desigur, aveti drepatte, salile de judecata vor fi si mai pline. ce politica face MJ? sa descongestioneze instantele de dosare? lasa ca vine Guvernul si le mai da de munca! halal popor cu asa conducatori!

D-na Anghelescu, daca Guvernul nu le furniza obiectul muncii(dosarele) judecatorilor, acestia si-l obtineau singuri conform mecanismului diabolic de trimitere a cauzelor spre rejudecare ca urmare a primelor hotarari strambe sau asa-zise strambe. Nu uitati ca si pronunarea numeroaselor hotarari abuzive ii determina pe justitiabili sa formuleze alte actiuni, schimband obiectul. Asociatia Victimelor Magistratilor din Romania, presedinte av.Neagu Rodica - tel.0213368837.

de acord cu toti ilitarii care spun ca Boc face atentat la siguranta nationala. nu i-o fi rusine de maica-sa???????

RUSINEEEEE, DOMNULE oPREA. dISPARI! dA-TI DEMISIA! pOATE MAI IEI O STEA!

Secretarul de stat în MApN Viorel Oancea a declarat vineri că scandalul pensiilor militare este politic, provocat de liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru, "un fost activist de partid adus de Ilie Ceauşescu în armată", potrivit Mediafax.
Oancea a declarat, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că scandalul pensiilor militare este politic, iar el consideră că actualul model de calculare a pensiilor este cel corect. "Chestiunea asta cu pensiile militare este un scandal politic. Eu cred că actualul model este cel corect", a afirmat Oancea.
Întrebat de jurnalişti de ce acest scandal are implicaţii politice, Oancea a răspuns că este provocat de liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD), Mircea Dogaru, care este "un fost activist de partid, adus în armată de fratele lui Nicolae Ceauşescu", generalul Ilie Ceauşescu şi, deoarece are stagiul militar incomplet, va fi afectat de noua calculare a pensiilor.
"Dogaru (Mircea Dogaru, preşedintele SCMD - n.r.), cel cu sindicatul, a fost activist de partid. A fost adus de Ilie Ceauşescu în armată. A stat şase-şapte sau zece ani în armată ca ofiţer şi bineînţeles că el va avea de pierdut. (...) De aia zic că e politic", a spus Oancea.
Secretarul de stat a afirmat că, în momentul în care nu va mai avea această funcţie şi el va avea pensia redusă cu circa 200 de lei
, deoarece nici el nu are stagiul militar complet, în aceeaşi situaţie aflându-se şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea.
"Şi eu am stagiul incomplet. În '91 am plecat din armată, aveam 27 de ani de când eram în armată şi deci nu aveam nici vârsta de 55 de ani pe care trebuia să o ai ca să ai stagiul complet. De la 2.500, cât aveam pensia, am acum 2.300 şi ceva. Acum este suspendată, cât sunt la Guvern. (...) Cred că este corectă această recalculare pentru că după '90 au fost avansările avalanşă, sunt unii care au ajuns de la căpitan şi maior la general în doar doi sau trei ani. Şi actualului ministru îi va scădea pensia. Nici dânsul nu are stagiul complet şi îi va scădea pensia", declarat Viorel Oancea.
Potrivit secretarului de stat, militarii care au stagiul complet efectuat nu vor fi afectaţi de recalcularea pensiilor, iar unele pensii chiar vor creşte.
"Unii au ajuns politic, brusc, pe unele funcţii. Pensiile sub 3.000 de lei, care au stagiul complet, niciuna nu va scădea. Cele sub 3.000 de lei, care au stagiul incomplet, vor scădea, cum e şi a mea. Cele peste 3.000 de lei, care au stagiul complet, cele mai multe nu vor scădea, unele chiar vor creşte. Cei care au ocupat funcţii politice vor avea scăderi de pensii. Nu mari, între 200 şi 500 de lei. Cred că pune în ordine nişte lucruri", a mai spus Oancea.
Potrivit secretarului de stat, 300 de oameni din cadrul MApN sunt angrenaţi în recalcularea acestor pensii, până acum fiind studiate circa 22.000 de dosare de pensionare, din care 2.800 sunt ale unor foşti militari care au stagiul complet efectuat, iar restul au stagiul incomplet.
VOTEAZA ARTICOLUL
asa trebuie-nu bagati in seama pletosii din armata-compromit armata

Procesele colective – dimensiune a reacţiei civice la adresa puterii abuzive
1. Un stat de drept este un stat în care drepturile individuale sunt realizabile
În condiţiile în care legile şi ordonanţele se modifică de pe o zi pe alta, cetăţeanul nu se poate aştepta în mod rezonabil ca drepturile sale să se realizeze direct în baza legii. În condiţiile în care liderii de sindicat şi-au pierdut credibilitatea şi, deci, capacitatea de a convinge guvernul de justeţea argumentelor lor sociale, cetăţeanul nu se poate aştepta în mod rezonabil ca, în urma unui protest de stradă sau a unei greve, revendicările lui să fie acceptate. În condiţiile în care autorităţile nu reuşesc să determine comercianţii să îşi respecte clienţii şi să nu introducă în contracte clauze abuzive şi costuri ascunse, cetăţeanul nu se poate aştepta la o reală şi eficientă protecţie din partea acestora. În condiţiile în care organizaţiile civice îşi fixează alte agende decât cea concretă, a cetăţeanului lovit de criză, nu se mai poate spera, în mod rezonabil, ca atitudinea autorităţilor se va schimba în urmarea unor demersuri ale acestor organizaţii.
