Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat luni, 16 septembrie 2024, ca inregistrarile convorbirilor telefonice purtate intre salariati sau intre salariati si sefi sunt admisibile in procesele impotriva angajatorilor, cu conditia asigurarii unui just echilibru intre dreptul la proba si cel la viata privata.

Ne referim, bineinteles, la inregistrarile efectuate fara notificarea interlocutorului.

Iata minuta hotararii prealabile nr. 39/2024 emise in dosarul nr. 989/1/2024:

„Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si, in interpretarea si aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedura civila si prin raportare la dispozitiile art. 74 si 75 din Codul civil, stabileste ca:

Proba cu inregistrarea unei convorbiri telefonice intre un salariat si un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitata intr-un litigiu impotriva angajatorului, este admisibila, chiar daca inregistrarea a fost efectuata fara acordul si/sau informarea prealabila a interlocutorului, cu conditia asigurarii unui just echilibru intre dreptul la proba, pe de o parte, si dreptul la viata privata, pe de alta parte, in sensul ca incuviintarea probei trebuie sa fie indispensabila exercitiului dreptului la proba si strict proportionala cu acest scop.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila. Pronuntata in sedinta publica astazi, 16 septembrie 2024”.

Beraria H, data in judecata de un fost angajat

Dezlegarea de drept a fost emisa intr-un dosar deschis impotriva Berariei H de catre un fost salariat care sustine ca un reprezentant al angajatorului a facut presiuni asupra lui ca sa-si dea demisia. Situatia este cu atat mai delicata, sustine fostul salariat al localului (Florentin Dohatcu pe numele sau), cu cat demisia a survenit (in 10 noiembrie 2020, intrata in vigoare la 1 aprilie 2021) cu doar un an inainte de implinirea varstei legale pentru pensionare – caz in care i-ar fi fost foarte greu sa-si gaseasca un nou loc de munca. La randul ei, Beraria H s-a aparat, dand de inteles ca nu mai avea cu ce sa-l plateasca pe Dohatcu, din cauza crizei economice provocate de pandemia de COVID-19.

Initial, la 13 decembrie 2022, judecatoarea Manuela-Alma Ciornei (foto) de la Tribunalul Bucuresti a admis actiunea lui Florentin Dohatcu, obligand Beraria H sa-i plateasca daune materiale de 22.500 de lei (echivalentul salariilor nete neincasate intre 1 aprilie 2021 – data demisiei efective – si 1 ianuarie 2022, data implinirii varstei de pensionare) si daune morale de 1.000 de lei. (Gasiti la final motivarea sentintei TMB.)

In apel, magistratii Amelia Farmathy si Marian-Virgil Moise de la Curtea de Apel Bucuresti au sesizat din oficiu ICCJ pentru ca instanta suprema sa precizeze daca inregistrarea convorbirilor telefonice de catre una dintre persoane fara notificarea interlocutorului contravine sau nu bunelor moravuri. Completul CAB a invocat jurisprudenta CEDO, insa aceasta jurisprudenta se refera la presiuni facute de angajatori asupra salariatilor, nu la inregistrari efectuate de catre angajati. Dupa cum vedeti mai jos, unul dintre cei doi judecatori CAB a considerat ca inregistrarea discutiilor telefonice fara punerea in tema a interlocutorului ar putea pune probleme sub aspectul bunelor moravuri, in timp ce colegul de complet n-a avut nicio problema in acest sens.

Redam minuta sentintei TMB nr. 7679/2022 din cauza nr. 26903/301/2021:

„Admite in parte actiunea.

Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 22.500 lei cu titlu de prejudiciu material si 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat acestuia prin fapta ilicita a angajatorului.

In temeiul art. 45 alin 1 lit. a din OUG 80/2013, dispune restituirea catre reclamant a sumei de 430 lei achitate cu titlu de taxa timbru cu chitantele 1940602824/1 din 25.11.2021, 1952058003/1 din 31.03.2022, 1957324362/1 din 25.05.2022 si 1955673942/1 din 10.05.2022.

In temeiul art. 453 C.pr.civ., obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale”

Prezentam punctul de vedere al CAB exprimat in incheierea de sesizare a ICCJ:

„Inregistrarea unei convorbiri telefonice, fara acordul sau incunostintarea interlocutorului, nu este in mod expres interzisa de lege, cel putin nu in materie civila, domeniu caruia i se circumscrie si ramura dreptului muncii.

Prin urmare, ar trebui deslusit daca o astfel de conduita constand in inregistrarea convorbirii cu un interlocutor caruia nu i se aduce la cunostinta imprejurarea inregistrarii conversatiei este compatibila cu notiunea de 'bune moravuri' pe care legiuitorul o foloseste in cuprinsul textului art.341 alin.2 din Codul de proc. civila.

In raporturile dintre clienti / consumatori si agenti economici, avertizarea primilor cu privire la inregistrarea conversatiei / mesajului constituie o regula in ceea ce priveste desfasurarea unei convorbiri telefonice sau inaintea inregistrarii unui mesaj transmis de catre client / consumator.

Aceasta se intampla nu doar pentru a veni in ajutorul agentului economic in scopul solutionarii problemei sesizate, dar si pentru a modela conduita celui care il apeleaza pe agentul economic.

Or, daca in astfel de situatii, in care interrelationarea este una intamplatoare, sporadica, se impune, cel putin la nivel cutumiar, incunostintarea asupra faptului ca o conversatie telefonica este inregistrata, cu atat mai mult s-ar impune o conduita similara si in ipoteza in care conversatia priveste imprejurari de fapt ce ar putea prezenta relevanta privitor la raporturi juridice in desfasurare sau anterior derulate.

Spre deosebire de mesajele text – care, prin natura lor, daca nu au atasata optiunea de stergere automata dupa trecerea unui interval de timp, raman consemnate scriptic –, convorbirile telefonice nu sunt destinate a lasa o amprenta similara, decat daca subzista un acord al celor care poarta o astfel de conversatie.

In plus, in astfel de conversatii se pot strecura, uneori si involuntar, aspecte de ordin personal, ceea ce ar face dificila prezentarea unei astfel de mijloc de proba, fractionat, pentru protejarea aspectelor fara legatura cu pretentia in a carei dovedire a fost solicitat ca mijloc material de proba.

Avertizarea interlocutorului cu privire la inregistrarea conversatiei are drept scop evitarea unor astfel de situatii, permitand concentrarea discutiei, in baza avertizarii prealabile, in deplina cunostinta de cauza, asupra aspectelor de fapt care privesc raporturile juridice dintre parti, reprezentand o punere in practica a principiului consensualitatii si al bunei-credinte, care, potrivit art.8 din Codul muncii, trebuie sa guverneze relatiile dintre parti.

In cauza Barbulescu impotriva Romaniei, prin Hotararea pronuntata la 12 ianuarie 2016, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut incalcarea dreptului la viata privata, ca efect al monitorizarii felului in care salariatul folosea, in timpul orelor de program, un serviciu de mesagerie (Yahoo Messenger), desi fusese incunostintat asupra faptului ca nu avea voie sa foloseasca resursele companiei in interes personal:

'77. Curtea considera ca rezulta in mod clar din dosar ca reclamantul fusese intr-adevar informat cu privire la interdictia de a utiliza internetul in scopuri personale, impusa prin regulamentul intern al angajatorului sau (a se vedea supra, pct. 14). Cu toate acestea, nu este la fel de clar ca a fost informat cu privire la monitorizarea comunicarilor sale inainte de initierea operatiunii de monitorizare. Astfel, Guvernul sustine ca reclamantul a luat cunostinta de informarea angajatorului la o data nespecificata, in perioada 3-13 iulie 2007 (supra, pct. 16). Or, autoritatile nationale au omis sa examineze daca reclamantul fusese informat cu privire la activitatea de monitorizare la o data anterioara datei instituirii acestei masuri, avand in vedere ca angajatorul a inregistrat comunicarile in timp real in perioada 5-13 iulie 2007 (supra, pct. 17).

78. In orice caz, nu pare ca reclamantul a fost informat in prealabil cu privire la amploarea si natura monitorizarii efectuate de catre angajatorul sau ori cu privire la posibilitatea ca acesta sa aiba acces la continutul comunicarilor sale.

79. Curtea ia nota, de asemenea, de argumentul reclamantului, potrivit caruia el insusi crease contul de Yahoo Messenger in cauza si era singurul care ii cunostea parola (supra, pct. 68). De asemenea, Curtea constata ca, astfel cum reiese din inscrisurile depuse la dosar, angajatorul a avut, de asemenea, acces la contul personal de Yahoo Messenger al reclamantului (supra, pct. 21). Astfel, reclamantul crease contul de Yahoo Messenger in cauza in urma instructiunilor angajatorului sau pentru a raspunde intrebarilor clientilor (supra, pct.11), iar angajatorul avea acces la acesta.

80. Nu s-a stabilit daca si in acest caz, in ce masura regulamentele restrictive ale angajatorului i-au permis reclamantului sa aiba asteptari rezonabile privind viata privata. Astfel, instructiunile unui angajator nu pot sa reduca la zero exercitarea dreptului la viata privata sociala la locul de munca. Respectarea vietii private si a confidentialitatii comunicarilor se impune in continuare, chiar daca acestea pot fi limitate in masura in care este necesar.

