LUMEA DREPTULUI PIERDE O MINTE INOVATOARE – Omagiul INM adus profesorului Corneliu Birsan: “Multi dintre noi ne-am indragostit de dreptul civil ascultandu-i fascinati prelegerile, citind si invatand din cartile domnului Profesor, iar cand am pasit in activitatea practica, tot la tratatele, cartile, studiile si monografiile domnului Profesor ne-am intors pentru a gasi raspunsuri la intrebarile de care ne loveam”
Institutul National al Magistraturii (INM) i-a adus un omagiu profesorului Corneliu Birsan (foto), incetat din viata sambata, 31 august 2024, la varsta de 80 de ani.
INM tine sa sublinieze contributia extraordinara pe care fostul judecator roman la CEDO a avut-o pentru dreptul civil, aratand ca generatii intregi s-au aplecat asupra acestei profesii datorita profesorului Corneliu Birsan. De asemenea, INM precizeaza ca prin moartea profesorului Birsan lumea dreptului pierde o minte stralucita si inovatoare. “A fost o inspiratie prin standardul stiintific stabilit, prin profunzimea si claritatea rationamentelor juridice construite, prin cariera cladita prin munca, profesionalism si seriozitate”, transmite INM.
Prezentam mesajul Institutului National al Magistraturii:
“Institutul National al Magistraturii isi exprima regretul pentru trecerea in vesnicie a domnului prof.univ.dr. Corneliu Birsan si transmite sincere condoleante familiei indoliate.
Multi dintre noi ne-am indragostit de dreptul civil ascultandu-i fascinati prelegerile, citind si invatand din cartile domnului Profesor, iar cand am pasit in activitatea practica, tot la tratatele, cartile, studiile si monografiile domnului Profesor ne-am intors pentru a gasi raspunsuri la intrebarile de care ne loveam.
A fost un model pentru noi prin eleganta, rafinamentul si blandetea cu care ne vorbea, a fost o inspiratie prin standardul stiintific stabilit, prin profunzimea si claritatea rationamentelor juridice construite, prin cariera cladita prin munca, profesionalism si seriozitate.
Lumea dreptului pierde o minte stralucita, inovatoare, insa generatiile de studenti care vor urma il vor cunoaste, il vor admira si il vor indragi parcurgand paginile cartilor si tratatelor domnului Profesor.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii