Judecatorul Dan Lupascu - cel mai celebru magistrat din Romania, primul presedinte al noului CSM, cel care a pus bazele acestei institutii, si fost presedinte al Curtii de Apel Bucuresti, neimplicat in niciun scandal judiciar - a avut curajul si verticalitatea sa recunoasca faptul ca apelul in dosarul "Telepatia-Voiculescu" a fost solutionat de un complet partinitor. Chiar daca imbraca forma unei simple opinii separate, verdictul lui Dan Lupascu (foto 1) de la Curtea de Apel Bucuresti demasca mizeria morala din Justitia romana, care, sub regimul Basescu, s-a pretat la executii ale unor opozanti politici, inlaturand orice proba si cerere in aparare. Judecatorul Lupascu a inventariat toate ilegalitatile si neregularitatile completului compus din Camelia Bogdan (foto 2) si Alexandru Mihai Mihalcea, care a trimis in puscarie lotul Voiculescu sfidand toate capetele de cerere ale apararii, pentru a face pe plac DNA.

Concluzia judecatorului Dan Lupascu, argumentata in cele 24 de pagini ale opiniei separate exprimate in Decizia nr. 10/A/06.01.2015 de respingere a contestatiei in anulare, este aceea ca judecatorii Camelia Bogdan si Alexandru Mihai Mihalcea de la Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti nu au fost independenti atunci cand l-au condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, ca atare, apelul "Dosarului Telepatia" trebuia rejudecat. 

Asa cum ne amintim, solutia de respingere ca neintemeiata a cererii lui Dan Voiculescu a fost adoptata cu o majoritate de 2 la 1, judecatoarea Corina Daescu inclinand decisiv balanta dupa ce, la termenul din 9 decembrie 2014, judecatorii Isabelle Tocan si Dan Lupascu nu reusisera sa ajunga la un numitor comun.

Amintim ca cererea de contestatie in anulare formulata de Dan Voiculescu a fost declarata admisibila in principiu, la 15 octombrie 2014, in temeiul dispozitiilor art. 426 lit. d) Cod de procedura penala, care prevede ca "Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare (...) cand instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate". In opinia separata exprimata in decizia de respingere a contestatiei in anulare, judecatorul Dan Lupascu a declarat admisibila contestatia lui Dan Voiculescu doar in ceea ce priveste cel de-al doilea caz prevazut de art. 426 lit. d), si anume, incompatibilitatea judecatorilor care au solutionat apelul.

Prezentam integral motivarea opiniei separate a judecatorului Dan Lupascu in ceea ce priveste cazul de incompatibilitate in care s-au aflat judecatorii Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea:

"Cadrul normativ; definirea incompatibilitatii

Codul de procedura penala, in Partea Generala, Titlul III (intitulat: 'Participantii in procesul penal'), Capitolul II (consacrat competentei organelor judiciare) reglementeaza incompatibilitatea in Sectiunea a 6-a. In aceasta sectiune, art.64 prevede cazurile in care judecatorul este incompatibil.

Din continutul dispozitiilor legale care compun institutia incompatibilitatii judecatorului se poate trage concluzia ca aceasta reprezinta starea juridica in care se afla judecatorul in situatiile prevazute de lege si care atrage interdictia de participare la judecarea unei anumite cauze penale, de competenta instantei judecatoresti din care face parte acel judecator, masura instituita in vederea asigurarii impartialitatii in judecarea cauzei respective. Asadar, incompatibilitatea nu constituie o negare a competentei, intrucat cel incompatibil face parte din instanta competenta, dar nu are dreptul sa desfasoare activitatea procesuala, deoarece se afla intr-una dintre situatiile in care legea pune sub semnul indoielii obiectivitatea sa in solutionarea cauzei, fie datorita unor calitati procesuale pe care le-a avut anterior (judex inhabilis), fie datorita altor imprejurari (judex suspectus).

Impartialitatea instantei este esentiala pentru un proces echitabil, fiind impusa atat de reglementari internationale, cat si de reglementari interne.

Din prima categorie mentionez, cu titlu exemplificativ, in primul rand, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care, in art.6 paragraful 1 prevede ca: 'Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil (s.n.), in mod public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala (s.n.), instituita de lege, care va hotari (…) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. (…)'.

In al doilea rand, art.47 alin.2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede ca: 'Orice persoana are dreptul la un proces echitabil (s.n.), public si intr-un termen rezonabil, in fata unei instante judecatoresti independente si impartiale (s.n.), constituita in prealabil prin lege. (…)'.

In al treilea rand, art.10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede ca: 'Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil (s.n.) si public de catre un tribunal independent si impartial (s.n.) care va hotari asupra (…) temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa'.

In al patrulea rand, art.2 din Principiile de baza ale independentei sistemului judiciar, redactate de Natiunile Unite in 1985, prevede ca 'sistemul juridic va decide in problemele care ii sunt inaintate impartial (s.n.), pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara vreo restrictie, influenta incorecta, sugestie, presiune, amenintare sau interferenta, directa sau indirecta, din orice parte si pentru orice motive'. Art.8 din acelasi document prevede obligatia judecatorilor de a se 'comporta intotdeauna de asa masura incat sa pastreze prestanta postului lor, impartialitatea (s.n.) si independenta sistemului judiciar'.

In al cincilea rand, Carta europeana a statutului judecatorilor prevede ca acest statut 'trebuie sa asigure impartialitatea (s.n.) pe care toti membrii publicului sunt indreptatiti sa o astepte din partea titularului' (alin.1.1).

In al saselea rand, Recomandarea nr.94 (12) a Comitetului de Ministri catre statele membre privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor, referindu-se la Principiul V – Responsabilitatile juridice, prevede la pct.3 lit.b, ca judecatorii trebuie 'sa solutioneze dosarele intr-o maniera impartiala (s.n.) in acord cu dovezile prezentate si cu interpretarea legii, sa se asigure ca o audiere corecta este acordata tuturor partilor in proces si ca drepturile procedurale ale partilor sunt respectate conform prevederilor Conventiei'.

In al saptelea rand, in Avizul nr.3 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni se prevede la pct.21: 'judecatorii trebuie, in orice conditii, sa actioneze impartial (s.n.), sa se asigure ca nu pot exista motive intemeiate ca cetatenii sa suspecteze ca nu ar fi impartiali (s.n.) (…)'.

In al optulea rand, Recomandarea (2010) 12 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei subliniaza necesitatea respectarii aparentei, recomandand ca 'judecatorii sa actioneze liberi de orice influenta externa nepotrivita (…) si sa fie perceputi astfel (pct.60)'.

In al noualea rand, Principiile de la Bangalore privind conduita judiciara stipuleaza ca 'Impartialitatea este esentiala pentru indeplinirea adecvata a functiei judiciare. Ea priveste nu doar hotararea insasi, ci si intreg procesul prin care se ajunge la aceasta'.

