Pe zi ce trece presedintele Romaniei Klaus Werner Iohannis (foto) se umple de ridicol. Protector neconditionat al sefei DNA Laura Kovesi si al parchetului anticoruptie care a distrus vietile a mii de oameni, Klaus Werner Iohannis a declansat operatiunea prin care incearca sa amane cat mai mult posibil intrarea in vigoare a noilor Legi ale Justitiei, legi care ar duce la slabirea Sistemului odios care a condus Romania in ultimii ani cu arma catuselor. Iar prin gestul sau, Iohannis nu face altceva decat sa alimenteze opiniile cum ca ar fi un personaj captiv, aflat in slujba Sistemului care l-a propulast in cea mai inalta functie.

In urma cu cateva zile Iohannis anunta ca va ataca la CCR toate cele trei legi ale Justitiei. Si se tine de cuvant. Presedintele a sesizat, vineri 4 mai 2018, Curtea Constitututionala a Romaniei in legatura cu mai multe posibile aspecte de neconstitutionalitate ale modificarilor aduse la Legea 304/2004 privind organizatea judiciara. Cum era de asteptat, presedintele Iohannis este deranjat de aspecte legate de infiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor comise de magistrati, care va lasa DNA fara instrumentul de santaj la adresa judecatorilor, cu o motivare ridicola. Drept urmare, Klaus Iohannis a alocat un spatiu destul de mare in sesizarea sa catre CCR pentru Sectia nou infiintata. Motivele invocate de presedintele Romaniei sunt, in opinia noastra, unele jenante: “De asemenea, avand in vedere numarul de ordinul miilor de sesizari impotriva magistratilor, in care organele de cercetare penala trebuie sa efectueze minime cercetari, chiar si in cazul celor nefondate si faptul ca in prezent aceste sesizari sunt cercetate de catre un numar de peste 150 de procurori din cadrul a 19 unitati de parchet (Parchetele de pe langa Curtile de Apel, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, DIICOT si DNA), este evident ca va fi afectata calitatea activitatii de urmarire penala a procurorilor din cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si rolul Ministerului Public”.

Pe de alta parte, Klaus Iohannis acuza in sesizarea sa la CCR ca la DNA nu vor putea ajunge decat procurori cu o conduita morala ireprosabila, fiind nemultumit insa si de faptul ca se doreste configurarea salii de judecata astfel incat procurorul sa stea la acelasi nivel cu avocatul, dar si de faptul ca se doreste separarea carierei procurorilor de cea a judecatorilor in cadrul CSM.

Iata sesizarea presedintelui Klaus Iohannis trimisa CCR:

“1. Art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie

Primul punct din legea dedusa controlului de constitutionalitate modifica art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabilind ca „Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.”

Aceasta dispozitie nou introdusa este o reproducere ad litteram a art. 126 alin. (1) din Constitutie, ceea ce reprezinta un paralelism legislativ. Normele de tehnica legislativa, la art. 16 din Legea nr. 24/2000, mentioneaza urmatoarele:„(1) In procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere. (...) (4) Intr-un act normativ emis pe baza si in executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizeaza reproducerea unor dispozitii din actul superior, fiind recomandabila numai indicarea textelor de referinta. in asemenea cazuri preluarea unor norme in actul inferior poate fi facuta numai pentru dezvoltarea ori detalierea solutiilor din actul de baza.”

Curtea Constitutionala a stabilit in jurisprudenta sa ca respectarea normelor de tehnica legislativa reprezinta o exigenta care priveste calitatea legii, motiv pentru care incalcarea acestora contravine art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei.

2. Art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) si art. 16 alin. (1) din Constitutie

La art. I pct. 3 din legea criticata se introduce un nou alineat la art. 7 din Legea nr. 304/2004, cu urmatorul cuprins: „(3) Configuratia salii de judecata trebuie sa reflecte principiul egalitatii de arme in ceea ce priveste asezarea judecatorului, procurorilor si avocatilor.”

In primul rand, dispozitia nou introdusa este una neclara si lipsita de previzibilitate, contrar cerintelor de calitate a legii prevazute de art. 1 alin. (5) din Constitutie. Din formularea textului, nu este clar in ce masura pozitia fizica a participantilor in sala de judecata afecteaza principiul egalitatii de arme, iar din formularea generala nu se deduce cu exactitate care este continutul sintagmei „configuratia salii de judecata” si ce presupune o reconfigurare a salilor de judecata folosite in prezent de instantele din Romania, astfel incat acestea sa respecte principiul egalitatii de arme.

Principiul egalitatii de arme este o componenta a dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar acesta nu se refera la pozitiile fizice pe care judecatorii, procurorii, avocatii, partile si ceilalti participanti la procedurile judiciare le ocupa in salile de judecata, ci la justul echilibru procedural intre parti, care trebuie sa existe atat in procesele civile, cat si in cele penale.

Acest lucru a fost retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. In decizia pronuntata in cauza Trailescu c. Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca locul ocupat de procuror in sala de judecata nu incalca prevederile art. 6 par. 1 (dreptul la un proces echitabil) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In aceasta decizie, Curtea a reamintit ca impartialitatea in sensul art. 6 par. 1 din Conventie se defineste prin absenta prejudecatilor ori a parerilor preconcepute. Existenta acestora se analizeaza printr-un dublu demers: primul dintre acestea consta in incercarea de a determina care a fost convingerea interioara a judecatorului cauzei ori interesul sau personal in cauza respectiva; cel de-al doilea demers consta in luarea masurilor necesare asigurarii garantiilor pentru excluderea oricarui dubiu legitim asupra impartialitatii instantei. In consecinta, Curtea a statuat faptul ca „situatia expusa referitoare la locul procurorului in sala de judecata nu este suficienta prin ea insasi pentru a pune in discutie principiul egalitatii armelor ori lipsa de impartialitate si independenta a judecatorului”, in masura in care, chiar daca reprezentantul Ministerului Public avea o pozitie fizica privilegiata in sala de judecata, acest lucru nu plasa acuzatul intr-o situatie concreta dezavantajoasa pentru apararea intereselor sale.

