"Judecatorul si procurorul roman au obligatia de a se prezenta in fata comisiilor parlamentare de ancheta” atunci cand sunt invitate sa explice modul de actionare in instrumentarea unui dosar. Aceasta este concluzia care se desprinde din studiul realizat de judecatorul Ion Popa (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti si publicat in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 5/2014. In context, s-a dat exemplu cazul procurorilor care la Referendumul de demitere a Presedintelui Traian Basescu din 2012 au obligat cetatenii sa jure pe capota masinilor daca au participat sau nu la votul din 29 iulie.

In opinia judecatorului Ion Popa, declaratiile unora dintre cei mai vocali reprezentati ai sistemului judiciar de la acea data, potrivit carora procurorii si “varfurile parchetului” au dreptul de a refuza sa ia parte la lucrarile comisiilor parlamentare, intrucat prin aceasta s-ar incalca separatia puterilor in Stat si independenta in activitatea profesionala, sunt eronate. De altfel, judecatorul CAB precizeaza ca invocarea unei Hotarari CSM si a unei Decizii a Curtii Constitionale a Romaniei pentru a evita citarea ca martori a procurorilor nu se sustine si poate face parte din seria declaratiilor manipulatoare.

In studiul sau, judecatorul Ion Popa vorbeste despre necesitatea unui demers care “sa clarifice acea inconsecventa cutumiara individuala si institutionala, a magistratilor care, pe de o parte sunt excesiv de scrupulosi fata de invitatiile adresate de comisiile parlamentare formate din oameni politici romani, iar pe de alta parte, devin prompti si comunicativi fata de invitatiile similare lansate de oamenii politici din cadrul reprezentantelor diplomatice straine din Romania".

Altfel, judecatorul Popa a semnalat ca in Romania demersul de aparare a independentei Justitiei a ajuns sa fie deturnat de la scopul sau, de protejare a magistratului si a sistemului din care face parte, la a satisface "interesul public general si asteptarile cetatii". In acelasi studiu, judecatorul Ion Popa a sustinut si necesitatea intreventiei legislative pentru eliminarea unor interpretari eronate cu conceptele de independenta a Justitiei si de aparare a independenta a Justitiei, impunandu-se delimitarea functiei de judecator de cea de procuror, dar si reconsiderarea practicii institutie in Consiliului Superior al Magistraturii.

Prezentam in continuare un fragment din studiul judecatorul Ion Popa de la Curtea de Apel Bucuresti, publicat in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 5/2014:

"Apararea independentei Justitiei

Am considerat intotdeauna ca sistemul de justitie trebuie sa riposteze institutional impotriva tendintei si tentatiei omului politic de a domina sub diverse forme sistemul si actul de justitie. Dar, aceasta riposta recomandata si de forurile europene, desi se impune a fi pe masura atacurilor, a agresorilor si a logisticii aflate la dispozitia acestora(buget, parghii financiare de control, trusturi media, grupuri de presiune, etc.), nu trebuie inteleasa excesiv si in termenii obligatorii ai unui conflict. Aceasta trebuie adaptata unui context eficient de comunicare, dialog si colaborare institutionala, cu atat mai mult cu cat oamenii politici nu exista si nu actioneaza intr-un cadru abstract, ci in conturul unor institutii ale Statului, cu care autoritatea judecatoreasca nu trebuie sa-si propuna a se razboi, indiferent cine si in ce fel ar incita-o in acest sens, ci sa colaboreze prin prisma rolului justitiei de serviciu public si al interesului public al cetatii. O atare atitudine este necesara si oportuna pentru ca, in pofida multor exemple concrete negative ale imixtiunii factorului politic in domeniul justitiei, trecutul nu prea indepartat ne-a dovedit ca dialogul constructiv cu decidentul politic este si posibil si, chiar daca nu intotdeauna, poate fi si eficient.

Considerentele de mai sus, oarecum teoretice si poate prea ample, s-au impus a fi formulate pentru a crea acea baza necesara analizarii, din perspectiva temei articolului de fata, a unei eronate modalitati de actiune concreta, cu tendinte neconstructive, adoptata de unii responsabili de varf ai sistemului de justitie romanesc si care, prin repetare, a devenit cutumiara la nivelul deciziei institutionale colective si/sau unipersonale.

Vom porni in analiza noastra de la cateva exemple concrete si sugestive.

a. Prin Hotararea nr. 38/2012 a Senatului Romaniei s-a dispus infiintarea unei comisii compusa din membri ai Parlamentului Romaniei care sa cerceteze 'abuzurile semnalate in activitatile desfasurate de autoritatile si institutiile publice in cazul votului de la referendumul din …'.

In art. 8 din Hotarare se prevedea ca 'in activitatea sa, Comisia va putea solicita opinia unor specialisti din cadrul autoritatilor administratiei publice centrale', iar in art. 9 se stipula ca 'Senatul cere tuturor organelor de stat, institutiilor si organizatiilor sa puna la dispozitia Comisiei, in termen, orice informatii si documente care sunt de natura sa serveasca activitatii acesteia'.