Din categoria izvoarelor normative interne mentionez, in primul rand, dispozitiile constitutionale, respectiv: art.21 alin.3: 'Partile au dreptul la un proces echitabil (…)'; art.124 alin.2: 'Justitia este unica, impartiala (s.n.) si egala pentru toti'.

In al doilea rand, Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor prevede: 'Judecatorii sunt independenti se supun numai legii si trebuie sa fie impartiali (s.n.)' (art.2 alin.3).

In al treilea rand, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara prevede: 'Justitia se infaptuieste in numele legii, este unica, impartiala (s.n.) si egala pentru toti'. (art.2 alin.1); 'Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime in exercitarea dreptului sau la un proces echitabil (s.n.)'. (art.6 alin.1); 'Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil (s.n.) si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de catre o instanta impartiala (s.n.) si independenta, constituita potrivit legii'(art.10).

In al patrulea rand, art.5 alin.2 lit.e din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, adoptat prin Hotararea Plenului C.S.M. nr.387/2005 prevede: 'Judecatorii au urmatoarele indatoriri: e) sa dea dovada de competenta profesionala si sa manifeste calm, rabdare, politete si impartialitate (s.n.) fata de justitiabili, martori, avocati si alte persoane cu care intra in contact in calitate oficiala'.

In al cincilea rand, Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, adoptat prin Hotararea Plenului C.S.M. nr.328/2005 prevede: 'Judecatorii (…) trebuie sa-si exercite functia cu obiectivitate si impartialitate (s.n.), avand ca unic temei legea, fara a da curs presiunilor si influentelor de orice natura' (art.3 alin.2). Acelasi Cod consacra impartialitatii un intreg capitol (Capitolul IV, art.9-11), dispunand, printre altele: '(1) Judecatorii (…) trebuie sa fie impartiali in indeplinirea atributiilor profesionale, fiind obligati sa decida in mod obiectiv, liberi de orice influente. (2) Judecatorii (…) trebuie sa se abtina de la orice comportament, act sau manifestare de natura sa altereze increderea in impartialitatea lor' (s.n.) – art.9; 'in caz de incompatibilitate, judecatorii (…) sunt datori sa se abtina, potrivit legii' (art.10).

Jurisprudenta CEDO

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sustinut in mod constant necesitatea respectarii dreptului la o instanta impartiala, indicand si modul de stabilire a impartialitatii. Astfel, spre pilda, in cauza Hauschildt contra Danemarca (Hotararea din 24 mai 1989) a aratat ca: 'Existenta impartialitatii (s.n.), in sensul conferit de articolul 6 paragraful 1, se determina prin aplicarea unui test subiectiv, constand in examinarea convingerilor personale ale unui judecator anume intr-o cauza data si, in acelasi timp, pe baza unui test obiectiv, al carui scop este de a stabili daca judecatorul a oferit garantii suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim in cauza respectiva' (pct.47); 'In contextul testului obiectiv, Curtea trebuie sa stabileasca daca au existat elemente de fapt verificabile apte de a ridica dubii cu privire la impartialitatea judecatorului, independent de comportamentul sau personal. Din acest punct de vedere, chiar si aparentele pot fi importante. Ceea ce este important este increderea pe care instantele de judecata trebuie sa o inspire publicului intr-o societate democratica si, in cauzele penale, increderea pe care trebuie sa o inspire acuzatului. in consecinta, orice judecator cu privire la care exista un motiv legitim care sa indreptateasca temerea ca nu ar putea fi impartial trebuie sa se retraga. (…) Ceea ce este decisiv este daca aceasta temere poate fi justificata in mod obiectiv'. (pct.48)

In cauza Tocono si Profesorii Prometeisti c. Moldova (Hotararea din 26 iunie 2007), Curtea 'reaminteste ca articolul 6.1 al Conventiei impune obligatia fiecarei instante nationale sa verifice daca, asa cum este formata, ea reprezinta o 'instanta impartiala' (s.n.) in sensul acestei prevederi' (pct.31). La pct.29 al acestei hotarari se arata ca: 'intr-o societate democratica este de o importanta fundamentala ca instantele judecatoresti sa inspire incredere populatiei si, in primul rand, acuzatului, in cazul procedurilor penale. in acest sens, articolul 6 cere instantei, care cade sub incidenta sa, sa fie impartiala (s.n.). Impartialitatea, in mod normal, denota absenta prejudecatii sau partinirii, existenta sau absenta acesteia putand fi probata in diferite moduri. Astfel, Curtea face distinctie intre o abordare subiectiva, adica incercarea de a constata convingerea personala sau interesul unui judecator intr-o anumita cauza, si o abordare obiectiva, adica determinarea daca el a oferit garantii suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima in acest sens. In ceea ce priveste al doilea test, atunci cand testul se aplica unui complet de judecatori, aceasta inseamna ca este necesar de a stabili daca, pe langa comportamentul personal al oricaruia dintre membrii acelui complet, exista fapte care pot fi stabilite si care pot trezi dubii in ceea ce priveste impartialitatea. In aceasta privinta, chiar aparentele pot avea o anumita importanta. Atunci cand se hotaraste daca intr-o anumita cauza exista motive legitime de a banui ca un complet nu este impartial, punctul de vedere al celor care pretind ca acesta nu este impartial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este daca aceasta banuiala poate fi obiectiv justificata'.

In cauza Altay c. Turcia, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statueaza ca, potrivit art.6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil contine drept garantie, inter alia, dreptul ca procesul sa fie judecat de o instanta judecatoreasca independenta si impartiala. in situatia in care aparentele in materie sunt de natura sa creeze acuzatului o teama legitima, justificata in mod obiectiv, referitoare la lipsa de independenta si de impartialitate, rezulta ca dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat.

In cauza Piersark c. Belgia (Hotararea din 1 octombrie 1982), Curtea noteaza ca 'in materie, chiar si aparentele puteau imbraca o anumita importanta si apreciaza ca fiecare judecator despre care exista temerea legitima a lipsei de impartialitate trebuie sa se recuze' (pct.427).

Aceeasi Curte, in cauza De Cubber c. Belgia (Hotararea din 26 octombrie 1984) a sustinut ideea ca judecatorul nu trebuie doar sa fie impartial, ci, in egala masura, trebuie sa se vada ca este impartial.

Argumentele opiniei separate

Reglementarile interne si cele internationale, precum si jurisprudenta CEDO, prezentate cu titlu exemplificativ mai sus, exprima ideea neutralitatii, care este de esenta justitiei.

Mai rezulta ca prezinta importanta egala atat impartialitatea, cat si aparenta de impartialitate.

In fine, se constata ca impartialitatea priveste nu doar hotararea insasi, ci si procesul prin care se ajunge la aceasta.

Examinand continutul dosarului nr.25497/3/2012** din perspectiva celor de mai sus, in cadrul fixat pentru contestatia in anulare, cu luarea in considerare doar a procedurii derulate incepand cu data de 01.07.2014, consider ca judecatorii care au pronuntat decizia penala nr.888/A/08.08.2014 s-au aflat in stare de incompatibilitate, pentru argumentele prezentate in continuare.

In prealabil, precizez ca nu impartasesc opinia reprezentantului Ministerului Public in sensul ca pretinsele cauze de incompatibilitate nu pot fi supuse cenzurii unei alte instante, cu atat mai mult cu cat ele au fost invocate in fata instantei de apel, care s-a pronuntat asupra lor, deoarece am fi in prezenta unui 'apel deghizat', ceea ce este inadmisibil.

O atare parere pare sa intemeieze pe ideea caracterului exclusiv de retractare a contestatiei in anulare, situatie in care, in primul rand, ar ignora semnificatia noilor dispozitii procedurale, deoarece, pe de o parte, a fost eliminat recursul din randul cailor ordinare de atac si a fost introdus recursul in casatie, calificat drept cale extraordinara de atac, iar pe de alta parte au fost prevazute cazuri noi de contestatie in anulare, fiind modificata si configuratia unor cazuri preluate din vechea reglementare.

In acest context, arat ca in vechea reglementare (art.386 C. pr. pen. de la 1968) existenta incompatibilitatii nu era caz de contestatie in anulare.

Explicatia este simpla: hotararea instantei de apel nu era definitiva, ci putea fi atacata cu recurs, iar incompatibilitatea era prevazuta la cazurile in care se putea face recurs (art.3859 alin.1 pct.3 teza finala C. pr. pen. de la 1968). Or, in prezent nu mai exista 3 grade de jurisdictie, ci doar 2, situatie in care a considera ca legea lasa nesanctionata incompatibilitatea instantei de apel, ar insemna ca noul Cod de procedura penala restrange exercitiul drepturilor procesuale, ceea ce, in mod evident, nu a fost in intentia legiuitorului. Dimpotriva, noua reglementare – expresie a unor necesitati sociale – a urmarit o aliniere (deplina) la standardele internationale inclusiv in materia protectiei drepturilor omului.

In al doilea rand, indiferent de cazul contestatiei invocat aceasta cale extraordinara de atac are caracter preponderent de anulare, pentru ca urmareste desfiintarea hotararii atacate.

In al treilea rand, controlul judiciar (mai precis controlul judecatoresc) nu se exercita doar prin caile ordinare, ci si prin cele extraordinare de atac, evident in stricta conformitate cu legea.

In al patrulea rand, securitatea raporturilor juridice este legata indisolubil de preeminenta dreptului, astfel ca la adapostul unei hotarari definitive nu poate fi tolerat eventualul arbitrariu judecatoresc, cenzurabil prin exercitiul cailor (ordinare sau extraordinare) de atac.

Acceptarea opiniei reprezentantului Parchetului ar lipsi de eficienta dispozitiile art.426 lit.d teza a II-a C. pr. pen., care prevad in mod clar ca se poate face contestatie in anulare 'cand a existat un caz de incompatibilitate'.

Nu constituie un argument demn de retinut nici faptul ca instanta de apel s-a pronuntat asupra incompatibilitatii, intrucat art.426 lit.d teza a II-a C. pr. pen. (ca, de altfel, niciuna dintre prevederile acestui articol) nu opereaza cu aceasta distinctie, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Pe de alta parte – dupa cum voi dezvolta mai jos – instanta de apel are o competenta limitata de a se pronunta asupra propriei recuzari, mai precis doar in cazul in care cererea este inadmisibila.

Singurul complet de judecata abilitat de lege sa se pronunte pe fond asupra existentei incompatibilitatii judecatorilor care au pronuntat decizia in apel este completul investit cu solutionarea contestatiei in anulare, care, in niciun caz nu poate fi acelasi complet (de apel), intrucat se opun dispozitiile art.64 alin.3 C. pr. pen., care dispun: 'Judecatorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac (…)'.

Recursul in casatie – la care a facut referire reprezentantul Ministerului Public – nu reprezinta un remediu procesual in cazul incompatibilitatii, deoarece aceasta nu se regaseste printre cazurile in care se poate exercita o atare cale extraordinara de atac. Astfel, potrivit art.438 alin.1 C. pr. pen.: '(1) Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri:

1. in cursul judecatii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;

(…)

7. inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;

8. in mod gresit s-a dispus incetarea procesului penal;

(…)

11. nu s-a constatat gratierea sau in mod gresit s-a constatat ca pedeapsa aplicata inculpatului a fost gratiata;

12. s-au aplicat pedepse in alte limite decat cele prevazute de lege.

(…)'.

Faptul ca Inspectia Judiciara a efectuat verificari in legatura cu unele aspecte semnalate si a ajuns la anumite concluzii nu constituie un impediment pentru instanta investita sa solutioneze contestatia in anulare. Verificarile Inspectiei Judiciare au fost efectuate din perspectiva atributiilor conferite de dispozitiile Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, fiind operatiuni ale unui organ administrativ, fara atributii jurisdictionale. Prin urmare, acestea nu au vreo influenta sub aspect procesual.

Evident, legea nu ingaduie, in acest stadiu procesual al contestatiei in anulare, cenzurarea solutiei si a masurilor luate de instanta de apel. Tot legea insa, nu numai ca permite, ci chiar obliga – in cadrul examenului de temeinicie impus de art.432 C. pr. pen. – la verificarea sustinerilor contestatorului privind afectarea impartialitatii prin existenta starii de incompatibilitate. Cum 'impartialitatea priveste nu doar hotararea insasi, ci si procesul prin care se ajunge la aceasta', constatarea eventualei incompatibilitati presupune luarea in considerare a modului in care s-a derulat procedura judiciara in cauza de fata (incepand cu data de 01.07.2014), prin raportare la dispozitii legale imperative.

Avand in vedere caracterul unitar al cauzei, coparticiparea procesuala si faptul ca anumite chestiuni invocate in cursul procesului de catre alti inculpati au avut influenta si asupra contestatorului, apreciez ca este necesara o prezentare ampla a aspectelor relevante corespunzatoare termenelor de judecata din 01.07.2014, 07.07.2014, 04.08.2014 si 05.08.2014.

TERMENUL DE JUDECATA DIN DATA DE 01.07.2014

1) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voiculescu Dan a invocat (oral si in scris) un incident procedural cu privire la compunerea completului de judecata, aratand ca, neputand fi asigurata, din motive obiective, continuitatea completului initial investit, dosarul trebuia repartizat aleatoriu. Totodata, a solicitat sesizarea completului imediat urmator pentru solutionarea incidentului procedural, intemeindu-si cererea pe dispozitiile art.98 alin.1-3 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti.

Solutia instantei si motivarea

Curtea, fara a pune in discutie aceasta cerere si fara a indica vreun temei de drept, o respinge ca inadmisibila, motivand ca nu este 'in caderea completului de judecata solutionarea cererii avand ca obiect modalitatea de desemnare a noilor judecatori, in ipoteza in care un complet de judecata a fost desfiintat' si ca 'in masura in care se considera ca acest incident procedural ar leza modalitatea de compunere a completului, acest aspect ar putea face obiectul unei cai extraordinare de atac'.

Ulterior, Curtea a respins cererea de inaintare a dosarului la completul de judecata urmator in vederea solutionarii incidentului procedural, 'apreciind ca nu s-a invocat vreunul dintre incidentele procedurale prevazute de ROI, care ar impune trimiterea acestuia, spre solutionare, la completului imediat urmator'. Nici de aceasta data nu se indica textul de lege care justifica masura luata.

Argumentele opiniei separate

Mentionez ca, potrivit art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti: 'Incidentele procedurale referitoare la toti membrii completului de judecata, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abtinerea, se vor solutiona de completul cu numarul imediat urmator, care judeca in aceeasi materie (…)'. Or, in cauza respectiva despre un astfel de incident era vorba. In mod concret s-a invocat incompatibilitatea membrilor completului de judecata, solicitandu-se recuzarea acestora.

Pe de alta parte, subliniez ca, potrivit art.351 alin.2 C. pr. pen.: 'Instanta este obligata sa puna in discutie cererile procurorului, ale partilor sau ale celorlalti subiecti procesuali si exceptiile ridicate de acestia sau din oficiu si sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata'.

2) 'Fata de modul in care instanta a solutionat cererile anterior formulate in cauza la acest termen de judecata', aparatorul ales al apelantului inculpat Sin Gheorghe a formulat o cerere de recuzare a completului de judecata, intemeiata pe dispozitiile art.67 raportat la art.64 lit.f C. pr. pen., in sustinerea careia a aratat ca art.98 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti este fara echivoc si impune solutionarea cererii formulate intr-un cadru legal.

Solutia instantei si motivarea

Curtea a respins ca inadmisibila cererea de recuzare, motivand ca 'nu intra sub incidenta cazului prevazut de art.64 lit.f C. pr. pen. cererea de inaintare a pretinsului incident procedural cu privire la modalitatea de desemnare a noilor judecatori promovati recent la Curtea de Apel Bucuresti, in alcatuirea acestui complet de judecata'.

Argumentele opiniei separate

Subliniez ca, potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, cererile de recuzare se solutioneaza, de regula, de un alt complet de judecata. Cu titlu de exceptie, art.67 alin.5 C. pr. pen. permite completului a carui recuzare se solicita sa se pronunte asupra propriei recuzari doar in cazurile in care cererea este inadmisibila. Aceste cazuri sunt strict si limitativ reglementate de art.67 alin.2-5 C. pr. pen. si, cu referire la judecatori, ele sunt urmatoarele: a) cererea de recuzare a fost formulata impotriva altei persoane decat judecatorul care efectueaza activitati judiciare in cauza; b) cererea de recuzare este formulata impotriva judecatorului chemat sa decida asupra recuzarii; c) cererea de recuzare nu este formulata oral sau in scris, cu aratarea, pentru fiecare persoana in parte, a cazului de incompatibilitate invocat si a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formularii cererii; d) cererea de recuzare a fost formulata impotriva aceleiasi persoane, pentru acelasi caz de incompatibilitate, cu aceleasi temeiuri de fapt invocate intr-o cerere anterioara de recuzare, care a fost respinsa.

Legea nu ingaduie instantei a carei recuzare se solicita sa faca aprecieri daca temeiurile de fapt invocate de catre autorul cererii de recuzare se incadreaza sau nu in cazul de recuzare indicat, intrucat acestea tin de examenul de temeinicie. Or, este binecunoscut faptul ca nemo judex in causa sua. Judecarea propriei cauze nu se poate face nici in mod disimulat, cand analizezi temeinicia cererii, dar o respingi ca inadmisibila. Calificarea operatiunii este data de continutul sau concret, nu de termenii utilizati ori de invocarea unui temei juridic impropriu, care doar aparent sustine solutia. Aceasta asertiune este valabila in orice alte situatii de acelasi gen (cum ar fi, de exemplu, aplicarea confiscarii extinse intemeiata pe dispozitiile confiscarii speciale).

3) Aparatorul ales al apelantului inculpat Pantis Sorin a formulat o cerere de recuzare a completului de judecata, intemeiata pe dispozitiile art.64 lit.f C. pr. pen., invocand faptul ca, prin extinderea masurilor asiguratorii la acest termen de judecata, instanta s-a antepronuntat, in conditiile in care nu exista un prejudiciu cert si real stabilit in cauza.

De asemenea, aparatorul ales al apelantului inculpat Savulescu Dan Nicolae a formulat o cerere de recuzare intemeiata pe art.64 lit.f C. pr. pen., in sustinerea careia arata, printre altele, ca 'instanta, practic, nu doar ca nu mai poate fi socotita impartiala, ci chiar si-a dovedit partinirea, in primul rand pentru ca se simte incalcarea oricaror norme imperative si mai ales pentru faptul ca aceste masuri, in faza procesuala a apelului, trebuiau puse in discutia partilor, nici confiscarea extinsa si nici obligatiile prevazute de Legea nr.78/2000 nu indreptatesc instanta sa calce in picioare drepturile procesuale ale apelantilor'. In final, a solicitat inaintarea cererii completului competent sa o judece.

La aceste cereri de recuzare a subscris si aparatorul ales al apelantului inculpat Mencinicopschi Gheorghe, care a precizat ca in nume propriu inculpatul solicita recuzarea in temeiul art.64 lit.f C. pr. pen., motivand ca au fost incalcate dispozitiile art.351 alin.2 C. pr. pen., care instituie obligatia instantei de a pune in discutie orice exceptie. A mai aratat ca prin extinderea sechestrului asigurator in apel, fara a fi pusa in discutie aceasta masura, este incalcata prezumtia de nevinovatie, precum si dreptul la aparare.

Cererile de recuzare au fost sustinute si de catre aparatorul ales al inculpatului Sin Gheorghe, care a apreciat ca instanta s-a pronuntat asupra fondului cauzei prin modul in care a fost condusa sedinta de judecata si modul in care au fost dispuse masurile asiguratorii.

Solutiile instantei si motivarea

Curtea a 'respins ca inadmisibila cererea de recuzare, respectiv ca nefondata cererea de inaintare a cauzei completului urmator pentru solutionarea cererii de recuzare', invocand dispozitiile art.67 alin.4 si 5 C. pr. pen., coroborate cu cele ale art.64 lit.f din acelasi cod, apreciind ca 'nu intra in sfera de incidenta a acestui articol respectarea unei proceduri obligatorii prevazute de lege'. in motivarea solutiei se mai arata, printre altele, ca trebuie sa se faca distinctie intre 'standardul de dovada necesar a se dispune condamnarea unei persoane ca fiind cel dincolo de orice dubiu rezonabil' si standardul pentru masura de siguranta a confiscarii, cand este necesara 'existenta unui probatoriu care se analizeaza potrivit balantei probabilitatilor', iar la instituirea unor masuri asiguratorii, 'standardul international unanim recunoscut este acela de presupunere rezonabila'.

Argumentele opiniei separate

Consider ca si de aceasta data instanta a analizat temeinicia cererilor (si nu cererii, cum in mod eronat s-a mentionat), pronuntandu-se insa pe inadmisibilitate. In acelasi timp, nu se poate disocia recuzarea de inaintarea cererilor completului competent sa le solutioneze.

4) Aparatorul ales al apelantului inculpat Petre Alexandru a formulat contestatie atat impotriva luarii masurii asiguratorii, cat si impotriva modului de aducere la indeplinire a acesteia.

Solutia instantei si motivarea

Fara a pune in discutie aceste contestatii, Curtea a respins ca inadmisibila cererea, motivand ca 'nu exista nici un text in Codul de procedura penala care sa permita instantei sa solutioneze o cale de atac impotriva instituirii unor masuri asiguratorii'.

Cu toate acestea – arata Curtea – se 'va face aplicarea directa a art.13 CEDO, ingerinta fiind analizata si in raport de standardele care impun respectarea drepturilor tertilor de buna credinta (…) oferind posibilitatea tuturor inculpatilor afectati de luarea acestor masuri, respectiv tertelor persoane (…) sau altor persoane interesate sa isi formuleze aparari in ceea ce priveste dobandirea cu buna credinta a acestor bunuri (…)'.

Cu privire la modalitatea de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii, care poate fi cenzurata potrivit dispozitiilor art.250 C. pr. pen., 'apreciaza ca, de vreme ce aceste masuri nu au fost aduse la indeplinire, ar fi prematura orice critica (…)'.

Argumentele opiniei separate

Arat ca potrivit art.250 alin.6 C. pr. pen.: 'impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii luate de catre (…) instanta de judecata (…) se poate face contestatie la (….) aceasta instanta, in termen de 3 zile de la data punerii in executare a masurii'.

In cauza au fost contestate atat luarea masurii, cat si aducerea sa la indeplinire. In virtutea dispozitiei legale de mai sus, instanta care a luat masura este abilitata sa judece doar contestatia formulata impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii.

Contestatia care vizeaza luarea masurii asiguratorii nu poate fi solutionata de catre aceeasi judecatori, intrucat se opun dispozitiile art.64 alin.6 C. pr. pen., potrivit carora: 'Judecatorul care s-a pronuntat cu privire la o masura supusa contestatiei nu poate participa la solutionarea contestatiei'. Chiar si in ipoteza in care s-ar aprecia ca, potrivit legii interne, impotriva acestei masuri nu exista cale de atac, consider ca eventuala solutie a inadmisibilitatii trebuie pronuntata de o alta instanta, deoarece contestatorul tinde spre reformarea (desfiintarea) hotararii prin care a fost luata masura. Aceasta sustinere se intemeiaza, in primul rand, pe dispozitiile art.64 alin.3 C. pr. pen., conform carora: 'Judecatorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei dupa desfiintarea ori casarea hotararii.' in al doilea rand, aduc in atentie dispozitiile art.4251 alin.5 C. pr. pen. care prevad in mod clar: 'Contestatia se solutioneaza de catre (…) instanta superioara celei sesizate (…)', instanta care, conform alin.7 pct.1 lit.a teza a II-a din acelasi Cod, respinge contestatia daca este inadmisibila.

Relevanta deosebita prezinta si art.13 din Conventia europeana a drepturilor omului, care instituie dreptul la un recurs efectiv.

In fine, precizez ca oralitatea, nemijlocirea si contradictorialitatea sunt reguli fundamentale ale procesului penal, art.351 C. pr. pen. stipuland imperativ urmatoarele: '(1) Judecata cauzei se face in fata instantei constituite potrivit legii si se desfasoara in sedinta, oral, nemijlocit si in contradictoriu.

(2) Instanta este obligata sa puna in discutie cererile procurorului, ale partilor sau ale celorlalti subiecti procesuali si exceptiile ridicate de acestia sau din oficiu si sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata.

(3) Instanta se pronunta prin incheiere motivata si asupra tuturor masurilor luate in cursul judecatii'.

TERMENUL DE JUDECATA DIN 07.07.2014

5) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voiculescu Dan a invocat incidentul procedural reglementat de art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aratand ca includerea intr-un complet de judecata a unor judecatori din cadrul Tribunalului Bucuresti s-a realizat cu incalcarea flagranta atat a dispozitiilor Regulamentului mentionat, cat si a dispozitiilor Legii nr.304/2004 si ale art.354 C. pr. pen. A sustinut ca a fost incalcat principiul repartizarii aleatorii, solicitand sesizarea completului imediat urmator in vederea solutionarii acestui incident procedural.

Toti aparatorii prezenti in sala pentru ceilalti apelanti inculpati au achiesat la aceasta cerere.

Solutia instantei si motivarea

Curtea a luat act 'ca s-a pronuntat asupra necesitatii trimiterii cauzei la un complet imediat urmator in vederea stabilirii modalitatii de desemnare a membrilor completului de judecata in data de 01.07.2014, respingand ca inadmisibila cererea, ca nefiind in caderea completului de judecata nici solutionarea cererii avand ca obiect modalitatea de desemnare a noilor judecatori in ipoteza in care un complet de judecata a fost desfiintat (…) si nici cererea de trimitere a cauzei la un complet urmator, deoarece nu s-a invocat un incident procedural prevazut de Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti care sa fie solutionat de completul imediat urmator'.

Argumentele opiniei separate

Reamintesc faptul ca art.98 alin.2 din Regulamentul mentionat prevede urmatoarele: 'Incidentele procedurale referitoare la toti membrii completului de judecata, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abtinerea, se vor solutiona de completul cu numarul imediat urmator, care judeca in aceeasi materie (…)'.

Desi cererea vizeaza acelasi incident procedural, motivele invocate in sustinerea sa sunt (partial) diferite, iar instanta 'ia act ca s-a pronuntat', invocand o cerere anterioara. O mentiune expresa de solutionare a acestei cereri nu se regaseste in cuprinsul incheierii respective, iar argumentele prezentate tin (mai degraba) de temeinicia cererii.

6) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voiculescu Dan a invocat exceptia de nelegalitate a completului de judecata referitoare la competenta functionala, in raport de modul de desemnare a completului de judecata la data de 26.06.2014, cand judecatorii desemnati functionau in cadrul Tribunalului Bucuresti, instanta care nu are competenta materiala de judecare a apelului.

De asemenea, a invocat exceptia de nelegalitate a hotararii din 26.06.2014 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti.

Aceasta din urma exceptie a fost sustinuta si de aparatorul ales al apelantului inculpat Pantis Sorin.

Solutiile instantei si motivarea

Curtea a respins ca inadmisibile ambele exceptii 'intrucat considerentele acestora au fost deja cenzurate si Curtea a decis ca inadmisibila cererea, nefiind in caderea completului de judecata modalitatea de desemnare a membrilor completului de judecata'. Referitor la exceptia nelegalitatii hotararii Colegiului de conducere 'Curtea constata ca partile au deschisa calea contenciosului administrativ, dar nu este un incident procedural care sa temporizeze procedura, neavand legatura cu fondul cauzei'.

Argumentele opiniei separate

Subliniez din nou ca potrivit art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, incidentele procedurale referitoare la toti membrii completului de judecata se solutioneaza de catre completul de judecata cu numarul imediat urmator.

Referitor la cea de-a doua exceptie, prezinta relevanta dispozitiile art.52 C. pr. pen., care, in alin.1 prevad: 'Instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila solutionarii cauzei, chiar daca prin natura ei acea chestiune este de competenta altei instante, cu exceptia situatiilor in care competenta de solutionare nu apartine organelor judiciare'. In cauza de fata, exceptia de nelegalitate invocata este de competenta organelor judiciare.

TEMENUL DE JUDECATA DIN 04.08.2014

7) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voiculescu Dan a formulat o cerere de recuzare intemeiata pe dispozitiile art.64 alin.6 C. pr. pen., sustinand, in esenta, ca judecatorul care s-a pronuntat cu privire la luarea unei masuri, precum si a modului de aducere la indeplinire a acesteia este incompatibil sa solutioneze contestatia impotriva propriei masuri, ca institutia incompatibilitatilor este reglementata de art.64 C. pr. pen. si nu de art.250 alin.6 din acelasi act normativ si ca aceasta din urma dispozitie trebuie interpretata prin raportare la art.4251 alin.4 C. pr. pen., care prevede ca o contestatie este de competenta instantei superioare.

Solutia instantei si motivarea

Si de aceasta data Curtea a respins ca inadmisibila cererea de recuzare 'avand in vedere imprejurarea ca dispozitiile art.250 alin.6 C. pr. pen. consacra posibilitatea de a se introduce calea contestatiei impotriva modului de aducere la indeplinire la instanta care a dispus luarea masurii asiguratorii' si ca 'in dreptul intern nu exista posibilitatea de a introduce contestatie impotriva luarii masurii asiguratorii', insa 'Curtea a facut referire in sedinta din data de 01.07.2014 ca va aplica direct standardul de protectie conventional pentru a verifica proportionalitatea ingerintei in masura in care luarea masurilor asiguratorii ar afecta patrimoniul vreunui tert de buna-credinta'. in finalul motivarii se precizeaza ca 'masura confiscarii nu constituie o acuzatie in materie penala, ci o consecinta civila a raspunderii penale'.

Argumentele opiniei separate

Dupa cum am aratat mai sus, inadmisibilitatea cererii de recuzare intervine doar in urmatoarele cazuri: a) cererea de recuzare a fost formulata impotriva altei persoane decat judecatorul care efectueaza activitati judiciare in cauza; b) cererea de recuzare este formulata impotriva judecatorului chemat sa decida asupra recuzarii; c) cererea de recuzare nu este formulata oral sau in scris, cu aratarea, pentru fiecare persoana in parte, a cazului de incompatibilitate invocat si a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formularii cererii; d) cererea de recuzare a fost formulata impotriva aceleiasi persoane, pentru acelasi caz de incompatibilitate, cu aceleasi temeiuri de fapt invocate intr-o cerere anterioara de recuzare, care a fost respinsa.

Fiind o abatere de la regula solutionarii recuzarii de catre un alt complet de judecata, aceasta exceptie (ca, de altfel, orice alta exceptie) este de stricta interpretare si aplicare. Si de aceasta data argumentele instantei privesc netemeinicia si nu inadmisibilitatea cererii.

8) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voilescu Dan a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.250 alin.6 C. pr. pen. in raport de dispozitiile art.124 alin.(1) si (2), art.11, art.20 si art.44 din Constitutia Romaniei, precum si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Solutia instantei si motivarea

Curtea a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale aratand ca 'prin motivarea adusa acestei cereri se solicita Curtii Constitutionale sa-si depaseasca atributiile statuate potrivit Legii nr.47/1992, respectiv sa verifice daca legea interna, lege organica, respectiv Codul de procedura penala este in conformitate cu Constitutia, solicitandu-i-se Curtii Constitutionale sa interpreteze in mod direct dispozitiile art.250 alin.6 C. pr. pen.'.

Argumentele opiniei separate

In legatura cu acest aspect, arat ca din art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992 rezulta urmatoarele conditii de admisibilitate a sesizarii Curtii Constitutionale: a) exceptia de neconstitutionalitate este invocata de catre o parte din proces; b) exceptia vizeaza o dispozitie dintr-o lege in vigoare; c) dispozitia a carei neconstitutionalitate se pretinde are legatura cu solutionarea cauzei; d) nu exista o decizie de neconstitutionalitate a dispozitiei legale criticate.

Semnalez si faptul ca in considerentele deciziei nr.878/30.06.2011 (M.Of. nr.673 din 21.09.2011) Curtea Constitutionala a statuat, fara echivoc: 'nicio instanta de judecata in fata careia se ridica o exceptie de neconstitutionalitate nu are competenta sa examineze textul sub aspect constitutional sau sa adauge o alta conditie la cele prevazute de lege pentru admiterea cererii de sesizare a Curtii, ci numai sa verifice, strict, indeplinirea conditiilor de admisibilitate a acesteia, prevazute de art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, deoarece competenta sa se circumscrie doar la constatarea admisibilitatii cererii de sesizare a Curtii, nu si la temeinicia ca atare a cererii'.

Asadar, instanta sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate nu poate adauga la conditiile de inadmisibilitate prevazute de lege o conditie suplimentara, respectiv faptul ca exceptia priveste o problema de interpretare a legii. Nerespectarea acestei interdictii aduce in discutie dreptul de acces liber la justitie, consacrat de art.21 din Constitutie, deopotriva aplicabil si in cazul controlului de constitutionalitate.

9) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voiculescu Dan a formulat o noua cerere de recuzare, intemeiata pe dispozitiile art.64 lit.f C. pr. pen., motivand ca instanta nu a admis nicio cerere, ca a procedat astfel fara nicio deliberare si ca s-a antepronuntat, fapt ce rezulta din atitudinea sa constanta, de respingere a tuturor cererilor formulate de parti.

Solutia instantei si motivarea

Curtea a respins ca inadmisibila si aceasta cerere de recuzare, 'apreciind ca nu intra in incidenta cazului de incompatibilitate prevazut de art.64 lit.f C. pr. pen. decat acele motive care ar viza antepronuntarea cu privire la solutiile care se vor pronunta pe fondul cauzei. Or, avand in vedere ca cea de-a doua cerere de recuzare a fost formulata dupa ce instanta s-a pronuntat, in sensul respingerii cererilor de sesizare a inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Constitutionale si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Curtea constata ca nu sunt respectate conditiile prevazute de art.67 alin.2-4 C. pr. pen., fiind aplicabile dispozitiile art.67 alin.5 C. pr. pen.'.

Argumentele opiniei separate

Cazurile in care, potrivit Codului de procedura penala, acelasi complet este abilitat sa respinga cererea pe considerentul inadmisibilitatii sunt aratate mai sus. De asemenea, constat ca instanta de apel invoca argumente ce tin de analiza temeiniciei cererii de recuzare, pronuntand insa solutia inadmisibilitatii. Este valabila si aici trimiterea pe care am facut-o la dispozitiile art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti.

TERMENUL DE JUDECATA DIN DATA DE 05.08.2014

10) Aparatorul ales al apelantului inculpat Voiculescu Dan a formulat o noua cerere de recuzare, invocand cazul de incompatibilitate prevazut de art.64 lit.f C. pr. pen., in sustinerea caruia a indicat temeiuri noi, respectiv faptul ca instanta a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecata pentru pregatirea apararii referitoare la schimbarea incadrarii juridice, apreciind ca 'nu se poate spune ca nu este o cerere care tinde la inrautatirea situatiei inculpatului, deoarece se solicita a se adauga pe langa litera c) a art.29 din Legea nr.78/2000 si litera b) din acest articol'.

Solutia instantei si motivarea

Curtea a respins, tot ca inadmisibila, si aceasta cerere de recuzare, motivand, printre altele, ca 'a mai fost formulata o cerere de recuzare anterioara pe acelasi motiv, aparenta de impartialitate, care a fost respinsa si pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formularii cererii anterioare de recuzare'.

Argumentele opiniei separate

Invocarea aceluiasi caz de incompatibilitate nu atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare decat in situatia in care se invoca aceleasi temeiuri de fapt. Acest lucru rezulta evident din dispozitiile art.67 alin.5, care prevede urmatoarele: 'Nerespectarea conditiilor prevazute la alin. (2) - (4) sau formularea unei cereri de recuzare impotriva aceleiasi persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate cu aceleasi temeiuri de fapt invocate intr-o cerere anterioara de recuzare, (s.n.) care a fost respinsa, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constata de (…) completul in fata caruia s-a formulat cererea de recuzare'.

In cauza de fata, lesne se poate observa ca temeiul de fapt este diferit de cele mentionate in cererile de recuzare formulate anterior.

In conformitate cu prevederile art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti completul investit cu o asemenea cerere trebuie sa dispuna inaintarea dosarului completului stabilit de lege sa solutioneze cererea de recuzare.

C. CONCLUZII

I. Cazul prevazut de art.426 lit.d teza I C. pr. pen.: 'instanta nu a fost compusa potrivit legii'.

1) Repartizarea aleatorie a cauzelor nu intra in notiunea de 'compunere a instantei'.

2) Eventuala incalcare a normelor de repartizare aleatorie nu este prevazuta printre cazurile de contestatie in anulare reglementate limitativ de dispozitiile art.426 C. pr. pen.

3) Colegiul de conducere al instantei are atributia legala de a stabili atat compunerea completului de judecata, cat si modificarile ulterioare.

4) Hotararea Colegiului de conducere al instantei prin care s-a aprobat propunerea de schimbare a componentei completului de judecata este un act administrativ, prezumat a fi legal pana la proba contrarie si care poate fi desfiintat doar pe cale jurisdictionala.

5) Instanta penala poate examina pretinsa nelegalitate a hotararii Colegiului de conducere doar in masura in care a fost investita cu solutionarea acestei chestiuni prealabile, in conditiile art.52 C. pr. pen.

In raport de aceste considerente, pentru cazul prevazut de art.426 lit.d teza I C. pr. pen., consider ca este neintemeiata contestatia in anulare formulata de contestatorul Voiculescu Dan.

II. Cazul prevazut de art.426 lit.d teza a II-a C. pr. pen.: 'a existat un caz de incompatibilitate'.

1) Cele prezentate la lit. B pct.II pun in evidenta multiple elemente pentru a conchide ca este rezonabila suspiciunea contestatorului Voiculescu Dan in sensul afectarii impartialitatii judecatorilor care au judecat cauza in apel.

Temerea contestatorului este justificata in mod obiectiv de comportamentul instantei de apel prin raportare la dispozitiile imperative mentionate mai sus. Nu este vorba despre o actiune singulara, un act izolat, ci o conduita procesuala manifestata pe parcursul termenelor de judecata din 01.07.2014, 07.07.2014, 04.08.2014 si 05.08.2014, constand in adoptarea unor solutii/masuri care au generat neincredere in obiectivitatea instantei.

Banuiala de partinire a fost augmentata si de motivarea instantei privitoare la respingerea cererii de acordare a unui termen de judecata, dupa vacanta judecatoreasca, instanta mentionand in incheierea de sedinta din data de 01.07.2014 urmatoarele: 'cu privire la acordarea unui termen in afara vacantei judecatoresti s-a pronuntat un alt complet, iar prezentul complet a fost repartizat sa judece in timpul vacantei judecatoresti, prin incheierea de sedinta pronuntata de completul investit cu solutionarea cauzei la termenul din 10.06.2014'.

Fata de toate acestea, opinez ca membrii completului respectiv s-au aflat in stare de incompatibilitate atunci cand au pronuntat decizia nr.888/A/08.08.2014, fiind aplicabile dispozitiile art.64 alin.1 lit.f C. pr. pen.

2) in privinta masurii sechestrului asigurator, din actele dosarului de apel rezulta ca aceasta a fost contestata atat sub aspectul luarii sale, cat si a modului de aducere la indeplinire, de catre: inculpatul Voiculescu Dan (dosar C.A.B. vol.3, pag. 97; vol.4, pag.303); petenta Corina Voiculescu (dosar C.A.B., vol.3, pag.252; vol.3 pag.256); petenta Camelia Voiculescu (dosar C.A.B., vol.3, pag.262; vol.3, pag.268); Societatea Compania de Cercetari Aplicative si Investitii (ICA) SA (dosar C.A.B., vol.4, pag.147; vol.4, pag.152). Mai rezulta ca, petentul Petre Alexandru Florin (dosar C.A.B., vol.4, pag.321) si petentii Alexandru Claudia Alexandra si Alexandru Mihai Cristian (dosar C.A.B., vol.4, pag.323) au criticat luarea masurii, iar Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA a criticat modul de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii (dosar C.A.B., vol.4, pag.255).

Referitor la acest aspect, consider ca a existat si al doilea caz de incompatibilitate, respectiv cel prevazut de art.64 alin.(6) C. pr. pen., in conditiile in care instanta de apel – care a extins sechestrul asigurator – s-a pronuntat si asupra caii de atac exercitate impotriva luarii acestei masuri.

Este adevarat ca art.4251 alin.(1) C. pr. pen. are urmatorul continut: '(1) Calea de atac a contestatiei se poate exercita numai atunci cand legea o prevede expres (…)', numai ca, astfel dupa cum retine inclusiv instanta de apel (cu referire doar la tertele persoane) nu se poate face abstractie de dispozitiile art.13 din Conventia europeana a drepturilor omului. Acest articol prevede ca: 'Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale'.

Privitor la aceste dispozitii, din Hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Klass si altii impotriva Germaniei (06.09.1978) rezulta ca se instituie o obligatie pozitiva ce are ca obiect reglementarea, in cadrul legislatiei interne, a unui recurs care sa permita inlaturarea eventualelor incalcari aduse Conventiei.

Din aceasta perspectiva, o importanta deosebita are si Recomandarea (2004) 6 a Comitetului de Ministri catre statele membre privind imbunatatirea recursurilor interne (adoptata la data de 12 mai 2004), care, printre altele, recomanda statelor membre 'sa se asigure, printr-o revizuire constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista recursuri interne pentru orice persoana care reclama, intr-o maniera credibila, o incalcare a Conventiei si ca aceste recursuri sunt efective in masura in care pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat pentru fiecare incalcare constatata'.

Drept urmare, se poate presupune ca noile dispozitii procedural penale (indeosebi art.1 alin.2 si art.8 C. pr. pen.) raspund exigentelor de mai sus. Astfel, chiar daca in dreptul intern nu se prevede expres o cale de atac in ipoteza data, nu poate fi ignorat art.13 din Conventia amintita, aplicabil in mod direct, in conformitate cu art.20 din Constitutia Romaniei, care prevede urmatoarele:

'(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale (s.n.), cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile'.

Oricum, chiar daca s-ar accepta ideea ca nu exista cale de atac impotriva hotararii de luare a masurii asiguratorii, eventuala inadmisibilitate a acestei contestatii nu ar putea fi constatata de catre aceeasi instanta, intrucat se opun, in primul rand, prevederile art.64 alin.(3) C. pr. pen., care prevad incompatibilitatea judecatorului care a participat la judecarea unei cauze de a participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac.

Pe de alta parte, art.4251 alin.5 C. pr. pen. dispune: 'Contestatia se solutioneaza (…) de catre instanta superioara celei sesizate (…)', instanta care, potrivit alin.7 pct.1 lit.a teza a II-a din acelasi articol, va respinge aceasta cale de atac daca este 'inadmisibila'.

3) Existenta incompatibilitatii este confirmata si de alte imprejurari.

a) Astfel, la data de 01.09.2014, in dosarul nr.5302/2/2014 (3070/2014), contestatorul Grupul Industrial Voiculescu si Compania (GRIVCO) SA a formulat o cerere de recuzare a celor doi judecatori care au compus completul de apel, invocand dispozitiile art.64 alin.(6) C. pr. pen. Prin incheierea din data de 08.09.2014, instanta investita (din care am facut parte) a admis cererea de recuzare a completului de judecata care a solutionat cauza in apel (si a pronuntat decizia nr.888/A/08.08.2014).

Solutia se intemeiaza pe faptul ca, in cauza respectiva, 'contestatia vizeaza chiar masura asiguratorie si nu doar modalitatea de aducere la indeplinire, astfel incat devine aplicabil cazul de incompatibilitate prevazut de art.64 alin.6 C. pr. pen.'.

Daca in cauza mentionata, derivata din acelasi dosar, pentru motiv identic, am sustinut existenta incompatibilitatii, cum as putea avea o parere contrara in cauza de fata?

b) Mai mult, existenta incompatibilitatii a fost invocata in doua declaratii de abtinere formulate chiar de catre unul dintre judecatorii care au pronuntat decizia penala nr.888/A/08.08.2014, atacata pe calea contestatiei in anulare. Astfel, in dosarul nr.5303/2/2014 (3071/2014), avand ca obiect contestatia formulata de Societatea Compania de Cercetari Aplicative si Investitii (ICA) SA impotriva extinderii masurii asiguratorii luate prin incheierea din 01.07.2014, unul dintre membrii completului de judecata care a solutionat cauza in apel a formulat declaratie de abtinere, sustinand ca este incident cazul de incompatibilitate prevazut de art.64 alin.(6) C. pr. pen.

Prin incheierea din 10.09.2014, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala a admis aceasta declaratie de abtinere.

La solicitarea aceluiasi judecator, si in dosarul nr.5302/2/2014 (3070/2014) avand ca obiect contestatia formulata de Grupul Industrial Voiculescu si Compania (GRIVCO) SA, s-a admis declaratia de abtinere (prin incheierea din 10.09.2014), apreciindu-se ca este incident cazul de incompatibilitate prevazut de art.64 alin.(6) C. pr. pen.

Subliniez ca, in ambele situatii, dosarele au avut ca obiect contestatii privind extinderea sechestrului asigurator, masura luata prin incheierea din data de 01.07.2014, in dosarul nr.25497/3/2012**. Temeiul de drept invocat a fost acelasi: art.64 alin.6 C. pr. pen.

Declaratiile de abtinere au fost solutionate (si admise) de catre un alt complet de judecata decat cel care a solutionat cererea de recuzare mentionata mai sus.

Fata de cele ce preced, consider ca pentru cazul prevazut de art.426 lit.d teza a II-a C. pr. pen. este intemeiata contestatia in anulare formulata de contestatorul Voiculescu Dan, situatie in care solutia ce ar fi trebuit a fi pronuntata ar fi fost de admitere a contestatiei in anulare si de desfiintare partiala a deciziei penale nr.888/A/08.08.2014 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala (in ceea ce il priveste pe contestator).

Pe cale de consecinta, apreciez ca se impunea rejudecarea apelului dupa regulile prevazute de art.408 si urm. C. pr. Pen".

*Cititi aici integral Decizia nr. 10/A din 6 ianuarie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, pronuntata de completul de divergenta format din judecatorii Isabelle Tocan, Dan Lupascu si Corina Daescu