In consecinta, apreciem ca formularea art. 7 alin. (3) din legea criticata este neclara si imprecisa, neputandu-se deduce in ce masura asezarea participantilor la proces in sala de judecata influenteaza posibilitatea partilor de a-si prezenta cauza sau probele si nici configuratia potrivita care ar asigura respectarea principiului egalitatii de arme, contrar exigentelor de calitate a legii prevazut de art. 1 alin. 5 din Constitutie.

In al doilea rand, jurisprudenta CEDO se refera strict la parti, nu si la avocatii acestora. Dupa cum putem observa, textul art. 7 alin. (3) din legea dedusa controlului de constitutionalitate se refera la „asezarea judecatorului, procurorilor si avocatilor”, neexistand nicio trimitere la asezarea partilor. Astfel, reglementarea acorda drepturi suplimentare persoanelor asistate de avocati fata de cele care nu beneficiaza de aceasta asistenta, realizandu-se un regim juridic diferentiat pentru partile din proces.

In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a aratat ca „principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite” (Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, „situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational” (Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011).

Dat fiind faptul ca reglementarea creeaza un regim juridic diferit pentru cele doua categorii de parti anterior amintite, in lipsa unui criteriu obiectiv si rational, dispozitiile art. 7 alin. 3 incalca si art. 16 alin. (1) din Constitutie cu privire la principiul egalitatii in drepturi.

3. Art. I pct. 4 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie

In urma punerii in acord a dispozitiilor cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 33/2018, forma adoptata pentru art. 9 din Legea nr. 303/2004 - art. I pct. 4 din legea criticata - este urmatoarea „Hotararile Sectiei pentru judecatori, respectiv ale Sectiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, in orice alte situatii decat cele prevazute la art. 134 alin. 3 din Constitutia Romaniei, republicata, in care Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, pot fi atacate la sectia de contencios administrativ a Curtii de apel competente, conform dreptului comun”.

Prin Decizia nr. 250/2018 pronuntata ca urmare a respingerii sesizarii unui numar de 89 de parlamentari cu privire la modul in care Parlamentul Romaniei a pus de acord legea de modificare a Legii nr. 304/2004 cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 33/2018, Curtea mentioneaza ca „in indeplinirea atributiilor stabilite prin legea organica de organizare si functionare a Consiliului Superior al Magistraturii, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei, Sectiile pentru judecatori si procurori pronunta si hotarari cu caracter administrativ. Cu privire la aceste hotarari, legea supusa controlului de constitutionalitate vine si complineste vidul legislativ, statuand expres ca ele pot fi atacate la sectia de contencios administrativ a Curtii de apel competente”, legea stabilind caracterul administrativ al acestor hotarari.

Cu toate acestea, textul de la art. I pct. 4 din lege este in contradictie cu art. I pct. 5 din legea de modificare si completare a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii adoptata de Parlamentul Romaniei. Astfel, conform acelui punct care introduce alin. 9 la art. 7 din Legea nr. 317/2004, „Hotararea sectiei corespunzatoare a CSM prevazuta la alin. 8, poate fi contestata de catre persoanele prevazute la alin. (7), la Sectia I civila a ICCJ. Contestatia se solutioneaza in termen de 7 zile de la inregistrare, cu citarea partilor. Intampinarea nu este obligatorie, iar dispozitiile art. 200 si 201 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile ulterioare, nu sunt aplicabile. Hotararea pronuntata este definitiva”.

Chiar daca textul art. I pct. 5 din legea de modificare si completare a Legii nr. 317/2004 nu este un text aflat in vigoare, raspunzand unor critici similare de neconstitutionalitate, Curtea a statuat chiar recent, prin Decizia nr. 250/2018, ca trimiterea la o norma care nu este aflata in vigoare „a fost generata de faptul ca procedura de modificare a celor doua legi a fost declansata simultan”, iar obiectul Comisiei speciale care a analizat aceste legi a fost cel de a sistematiza si „trata in mod unitar solutiile legislative in domeniul dat in competenta”. in aceasta situatie, trimiterile nu se limiteaza la dispozitii aflate in vigoare, fiind evitata situatia ca in etapa ulterioara a publicarii si intrarii in vigoare a legii sa se opereze o noua modificare a acesteia pentru inlaturarea paralelismelor, necorelarilor sau erorilor din cuprinsul sau. Curtea a apreciat astfel ca legiuitorul a dat expresie „principiului legalitatii, in componenta sa privind claritatea si previzibilitatea normei”.

Asadar, necorelarea art. I pct. 4 din legea aflata la promulgare cu dispozitiile art. I pct. 5 din Legea de modificare si completare a Legii nr. 317/2004 genereaza o confuzie a aplicarii normei. Astfel, sunt stabilite doua reguli diferite cu privire la instanta competenta de a judeca contestatia asupra unor hotarari ale sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, altele decat cele in materie disciplinara, contrar art. 1 alin. (5) din Constitutie, in componenta sa privind claritatea, precizia si predictibilitatea normei.

