O fantoma bantuie viata politica si sociala romaneasca. Este fantoma „pensiilor speciale”... „Moartea caprei” pensionarilor „speciali” a devenit prim punct in toate programele politice ale partidelor – cele globalist-populiste, cele justitiar-populiste si cele national-populiste, deopotriva, de unde a contaminat revendicarile de masa. Sacrificiul amintitei capre este, pentru cei cu mintea cat a salvatoarelor Capitoliului (gastele), panaceul care vindeca de toate bolile si ne scapa de toate durerile. Pentru asta merita si lepadarea de Constitutia Romaniei. O Constitutie udata cu sangele celor care in decembrie 1989 si-au daruit viata strigand: „Vom muri si vom fi liberi!”

MANDATUL CONSTITUTIONAL SI ULTRA-ACTIVITATEA LEGII

Ceea ce nu se intelege este faptul ca poporul roman are cu parlamentarii si magistratii, precum si cu armata tarii si institutiile sistemului imunitar al statului create prin Constitutie, un contract „constitutional”. Acest contract este bilateral. Adica fiecare parte are si drepturi si obligatii in raport cu cealalta. Ca in orice contract, aceste drepturi si obligatii se negociaza. Pretul reprezinta valoarea marfii. De cat esti dispus sa dai, de atata primesti. Odata, insa, contractul convenit el nu mai poate fi schimbat pana la expirarea lui, decat tot prin acordul partilor. Acesta este jocul. Cine nu ii respecta regulile va cunoaste ceea ce eu numesc „efectul greblei”: calci pe grebla, coada te loveste in frunte.

Inainte de a merge mai departe cu expunerea, un lucru ar mai fi de clarificat. Contributia la fondul de pensii pe care salariatii o platesc nu se acumuleaza undeva unde asteapta terminarea contractelor de munca ale celor care au contribuit, pentru ca de acolo sa li se plateasca pensia. Nu! Din contributiile salariatilor de azi se platesc pensiile pensionarilor de azi. Cand salariatii de azi vor deveni pensionari maine, pensiile lor vor fi platite din contributiile salariatilor de maine. Asta spune ca intre dimensiunea pensiei si cea a contributiei nu este o legatura automata si obiectiva. Cand pensiile se maresc nu este pentru ca pensionarilor de azi li se restituie mai mult din ceea ce au platit ieri, ci pentru ca acumularile de azi la fondul de pensii permit o asemenea crestere. La aceasta, mai contribuie, la nevoie, si statul prin politicile sale de redistributie menite a pastra echilibrele si armonia sociala.

Si inca ceva pe care demagogii nu il clarifica: membrii puterii legislative, parlamentarii, au un mandat, iar nu un contract de munca. De ce nu au contract de munca? Pentru ca nu au un angajator. Angajatorul parlamentarului nu este Parlamentul. Acesta este tocmai ansamblul detinatorilor de mandate. Angajatorul, de fapt mandantul, este chiar poporul roman care a conferit mandatul prin vot.

Mandatul (inclusiv cel parlamentar) este un contract. In aceasta speta vorbim despre un contract definit in componentele sale esentiale prin Constitutie. Deci nu este nici mandat civil nici mandat comercial, ci „mandat constitutional”. Or, principiul neretroactivitatii legii spune ca orice contract incheiat sub imperiul unei anumite legi ramane a se executa potrivit acelei legi chiar si dupa abrogarea acesteia. Avem de a face cu ceea ce se cheama „ultra-activitatea legii”. Aceasta inseamna ca validitatea legii in timp trebuie sa coincida cu durata de validitate a tuturor contractelor incheiate sub imperiul ei. De ce? Pentru ca altminteri ordinea de drept si-ar pierde predictibilitatea; iar ordinea este opusul aleatoriului, intamplarii, neprevazutului, hazardului.

Neavand un contract de munca, parlamentarul nu are salariu, ci indemnizatie. Indemnizatia este platita de la bugetul statului. Primind-o de la buget, nu are rost sa restituie parti din ea bugetului. El va primi, dupa atingerea varstei de pensionare, cumulat cu incetarea mandatului, tot de la buget, o „indemnizatie de vechime”.

Tot felul de reglementari, adoptate de oameni care nu inteleg nimic din modul de functionare a statului, si tot felul de discursuri populiste, combinand statutul celor care exercita puterea poporului prin mandat primit de la popor, cu statutul angajatilor parte in contracte de munca, au creat atata ceata in mintile oamenilor, incat orice diversiune prinde fara dificultate. Astfel, inghitind pe nemestecate demagogia diversionista a clovnilor politici din conducerea statului, romanii vor ajunge sa inlocuiasca un legislativ prost cu unul si mai prost; caci, in nici un caz, reducerea veniturilor asigurate parlamentarilor nu va imbunatati calitatea acestora. Altele sunt metodele prin care calitatea poate creste.

Sunt cel la propunerea si insistentele caruia, in calitate de ministru pentru reforma, principiul neretroactivitatii legii (cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile) a fost constitutionalizat in Romania. Adica a fost ridicat de la nivelul codului civil, acolo unde anterior fusese si ulterior ramasese proclamat, la rang de norma constitutionala. Faptul a fost apreciat de cele mai importante scoli de drept europene.

Unii teoreticieni si practicieni ai dreptului au transformat, ulterior, ratiunile care au fundamentat acest principiu in principii de sine statatoare. Astfel, s-a vorbit despre „asteptarea legitima” si despre „dreptul castigat”, despre „predictibilitatea si claritatea legii”, despre „siguranta circuitului juridic” si despre „stabilitatea cadrului normativ” potrivit careia este preferabila o lege mai putin adecvata, dar mai stabila, uneia in continua perfectionare. (Aceasta ultima observatie constituie unul dintre fundamentele doctrinare ale sistemului de common law.) De fapt, toate aceste afirmatii si oricare altele asemenea nu sunt decat argumente pentru regula ca legea noua nu trebuie sa se aplice unor raporturi juridice (consensuale) nascute sub guvernarea unei legi anterioare, in masura in care persoana afectata de noua reglementare in drepturile sale castigate in trecut, nu ar fi acceptat sa intre in raportul juridic respectiv daca ar fi stiut ca el poate capata un alt continut obligational.

Nimeni nu poate fi obligat sa fie magistrat, parlamentar, militar, politist, diplomat, ofiter de informatii. Cei care o accepta o fac in considerarea unui anumit statut. Acest statut se compune din drepturi si obligatii care intra in patrimoniul celui ce si-l asuma; drepturi si obligatii care au un corespondent in patrimoniul celui fata de care statutul este asumat – fie el o institutie publica sau poporul roman in ansamblul sau. Dreptul este aptitudinea unei persoane de a cere altor persoane sa dea ceva, sa faca ceva sau sa nu faca ceva. Acestui drept ii corespunde obligatia persoanei careia i se cere de a face ceea ce i se cere.

In drept, cuvantul „plata” are intelesul de executare a unei obligatii. O lege care spune ca plata unui drept inceteaza este o aberatie, intrucat asta inseamna ca dreptul (sa zicem dreptul la o pensie calculata intr-un anumit fel) ramane valabil, dar titularul nu il mai poate exercita intrucat debitorul sau, cel care are obligatia corelativa, este impiedicat sa o respecte. In asemenea situatie, cel care ramane titular al unui drept valabil poate obtine in instanta nu restabilirea dreptului, acesta nefiind in discutie, ci obligarea la plata a debitorului sau. Cel din urma va ajunge a se apara spunand ca legea il obliga sa nu isi execute obligatiile. Ce fel de ordine este aceea in care legiuitorul le interzice debitorilor sa isi indeplineasca indatoririle legale?!?! Este un haos juridic total si, evident, neconstitutional. In plus, este de rasul lumii.

Ageamii parlamentari precum Ciolacu, Ciuca si Simons mai spun ca nu este vorba despre retroactivitate intrucat plata se opreste doar pentru viitor. Ceea ce se opreste este, insa, achitarea unei sume de bani. Banii nu sunt drept, ci bun. Pentru ca o suma de bani datorata sa nu se mai plateasca in viitor, trebuie sa se stinga dreptul la plata care s-a nascut in trecut. A-l desfiinta pe acesta (intrucat, practic, la asta se ajunge prin oprirea platii) pe motiv ca legea noua nu il mai prevede, inseamna tocmai ca legea noua sa modifice ceea ce s-a nascut in trecut si la data nasterii a fost perfect legal potrivit legii de atunci. Ratiunea dreptului este matematica.

STATUTUL CONSTITUTIONAL SI PROTECTIA LUI

CCR a mai facut o precizare esentiala cu privire la parlamentari, dar ea se aplica si magistratilor. Astfel, in decizia 261/2022 s-a retinut ca: „drepturile patrimoniale acordate deputatilor si senatorilor ulterior incetarii mandatului lor ... nu pot fi afectate, intrucat constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constitutional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constitutional al protectiei mandatului reprezentativ”. Ce vrea sa spuna asta?

Ordinea constitutionala reprezinta atat contractul dintre popor si stat – ca organizare politica a natiunii, cat si sinteza juridica a identitatii nationale – adica modul de organizare si functionare a unei natiuni caracterizate de anumite valori si un anumit ideal. In cadrul acestei ordini au fost infiintate anumite institutii. Lucrul s-a facut prin definirea competentelor lor, precum si prin conturarea mandatului persoanelor prin intermediul carora acestea se exprima. Institutiile respective sunt esentiale nu doar pentru functionarea statului, ci si pentru calificarea ordinii sale specifice (democratica, dictatoriala, republicana, monarhica, parlamentara, prezidentiala etc.). La urma urmelor, Constitutia consacra o viziune cu privire la aspiratiile natiunii si la modul de gestionare a destinului ei, viziune care nu poate dura decat prin anumite institutii si nu se poate realiza decat prin oamenii care compun acele institutii.

Mandatul pe care acesti oameni il au de indeplinit include anumite restrictii, pe care ceilalti cetateni nu le au. Nimeni nu isi asuma, insa, mai multe obligatii decat drepturile pe care le are; si invers, nimeni nu poate avea mai multe drepturi decat obligatiile pe care si le poate asuma. Cand intre anumite persoane apare o inegalitate in materia obligatiilor, urmarea este inegalitatea in materia drepturilor. Drepturile primite sunt contrapartida obligatiilor asumate.

Egalitatea intre membrii unei comunitati se restabileste atunci cand la obligatii inegale se acorda, cu caracter compensatoriu, drepturi inegale. Compensarile necesare se realizeaza inclusiv prin aplicarea unor metode diferite de calcul al drepturilor patrimoniale scadente dupa incetarea activitatii – adica pensia. Repet: nu sunt „pensii speciale”, ci modalitati diferite de calcul al pensiei, adaptate specificului obligatiilor indeplinite pe perioada de activitate.

Legile infraconstitutionale au dezvoltat si particularizat prevederile Constitutiei. Prin ele legiuitorii au fost nevoiti sa compenseze cu drepturi corespunzatoare interdictiile impuse celor care urmau a lucra in institutiile numite de Constitutie.

Interdictiile, care completau ansamblul obligatiilor constitutionale intrinseci competentelor atribuite in exercitarea puterii publice, precum si unele drepturi necesare pentru a-i proteja pe cei mandatati impotriva riscurilor aferente indeplinirii acelor obligatii, au fost aprobate direct de popor prin referendumul menit a pune in vigoare Constitutia.

Detalierea obligatiilor precum si a drepturilor compensatorii, pe calea interpretarii textelor constitutionale in lumina regulilor obiective ale functionarii vietii sociale, a revenit reprezentantilor alesi de popor. Aceasta s-a facut prin legi organice. Majoritatea absoluta cu care asemenea legi au fost adoptate, a constituit garantia evitarii subiectivismelor abuzive. Nu este o garantie absoluta, dar in ultimele cateva mii de ani altceva mai bun nu s-a inventat.

Desigur, sunt enorm de multi parlamentari, militari sau magistrati care nu isi indeplinesc obligatiile. Acestia ne stau in gat. De aceea unii ar vrea nu doar sa li se ia drepturile, dar si gatul. Numai la ei ne gandim si la modul in care sa ne luam revansa impotriva lor. Este suficient sa ii privim pe falsul erou de la Nassyria sau pe falsul revolutionar de la Buzau, pe fostul samsar de masini ajuns sageata parlamentara a sagetii vanatorului Omar Hayssam sau pe toapa partenera de nadejde a procurorilor DNA, pentru a dori retragerea imediata a tuturor drepturilor de care ar putea ei dispune. Credeti ca dl. Simonis ar fi in stare sa inteleaga macar principiile ordinii de drept adoptate de Constitutia Romaniei? Credeti ca dl. Ciuca ar fi capabil sa le explice? Credeti ca dl. Ciolacu ar vrea vreodata sa spuna oamenilor in fata aceste adevaruri si sa caute cai constitutionale pentru satisfacerea dorintelor lor? Categoric nu! Ei nu stiu, nu pot si nu vor.