E nevoie ca cetăţeanul să se lupte pentru drepturile sale în tribunal
Desigur, este costisitor şi frustrant să ajungi în tribunal pentru a ţi se recunoaşte drepturile. Dar, în lipsa unor mecanisme eficiente de realizare a drepturilor în afara tribunalului, litigiul judiciar poate fi o soluţie. Iar dacă cetăţenii care au de luptat pentru un drept comun sau pentru o cauză comună, se asociază declanşând procese colective, costurile judiciare devin insignifiante relativ la dimensiunea şi importanţa drepturilor clamate în justiţie. În plus, există avocaţi care, în intenţia civică de a contribui la realizarea drepturilor individuale (şi, implicit, a principiului democraţiei), acceptă să reprezinte gratis cetăţenii aflaţi în nevoie şi care încearcă să îşi realizeze drepturile.
Cel mai important aspect al proceselor colective declanşate în această toamnă este faptul că cetăţenii, ei înşişi, s-au mobilizat şi organizat singuri în acest scop comun, de realizare a drepturilor individuale. Procesele colective contra băncilor (declanşate în baza legislaţiei protecţiei consumatorilor), cele contra statului, pentru recalcularea pensilor sau pentru reducerea salariilor cu minim 25%, procesele declanşate în anii anteriori de judecători pentru recuperarea drepturilor lor salariale promise de stat, dar neonorate nici acum; toate acestea relevă o mişcare civică, o cultură a dreptului, pe care clasa noastră politică şi autorităţile nu o bănuiau. În litigiile contra băncilor, precum şi în cele declanşate împotriva statului pentru recalcularea ilegală a pensiilor ocupaţionale, eu am fost angajat de reprezentanţi ai grupurilor de mii de oameni care erau deja organizaţi pe internet şi hotărâţi să-i dea în judecată pe autorii abuzurilor. Aceste procese colective în sine sunt dovada clară că nu este nevoie de autorităţi, de sindicate sau partide politice pentru obţinerea drepturilor.
Am indicat, în urmă cu ceva timp, procesele colective ca soluţie pentru stoparea abuzurilor: în cazul taxei de înmatriculare/poluare; în cazul radarelor fixe; în cazul ridicarilor ilegale de maşini. Dar, în anii 2008-2009, criza economică nu lovise încă foarte puternic la nivelul individului, astfel că demersurile făcute au avut un ecou relativ redus. În anul 2010, criza a lovit puternic, iar acum oamenii preţuiesc fiecare leu pe care îl cheltuie. Revolta contra abuzurilor şi interesul pentru realizarea drepturilor individuale a atins, în 2010, cote atât de înalte, încât autorii abuzurilor au început să se teamă şi să cheltuie resurse importante pentru a se apăra şi, în acelaşi timp, pentru a convinge potenţialii reclamanţi, prin persuasiune şi disuasiune, să renunţe la a-şi clama drepturile.
Autorii abuzurilor – bănci, alţi comercianţi, patroni, stat – au propria agendă politică, economică sau de organizaţie, agendă care nu ţine cont de realităţile şi nevoile cu care se confruntă cetăţeanul, adică nu ţine cont de agenda publică. Niciodată nu a existat, în România, o prăpastie atât de adâncă între agenda publică a cetăţeanului şi agenda deţinătorilor puterii politice, administrative sau economice. Dacă decidenţii politici ar analiza cu mai puţină superficialitate această nouă agendă publică clamată în procesele colective, precum şi scopul acestor prcese, ar putea să observe că cetăţeanul propune propria soluţie de ieşire din criză. Cetăţenii vor să fie informaţi şi trataţi onest şi vor să îşi exercite drepturile. Acest lucru e norma într-o democraţie. Criza economică nu este un motiv pentru ca autorităţile să refuze realizarea drepturilor. Criza economică nu e o scuză, ci chiar obiectul activităţii administraţiei. Unele autorităţi publice au dat impresia că au făcut această analiză, dar de fapt, a fost o analiză superficială şi au avut o implicare fără rezultate palpabile pentru cetăţean. Spre exemplu, ANPC, în anii 2007-2008, deşi a fost sesizată de mii de ori cu plângeri ale clienţilor băncilor, a considerat că nu sunt clauze abuzive în contractele bancare, pentru că, în anul 2010, să declanşeze un adevărat război (inclusiv mediatic) contra băncilor. ANPC a sancţionat multe bănci pentru practici abuzive, dar până în prezent niciuna dintre băncile în cauză nu şi-a corectat aceste practici, pentru simplul motiv că ANPC aplica sancţiuni contravenţionale care, odată contestate în justiţie, sunt suspendate de drept.
2. România este încă percepută ca fiind una dintre cele mai corupte ţări din Europa, incapabilă să acceseze şi să gestioneze fondurile europene, incapabilă să îşi creeze sau să-şi întreţină propria infrastructură, incapabilă să îşi educe proprii cetăţeni şi incapabilă să asigure sănătatea, accesul la justiţie şi securitatea propriilor cetăţeni. România este identificată, în lume, ca fiind ţara violurilor, crimelor, jafurilor, accidentelor, grevelor declanşate de sindicalişti milionari, a cazurilor de corupţie, spăgilor, cerşetorilor, taberelor de la marginea oraşelor şi a copiilor maltrataţi. Este ţara în care se moare în spitale sau în ambulanţe, pentru că nu sunt medicamente, medici, curaţenie şi omenie. Este ţara în care promisiunile nu se respectă, iar tupeul înlocuieşte legea sau comportamentul civilizat.
România în care trăim nu a fost capabilă, ca stat, să îşi promoveze propria elită, respectată şi urmată, în exemplul ei, de cetăţenii ţării şi să se impună restului lumii prin acţiuni coerente, profesioniste şi argumentate. A reuşit să îşi creeze, în schimb, o pletoră de politicieni care s-au înşurubat bine în economie şi administraţie, o aşa-zisă clasă politică dominată de persoane care provin din fosta securitate, din fostul partid comunist sau din fosta nomenclatură politico-economică de dinainte de 1989 şi care, în mare parte, se regăseşte, direct sau indirect, în topul primilor milionari ai ţării. Aproape toţi seniorii politicii româneşti s-au format în perioada comunistă în decursul căreia erau, într-un fel sau altul, interdependenţi cu structurile de control ale politicii şi ale economiei din acea vreme. Pentru a păstra acest control, ei şi-au perpetuat relaţiile şi mentalitatea de atunci. Majoritatea absolută a tinerilor politicieni români s-a format pe lângă aceşti seniori şi ei sunt, practic, clone ale acestora.
Cel mai rău este faptul că nici actuala criză politică majoră pe care o traversează lumea şi, o dată cu ea, şi România, nu a determinat aceste persoane să facă necesarul pas înapoi, pentru a da o şansă cetăţenilor României de a alege. În definitiv, omul are alte priorităţi acum. Spre exemplu, să reuşească să gestioneze bine criza economică a propriei familii.
Oamenii nu vor aştepta autorităţile dormitânde şi nu vor aştepta ajutorul sau protecţia acestora. Îşi vor realiza singuri drepturile. Soluţia este ca România „tăcută”, plătitoare de taxe, temătoare pentru viitorul ei şi pentru destinul României ca democraţie, capabilă să coaguleze şi să ofere o alternativă la actuala stare de lucruri, să ia atitudine, inclusiv prin clamarea drepturilor în justiţie. Foarte mulţi cetăţeni sunt interesaţi de spaţiul public şi de o siguranţă a afacerii sau locului lor de muncă, dar nu iau atitudine fie din lipsă de timp, fie din acceptarea tacită a “regulii” că cei puternici şi bogaţi câştigă întotdeauna. Cei deranjaţi de faptul că jocurile continuă să fie făcute în cercul închis al puterii celor care, de 20 de ani, au făcut din politică o afacere au o soluţie la îndemână : apelul la justiţie, în blocuri mari de reclamanţi care să poată fi o contra-pondere eficientă la puterea exorbitantă a statului, băncilor, multinaţionalelor. Dacă astfel de procese au început să fie câştigate, este un semn că timpul acestor puternici ai zilei a trecut. Dintr-o astfel de mişcare juridică, este foarte probabil să se coaguleze acea mişcare civică, similară celei din decembrie 1989, care va fi capabilă să neutralizeze criza şi să reinstaureze etica şi echitatea în societatea de azi.
Primul principiu al acestei mişcări este refuzul ipocriziei. Să nu minţi ca să îi controlezi pe ceilalţi – acesta este adevăratul comandament al bunului simţ. Cel de-al doilea principiu este valorizarea meritului. România are valorile sale individuale, multe dintre aceste valori contribuind la progresul altor ţări, căci în ţara lor sunt ignorate. E timpul ca acest stat să rupă cu „tradiţia” ocultării acestor valori, pe care o practică în favoarea acestor indivizi fără scrupule care ne conduc şi care s-au “valorizat” după ce au intrat în politică, sau pentru că sunt rude cu politicieni importanţi. În fine, un al treilea principiu este cel al statului – paznic de noapte. Statul român trebuie să ne asigure accesul la învăţământ, la sistemul de sănătate şi protecţie socială, funcţionarea justiţiei, ordinea publică şi apărarea ţării. În rest, statul trebuie să se abţină de la a interveni în economie şi să nu pătrundă pe terenul drepturilor individuale.