4. Art. I pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie

Prin art. I pct. 5 se introduce un nou alineat, alin. (3) la art. 16 din Legea nr. 304/2004, cu urmatorul cuprins: „Hotararile judecatoresti trebuie redactate in termen de cel mult 30 de zile de la data pronuntarii. In cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu cate 30 de zile, de cel mult doua ori.”

Norma nou introdusa este lipsita de previzibilitate intrucat nu se coreleaza cu dispozitiile art. 406 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala si cu cele ale art. 426 alin. (5) din Codul de procedura civila. Astfel, potrivit art. 406 alin. (1) si (2) Cod procedura penala:“(1) Hotararea se redacteaza in cel mult 30 de zile de la pronuntare. (2) Hotararea se redacteaza de unul dintre judecatorii care au participat la solutionarea cauzei, in cel mult 30 de zile de la pronuntare, si se semneaza de toti membrii completului si de grefier.(…)”

Potrivit art. 426 alin. (5) Cod procedura civila: „ (5) Hotararea se va redacta si se va semna in cel mult 30 de zile de la pronuntare. Opinia separata a judecatorului ramas in minoritate, precum si, cand este cazul, opinia concurenta se redacteaza si se semneaza in acelasi termen.”

Necorelarea dintre norma criticata si doua texte mentionate sub aspectul posibilitatii prelungirii termenului de redactare a hotararii judecatoresti, este de natura sa creeze incertitudine in aplicare, aspect ce contravine prevederilor art. 1 alin.(5) din Constitutie.

5. Art. I pct. 11 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (2) si alin. (4) din Constitutie

Art. I pct. 11 din lege stabileste ca atat propunerile privind judecatorii care fac parte din comisiile de concurs pentru promovarea in functia de judecator la inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si propunerile privind numirea, promovarea, transferul, suspendarea si incetarea din functie a magistratilor-asistenti se inainteaza Sectiei pentru judecatori a CSM si nu plenului acestuia.

Art. 125 alin. (2) din Constitutie stabileste ca „Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.” Asadar, legiuitorul constituant a prevazut competenta Consiliului Superior al Magistraturii in componenta sa plenara, doar conditiile fiind cele stabilite prin legea sa organica. Sintagma „in conditiile legii” presupune faptul ca legea fundamentala lasa posibilitatea legiuitorului organic sa detalieze procedurile in vederea realizarii acestor atributii, nu sa transfere insesi atributiile privind cariera magistratilor din competenta CSM ca organism colegial in competenta sectiilor CSM.

Conform art. 134 alin. (2) din Constitutie, cu exceptia atributiei referitoare la indeplinirea rolului de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor care se realizeaza prin sectiile sale, CSM actioneaza ca un intreg, respectiv in plenul sau de 19 membri, in ceea ce priveste adoptarea hotararilor in general, atat pentru propunerea catre Presedintele Romaniei a numirii in functie a judecatorilor si procurorilor, cu exceptia celor stagiari, cat si pentru alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei. Este de mentionat faptul ca dispozitiile referitoare la componenta plenului CSM care nu cuprinde doar membri alesi din randul magistratilor, ci si membri de drept sau reprezentanti ai societatii civile sunt de natura sa intareasca acest argument, componenta plenului CSM fiind o garantie in plus pentru exercitarea atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii in realizarea misiunii sale de garant al independentei justitiei.

Art. I pct. 11 din legea aflata la promulgare mentioneaza ca destinatar al propunerilor Colegiului de Conducere al inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia pentru judecatori in ambele cazuri mai sus enuntate, contrar rolului constitutional al CSM prevazut de art. 133 alin. (1).

Conform celor expuse, prin lege organica nu se pot modifica rolul si atributiile stabilite de Constitutie pentru CSM ca organism colegial, respectiv pentru sectiile CSM, ca structuri cu atributii in domeniul raspunderii disciplinare. Cel mult, se pot stabili doar pentru CSM ca organism colegial alte atributii pentru realizarea rolului de garant al independentei justitiei. Rearanjarea rolurilor si atributiilor intre Plenul CSM si Sectiile CSM conduce la afectarea rolului constitutional al CSM si la depasirea atributiilor constitutionale specifice Sectiilor, contrar art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (2) si (4) din Constitutie.

6. Art. I pct. 13 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (3) si (5) si art. 26 din Constitutie

Completarea realizata la art. 301 alin. (2) mentioneaza ca „Raportul intocmit cu ocazia verificarilor va fi facut public, prin afisare pe site-ul oficial al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.”

Dispozitia introdusa obliga la publicarea unui astfel de raport in mod integral, fara a face o distinctie intre categoriile de informatii continute de un astfel de raport. Din coroborarea dispozitiilor art. 92 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale art. 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii si ale art. 301 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara rezulta ca aceste verificari vizeaza chiar modul de punere in aplicare in cadrul Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala.

Publicarea in mod automat a informatiilor din respectivele procese-verbale califica, de fapt, respectivele informatii (constatarile, masurile si autoritatile sau institutiile sesizate) drept informatii de interes public. Cu toate acestea, informatiile respective vizeaza proceduri judiciare aflate in curs sau finalizate.

in Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a retinut ca o calificare „tale quale drept informatii de interes public a informatiilor care privesc procedurile judiciare, cu exceptia celor pentru care Codul de procedura penala prevede caracterul nepublic, incalca art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 26 alin. (1) din Constitutie referitor la obligatia autoritatilor publice de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata”. Mai mult, art. 12 alin. (1) lit. e) excepteaza de la liberul acces la informatii de interes public „informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare”.

