12 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

GREFIERII AMENINTA CU GREVA – Sindicatul grefierilor contraataca dupa ce sefii instantelor au cerut amanarea intrarii in vigoare a Legii 11/2024: „Armonizarea prevederilor noului statut cu celelalte acte normative putea fi facuta in timp util daca CSM n-ar fi stat intentionat in pasivitate si ar fi elaborat regulamentele cu aceeasi eficienta cu care a elaborat Regulamentul instantelor, in decembrie 2022, fara o consultare reala a sistemului... CSM a avut la dispozitie 6 luni”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

4 June 2024 18:01
Vizualizari: 8519

Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial – condus de grefierul Catalin Traistaru (foto) – ameninta cu greva dupa ce presedintii tuturor instantelor din tara au cerut saptamana trecuta Parlamentului si Guvernului sa amane intrarea in vigoarea a noului statut al grefierilor (Legea nr. 11/2024) – click aici pentru a citi.



Intr-un comunicat emis luni, 3 iunie 2024, SNGJ Dicasterial acuza Consiliul Superior al Magistraturii ca nu a miscat un deget de sase luni incoace pentru a elabora regulamentele necesare intrarii in vigoare a noii legi. Aceasta pasivitate a CSM este cu atat mai suspecta, cu cat acelasi Consiliu s-a miscat surprinzator de repede in decembrie 2022, cand a elaborat Regulamentul de ordine interioara al instantelor, la numai doua luni dupa intrarea in vigoare a noilor legi ale justitiei, adauga sindicatul. SNGJ Dicasterial reclama ca acel ROI din 2022 a fost redactat fara o consultare reala a sistemului judiciar.

Totodata, grefierii blameaza CSM pentru neimplicarea in elaborarea Legii 11/2024, desi a avut reprezentanti in grupul de lucru ministerial. Aceasta neimplicare s-a concretizat si in lipsa de consultare a instantelor, puncteaza sindicatul.


CSM sustine punctul de vedere al instantelor


Inainte de a va lasa sa cititi comunicatul CSM, amintim ca in scrisoarea deschisa data publicitatii saptamana trecuta, presedintii celor 16 curti de apel din Romania au precizat ca punctul lor de vedere este sustinut de catre conducatorii tuturor tribunalelor si judecatoriilor din Romania (vezi linkul din primul paragraf). Cu toate acestea, la momentul respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii s-a multumit sa publice scrisoarea deschisa, fara a preciza daca impartaseste sau nu doleantele instantelor. De aceea, Lumea Justitiei a solicitat marti, 4 iunie 2024, un punct de vedere din partea purtatoarei de cuvant a CSM, judecatoarea Daniela-Ioana Stancioi.

Desi nu a afirmat explicit sustinerea Consiliului Superior al Magistraturii fata de scrisoarea deschisa a instantelor, sefa biroului de presa a CSM a declarat pentru Luju ca institutia pe care o reprezinta a semnalat o serie de nereguli in proiectul noului statut al grefierilor, Consiliul neemitand niciodata un aviz pozitiv fata de noua lege:

Pozitia CSM a fost constanta mereu in procedura legislativa de elaborare a proiectului Legii nr. 11/2024, in sensul ca acesta cuprinde mai multe dispozitii care nu sunt corelate cu ansamblul cadrului normativ. Aceste pozitii au fost exprimate prin mai multe puncte de vedere transmise succesiv catre Ministerul Justitiei in urma dezbaterilor in Comisiile Consiliului – spre exemplu: Comisia nr. 1 comuna din 23.06.2022. CSM nu a avizat favorabil niciodata proiectul de lege. Argumentele din scrisoarea presedintilor de instante se regasesc si in punctele de vedere transmise de Consiliu.

La insistentele noastre, judecatoarea Stancioi a precizat ca nu exista niciun fel de aviz: nici pozitiv, nici negativ. Am pus aceasta intrebare, intrucat nu apare un astfel de aviz nici pe site-urile celor doua camere parlamentare (fisa proiectului legislativ), nici in arhiva cu hotararile CSM.


Redam comunicatul Sindicatului Dicasterial:


Somam C.S.M. sa nu impiedice evolutia profesiei de grefier!

Luand act de informarea de presa din data de 31 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii privind scrisorile deschise adoptate de presedintii judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel in vederea amanarii intrarii in vigoare a Legii nr. 11/2024, facem urmatoarele precizari:

Legea nr. 11 din 2024 prvind statutul grefierilor (…) a fost adoptata in urma unei proceduri parlamentare de durata, fiind depusa la Camera Deputatilor in data de 24 februarie 2023 si inaintata la Senat la 8 mai 2023 si adoptata in 11 decembrie 2023.