Dacă este lăsat în pace, cetăţeanul românul se descurcă singur
3. Începând cu anul 2007, mii de dosare de litigii de muncă au fost deschise (practic, pe tot teritoriul ţării), de salariaţi sau foşti salariaţi ai unor comercianţi, pentru diverse drepturi salariale sau aferente salariilor, pe care reclamanţii le-au pretins şi, în proporţie covârşitoare, instanţele le-au acordat; la fel s-a întâmplat cu judecătorii care şi-au reclamat acest gen de drepturi; la fel se întâmplă în prezent cu funcţionarii publici, care îşi reclamă drepturi de acelaşi gen; în genere, mai ales pentru că reclamanţii în litigiile de muncă beneficiază de unele facilităţi procesuale (de genul inversării sarcinii probei), instanţele le-au dat câştig de cauză; personal, nu sunt de acord cu aceste soluţii. Dar, spre deosebire de guvernanţii trecuţi sau actuali care încearcă – şi nu reuşesc – să rezolve problema prin nelipsitele ordonanţe de urgenţă, personal consider că mult mai simplu şi mai previzibil s-ar fi putut rezolva aceasta prolemă printr-un recurs în interesul legii, care să rezolve definitiv chestiunea de practică neunitară, fie prin aprobarea, fie prin respingerea deciziilor favorabile salariaţilor, foştilor salariaţi, funcţionarilor sau judecătorilor; prin ordonanţe de urgenţă, desfiinţate prompt şi, practic, invariabil, de CC, nu se va reuşi decât o şi mai mare inversunare a reclamanţilor.
Deşi nu este singular, “cazul” taxei de înmatriculare/poluare este emblematic pentru tendinţa tot mai accentuată de orientare către precedentul judiciar a sistemului nostru judiciar. Deşi au fost alese mai multe modalităţi de a pune în discuţie legalitătea încasării de către stat a acestei taxe, instanţele din ţară, în mod invariabil (cel puţin la cunoştinţa mea) au admis că această taxă este ilegală, întrucât este percepută în baza unei norme care, încălcând dreptul comunitar European, este inaplicabilă în dreptul intern. În prezenţa unui text legal existent, adică în prezenţa acelui drept pozitiv pe care îl idolatrizează domnul Hans Kelsen, ba chiar în contra acestui text legal, instanţele române au aplicat, cu prioritate, dreptul comunitar european şi au făcut din acestă soluţie o cutumă judecătorească, un precedent judiciar care nu va mai putea fi schimbat, decât în urma unui recurs în interesul legii, care să decidă schimbarea practicii.
În aceste “cazuri”, au creat, oare, judecătorii legea? Au uzurpat aceştia puterea legiuitorului? În mod cert, nu, mai ales că legea, mai precis legea comunitară, există şi a fost aplicată în “cazurile” respective.
Dar este evident că judecătorii respectivi au creat, cu aceste ocazii, drept. În prezenţa unei legislaţii interne sau comunitare europene, care se schimbă de la o zi la alta şi, uneori, de la o oră la altă, precedentul judiciar, prin repetabilitatea sa şi prin uşurinţa argumentării, este deja o ancoră. Vasul se poate opri, astfel, din derivă şi se poate reorienta în direcţia corectă.
Principiul separaţiei puterilor în stat impune ca instanţele judecătoreşti să aplice legea speţelor cu care sunt sesizate şi să pronunţe soluţii în baza legii, fără a crea norme de drept. Afirmaţia pare un truism. Cu toate acestea, afirm cu fermitate că legiuitorul, în baza principiului separaţiei puterilor în stat, are atribuţia de a face legea (lex), în timp ce judecătorul sau arbitrul, pentru cazul raportului juridic conflictual, ori practicianul dreptului, pentru cazul raportului juridic non-conflictual, au rolul de a face dreptul (jus).
Spunând dreptul (jurisdictio), judecătorul creează dreptul
Soluţiile unitare, repetabile şi predictibile date de judecător capătă valenţele precedentului judiciar. Dreptul pe care îl “spune” judecătorul nu se limitează la a fixa tiparul normei legale asupra faptului juridic, ci se extinde la explicarea şi intepretarea legii, la completarea acesteia prin apelul la principiile dreptului, ajungând, în final, la soluţia juridică adaptată speţei concrete dedusă judecăţii. Analog, practicienii dreptului mobilizează legea, integrând-o în variatele instrumente juridice care, prin repetare şi predictibilitate, capătă valenţele uzului interpretativ sau chiar normativ. Şi aceştia creează drept. De altfel, clauzele tipice din contractele clasice, denumite în teoria dreptului civil “contracte speciale”, nu sunt altceva decât clauze uzuale în contracte, acceptate de toţi participanţii la raporturile juridice respective ca fiind obligatorii şi care au sfârşit prin a fi introduse în Codul civil francez din 1804, sub denumirea de “norme supletive”.