Conform Titlului IV, Capitolul IV a Codului de procedura penala, supravegherea tehnica reprezinta o metoda speciala de supraveghere sau cercetare dispusa in baza unei proceduri reglementate de lege, in cursul urmaririi penale, iar inregistrarile rezultate pot constitui mijloace de proba. Asadar, informatiile care vizeaza punerea in aplicare a acestor masuri si constatarile verificarii acestui lucru fac parte tot din categoria informatiilor privind procedura derulata in timpul anchetei penale, motiv pentru care acestea sunt exceptate de la regimul informatiilor de interes public.

Asa cum a retinut Curtea Constitutionala in Decizia nr. 45/2018, conferirea regimului de informatii de interes public procedurilor judiciare, „fragilizeaza regimul de protectie acordat atat informatiilor/datelor clasificate/private, cat si unor categorii de persoane, drept care incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 26 alin. (1) referitor la obligatia autoritatilor publice de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata”. In consecinta, si in situatia de fata publicarea de informatii judiciare este contrara art. 1 alin. (3) si art. 26 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

In plus, contradictia dintre aceasta prevedere si cea a art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii genereaza o confuzie in aplicarea dispozitiilor, contrar exigentelor art. 1 alin. 5 din Constitutia Romaniei.

7. Art. I pct. 21 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 133 alin. (1) si art. 134 alin. (2) si (4) din Constitutie

Art. I pct. 21 din legea criticata transfera competenta de infiintare a sectiilor curtilor de apel si ale instantelor din circumscriptia acestora de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la sectia pentru judecatori a CSM.

Aceasta masura este una de ordin organizatoric, care vizeaza buna functionare a justitiei si garantarea independentei sistemului judiciar, referindu-se la componenta institutionala a independentei justitiei, in sensul existentei unor conditii de munca adecvate si a existentei unui numar suficient de magistrati ai instantei respective pentru a evita un volum de munca excesiv.

Asa cum a retinut Curtea Constitutionala in Decizia nr. 33/2018, din coroborarea normelor constitutionale rezulta ca independenta justitiei, principiu fundamental consacrat de Constitutie, care, potrivit art. 152 alin. (1), „constituie una dintre limitele materiale ale revizuirii Legii fundamentale, are doua componente: componenta institutionala, care se refera la autoritatea care infaptuieste justitia - instanta judecatoreasca si componenta individuala, care se refera la persoana care este investita cu puterea de a spune dreptul, jurisdictio, respectiv judecatorul. Ambele componente implica existenta unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri in activitatea de judecata, faptul ca niciun alt organ decat instantele nu poate decide asupra competentelor lor specifice prevazute prin lege, existenta unei proceduri prevazute de lege referitoare la caile de atac ale hotararilor judecatoresti, existenta unor fonduri banesti suficiente pentru desfasurarea si administrarea activitatii de judecata, procedura de numire si promovare in functie a magistratilor si, eventual, perioada pentru care sunt numiti, conditii de munca adecvate, existenta unui numar suficient de magistrati ai instantei respective pentru a evita un volum de munca excesiv si pentru a permite finalizarea proceselor intr-un termen rezonabil, remunerare proportionala cu natura activitatii, repartizarea impartiala a dosarelor, posibilitatea de a forma asociatii ce au ca principal obiect protejarea independentei si a intereselor magistratilor etc. (a se vedea, in acest sens, si Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).”

Astfel, infiintarea de sectii ale curtilor de apel si ale instantelor din circumscriptia acestora sunt masuri care vizeaza componenta institutionala a independentei justitiei, asa cum aceasta a fost dezvoltata in jurisprudenta Curtii Constitutionale. Transferul acestei atributii de la plenul CSM la sectia pentru judecatori a CSM incalca chiar rolul dat de legiuitorul constituant Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 133 alin. 1 din Constitutie, de garant al independentei justitiei. O astfel de solutie este contrara si art. 134 alin. (2) si (4) din Constitutie cu privire la rolul constitutional al sectiilor CSM si la faptul ca numai CSM in ansamblul sau poate indeplini si alte atributii prevazute de lege.

8. Art. I pct. 25 si 26 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) si art. 133 alin. (1) si art. 134 alin. (2) si (4) din Constitutie

Cele doua interventii legislative instituie posibilitatea sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii de a convoca adunarile generale ale instantei, respectiv posibilitatea sectiilor CSM de a solicita puncte de vedere adunarilor generale ale judecatorilor. Conform argumentelor de mai sus, atribuirea unor alte atributii sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii suplimentar fata de cele strict prevazute de art. 134 alin. 2 din Constitutie incalca rolul CSM prevazut de art. 133 alin. (1) si atributiile acestuia.

In plus, in forma adoptata de legiuitor, atat art. I pct. 25, cat si art. I pct. 26 creeaza o dublare de competenta, facand dificila aplicarea dispozitiilor legale. Instituirea competentei Sectiei pentru judecatori de a convoca adunarile generale a judecatorilor, in timp ce competenta plenului CSM este pastrata in textul legii nu face altceva decat sa diminueze rolul plenului CSM si sa creeze confuzie in aplicarea acestei norme. in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca, „de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat (Decizia nr. 447/2013). Asadar, aceasta dublare de competenta afecteaza claritatea normei, fiind contrara principiului legalitatii prevazut de art. 1 alin. (5) din Constitutie, in dimensiunea sa referitoare la calitatea legii.