Revolta pe care acestia ni-o trezesc cu just titlu (si eu personal am toate motivele sa fiu super revoltat), ne intuneca, insa, ratiunea si ne impinge spre acceptarea unor solutii gresite, facandu-ne usor manipulabili. Iata de ce trebuie sa judecam numai dupa ce ne-am calmat.

Pe langa cei mentionati cu titlu de exemplu, desigur nu singurii de o asemenea teapa, sunt altii, multi altii care isi indeplinesc impecabil mandatele, uneori chiar sub amenintarea si presiunile celor dintai. Pe ei de ce sa ii pedepsim? Si chiar daca ei nu ar exista, nu ar fi nici dreptate nici prilej de bucurie reducerea drepturilor celor care nu isi indeplinesc obligatiile prin incalcarea legii si in special cu nesocotirea Constitutiei.

Intr-o democratie raspunderea este personala. Daca cineva nu isi indeplineste obligatiile asumate el trebuie sa raspunda potrivit cu gravitatea faptei sale. Nu vom retrage / reduce drepturile tuturor pentru ca unii nu isi indeplinesc obligatiile.

Pe de alta parte, daca, de maniera generala, drepturile celor mandatati sa exercite competente parlamentare sau judecatoresti, ori alte misiuni de interes public, se reduc, in timp ce obligatiile raman aceleasi, cei care vor accepta asemenea mandate sau misiuni caracterizate de dezechilibrul dintre drepturi si obligatii, vor fi de tot mai slaba calitate. Ei vor executa obligatiile la nivelul drepturilor diminuate. In mod normal, daca reduci drepturile trebuie reduse si obligatiile. Cine va executa atunci obligatiile la care se renunta, dar in care societatea romaneasca este profund interesata? Iata dilemele aberante spre care ne impinge o conducere politica nevolnica, populista si iresponsabila!

CE-I DE FACUT?

Putem constata excese in dimensionarea drepturilor patrimoniale ale titularilor de mandate constitutionale. Fara indoiala, o corectie serioasa se impune. Problema este, pe de o parte, dezechilibrul intre drepturi si obligatii, precum si cel dintre competente si raspunderi, iar pe de alta parte, polarizarea excesiva a veniturilor persoanelor fizice in ansamblul societatii. Iata ce trebuie cerut sa rezolve guvernul PSD-PNL si ce trebuie sa ii preocupe pe domnii Ciolacu, Ciuca si Simonis, iar nu fantoma „pensiilor speciale”.

Pentru viitor lucrul se poate rezolva oarecum mai simplu, prioritara fiind ridicarea veniturilor mici, iar nu reducerea celor mari. Tot pentru viitor se poate restrange si sfera persoanelor carora li se calculeaza pensia dupa alte metode decat cea a contributivitatii. Se cere verificat daca nu cumva aceasta sfera s-a extins nejustificat de mult. Nu totdeauna se justifica ca regimul acordat principalului sa fie extins si in folosul accesoriului.

Este de umblat la varsta de pensie, la raportul dintre pensie si salariu, la posibilitatea cumulului, nu atat prin excluderea lui, ci prin evitarea cumulului cu functii din aceeasi categorie cu cele din indeplinirea carora s-a nascut dreptul la pensie.

Acestea fiind spuse, se cere subliniat din nou faptul ca drepturile aferente unui mandat (inclusiv cele referitoare la pensie) constituie elementele constitutive ale statutului constitutional conferit titularului acelui mandat si totodata sunt intrinseci regimului constitutional al protectiei mandatului in discutie. Redefinirea lor inseamna modificarea mandatului, si reducerea lor inseamna diminuarea protectiei acordate atat in interesul celui mandatat, cat si al celui care a incredintat mandatul.