Distincţia din dreptul roman între lex şi jus este mai actuală decât oricând. Aşa cum dreptul pozitiv (lex) nu înseamnă tot dreptul (jus), întrucât oricât de detaliate ar fi o lege sau un sistem normativ, rămân întotdeauna lacune de reglementare care se completează cu principiile dreptului, cu uzanţele sau cu precedentul judiciar, tot aşa dreptul pozitiv este un drept inert dacă nu este mobilizat de judecător prin faptul că spune dreptul sau de practicienii dreptului prin faptul că integrează legea în diferitele instrumente juridice, adică cele două metode prin care se realizează dreptul.
Pe de altă parte, o jurisprudenţă constantă, precum şi autoritatea hotărârilor instanţei de la vârful sistemului judiciar (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în continuare, ICCJ) se impun de regulă interpretului, cu o autoritate, practic, egală cu aceea a legii. Repetabilitatea cvasi-invariabilă a unor cazuri de speţă, comoditatea motivării unei hotărâri, imitaţia, toate acestea “dispensează” judecătorul de efortul de a da o motivare proprie hotărârii în speţă, ceea ce poate duce la aşa-numitele “cutume judecătoreşti”. Aceste cutume, departe de a fi ilegale sau ilegitime, pot contribui la unificarea practicii, condiţie obligatorie pentru intărirea predictibilităţii actului de justiţie, a celerităţii acestuia şi, ca un corolar, la intărirea încrederii justiţiabilului în justiţie. Cu condiţia ca aceste cutume să se bazeze pe o corectă şi detaliată stocare a precedentelor judiciare şi pe aplicarea dreptului (care nu se rezumă la lege ca act juridic al Parlamentului), cutumele judecătoreşti sunt necesare unei mai bune administrări a justiţiei. De altfel, fiecare instanţă are colecţii ale hotărârilor proprii (culese in aşa-numitele “mape de sentinţe/decizii”), care reprezintă repere ale practicii instanţei respective şi obiect al şedinţelor de pregătire profesională a judecătorilor.
Legea nu este altceva decât ceea ce spune judecătorul că este
Dacă legiuitorul are puterea de a emite legea, judecătorul are jurisdictio, adică puterea de a spune dreptul. Acesta este sensul exact, originar, al principiului separaţiei puterilor în stat.
Sistemul anglo-saxon al precedentului judiciar, blamat multă vreme în dreptul continental franco-german pentru aparenta sa lipsă de constanţă şi de uniformitate, este departe de a fi un sistem revolut, căci s-a dovedit a fi mult mai adaptat la nevoile circuitului juridic, şi în special al celui de afaceri, fiind atât constant, cât şi uşor adaptabil la schimbările perpetue ale mediul juridic şi ale celui de afaceri.
Englezii obişnuiesc să spună că o lege nouă arată ca un şarpe boa care a înghiţit un elefant. Pe măsură ce legea este inţeleasă şi aplicată de judecători, excrescenţa dată de elefantul nedigerat încă se diminuează, până când şarpele boa redevine liniar, aşa cum ni-l imaginam cu toţii, deplasarea sa nemaifiind deloc dificilă şi haotică, ci lina şi predictibilă. O soluţie de speţă repetată şi repetabilă, adică un precedent judiciar, poate să dureze în dreptul anglo-saxon atâta vreme cât premisele faptice ale acestui precedent se menţin. Dacă faptele suferă shimbări de esenţă, atunci şi soluţia jurisprudenţială se schimbă. Pentru faptele noi, necuprinse în canoanele strâmte ale dreptului scris franco-german, interpretul este nevoit să apeleze la diverse artificii juridice, de genul analogiei, al prezumţiilor şi al sofismelor, ceea ce nu se poate reproşa sistemului precedentului judiciar anglo-saxon, sistem care are la bază vechiul drept roman de sorginte praetoriană. Să nu uităm că dreptul roman, practic, este un drept praetorian, el nefiind altceva decât intepretările jurisprudenţiale date de praetorii romani unei singure legi (Legea celor 12 table)[1].
Şi, în fine, sistemul anglo-saxon al precedentului judiciar a sfârşit prin a fi adoptat atât de instanţele comunităţii economice europene (mai ales Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene), cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Stau mărturie declaraţiile recente ale prof. Corneliu Birsan, judecător român la CEDO, şi ale prof. Camelia Toader, judecător român la CJCE, ambele publicate pe site-ul juridice.ro.
Dar, dincolo de aceste aprecieri relative la forţa interpretativă a soluţiei de speţă, se poate constata că, în ultima vreme, jurisprudenţa poate avea şi în România caracter normativ.
Astfel, dacă decizia jurisprudenţială este emisă de instanţele comunitare europene în interpretarea dreptului comunitar european, această decizie este obligatorie chiar şi în cazul în care ar contrazice o lege internă a statului sub jurisdicţia căruia s-ar fi născut sau desfăşurat conflictul judiciar. La fel, deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) fac parte din aşa-numitul “bloc de constituţionalitate”, ele fiind obligatorii ca şi textele Convenţiei, texte care, aşa cum rezultă din art. 11 şi respectiv, art. 20 din Constituţie, fac parte din dreptul intern, iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituţia României ar fi contrare Convenţiei sau deciziilor CEDO, acestea din urmă ar avea prioritate la aplicare.