Art. I pct. 26, care prevede formularea punctelor de vedere de catre adunarile judecatorilor la solicitarea CSM, introduce sintagma „sau, dupa caz, a sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii”. In aceasta redactare, s-ar permite, spre exemplu, Sectiei pentru procurori sa solicite puncte de vedere adunarilor generale ale judecatorilor, acestea din urma fiind obligate sa dea curs solicitarilor, conform dispozitiilor legale. Modul in care norma este formulata conduce la depasirea rolului constitutional al Sectiilor CSM, asa cum acesta este prevazut de art. 134 alin. (2) si (4) din Constitutie.

9. Art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie

Textul art. I pct. 28 face trimitere la art. 23 alin. 11 din Legea nr. 303/2004, un alineat care nu se regaseste in forma aflata in vigoare la acest moment, ci numai in proiectul legii de modificare a Legii nr. 303/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Recent, prin Decizia nr. 250/2018 Curtea a aratat ca trimiterea la o norma care nu este aflata in vigoare este generata de imprejurarea ca „procedura de modificare a celor doua legi a fost declansata simultan”, iar obiectul Comisiei speciale care a analizat aceste legi a fost cel de a sistematiza si „trata in mod unitar solutiile legislative in domeniul dat in competenta”. In aceasta situatie, trimiterile nu se limiteaza la dispozitii aflate in vigoare, fiind evitata situatia ca in etapa ulterioara a publicarii si intrarii in vigoare a legii sa se opereze o noua modificare a acesteia pentru inlaturarea paralelismelor, necorelarilor sau erorilor din cuprinsul sau.

Avand in vedere ca in data de 19.04.2018, Curtea Constitutionala a respins obiectia de neconstitutionalitate privind legea de modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si a admis, in aceeasi zi, obiectia de neconstitutionalitate care viza legea de modificare si completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, parcursul celor doua legi nu mai este unul simultan. Asadar, chiar daca procedura de modificare a celor doua legi a fost declansata simultan, numai publicarea lor in aceeasi zi si intrarea lor in vigoare concomitent ar putea fi varianta in care principiul legalitatii este respectat.

Dat fiind faptul ca in urma deciziei de admitere a obiectiei de neconstitutionalitate in privinta legii de modificare a Legii nr. 303/2004, legea se va intoarce in Parlamentul Romaniei pentru reluarea procedurii de punere in acord, in timp ce Legea nr. 304/2004 se afla intr-un alt stadiu procedural, trimiterea la o dispozitie al carei orizont de intrare in vigoare este unul incert incalca in mod evident principiul legalitatii consacrat de art. 1 alin. 5 din Constitutie, asa cum acesta a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale.

In virtutea rolului sau constitutional de garant al suprematiei Constitutiei, un astfel de viciu de neconstitutionalitate nu poate fi constatat decat de Curtea Constitutionala, iar controlul a priori are chiar rolul de a identifica incalcarile legii fundamentale, inainte ca legea sa produca efecte. in baza acestor considerente, solicitam Curtii constatarea faptului ca art. I pct. 28 incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa referitoare la calitatea legii.

10. Art. I pct. 35 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 11 alin. (1), art. 131 alin. (1) si art. 132 alin. 1 din Constitutie

Art. I pct. 35 din legea criticata transfera competenta de solutionare a contestatiilor referitoare la interventia procurorilor ierarhici superiori in activitatea procurorilor de caz de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la Sectia pentru procurori a acestuia. In plus, se introduce posibilitatea infirmarii solutiilor date de catre procurorul ierarhic superior nu doar pentru nelegalitate, ci si pentru netemeinicie. Potrivit art. 132 alin. 1 din Constitutie referitor la statutul procurorilor, „Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justitiei”.

Incalcarea art. 11 alin. (1) din Constitutie

Potrivit art. 6 pct.2 din Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, adoptata la New York la 31 octombrie 2003, ratificata de Romania prin Legea nr. 365/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004 „Fiecare stat parte acorda organismului sau organismelor mentionate la paragraful 1 al prezentului articol independenta necesara, conform principiilor fundamentale ale sistemului sau juridic, pentru a permite exercitarea eficienta a functiilor lor la adapost de orice influenta nedorita.”

In cazul activitatii Directiei Nationale Anticoruptie, organism insarcinat cu prevenirea si combaterea coruptiei in sensul art. 6 pct. 1 din Conventia Natiunilor Unite anterior mentionata, prin transferarea competentei de solutionare a contestatiilor referitoare la interventia procurorilor ierarhici superiori in activitatea procurilor de caz, de la plenul CSM (format nu doar din membri alesi ai corpului magistratilor, ci si din membri de drept sau din reprezentanti ai societatii civile) la Sectia pentru procurori a CSM se diminueaza o garantie pentru functionarea independenta a acestei structuri, „pentru exercitarea functiilor lor la adapost de orice influenta nedorita”.

In acest fel, este incalcat art. 11 alin. (1) prin care Statul roman se obliga sa isi indeplineasca cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Incalcarea art. 131 alin. (1) si art. 132 alin. (1) din Constitutie

Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, ca o garantie a respectarii principiilor legalitatii si impartialitatii, Constitutia a consacrat si principiul unitatii de actiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. „Prin aplicarea principiului controlului ierarhic, se asigura indeplinirea de catre toti procurorii din sistemul Ministerului Public a functiei lor de reprezentare a intereselor intregii societati, altfel spus, exercitarea atributiilor de autoritate publica de catre acesta, fara discriminare si fara partinire. in virtutea acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, in care masurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce confera substantialitate principiului exercitarii ierarhice a controlului in cadrul acestei autoritati publice” (Decizia nr. 345/2006).