Proiectul de lege a fost elaborat in cadrul unui grup de lucru ministerial, constituit la nivelul Ministerului Justitiei, din cadrul caruia au facut parte, pe langa reprezentatii directiilor de specialitate din minister, reprezentantii tuturor organizatiilor sindicale si profesionale constituite la nivelul profesiei, precum si reprezentanti ai institutiilor sistemului judiciar: Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii si Scoala Nationala de Grefieri.

Astfel, proiectul de lege a fost rezultatul lucrarilor grupului de lucru ministerial care s-au derulat pe parcursul anilor 2021-2022, fiind pus in transparenta decizionala in data de 22.11.2022.

Suplimentar, urmare adoptarii si publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei, Ministerul Justitiei a exercitat un rol activ si a intreprins demersuri pentru pregatirea intrarii in vigoare a noului statut al grefierului, organizand o intalnire in acest sens in data de 3 aprilie 2024, la care au participat reprezentanti ai MJ, CSM, ICCJ si PICCJ, ai organizatiilor sindicale constituite la nivelul profesiei si ai comisiilor juridice parlamentare.

In cadrul sedintei s-au identificat principalele masuri ce trebuie adoptate in acest sens, respectiv:

- cei doi ordonatori principali de credite ai instantelor si parchetelor (n.r. ICCJ, respectiv PICCJ) vor intocmi o situatie statistica a posturilor existente si viitoare, ca urmare a reincadrarilor pe noile functii, in vederea intocmirii, avizarii si aprobarii noilor state de functii si de personal;

- CSM va proceda la elaborarea regulamentelor prevazute de noul statut (s-a constatat ca, desi avea obligatia legala si a avut la dispozitie trei luni pentru acest lucru, CSM nu a elaborat niciun regulament); cu toate acestea, SNGJ Dicasterial si-a asumat rolul activ de a inainta o solicitare catre aceasta institutie in vederea prezentarii si prioritizarii ordinii in care trebuie elaborate aceste regulamente, in timpul util si pentru a nu intarzia intrarea in vigoare a legii;

- MJ si-a asumat rolul de a intreprinde demersurile legale ce se impun si care ii revin potrivit competentelor, inclusiv sub aspectul salarizarii (aspect criticat in cuprinsul scrisorii deschise);

- SNG va inainta necesarul de posturi cu care trebuie suplimentata schema de personal in vederea infiintarii departamentului care se va ocupa de organizarea concursurilor prevazute de noul statut;

- SNGJ Dicasterial va inainta MJ propunerile de acte normative / puncte de vedere ce trebuie elaborate de catre aceasta institutie, in calitate de initiator al legii;

- SNGJ Dicasterial va inainta ICCJ criteriile minimale ce trebuie avute in vedere la elaborarea noilor state de functii si de personal;

- PICCJ va intocmi situatia statistica a noilor state de functii si de personal, tinand cont de specificul si particularitatile structurilor subordonate.

Subliniem faptul ca, in cadrul acestei intalniri, s-a constatat ca CSM nu procedase la elaborarea niciunui regulament, desi, initial, prin adresa nr. 36/SNGJ/17.01.2024 (n.r. vezi facsimil 1), si apoi, in revenire, prin adresa nr. 107/SNGJ/11.03.2024 (n.r. vezi facsimil 2), organizatia noastra sindicala a venit in sprijinul CSM si a solicitat inceperea lucrarilor pentru elaborarea regulamentelor necesare.


Prin raspunsul primit abia in data de 22 martie 2024 (n.r. vezi facsimil 3), CSM a comunicat faptul ca 'la nivelul Consiliului sunt in curs de analiza aspectele vizand elaborarea legislatiei secundare prevazute de legea nr. 11/2024', desi tocmai de adoptarea legislatiei secundare depinde intrarea in vigoare a statutului, multe dintre aspectele criticate prin scrisoarea deschisa gasindu-si rezolvarea daca CSM ar fi elaborat in timp util aceste regulamente (referitor la atributiile noilor functii, concursuri, evaluare, s.a.m.d.).


