NECONSTITUTIONALUL WERNER – Klaus Iohannis poate fi dat oricand pe mana CCR pentru blocarea Guvernului. Deputatul Eugen Nicolicea: „Daca presedintele va respinge propunerea de premier facuta de o majoritate parlamentara, va declansa un conflict juridic de natura constitutionala impiedicand formarea unui guvern, cu scopul declarat de a dizolva parlamentul si a ajunge la anticipate. Daca-l va nominaliza premier pe Orban, va incalca si vointa Parlamentului, care tocmai i-a retras increderea”
Presedintele Klaus Iohannis (foto stanga) poate fi oricand dat pe mana Curtii Constitutionale a Romaniei, pentru ca instanta sa constate conflictul juridic de natura constitutionala declansat de Werner prin impiedicarea formarii unui nou guvern – mai precis, prin refuzul numirii unui prim-ministru. Avertismentul a venit joi, 6 februarie 2020, din partea deputatului PSD Eugen Nicolicea (foto dreapta), fost presedinte al Comisiei juridice din Camera Deputatilor, in contextul in care primul om in stat a anuntat ca il va numi ca premier tot pe Ludovic Orban, iar nu o propunere din partea Partidului Social Democrat si a Pro Romania, in ciuda faptului ca Orban tocmai a fost dat jos prin motiune de cenzura, iar PSD si Pro Romania detin impreuna majoritatea in Parlament.
Potrivit lui Nicolicea, conflictul juridic de natura constitutionala pe care l-ar putea constata CCR consta in faptul ca Iohannis incalca spiritul articolului 89, alineatul 1 din Constitutie, care prevede ca „dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura”.
Mai precis (subliniaza Eugen Nicolicea), presedintele stie preabine ca daca il va propune ca premier tot pe Ludovic Orban (proaspat demis prin motiune de cenzura), liderul PNL va fi automat respins de catre Parlament. La randul ei, Constitutia permite declansarea alegerilor anticipate numai dupa ce trei guverne pica unul dupa altul. Or, propunandu-l obsesiv pe Orban, Werner forteaza legea fundamentala, dorind cu orice pret alegerile anticipate, puncteaza PSD-istul. Altfel spus: presedintele se raporteaza la caderea consecutiva a celor trei guverne ca la un scop, iar nu ca la o premisa, asa cum reiese din textul constitutional, explica Nicolicea. In plus (completam noi), textul Constitutiei este limpede: alegerile anticipate sunt un drept, iar nu o obligatie. Lucrul reiese chiar din verbul „poate” prezent in art. 89 alin. 1 din Constitutie: „Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul” (in scopul declansarii alegerilor anticipate).
Alt derapaj grav al lui Iohannis il constituie incapatanarea de a-l nominaliza ca premier tot pe Orban, desi acesta a fost dat jos de catre Parlament, mai zice Eugen Nicolicea. Or, asa ceva constituie nici mai mult, nici mai putin decat incalcarea de catre presedinte a vointei Legislativului, argumenteaza deputatul jurist. In paranteza fie spus: Lumea Justitiei a prezentat pe larg jurisprudenta CCR care blocheaza desemnarea pentru un nou mandat a premierului care tocmai a fost dat jos prin motiune de cenzura (click aici pentru a citi).
Cititi mai jos comunicatul emis joi de Eugen Nicolicea:
„Articolul 89 alin.(1) din Constitutie prevede dizolvarea parlamentului ca un mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvata de catre parlament ca urmare a faptului ca parlamentul nu a acordat votul de incredere unui guvern, dupa doua incercari esuate si trecerea unui numar de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou parlament care sa poata rezolva criza.
Presedinte Romaniei, Primul-ministru si numerosi lideri politici incalca sensul articolului 89 alin.(1) din Constitutie, declarand deschis ca au ca scop 'alegerile anticipate', folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile.
Daca Presedintele Romaniei va respinge propunerea de premier facuta de o majoritate parlamentara, asa cum a declarat, va declansa un conflict juridic de natura constitutionala impiedicand formarea unui guvern, cu scopul declarat de a dizolva parlamentul si a ajunge la 'alegeri anticipate'.
Daca Presedintele Romaniei va nominaliza drept premier pe Ludovic Orban, va incalca si vointa Parlamentului, care tocmai i-a retras increderea acestuia prin recenta motiune de cenzura”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# VOX 6 February 2020 18:12 +7
# mitica 6 February 2020 18:28 +8
# nae din dealul feleacului 6 February 2020 18:29 +4
# DODI 6 February 2020 18:49 +2
# TIPA 6 February 2020 20:03 +9
# nae din dealul feleacului 6 February 2020 21:06 +1
# Constantin 6 February 2020 22:06 +3
# Baran Gheorghe 7 February 2020 11:23 +2
# Edelweiss - Ivory Tower Constitutional Electrician * 7 February 2020 13:02 +2
# Navirtu Constantin 7 February 2020 21:12 0
# Alegatori!? Care depind de Ordinele STS!? 8 February 2020 06:41 0
# galibardi 9 February 2020 07:21 0
# nae din dealul feleacului 9 February 2020 07:39 0