Posibilitatea prevazuta pentru procurori de a contesta la Consiliul Superior al Magistraturii o infirmare realizata de catre un procuror ierarhic superior reprezinta, de fapt, expresia principiilor statuate de art. 132 alin. (1) din Constitutie. Curtea a statuat in jurisprudenta sa, ca in forma actuala, „principiul subordonarii ierarhice, specific Ministerului Public, nu contravine principiului constitutional al impartialitatii” in cazul in care procurorul participa la judecarea plangerilor formulate impotriva rezolutiilor sau ordonantelor date de superiorul sau ierarhic (Decizia nr. 1273/2010).

Cu toate acestea, introducerea unui nou caz de infirmare a solutiei procurorului, pentru netemeinicie, presupune o apreciere asupra unor aspecte de oportunitate din partea procurorului ierarhic superior, evaluare contrara normelor constitutionale. Asa cum a retinut Curtea Constitutionala, principiul unitatii de actiune si subordonarea ierarhica reprezinta o garantie a respectarii celorlalte doua principii care guverneaza activitatea procurorilor, cel al legalitatii si al impartialitatii.

In continuare, in Raportul cu privire la Standardele Europene referitoare la sistemul judiciar adoptat de Comisia de la Venetia in anul 2010, la pct. 31 se arata ca in sistemul ierarhic al organizarii activitatii procurorilor, independenta acestora se traduce prin faptul ca in exercitarea atributiilor prevazute de lege, acestia nu trebuie sa obtina o aprobare a superiorului, nici o confirmare a acestuia. Lipsa unei interferente din partea procurorului ierarhic superior reprezinta o garantie pentru indeplinirea corespunzatoare a atributiilor prevazute de lege pentru procurorul de caz, asa cum si Comisia de la Venetia afirma in documentul anterior amintit. in paragraful 32 din acelasi raport, Comisia de la Venetia arata ca „lipsa oricarei interferente in activitatea procurorului pe toata durata procedurilor implica o absenta a oricarei presiuni externe, cat si a presiunilor venite chiar din interiorul Ministerului Public”. Se apreciaza ca astfel de garantii includ si aspectele privind managementul cauzelor sau procesul de luare a deciziilor. Prin urmare, pentru consolidarea independentei functionale a procurorilor si a progresului facut de Romania, prin prisma angajamentelor sale internationale cu privire la independenta justitiei consideram ca principiul subordonarii ierarhice nu poate fi dezvoltat in contra spiritului legii si a intentiei legiuitorului constituant, prin stabilirea posibilitatii infirmarii solutiilor pentru motive de netemeinicie, fara a aduce atingere art. 132 alin. (1) si art. 131 alin. (1) referitor la statutul procurorilor si la rolul Ministerului Public.

11. Art. I pct. 38 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 131 alin. (1) si art. 132 alin. (1) din Constitutia Romaniei

In primul rand, art. I pct. 38 transfera competenta CSM de a solicita ministrului justitiei exercitarea controlului asupra procurorilor, de la plenul acestuia la Sectia pentru procurori. Asa cum am subliniat anterior, solicitarea de exercitare a controlului asupra procurorilor este strans legata de rolul de garant al independentei justitiei conferit organului colectiv CSM.

In acelasi timp, prin acordarea posibilitatii Ministrului Justitiei, care este membru al Guvernului, numit si sustinut de un partid politic, de a da indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate „pentru prevenirea si combaterea eficienta a criminalitatii” (art. 69 alin. 3 teza finala), dar in special prin punerea procurorilor sub controlul Ministrul Justitiei (art. 69 alin. 1), fara a defini in niciun fel aceste atributii, se creeaza posibilitatea intervenirii in activitatea judiciara a procurorilor intr-o maniera care sa aduca atingere independentei functionale a acestora. Acest efect este unul sustinut si de introducerea posibilitatii ca solutiile procurorului de caz sa fie infirmate de catre procurorul ierarhic superior pentru netemeinicie.

Aceste dispozitii vin in contradictie cu dispozitiile art. 64 din proiectul de modificare a Legii nr. 304/2004 care arata ca „in solutiile date, procurorul este independent, in conditiile prevazute de lege”. Asadar, „conditiile prevazute de lege” nu pot sa anuleze aceasta independenta functionala a procurorului. Dat fiind faptul ca legea nu detaliaza ce fel de dispozitii poate da ori ce masuri poate lua, in concret, ministrul justitiei cu privire la procurori si in lipsa unei reglementari precise a limitelor puterii conferite ministrului justitiei, norma in cauza confera o marja larga de apreciere a sferei actelor pe care acesta le poate dispune in exercitiul autoritatii sale, contrar rolului constitutional al Ministerului Public.

12. Art. I pct. 40 si pct. 43 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie

Astfel, la pct. 40 se modifica alin. (3) al art. 791 din Legea nr. 304/2004 in sensul: ”Pentru a fi numiti in cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, procurorii trebuie sa nu fi fost sanctionati disciplinar, sa aiba o buna pregatire profesionala, o conduita morala ireprosabila, o vechime de cel putin 8 ani in functia de procuror sau judecator si sa fi fost declarati admisi in urma interviului organizat de comisia constituita in acest scop.” Totodata, la pct. 43 se modifica alin. (2) al art. 87 din Legea nr. 304/2004 in sensul: „Pentru a fi numiti in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, procurorii trebuie sa nu fi fost sanctionati disciplinar, sa aiba o buna pregatire profesionala, o conduita morala ireprosabila, cel putin 8 ani vechime in funcţia de procuror sau judecator şi sa fi fost declarati admisi in urma unui concurs sustinut in fata Sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.”