La aceasta trebuie adaugat ca asumarea mandatului nu este obligatorie, ci este acceptata, chiar daca in continutul sau mandatul nu este negociabil. Avem de a face cu un contract de adeziune. Cel care adera la clauzele lui o face in considerarea statutului pe care il obtine si a protectiei primite in schimbul asumarii riscurilor legate de indeplinirea obligatiilor specifice. Acea protectie a fost acordata, inclusiv prin salariu si pensie, nu ca un privilegiu rezervat mandatarului (magistrat, parlamentar etc.), ci ca o garantie pe care si-a acordat-o mandantul (poporul roman) sie insusi pentru ca drepturile sale in raportul cu mandatarul sa fie perfect observate si satisfacute. Este vorba despre garantia independentei in judecata si actiune a persoanei cu care contractul de mandat constitutional s-a incheiat, ferita astfel de tentatiile abuzului, coruptiei si altor comportamente deviante.

Daca acel statut a fost gresit conceput sau daca a fost depasit de evolutiile mediului inconjurator, el poate fi corectat. Aceasta, insa, numai pentru viitor; adica numai pentru cei care vor accepta mandatul in conditiile noului statut si ale noilor garantii. Este vorba despre cei care abia sub imperiul noii legi primesc un mandat parlamentar, ori intra in magistratura, ori depun juramantul militar. Se da expresie astfel si principiului libertatii contractuale, potrivit caruia nimanui nu i se poate impune acceptarea unui contract sau a unor anumite clauze contractuale. Contractul este un acord de vointa, iar validitatea lui este conditionata de libertatea si claritatea vointei celui ce se angajeaza.

Cei care au depus un juramant prin care si-au asumat un anumit statut, cu toate drepturile si obligatiile cuprinse in el, vor fi dezlegati de acel juramant de indata ce, in mod unilateral, reprezentantul celui in fata si in folosul caruia s-a depus juramantul, modifica statutul. Or, cum asa ceva nu se poate accepta intrucat duce la haos social si la criza constitutionala, ceea ce se anuleaza este actul de modificare unilaterala.

Cu privire la trecut se pot aplica anumite corectii, dar fara a se aduce atingere existentei drepturilor nascute sub imperiul legii vechi. O metoda este cea a impozitarii in trepte, dar cu grija necesara pentru ca ea sa nu ascunda o confiscare.

In fine, trebuie reamintit ca trecerea brusca de la un regim la altul este nu doar contraindicata, ci grav pagubitoare. De aceea, legile bune includ dispozitii tranzitorii. Tranzitia este adesea mai complicata decat administrarea unei situatii consolidate si stabilizate. Este motivul pentru care disciplinarea ei legislativa cere multa intelepciune politica, pricepere juridica si abilitate politica. Vi se pare ca actualul Guvern PSD-PNL si Parlamentul condus de tandemul Ciolacu-Simonis le au?

Pe toti ar trebui sa ne bucure respectarea unor asemenea reguli si principii, chiar daca ea ar putea lasa neamendate anumite cazuri scandaloase. Orice sentiment de satisfactie starnit de „reparatii” neconstitutionale este periculos.

Daca astazi poate retroactiva o lege care taie drepturile „nesuferitilor” parlamentari sau „antipaticilor” magistrati, maine cu atat mai usor se va proceda la fel cu ceilalti cetateni. Retroactiv li se vor ajusta si lor salariile si pensiile. Retroactiv li se vor modifica chiriile si dobanzile la credite. Retroactiv li se vor schimba clauzele contractelor de vanzare-cumparare sau de asigurari. Deja se incearca acestea, cel putin la nivel de contracte (contractul este legea partilor) in care una dintre parti, sub protectia legii sau a celor care o aplica si profitand de presiunea sub care se afla cealalta parte, isi rezerva dreptul de a modifica prin simpla sa vointa cele convenite anterior. Ii place cuiva asta? Nu! Este asta conform cu principiile dreptului si ale Constitutiei noastre? Nu!

Poarta aceasta trebuie inchisa, iar nu deschisa mai larg. Constitutia ne apara pe toti sau pe nici unul. Atunci cand drepturile constitutionale ale reprezentatilor poporului, ale celor care exercita puterile statului sau ale celor care ii constituie sistemul imunitar sunt incalcate, tot poporul este in pericol. Daca pentru acestia s-a putut, pentru ceilalti va fi si mai simplu.

Constitutia noastra permite repararea oricaror greseli. Sa le reparam, deci, respectand-o! Reparatia cu violarea Constitutiei nu este indreptare, ci repetarea diabolica a greselii in drumul catre dezastrul national final.