Pe planul dreptului intern, jurisprudenţa este izvor de drept dacă:
a) decizia este emisă de ICCJ în recursul în interesul legii (cale de atac extraordinară, care nu are efecte faţă de părţile în proces, dar care are efecte viitoare erga omnes). Soluţia dată de ICCJ în această cale de atac este obligatorie, ca şi legea; de altfel, destul de des în ultima vreme, după un RIL admis, practic imediat s-a modificat legea (exemplele cele mai la îndemână îmi sunt soluţia relativă la imobilele naţionalizate cumpărate în baza Legii 112/1995 şi cea relativă la taxa de timbru pentru acţiunile în constatare);
b) decizia este emisă de Curtea Constituţională şi este în sensul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate; CC pronunţă decizii jurisprudenţiale obligatorii ca şi legea în acele cazuri în care, într-un proces de drept comun, s-a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, iar excepţia a fost admisă; în procesul respectiv, dispoziţia legală constatată ca fiind neconstitutională nu mai are aplicare, dar decizia CC este opozabilă erga omnes, Parlamentul insuşi având obligaţia ca, în termen de 45 de zile, să “refacă” textul legal pentru a-l pune de acord cu Constituţia, în caz contrar dispoziţia legală în cauză fiind considerată abrogată;
c) decizia este emisă de ICCJ şi sunt întrunite condiţiile pentru a putea fi invocată puterea de lucru judecat; orientarea de ultim moment a CEDO este aceea de a da putere obligatorie erga omnes precedentului judiciar, mai ales în cazul în care procesul respectiv se va fi finalizat în faţa Curţii de Casaţie, în calea de atac a recursului; edificatoare, în acest sens, este cauza Beian contra României din dec. 2007, în care s-a arătat, printre altele, ca instanţa de la vârful sistemului judiciar al României, ICCJ, care are rolul de integrator şi de unificator al practicii judiciare, trebuie să asigure predictibilitatea actului de justiţie, printr-un sistem de hotărâri de speţă care să nu se contrazică între ele şi să nu pună în discuţie credibilitatea actului de justiţie; lipsa de predictibilitate şi de credibilitate duce la o incălcare indirectă, dar nu mai puţin periculoasă, a principiului convenţional şi constituţional al liberului acces la justiţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil; în această optică, o soluţie de speţă nu poate fi contrazisă de o altă soluţie de speţă, dacă speţele sunt identice sau similare, de unde concluzia că precedentul judiciar poate avea caracter de izvor de drept în speţe identice sau similare; ideea de unitate a practicii şi de predictibilitate a actului de justiţie este, de altfel, prezentă şi în Constituţie (art. 124 alin.2 – „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”; art. 126 alin.3 – „ICCJ asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”).
În practică, ICCJ a început deja să dea efect principiului precedentului judiciar, respingând recursuri doar pentru simplul motiv că, în cazuri identice sau similare, Curtea s-a mai pronunţat şi nu există motive serioase să se revină asupra acestor soluţii precedente. Soluţiile jurisprudenţiale, pronunţate în astfel de cazuri, sunt obligatorii erga omnes, şi nu numai la cazul concret soluţionat, deci sunt norme obligatorii de drept.
Gheorghe PIPEREA
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
________________________________________
[1]Aceasta lege nu a fost niciodata cunoscuta in integralitatea si originalitatea sa, de altfel. Practic, noi nu cunoastem dreptul roman al Legii celor 12 table, ci dreptul roman praetorian si ceea ce jurisconsultii si praetorii romani ne-au transmis despre aceasta lege. Pentru aceasta constatare, a se vedea Achim Popescu, Reformele lui Bochoris, 2008, Editura Monitorul Oficial, 2007, p.360-368.