Sintagma „conduita morala ireprosabila” este neclara si implica o apreciere subiectiva, lipsind criteriile obiective de selectie. De asemenea, lipsa unei sanctiuni disciplinare nu este circumstantiata in timp, astfel cum legiuitorul a inteles sa procedeze in cazul selectiei procurorilor ce vor face parte din Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (art. 885 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 304/2004). in acest mod, norma este lipsita de previzibilitate, aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie.

13. Art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 124 alin. (3) si art. 131 alin. (1) din Constitutie

Art. I pct. 45 introduce dupa articolul 88 o noua sectiune dedicata Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie - cuprinzand art. 88/1-88/9. Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiate, prin Decizia nr. 33/2018, criticile de neconstitutionalitate referitoare la: (i) efectele pe care instituirea acestei noi structuri de parchet o are asupra competentelor altor structuri deja existente, (ii) reglementarea unor norme care tin de statutul procurorului, (iii) crearii unui regim discriminatoriu, neintemeiat pe criterii obiective si rationale, (iv) modul de reglementare a institutiei procurorului sef al acestei sectii sau (v) competenta procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie de a solutiona conflictele de competenta ivite intre structurile Ministerului Public.

Curtea Constitutionala a aratat ca legiuitorul a instituit o serie de dispozitii derogatorii de la statutul judecatorilor si procurorilor prevazut de Legea nr. 303/2004, iar normele de drept care prezinta caracter de specificitate „nu afecteaza constitutionalitatea acestei din urma legi, care este, deopotriva, o lege organica, deci cu aceeasi forta juridica cu legea care constituie dreptul comun in materie”.

Incalcarea art. 133 alin. (1) din Constitutie

Articolul 133 alin. 1 din Constitutie a consacrat rolul Ministerului Public, mentionand ca acesta „reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor”. Conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, rolul Ministerului Public implica un rol esential al procurorului in activitatea judiciara, cel de reprezentant al intereselor generale ale societatii, de aparator al ordinii de drept, precum si al drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.

In Decizia nr. 76/2015, Curtea a detaliat formele concrete prin care Ministerul Public isi poate indeplini rolul de reprezentant al interesului social, general si public, aratand ca acestea „constau, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, in: efectuarea urmaririi penale in cazurile si in conditiile prevazute de lege, conducerea si supravegherea activitatii de cercetare penala a politiei judiciare, precum si conducerea si controlul altor organe de cercetare penala, sesizarea instantelor judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii, exercitarea actiunii civile, in cazurile prevazute de lege, participarea, in conditiile legii, la sedintele de judecata, exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege, apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor si ale altor persoane, in conditiile legii, actionarea pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, sub coordonarea ministrului justitiei, pentru realizarea unitara a politicii penale a statului, studierea cauzelor care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, sens in care elaboreaza si prezinta ministrului justitiei propuneri in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei in domeniu, verificarea respectarii legii la locurile de detinere preventive, precum si in exercitarea oricaror altor atributii prevazute de lege”.

Data fiind competenta Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, pentru atingerea acestor obiective de ordine publica si respectarea rolului Ministerului Public, este necesar ca legiuitorul sa creeze conditiile optime pentru ca structurile de parchet din cadrul Ministerului Public sa fie functionale si sa poata indeplini aceasta misiune. O situatie in care, desi formal, structurile de parchet exista, dar ele nu ar dispune de resursele necesare pentru a-si indeplini misiunea constitutionala ar incalca in mod evident rolul pe care legiuitorul constituant l-a prevazut pentru acestea, cu consecinte directe ce tin de drepturile si libertatile cetatenilor.

In situatia de fata, limitarea numarului de procurori la 15, prin lege, contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creand o structura deosebit de supla prin raportare la competentele atribuite si prin raportare la importanta cauzelor pe care le instrumenteaza. Limitarea, prin lege, a numarului de posturi la 15 procurori fragilizeaza chiar de la inceput buna functionare si chiar independenta functionala a Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Chiar daca potrivit art. 88/2 alin. 4 numarul de posturi poate fi modificat, „in functie de volumul de activitate, prin ordin al Procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie”, adoptarea legii in aceasta forma contravine posibilitatii acestei structuri de a indeplini rolul constitutional al Ministerului Public.

In prezent, conform art. 134 din Legea nr. 304/2004, „Numarul maxim de posturi pentru instante si parchete se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Avizul Consiliului Superior al Magistraturii in cazul stabilirii numarului maxim de posturi pentru instante si parchete prin hotarare a Guvernului reprezinta o garantie de asigurare a unor conditii optime si a unui numar suficient de posturi pentru ca instantele sau parchetele sa isi poata desfasura in mod optim activitatea, conform dispozitiilor constitutionale. O consecinta a acestui aspect o reprezinta faptul ca se ajunge la imposibilitatea procurorilor de a se specializa in fiecare categorie de infractiuni reglementate de legislatia in vigoare. Specializarea presupune experienta profesionala, pe langa o cunoastere amanuntita a unei materii la nivel teoretic.

De asemenea, avand in vedere numarul de ordinul miilor de sesizari impotriva magistratilor, in care organele de cercetare penala trebuie sa efectueze minime cercetari, chiar si in cazul celor nefondate si faptul ca in prezent aceste sesizari sunt cercetate de catre un numar de peste 150 de procurori din cadrul a 19 unitati de parchet (Parchetele de pe langa Curtile de Apel, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, DIICOT si DNA), este evident ca va fi afectata calitatea activitatii de urmarire penala a procurorilor din cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si rolul Ministerului Public.

