea unor afaceristi de tipul lui Omar Hayssam. Poporul ar fi lasat la voia norocului si a profitorilor externi si interni de tot felul. Asta doreste, oare, poporul roman?! Nu el, altii vor.

(Va urma)