Fara a intra in amanunte, nerelevante de altfel, precizam doar ca 'abuzurile' vizate de Hotararea de mai sus s-ar fi manifestat in activitatea, printre altii si a unor procurori investiti sa ancheteze aspecte legate de procedura de vot derulata cu ocazia unui referendum national, 'abuzuri' semnalate de diversi cetateni, dar si de oficialitati ale Statului Roman(primari, prefecti, presedinti de consilii judetene, parlamentari, ministri, premier).

Se impune credem si o precizare preliminara analizei propriu-zise, anume ca respectiva Comisie a fost infiintata la nivelul depozitarului vointei populare, Parlamentul Romaniei, prezumat a fi stindard al interesului public intr-un Stat democratic si ca demersul de infiintare a Comisiei a avut la baza temeiuri constitutionale, detaliate prin norme regulamentare. Mai precizam ca textul ce contura obiectivul comisiei, ca de altfel intreaga Hotarare, aveau un caracter cu totul generic, circumscris limitelor impuse chiar de Regulamentele celor doua Camere si nu implicau sau sugerau nicio agresiune sau atentat la adresa cuiva sau a ceva.

Cu toate acestea, reactiile unora dintre decidentii de frunte ai sistemului de justitie in legatura cu participarea lor sau a altor procurori la lucrarile acestei comisii, au fost in egala masura pripite si neoportune, dovezi fie ale unui entuziasm excesiv in interpretarea notiunilor de independenta a sistemului si de aparare a acestuia, fie ale unei atitudini deliberat obstructioniste in raport de institutii publice ale Statului Roman si manipulatoare in raport de opinia publica:

-'nu avem nicio problema daca se infiinteaza o comisie parlamentara. Nu o sa merg la o asemenea comisie. De altfel exista decizii ale plenului CSM care spun ca procurorii nu pot fi cercetati de comisii parlamentare. Pentru abaterile procurorilor exista Inspectia Judiciara care cerceteaza astfel de reclamatii';

-'…prin chemarea sefilor DNA si ai Parchetului se incalca separatia puterilor in stat…legea nu ii obliga pe procurori sa mearga in fata unei astfel de comisii. Orice persoana care apreciaza ca un magistrat a savarsit o infractiune poate sesiza, dupa caz, Inspectia judiciara, organele penale competente in cazul in care vorbim de infractiuni'.

-'eu sustin ca, in virtutea principiului independentei justitiei, o asemenea audiere este imposibila'.

Am aratat mai sus ca declaratiile de natura celor exemplificate sunt, printre altele fie entuziaste, fie manipulatoare. In esenta, aceste declaratii transante incercau sa justifice refuzul de participare a procurorilor si a varfurilor parchetului la lucrarile unei comisii parlamentare prin aceea ca li se incalca independenta in activitatea profesionala, ca nu pot fi citati ca martori pentru ca se incalca separatia puterilor in Stat si pentru ca aceste teze sunt prevazute de o Hotarare a C.S.M. si de o decizie a Curtii Constitutionale.

Sustinerile sunt eronate.

Este adevarat ca printr-o decizie a Curtii Constitutionale s-a statuat ca 'judecatorii sunt independenti si se supun numai legii (art. 123 alin. (2) din Constitutie), iar rolul de consiliu de disciplina pentru ei il are numai Consiliul Superior al Magistraturii [art. 133 alin. (2) coroborat cu art. 124 alin. (1) din Constitutie]' si ca 'orice dispozitie regulamentara care ar implica posibilitatea citarii unui judecator in fata unei comisii parlamentare de ancheta incalca evident dispozitiile constitutionale care stabilesc, chiar daca implicit, separatia puterilor in stat si, desigur, independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii'.

Este la fel de adevarat ca si printr-o hotarare a C.S.M., indicata mai sus, s-a statuat, similar deciziei Curtii Constitutionale ca 'procurorii nu pot fi citati si obligati sa se prezinte in calitate de martori in fata Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constitutionale, fac parte din autoritatea judecatoreasca.

Dar, trecand peste neconcordanta celor doua documente, care se refera, primul, la judecatori, iar cel de al doilea la procurori, vom constata ca documentele citate nu se limiteaza doar la tezele expuse in supra, ci se pronunta expres si asupra faptului ca 'nimic nu impiedica comisiile parlamentare sa invite anumite persoane pentru a da relatii in legatura cu obiectul anchetei' si respectiv ca 'in mod exceptional, procurorii pot participa in calitate de invitati la aceste comisii, atunci cand este necesara clarificarea unor aspecte de natura tehnica sau a unor informatii de interes public'.