81. Avand in vedere toate aceste consideratii, Curtea concluzioneaza ca acele comunicari efectuate de reclamant la locul sau de munca intrau in sfera notiunilor de viata privata' si 'corespondenta''.

Prin urmare, ceea ce CEDO a considerat esential a fost lipsa unei avertizari prealabile referitor la masura monitorizarii, ceea ce, mutatis mutandis, se poate aplica si in cazul convorbirilor telefonice, atunci cand unul dintre interlocutori nu este avertizat, in prealabil, asupra inregistrarii conversatiei.

In cauza Copland vs Regatul Unit din 3 aprilie 2007, reclamanta, angajata ca secretara a unui director adjunct dintr-o unitate de invatamant, a reclamat incalcarea vietii private ca urmare a monitorizarii telefonului, modului in care a accesat internetul si emailul, in conditiile in care intervalul supus monitorizarii, institutia de invatamant care o angajase pe reclamanta nu avea nicio politica de monitorizare, legislatia din Marea Britanie negarantand un drept general la protectia vietii private, abia ulterior fiind introduse norme privind reglementarea interceptarii comunicatiilor si conditiile in care angajatorii puteau inregistra sau monitoriza comunicatiile angajatilor lor, fara consimtamantul acestora.

Monitorizarea utilizarii telefonului s-a realizat prin analizarea facturilor telefonice ale scolii, care aratau numerele apelate, datele si orele apelurilor, ca si durata si costul acestora, monitorizarea internetului a vizat verificarea ale site-urilor vizitate, a datelor si orelor acestor vizite, iar controlul e-mail-ului a examinat adresele, datele si orele de trimitere a mesajelor.

Curtea de la Strasbourg, constatand o incalcare a art.8 din Conventie, a retinut urmatoarele:

'Colectarea si pastrarea, fara instiintarea reclamantei, a informatiilor cu caracter personal despre utilizarea telefonului, a email-ului si a Internetului sunt, prin urmare, o ingerinta in dreptul reclamantei la respectul vietii private si a corespondentei sale. Pentru a indeplini cerinta de previzibilitate, legea trebuie sa fie suficient de clara, pentru a exprima de maniera satisfacatoare in ce conditii si circumstante se permite autoritatii publice sa recurga la masurile in cauza'.

Este adevarat ca, in prezenta cauza, cel inregistrat fara un acord prealabil exprimat a fost un reprezentant sau cel putin o persoana perceputa de catre reclamant ca fiind un reprezentat de facto al angajatorului, iar nu salariatul, insa, in opinia unuia dintre membrii completului, ramane aceeasi necesitate a incunostintarii prealabile asupra inregistrarii conversatiei, intrucat, in aplicarea principiului mai sus amintit, cel al consensualitatii si bunei-credinte ('Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca'), fiecare dintre parti, asadar si salariatul, trebuie sa actioneze cu buna-credinta si sa aduca la cunostinta persoanei care se recomanda a purta o conversatie in numele angajatorului sau lasa aceasta impresie salariatului imprejurarea inregistrarii conversatiei, tocmai pentru a permite reglarea conduitei interlocutorului, in sensul de a imprima respectivei conversatii un caracter care sa o relationeze complet cu sfera raporturilor de munca.

Bunele moravuri (o exprimare eleganta, dar, in egala masura, ambigua a Codului de procedura civila) trebuie sa fie interpretate ca impunand oricarei parti ce participa la o conversatie o cunoastere rezonabila a conditiilor in care se desfasoara interactionarea.

Ο astfel de cunoastere presupune incunostintarea partilor asupra inregistrarii / fotografierii / filmarii respectivei conversatii sau interactiuni, cu exceptia situatiilor in care astfel de demersuri au un caracter jurnalistic (reportaj, ancheta jurnalistica), au un caracter intamplator (ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii) sau sunt autorizate intr-o procedura cu caracter penal.

In doctrina, cu privire la utilizarea, ca mijloc de proba, a inregistrarii convorbirilor telefonice s-a subliniat necesitatea ca acestea sa fie obtinute si utilizate cu respectarea principiului loialitatii (care nu pare a fi altceva decat o aplicare particulara a ceea ce legiuitorul a inteles sa subsumeze termenului generic de bune moravuri): 'Asadar, loialitatea administrarii probei are o importanta principial mai mare decat necesitatea probarii unor raporturi juridice' (Zidaru Liviu, Pop P., in 'Drept procesual civil', Editura Solomon, pag.227).

In opinia celuilalt membru al completului de judecata, inregistrarea conversatiei telefonice purtate, fara acordul persoanei inregistrate, poate fi folosita ca mijloc de proba, intrucat nu vizeaza aspecte legate de viata privata a celor implicati in conversatia inregistrata”.

* Cititi aici intreaga incheiere CAB de sesizare a ICCJ

* Cititi aici motivarea sentintei TMB