Incalcarea art. 124 alin. (3) din Constitutia Romaniei

Competenta Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este una personala, vizand atat magistratii, cat si alte persoane cercetate alaturi de acestia in respectivele cauze. In plus, procurorii din aceasta sectie vor trebui sa instrumenteze orice tip de infractiune, atat timp cat aceasta este savarsita de o persoana avand calitatea mentionata de lege.

Dispunerea structurii unice in Municipiul Bucuresti, unde cei 15 procurori isi vor desfasura activitatea, presupune obligarea magistratilor cercetati la un efort mult mai mare fata de alte categorii de persoane: deplasarea pe distante mari la audieri in timpul programului de lucru, in alta localitate, suportarea de cheltuieli excesive, aspecte de natura sa afecteze chiar buna organizare a apararii de catre respectivul magistrat. Mai mult, modalitatea de numire a procurorului-sef, dar si cea a celorlalti 14 procurori, pentru care proba interviului are o pondere de 60%, nu prezinta suficiente garantii ale unui proces de selectie derulat intr-un mod impartial si este de natura sa se reflecte si in derularea activitatii acestei sectii.

Prin crearea unei sectii cu misiunea de a combate fenomenul infractionalitatii in randul magistratilor si prin modul in care sunt reglementate aspectele referitoare la organizarea si functionarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este afectat principiul independentei justitiei, creandu-se premisele ca magistratii sa poata fi anchetati de o structura fragila, cu un deficit major de resurse care sa ii asigure buna functionare si care sa garanteze o activitate de urmarire penala calitativa si impartiala, contrar art. 124 alin. 3 din Constitutia Romaniei.

14. Art. I pct. 52 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 147 alin. (2) din Constitutie

Astfel, interventia legislativa de la pct. 52, in sensul eliminarii art. 113/2 ce prevedea ca: „Sanctiunile aplicate asistentilor judiciari si eliberarea din functie a acestora se comunica Consiliului Economic si Social de ministrul justitiei.” nu a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala, si, in consecinta, Parlamentul nu avea deschisa calea reexaminarii cu privire la aceste dispozitii. Prin urmare, ca efect al depasirii de catre Parlament a limitelor de reexaminare legea criticata incalca dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie.

15. Art. I pct. 59 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 1 alin. (5) si art. 133 alin. (1) din Constitutie

La art. I pct. 59 din legea criticata se mentioneaza faptul ca Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii avizeaza Hotararea de Guvern de stabilire a numarului maxim de posturi pentru inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative „(1) in cazurile prevazute de lege, in faza de elaborare a proiectelor de acte normative initiatorul trebuie sa solicite avizul autoritatilor interesate in aplicarea acestora, in functie de obiectul reglementarii”.

Dispozitiile art. 38 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prevad ca „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizeaza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti”, iar conform art. 32 alin. 1 din lege „(1) in cazurile in care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Daca legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.”

Asadar, atat normele de tehnica legislativa, cat si dispozitiile Legii nr. 317/2004 prevad faptul ca avizul este solicitat autoritatilor competente, in functie de obiectul reglementarii. in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a aratat ca „aceasta competenta a Consiliului Superior al Magistraturii este una legala, acordata prin vointa Parlamentului in temeiul textului constitutional al art. 134 alin. (4), potrivit caruia "Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei" (Decizia nr. 3/2014). in aceeasi decizie, Curtea Constitutionala a aratat ca „indiferent ca este vorba de o competenta acordata prin lege sau direct prin textul Constitutiei, autoritatile sunt obligate sa o aplice si sa o respecte in virtutea art. 1 alin. (5) din Constitutie.”

Curtea Constitutionala a clarificat si sfera de cuprindere a sintagmei „acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti”, aceasta vizand numai „actele normative care privesc in mod direct organizarea si functionarea autoritatii judecatoresti, precum si modul de functionare al instantelor, cariera magistratilor, drepturile si obligatiile acestora etc” (Decizia nr. 901/2009).

Asadar, atat timp cat Consiliul Superior al Magistraturii, prin plenul sau, are competenta legala ca in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei sa avizeze actele normative care vizeaza domeniul sau de competenta, reglementarea acestei competente pentru Sectia pentru judecatori in cazul Hotararii de Guvern care stabileste numarul maxim de posturi pentru inalta Curte de Casatie si Justitie nu numai ca dubleaza aceasta competenta, dar incalca si rolul Consiliului Superior al Magistraturii prevazut de art. 133 alin. (1) din Constitutie.

Totodata, sunt incalcate si normele de tehnica legislativa si, implicit, dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa referitoare la calitatea legii.

16. Art. II din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara incalca art. 61 alin. (1) si ale art. 69 din Constitutie

Astfel, la art. II din legea supusa controlului de constitutionalitate se prevede: „Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative urmeaza a fi modificata in vederea punerii de acord cu prevederile din Sectiunea 21 - Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie - din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin prezenta lege.”

Norma dispune imperativ cu privire la continutul normativ al unei viitoare reglementari. Or, in ceea ce priveste legiferarea, Parlamentul dispune de o deplina competenta, care nu poate poate fi ingradita nici macar printr-un act normativ propriu. in masura in care interventiile legislative necesare punerii de acord a altor alte normative cu legea criticata nu au fost realizate chiar in continutul acesteia, Parlamentul nu poate sa stabileasca imperativ cu privire la continutul unei legi viitoare fara ca in acest mod sa aduca atingere art. 61 si art. 69 din Constitutie.

In considerarea argumentelor expuse, va solicit sa admiteti sesizarea de neconstitutionalitate si sa constatati ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara este neconstitutionala”.