Armonizarea prevederilor noului statut al profesiei de grefier cu celelalte acte normative incidente putea fi facuta in timp util daca Consiliul Superior al Magistraturii nu ar fi stat intentionat in pasivitate si ar fi procedat la elaborarea regulamentelor necesare (avand la dispozitie, in acest sens, sase luni), cu aceeasi eficienta cum a procedat la elaborarea Regulamentului de organizare interioara al instantelor judecatoresti, in luna decembrie 2022, fara o consultare reala a sistemului.


Mai mult, Ministerul Justitiei si-a aratat disponibilitatea de a initia acte normative care sa coreleze dispozitiile noului statut cu legislatia in vigoare, primara sau secundara, inclusiv sub aspectul salarizarii.

Totodata, cei doi ordonatori principali de credite si-au indeplinit obligatia asumata in cadrul sedintei de lucru din data de 3 aprilie 2024 si au intocmit si inaintat ministerului situatia statistica a posturilor existente si viitoare, ca urmare a reincadrarilor pe noile functii, in vederea intocmirii, avizarii si aprobarii noilor state de functii si de personal.

In sprijinul acestui demers (raspunzand astfel si la o alta 'critica' adusa proiectului de lege prin scrisoarea deschisa) a venit si organizatia noastra sindicala, care, prin adresa nr. 130/SNGJ/08.04.2024 (n.r. vezi facsimil 4), a inaintat criteriile minimale ce trebuie avute in vedere la intocmirea acestei situatii, in special cu privire la transformarea posturilor ca efect al legii, respectiv:

- asigurarea cate unui grefier de sedinta / judecator prin raportare la schema aprobata de judecatori la nivelul fiecarei instante;

- numarul grefierilor judiciari sa fie calculat prin raportare la numarul total al functiilor auxiliare de specialitate (astfel cum sunt in prezent reglementate de Legea nr. 567/2004) si sa reprezinte 10% din totalul acestora, dar nu mai putin de 1 grefier judiciar la 5 judecatori, prin raportare la schema aprobata de judecatori la nivelul fiecarei instante;

- la stabilirea necesarului de posturi de grefier de sedinta sa aiba prioritate persoanele care ocupa in prezent functia de grefier si participa efectiv la sedinte de judecata, iar ulterior sa fie avute in vedere, la transformare, persoanele care, desi ocupa in prezent functia de grefier, isi desfasoara activitatea pe sectoare auxiliare la nivelul instantelor care inregistreaza excedent de personal.


Tot in baza rolului activ exercitat inca de la elaborarea acestui statut, pentru buna functionare a institutiilor din cadrul Autoritatii judecatoresti, prin adresa nr. 133/SNGJ/17.04.2024, organizatia noastra sindicala a inaintat CSM propuneri cu privire la ordinea legislatiei secundare ce trebuie emisa numai pe baza si in executarea Legii nr. 11/2024.

Aducerea la indeplinire a atributiilor legale ce le revin tuturor institutiilor din sistemul judiciar, ca urmare a pregatirii intrarii in vigoare a noului statut al profesiei pe care o reprezentam, ar fi condus, pe de o parte, la eficientizarea actului de justitie si solutionarea cu celeritate a cauzelor – prin asigurarea unui suport real magistratilor prin intermediul noilor functii (grefieri, grefieri de sedinta si grefieri judiciari) –, iar, pe de alta parte, la degrevarea instantelor, prin crearea unei scheme de personal reale si riguros dimensionate.

Toate aceste situatii ar fi putut fi evitate daca Consiliul Superior al Magistraturii si-ar fi dorit cu adevarat intrarea in vigoare a acestei legi, daca ar fi exercitat un rol activ in sensul pregatirii sistemului pentru intrarea in vigoare si daca ar fi comunicat eficient si real cu sistemul – atat in perioada de elaborare sau de adoptare a legii, cat si ulterior publicarii ei –, in loc sa 'caute sprijin' la conducatorii instantelor pentru amanarea statutului.

Trebuia ca presedintii tribunalelor si ai judecatorilor si, apoi, ai curtilor de apel sa fie consultati de catre C.S.M. in perioada de elaborare a legii (Consiliul avand reprezentanti in cadrul grupului de lucru ministerial) sau se putea interveni punctual in procedura legislativa, nu dupa adoptarea legii, crezand ca acest statut 'nu va trece', asa cum se laudau in medii judiciare unii reprezentanti ai sistemului.

Facem public faptul ca, inca de la inceputul anului 2024, la sedintele de bilant ale mai multor instante, atat reprezentanti ai CSM care au participat la acestea, cat si unii conducatori de instante transmiteau faptul ca 'acest statut nu va intra in vigoare niciodata', ceea ce denota intentia vadit premeditata a Consiliul Superior al Magistraturii, in participare cu anumiti presedinti ai instantelor judecatoresti, sa impiedice intrarea in vigoare a noului statut al grefierului, impiedicand in acest fel evolutia categoriei noastre profesionale.

Dupa cum se poate observa, cu exceptia CSM, toate celelalte institutii sau organizatii implicate in pregatirea intrarii in vigoare a noului statut al profesiei au exercitat un rol activ si si-au adus contributia in acest sens, indeplinindu-si atributiile ce le revin.

Lecturand argumentele invocate in sustinerea scrisorii deschise, putem constata, pe de o parte, ca acestea puteau fi usor rezolvate in cele sase luni avute la dispozitie pentru pregatirea intrarii in vigoare a legii, iar, pe de alta parte, constatam ca acestea sunt pur subiective si scot la suprafata temerea anumitor conducatori de instante de a pierde controlul asupra categoriei noastre profesionale.

Un exemplu in acest sens il reprezinta faptul ca legea reglementeaza o procedura mult mai transparenta in ceea ce priveste recrutarea, evaluarea si numirea in functiile de conducere a personalului, precum si simplificarea procedurilor de transfer (de multe ori blocate de avize contradictorii intre curti si tribunale), iar un alt aspect usor de sesizat este 'opozitia' fata de reglementarea potrivit careia reprezentantii organizatiilor sindicale reprezentative pot participa in calitate de observatori in cadrul comisiilor de concurs.

Or, in sistemul in care toate procedurile ar trebui sa se bucure de impartialitate si transparenta, nu ar trebui sa ne sperie prezenta unor observatori externi in cadrul comisiilor de concurs. Doar daca 'sunt generate riscuri inutile pentru asigurarea confidentialitatii subiectelor de concurs, fara ca acestea sa fie justificate de vreun avantaj concret, dedus dintr-o astfel de participare' nu inseamna sa nu se 'observe' numirea in functii de conducere a unor persoane obediente, 'selectate' pe criterii preferentiale in detrimentul sustinerii unui concurs organizat la nivel national, prin mijlocirea Scolii Nationale de Grefieri.

In opinia noastra, nu poate fi retinut niciunul dintre exemplele de norme care reliefeaza imposibilitatea obiectiva de punere in aplicare a Legii nr. 11/2024, invocate in anexa la scrisoarea deschisa, intrucat ele pot fi rezolvate prin intermediul regulamentelor ce trebuie elaborate de CSM, cu consultarea obligatorie a MJ si a organizatiilor sindicale reprezentative si prin normele metodologice de punere in aplicare pe care le va elabora ministerul initiator.

Consideram ca afirmatia potrivit careia 'legea cuprinde norme juridice imprecise, deficitare, neclare si propune solutii legislative confuze si contradictorii, fara aplicabilitate practica' este un afront direct adus membrilor grupului de lucru ministerial constituit pentru elaborarea acestui statut si puterii executive si legislative care au acordat avize favorabile si au adoptat in comisiile de specialitate proiectul de lege in discutie.

Mai mult decat atat, consideram ca, din perspectiva functiei administrative pe care o ocupa, presedintii instantelor nu se pot subroga Curtii Constitutionale afirmand ca legea contine dispozitii neconstitutionale, legea fiind depusa la Secretarul general al Guvernului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii, in data de 18.12.2023, si nefiind atacata la acel moment.

La solicitarea si in reprezentarea a peste 7.500 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate si conex – care reprezinta cea mai numeroasa categorie profesionala din sistemul de justitie,

1. Solicitam Ministerului Justitiei si Parlamentului Romaniei sa nu dea curs scrisorilor deschise adoptate de presedintii judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel in vederea amanarii intrarii in vigoare a Legii nr. 11/2024.

2. Somam public Consiliul Superior al Magistraturii sa-si indeplineasca atributiile ce ii revin in elaborarea legislatiei secundare pentru pregatirea intrarii in vigoare a Legii nr. 11/2024 si sa se abtina de la orice demers menit sa impiedice evolutia profesiei de grefier.

SNGJ Dicasterial se va preocupa ca noul statut sa intre in vigoare si sa produca efecte, se va comporta ca un adevarat partener de dialog social si va raspunde prompt tuturor solicitarilor care vor duce la indeplinirea acestui deziderat, chiar daca asta va insemna inclusiv adoptarea unor masuri si exercitarea unor forme de protest impotriva partenerilor care nu isi vor respecta obligatiile legale ce le revin, inclusiv blocarea activitatii instantelor de judecata”.

Comentarii

# Mihaela Vlad date 4 June 2024 18:35 +10

Atâta timp cât nu au interes, cât timp pierd " supușii" din hațuri CSM, ÎCCJ........ se opun invocând "neconcordante" legislative. Și se întreabă grefierii de unde știri false sau defăimătoare în.media și în societate ( din CSM, ÎCCJ......Curți de Apel etc etc) la adresa lor. Sistemul asta condus de "plicurile galbene" este bolnav în faza terminala! HABAR NU AU CĂT MUNCESTE SI CE ESTE OBLIGAT SA SUPORTE UN GREFIER!!!!! de la aceste "elite" ale societății. Personalul din instante, în special grefierii, știu sa scrie corect în limba română , au exprimare clara și concisa ( a se vedea incheierile care sunt întocmite de acestia) si motivarile judecătorilor, . Sa vina societatea civila, presa, oricine crede ca știe ce inseamna meseria asta sa stea 30 zile în instanta pe lângă un.grefier!

# Ion date 4 June 2024 18:37 +45

Ia uite! Hop si eu de la Durau, mielutu lu Dumnezeu! Pai, ma nenea sindicalisto politruc, nu ti-e rusine. Ai negociat pentru liderii de sindicat, cine or fi ăia, drepturi incredibileși pentru restul oamenilor să iasă la pensie la 65 ani. Nerușinatule, ia spune ne, cum s a modificat statutul grefierului de la Camera dep la Senat, pe linia asta, și unde s-au introdus numai beneficii pentru marii șefi de sindicat!? Nu ți-e rușine! Evident, cum au spus și șefii de instanțe, legea nu poate funcționa tehnic și obiectiv. Da, vorba aia, ce-și dau aștia cu părerea că știi tu mai bine!! Dă-i, mă trântore, drumul la muncă, intră în ședință de judecată, fă-ți meseria și lasă gargara asta că au zis unii și alții că nu-i bună legea care te avantajază pe tine!!! Îmi vine să vomit, mâine, poimâine te vedem și pe liste la parlament, că doar latri sacadat…nu?!?

# Angela date 4 June 2024 18:56 +5

A se vedea Statulu magistraților și cel. al grefierilor care chipurile este acum.in vigoare și cel la care CSM și restul.se opun, sau au observații de facut. Sa citim.xu atenție!

# Just date 4 June 2024 19:30 +3

Daca ceva nu merge bine, sau consideri ca nu este bine pt tine, faci schimbare, demisionezi, nu stai sa te lamentezi si sa te enervezi fara rost. Demisia si angajare in mediul privat este solutia

# Un cetatean date 4 June 2024 19:38 -12

Mai Ioane dacă îți vine sa vomiți ia emitiral ca de vorbit nu ești in stare, de scris nici atât. Tu va ce sti mai bine nu te luare grefieri ca nu cunosti munca lor ,tu ești un hastagist ,pus de cineva sa denigrezi grefierii.

# Grevă generală date 4 June 2024 19:40 +10

De acord ! Grevă generală! Ați muncit prea mult ! Plus că Șeful vostru de Sindicat cântă bine la vuvuzea..

# Radu Gabriel Costin date 4 June 2024 20:01 +8

Bravo domnule adevărul asta este toți șefi de instanțe și mai ales cei de CAP urî nu mai pot să trucheze concursurile prin intrarea în vigoare a noului statut. Grefierul nu mai este batjocorit. Bravo dățile peste nas acestor împărați goi de judecător javre fripturiste . Vedeți ce se întâmplă la Curtea de Apel Ploiești unde numai obedienți, rudele și pilele iau note mari la făcăturile lor de concursuri. Degeaba iei 10 la scris deoarece te trântește la făcătura de interviu.

# nu-i chiar aşa date 5 June 2024 16:38 +40

nu e chiar asa .... domnul respectiv are un singur interes sa i se recunoasca dreptul sau de sef de sindicat. Grefierii NU vor face greva ca ar dori sa iasa la pensie la 65 de ani nici ca li se cere sa sustina examene sa faca ce fac si azi (vezi grefierul de sedinta) Domnul din imagine nu are nicio treaba cu legea doar cu interesul sau propriu. Sa nu uitam ca invarte cam 40-50.000 de euro in fiecare luna din banii prostilor de grefieri

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 11.12.2024 – ICCJ n-a cutezat sa se atinga de CCR

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva