LECTIE UMILITOARE - Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu, prima reactie in scandalul de plagiat: „Pana la finalizarea dosarului, consider ca doamna Kovesi trebuie sa se bucure de prezumtia de nevinovatie, asa cum ar fi trebuit sa se bucure toti cei care au intrat pe usa DNA... Denuntul demonstreaza celor care au incurajat abuzurile procurorilor in numele luptei anticoruptie cat de usor pot deveni ei insisi tinte publice si vinovati inainte ca vreo instanta sa se pronunte”
Dupa balbaielile presedintelui Klaus Iohannis si declaratiile furibunde lansate de Traian Basescu, iata ca si al doilea om in stat ofera o prima reactie in scandalul de plagiat iscat de autodenuntul pe care deputatul Sebastian Ghita l-a depus, miercuri 27 septembrie 2016, la Parchetul General – unde a recunoscut in fata procurorilor ca a participat alaturi de mai multi inalti demnitari la falsificarea Raportului tehnic de expertiza intocmit in cazul tezei de doctorat a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi.
Intr-un articol postat miercuri, 28 septembrie 2016, pe site-ul alde.ro, Calin Popescu Tariceanu (foto) - presedinte al Senatului si copresedinte al Aliantei Liberalilor si Democratilor Europeni - a profitat de scandalul de plagiat pentru a preda o noua lectie publica despre importanta dreptului fundamental al oricarei persoane la respectarea prezumtiei de nevinovatie pana la pronuntarea unei solutii definitive, drept ignorat cu desavarsire, asa cum bine stim, de parchetul anticoruptie condus de Kovesi: „Pana la finalizarea dosarului intr-un sens sau altul, consider ca doamna Kovesi trebuie sa se bucure de prezumtia de nevinovatie, asa cum ar fi trebuit sa se bucure toti cei care au intrat pe usa DNA, dar au iesit vinovati inainte ca vreo instanta sa se pronunte. (...) Denuntul demonstreaza celor care au incurajat abuzurile procurorilor in numele luptei anticoruptie, celor care au ignorat cu buna-stiinta prezumtia de nevinovatie, cat de usor pot deveni ei insisi tinte publice si vinovati de fapte de coruptie inainte ca vreo instanta sa se pronunte”.
Prezentam in continuare textul postat pe site-ul alde.ro:
„Calin Popescu-Tariceanu: Denuntul deputatului Sebastian Ghita si mai cu seama dezvaluirile fostului presedinte dovedesc ca Romania nu este nici pe departe un stat de drept
Am primit mai multe solicitari din partea unor jurnalisti ca sa ma pronunt in legatura cu denuntul penal facut la Parchetul General de catre deputatul Sebastian Ghita impotriva procurorului-sef al DNA, Laura Kovesi, si le raspund pe aceasta cale.
Sunt sigur ca acest denunt isi va urma cursul procedural legal la Ministerul Public si, dupa caz, rechizitoriul va fi inaintat instantei spre judecare sau dosarul se va clasa. Pana la finalizarea dosarului intr-un sens sau altul, consider ca doamna Kovesi trebuie sa se bucure de prezumtia de nevinovatie, asa cum ar fi trebuit sa se bucure toti cei care au intrat pe usa DNA, dar au iesit vinovati inainte ca vreo instanta sa se pronunte. Nu am de unde sa stiu care este motivatia reala a denuntatorului si nu am dreptul sa anticipez rezultatul acestui denunt, dar pot spune ca el produce cu certitudine un efect colateral important: demonstreaza celor care au incurajat abuzurile procurorilor in numele luptei anticoruptie, celor care au ignorat cu buna-stiinta prezumtia de nevinovatie, cat de usor pot deveni ei insisi tinte publice si vinovati de fapte de coruptie inainte ca vreo instanta sa se pronunte.
Preocuparea mea profunda depaseste insa cu mult si de multa vreme acest caz. Ea este legata de faptul ca Romania a devenit din timpul regimului Basescu un stat cu o democratie de fatada, controlat de persoane din conducerea unor institutii de forta ale statului, iar actualul presedinte tolereaza in continuare aceasta stare de fapt.
Am aflat acum chiar de la fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, ca era informat inca din 2014 despre sume mari de bani negri care or sa iasa la iveala, despre neregulile, chiar ilegalitatile, care s-au produs in redactarea raportului oficial privind posibilul plagiat al tezei de doctorat al doamnei Kovesi, ca aceste ilegalitati au fost dirijate exact de cei care aveau obligatia sa vegheze la respectarea legii. Am convingerea ca Traian Basescu nu ar fi facut aceste dezvaluiri, un fel de autodenunt ca a nascut si patronat o adevarata mafie, daca anchetele procurorilor nu s-ar fi apropiat atat de mult si de periculos de persoana sa si de anturajul sau apropiat. Este de notorietate faptul ca Traian Basescu a amenintat cu noi si senzationale dezvaluiri, in cazul in care procurorii vor continua sa-i ancheteze apropiatii. Daca isi va pune in practica amenintarile si va devoala tot putregaiul pe care l-a inventat ar fi singurul lucru bun facut vreodata de el pentru Romania.
Un alt motiv al preocuparii mele profunde este pasivitatea totala a presedintelui Iohannis fata de aceasta stare de fapt. Nu stiu inca daca aceasta pasivitate provine dintr-o neintelegere a realitatii politice ce il inconjoara, dintr-o neintelegere a rolului sau constitutional sau pentru ca este la randul sau prizonierul unor structuri de forta care il controleaza sau santajeaza prin intermediul dosarelor din care reiese ca a devenit proprietarul unor imobile din Sibiu folosindu-se de acte false. Pe 29 iulie a.c., i-am atras atentia public domnului presedinte Iohannis ca in Romania institutiile de forta sunt scapate de sub orice control democratic si au devenit actori politici care distorsioneaza si impun propria lor agenda, desconsiderand vointa exprimata de cetateni la urne. Raspunsul domniei sale: „In Romania, statul de drept este functional... Sunt increzator in ceea ce fac institutiile statului si, alaturi de intreaga opinie publica, asteptam efectele pozitive ale activitatii acestora”, a fost dezamagitor, pentru ca este in contradictie flagranta cu realitatea zilnica, iar efectele negative sunt vizibile la tot pasul.
Denuntul facut de catre deputatul Sebastian Ghita si mai cu seama dezvaluirile fostului presedinte al Romaniei dovedesc ca Romania nu este nici pe departe un stat de drept si aceasta stare de fapt trebuie urgent corectata prin conjugarea eforturilor dintre institutiile democratic constituite ale statului
Calin Popescu-Tariceanu,
copresedinte ALDE”.
sursa: alde.ro
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# unul din lumea cea mare 28 September 2016 19:07 +6
# Nicolae Clivet 28 September 2016 19:23 +4
# DODI 28 September 2016 19:24 +8
# sandu 29 September 2016 00:11 +9
# pai da ... 29 September 2016 11:03 -4
# dnului pai da 29 September 2016 17:51 0
# da' ce 30 September 2016 11:48 0