Tu vorbesti despre militari ca despre un salariat. ... Chiar nu pricepi diferenta ? Sistemul nu este absolut idiot.... Daca scotoceai aflai ca sistemul de plata a pensiilor militare de la buget este adoptat din vremea lui Carol I. Toate statele moderne il pastreaza. Franta si Germani, stalpii UE, il aplica. Nu sistemul este idiot. Exista nemernici de politicieni care au alimentat frusrarilor unor prapaditi, afirmand o mare magarie: pensia milita este un privilegiu nemeritat.... Din nefericire avem suficienti cretini care sunt de acord cu tampenia asta. Daca privesti militarul ca pe un salariat, automat trebuie sa incetezi sa-i pretinzi obligatiile prevazute in statut. Ce stii despre principiile de organizare si functionare a armatei intr-un stat modern? Ce stii despre principiile care stabilesc statutul militarului ? Iti exprimi pareri dupa niste impresii si atat. Nu fundamentezi nimic ci doar aduci in vorba contributivitatea militarilor, ceea ce-i o mare tampenie. Militarul nu este salariat la stat , el este in solda statului. Nu faci diferenta? Nu poti sau nu vrei? Faceti parte din categoria preferata de basescu&boc pentru mani******re , pentru ca, altfel, nu ati amesteca lucrurile:militarii nu isi vand – atunci cand incheie contractul de munca – forta de munca ci chiar viata lor,pe care si-o dau o singura data sau in fiecare zi,cate un pic.Ar fi interesant de stiut cum cuantificati asta.??? Ei sunt aceia pe care ii chemati sau ii asteptati cand va ajunge apa la cur,focul la unghii,rusii,ungurii sau tatarii la frontiere; ei sunt aceia care nu dorm cand tu dormi cu nevasta si visezi la prosperitate,care nu au voie sa aiba si alte job-uri,sunt lipsiti de drepturi fundamentale si nu au timp sa se ocupe decat de la distanta de educatia copiilor si de viata de familie. Pentru toate aceste lucruri statul ii momeste,ca peste tot in lume,cu o pensie cu care nu mai are ce face pentru ca i se scoate pe nas in diferite forme de catre aceiasi care i-au momit. Pentru ca dumneata sa ai macar iluzia ca o duci bine sau in siguranta trebuie sa fie unii care sa traiasca si sa locuiasca permenent in deziluzie si nesiguranta pentru ca au depus un juramant. Speta pentru dumneata: un pompier militar moare in timpul unei interventii,are 23 de ani vechime,statul ii da pensie de urmas vaduvei si celor doi copii ai sai. Vine domn -basescu si ii ia vaduvei cel putin jumatate din pensia nesimtita,o transforma retroactiv in asistat social. Oare nu cumva ,conform legislatiei sub care intrase pompierul in serviciul activ, tocmai asta era spilul,sa asigure in caz de nevoie o viata decenta urmasilor celui care isi risca viata prin CONTRACT ? Cam ce viitor crezi ca va avea armata in Romania ???,nu cumva chiar asta se urmareste? Intrebarea este retorica.nu intelegeti ca invrajbirea unora impotriva altora a devenit lupta de clasa! De ce sa fiu eu impotriva vecinului ca am un venit mai mic??? Fiecare isi alege meseria sau locul de munca si o profeseaza daca e capabil! Asa ca, daca nu ai urmat cariera militara, sau nu ai reusit asta din punct de vedere intelectual sau fizic, este doar ‘vina’ ta si nu a militarilor! Maine ,ne vom lua de patronul buticului din colt, ca are venit mai mare ca noi… si tot asa pana ajungem la un nou model de capitalism, mai tare decat comunismul!!! "Sa moara capra vecinului" - asta este filosofia si conduita celor care striga aici sa scada pensiile. Oare de ce nu strigam toti sa creasca pensiile!? Este normal sa vrem sa traim mai rau!? Doame iarta-i ca nu stiu ce fac! Credeti ca se vor opri aici? Nici vorba... Peste cateva luni o sa se hotarasca confiscarea si nationalizarea animalelor, a autovehiculelor a apartamentelor, a firmelor... Si toate acestea pentru ca bugetul statului este deficitar.. Atentie mare la ce ne dorim , ca s-ar putea sa ni se indeplineasca. S-a creat deja un precedent periculos prin scaderea salariilor, micsorarea pensiilor si nu au iesit in strada acele milioane de oameni afectati. Acum au prins curaj si vor lua cu ambele maini chiar de la cei care se bucura acum si aplauda. INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA ....AMARA....

Daca traim intr-un stat de drept, toata lumea este obligata sa respecte constitutia si toate legile nu numai cele care ne convin la un moment dat..Vin aici toti frustratii si explica faptul ca unii oameni sunt furati daca cineva are salariu sau pensie mai mare...nicaieri in lume un muncitor nu castiga cat un ofiter,cat un profesor universitar,un procuror sau judecator.Daca ar fi asa , atunci ne-am face toti muncitori si gata...ori scolile pentru asta se fac,.sa detii o functie mai importanta si sa castigi mai bine.Munca si raspunderea este proportionala cu venitul obtinut. Nu trebuie sa muncesti la fiare sau sa dai cu mistria ca sa ai un venit mare...deci pista pe care incearca sa ne duc unii este complet falsa.Cei care incearca astfel de abordari au interese ...de ce este criza si nu sunt bani? a se vedea banii risipiti pe patinuare,sali de sport si pe asfalt ,care intra prin firmele celor care le fac, in buzunarele stim noi cui.A se vedea banii care se risipesc pentru intretinerea imensului aparat al guvernului,parlamentului,etc.... Militarii sunt o categorie, asupra careia nu ar trebuii sa faceti comparatii. Daca ati cititi Legile care le stabilesc stautul ati vedea ca o parte din drepturile constitutionale le sunt interzise sau restranse in comparatie cu alte categorii. Deci se pleaca de la situatii diferite.In plus pensiile militarilor au fost catalogate "nesimtite" de catre un premier care repeta ce spuneau altii, fara sa aiba un fundament real, lucru demonstrat ulterior. Militarilor le este interzisa in primul rand libertatea economica, nu pot fi actionari, detinatori de societati comerciale, nu pot practica un al doilea job. De aceea statul trebuie sa le garanteze securitatea sociala dupa ce primesc a treia cizma! Viata le este amanetata astfel statului iar faptul ca opinia publica a fost mani******ta de un guvern iresponsabil fata de institutiile ce contribuie la sistemul national de aparare, nu a adus decat la ruperea coeziunii sociale, invrajbirea diferitelor categorii sociale si implicit la slabirea capacitatii de aparare a tarii de catre insasi cei care ar trebui sa o consolideze! Numiti-mi va rog un alt guvern din lume care si-a culpabilizat public armata. Armata si institutiile militarizate sunt organizate pe un sistem ierarhic si asculta de autoritatile abilitate, orice disfunctie de sistem putand fi corectata. Drepturile pe care le-au obtinut au fost votate in parlamentul tarii inclusiv de catre actualii asa zisi "justitiari!" Ma intreb cand au fost cinstiti? INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA ....AMARA...

Draga domnule, , am inteles ca Romania nu are nevoie de militari fiindca, nu-i asa, nu suntem in razboi. . Ma gandesc ca, aveti in vedere ca, in cazul izbucnirii unui conflict armat, sa importam militari antrenati. Dar, vedeti dvs, militari nu sunt numai cei de la MApN. Probabil ca v-ati lipsi cu draga inima de politisti, ca sa puteti “opera” nestingherit. Cred ca si jandarmii va cam incurca, dar pompierii? Ce va faceti in caz ca va ia foc vila sau aveti un accident auto si ramaneti incarcerat? Cam ce suma va ganditi ca ati fi dispus sa platiti ca sa va scape cineva bunurile sau viata? Fiindca eu m-am gandit sa privatizam serviciile prestate de militari! Va alearga un talhar, faceti un contract cu politia privata si vor intervenii imediat! Va ia foc casa? Va duceti la Pompierii srl, achitati contravaloarea prestatiei si va programati pentru stingerea incendiului. Evident ca am glumit, dar incerc sa va trezesc la realitate! Cand angajezi un paznic, s-ar putea sa nu te calce hotii niciodata si sa-ti para rau dupa salariul platit. O fi mai bine fara? Asa este si cu militarii. Bine ca n-a fost niciun razboi, bateti in lemn (sau in frunte), dar asta nu inseamna ca nu putea sa fie. Armata nu este construita numai pentru conflicte armate, ci, in primul rand, ca forta de descurajare. Si, pentru cine stie ceva istorie recenta, in anul 1968 a fost un examen al descurajarii. La fel si in cazul Politiei si Jandarmeriei. Singurii care sunt sub “foc continuu” sunt pompierii (si SMURD-ul) si serviciile speciale. Chestia cu pensiile militare este ceva colateral pentru militarii “pur sange”. Majoritatea civililor n-a inteles ca “batalia” se duce pentru pastrarea statutului de militar sau, scoaterea definitiva de sub controale a rezervistilor. Asa cum, nici dvs n-ati inteles ca un rezervist este un militar la “fara frecventa”. Gata sa-si faca valiza in caz ca trebuie sa acopere o “gaura” din sistemul de aparare. Ori, si acesta reprezinta un serviciu prestat si, conform economiei de piata, trebuie platit! De exemplu, cu o pensie decenta! In alta ordine de idei, umbla o vorba care spunea cam asa: Cand Hitler a inceput sa bata si sa aresteze socialisti eu nu am zis nimic, pentru ca nu eram socialist. Cand Hitler a inceput sa bata si sa aresteze crestin democrati eu nu am zis nimic, pentru ca nu eram crestin democrat. Cand Hitler a inceput sa bata si sa aresteze tigani eu nu am zis nimic, pentru ca nu eram tigan. Cand Hitler a inceput sa bata si aresteze evrei eu nu am zis nimic, pentru ca nu eram evreu. Cand Hitler a venit sa ma aresteze pe mine am strigat dupa ajutor, dar nu mai era nimeni care sa ma auda si sa ma ajute. Cam asta se intampla in Romania. Intai “salariile nesimtite” ale functionarilor publici – . Apoi “pensiile nesimtite” ale militarilor, aviatorilor. Apoi urmeaza pensiile celelalte. In final o sa ne puna talpa pe grumaz la toti, si atunci degeaba mai strigam ajutor.... Si Hitler in 1933 era slab, putea fi daramat de la putere, in 1939 era deja puternic. Asa si chioru’, inca este slab, peste vreo doi ani va fi si mai puternic si atunci o sa fie ca duracelu’. Ne va f…e de zece ori mai mult, ca poate si are de unde. Este ca n-ati inteles nimic? Nicio problema. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere …INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA ....AMARA.....

ops:' /> ops:' /> ops:' /> ops:' />