In opinia noastra aceste ultime prevederi cuprinse in acte oficiale ale forului de decizie constitutionala din Romania si respectiv forul de reprezentare institutionala a judecatorilor si procurorilor, denota fara echivoc ca raspunsul pozitiv la invitatiile adresate de comisiile parlamentare, in sensul prezentarii pur si simplu in fata comisiilor, nu incalca nici norma constitutionala, nici statutul judecatorului ori al procurorului. Mai mult decat atat, recunoasterii dreptului comisiilor de a formula invitatii ii corespunde corelativ, credem noi, nu o facultate pentru magistrat de a raspunde, ci o veritabila obligatie in acest sens. Apreciem ca o alta interpretare a acestui raport ar goli de continut insasi capacitatea de a functiona a comisiilor parlamentare, pentru ca este lipsit de logica sa ai dreptul sa inviti la audiere, fara ca cel invitat sa aiba obligatia de a se prezenta la audiere. Asupra acestui aspect legiuitorul roman va trebui totusi sa reflecteze, in sensul completarii cadrului normativ, pentru ca in prezent, in fata unor reglementari nationale, fie cu caracter general, fie specifice, destul de evazive, refuzul unei persoane de a raspunde invitatiei comisiei si de a se prezenta in fata acesteia, nu poate fi sanctionat tocmai din cauza lipsei unui text legal expres in acest sens.

Legiferarea in sensul celor de mai sus nu ar constitui un pionierat in materie. Tari europene cu traditie consacrata in promovarea statului de drept au inclus in chiar Constitutiile lor dispozitii neechivoce nu numai asupra competentei parlamentelor nationale de a infiinta comisii de ancheta, ci si asupra procedurii de urmat, in sensul unei obligatii in sarcina celor convocati, fara a distinge in raport de pozitia ori functia lor in societate, de a se prezenta in fata comisiilor, similar obligatiei de prezentare in fata organelor judiciare: '(1) Bundestagul are dreptul, iar la propunerea unei patrimi din membrii sai datoria, sa instituie o comisie de ancheta insarcinata sa stranga marturiile necesare in dezbatere publica....(2) La administrarea de probe se aplica prin asemanare prevederile din procedura penala…(3) Tribunalele si organele administrative sunt obligate sa acorde asistenta juridica si asistenta administrativa'; 'fiecare Camera poate dispune anchete in interes public….Comisia de ancheta efectueaza anchetele si examinarile avand aceleasi puteri si limitari cu cele ale autoritatii judiciare'; 'Congresul Deputatilor si Senatul si, daca este cazul, ambele Camere in sesiune comuna, vor putea numi comisiile de ancheta a oricarei probleme de interes public. …Prezentarea, la cererea Camerelor, este obligatorie. Prin lege se vor stabili sanctiunile pentru neindeplinirea acestei obligatii'.

Prevederi de natura si in sensul celor citate mai sus, au fost adoptate si la nivelul institutiilor si structurilor europene, cu caracter general sau cu referire expresa la statutul judecatorilor si procurorilor, acestea din urma promovand constant magistratul integrat cetatii si nicidecum in afara acesteia: 'judecatorii…sunt parte a societatii pe care o deservesc, Ei trebuie sa se informeze despre asteptarile societatii cu privire la sistemul judiciar si despre nemultumirile la adresa functionarii sale'; 'Judecatorii nu trebuie sa fie izolati de societatea in care traiesc,… sistemul juridic poate functiona bine doar daca judecatorii pastreaza contactul cu realitatea… Trebuie gasit un echilibru rezonabil intre gradul in care judecatorii se pot implica in societate si nevoia ca ei sa fie si sa fie vazuti ca independenti si impartiali in indeplinirea indatoririlor lor.'.

In consideratia tuturor celor analizate sub acest punct, subliniem din nou ca, in opinia noastra, judecatorul si procurorul roman au obligatia de a se prezenta in fata comisiilor parlamentare de ancheta, exponente ale interesului public, la invitatia acestora. Pentru a elimina orice confuzie, precizam ca obligatia prezentarii in fata comisiei parlamentare nu echivaleaza sub nicio forma cu obligatia magistratului de a raspunde oricarei intrebari ce ii este adresata. Dialogul cu membrii acestor comisii va fi circumstantiat in functie de limitarile si interdictiile profesionale si statutare ale magistratilor si de obiectul anchetei parlamentare, avand in vedere de data aceasta si limitarile impuse de decizia Curtii Constitutionale si de Hotararea C.S.M. Ramane de discutat daca aceasta obligatie constituie pentru magistrat doar o obligatie civica generala, sau si specific profesionala, legiuitorul avand obligatia viitoare, repetam, a adoptarii unor norme exprese in aceasta materie, care sa evite echivocul interpretativ si abuzul aplicativ. Demersul va trebui sa clarifice cum am mai aratat si acea inconsecventa cutumiara individuala si institutionala, a acelor magistrati care, pe de o parte sunt excesiv de scrupulosi fata de invitatiile adresate de comisiile parlamentare formate din oameni politici romani, iar pe de alta parte, devin prompti si comunicativi fata de invitatiile similare lansate de oamenii politici din cadrul reprezentantelor diplomatice straine din Romania".

*Cititi aici integral studiul judecatorului Ion Popa de la Curtea de Apel Bucuresti publicat in Revista Romana de Dreptul muncii nr. 5/2014