Nu va fie frica!
Traim niste vremuri in care numai bine nu ne este. Vremuri in care Justitia a ajuns acolo unde nu ne-am fi dorit niciodata. In care Justitia a ajuns la mana Ordonantelor Guvernului, la mana Executivului, de unde asteapta umila finantarea si asteapta umila sa fie recunoscuta ca Putere in stat, ca putere de echilibru, ca putere care controleaza celelelate doua puteri. Exista, in judecata pamanteana, niste reguli, niste principii, de care trebuie sa se tina cont. Carora trebuie sa li se dea intaietate, greutate si continuitate. Si asta pentru ca orice poate sa rabde un om, mai putin nedreptatea.
Acum, dupa cum ati vazut, oamenii traiesc o gramada de nedreptati. Li s-a luat din salarii, li s-a luat din pensii, li s-a luat din dreptul la sanatate, li se incalca dreptul la aparare, la proces echitabil, sunt atatia care se trezesc acuzati pe nedrept, sunt oamenii care si-au pierdut case sau averi din cauza escrocherilor si a mafiilor puse pe imbogatire rapida, sunt oameni care fac puscarie nevinovati sau altii care stau cu hotarari definitive in brate si statul nu vrea sa le dea banii... sunt atatea si atatea dureri din cauza unei Justitii detronate, defaimate si adusa la starea jalnica in care se afla acum si nimeni nu face nimic cu toate ca decidentii se prefac ca le pasa si ca vor sa schimbe ceva. Aiurea. Peste tot colcaie de interese. Pe unde te uiti vezi numai non-valori promovate pe barba partidului, pe unde te duci dai de tot felul de maimute cocotate in varful ierarhiei, cu oricine vorbesti esti ascultat in numele sigurantei nationale, pana si documente medicale apar pe net sau in presa. Totul a luat-o razna, totul se-nvarte haotic, intr-o singura directie. In jos.
E clar ca totul porneste, in Justitie, din interior. Sistemul s-a macinat singur. Pacat ca multi dintre procurori sunt profesionisti de buna credinta, pentru ca ordinele superiorilor lor, numiti politic in functii de decizie au stricat faima anchetatorilor cu coloana verticala. Pacat ca multi dintre judecatori sunt oameni de caracter, nesantajabili si necorupti, cand unii dintre ei se cred mici zei uitand ca nu exista decat un DUMNEZEU. Si mai mare pacat este ca sistemul nu a gasit instrumentele prin care sa-i rejecteze imediat pe cei care o iau razna si care au devenit, in timp, contagiosi pentru intreg corpul magistraturii si pentru justitiabili mai ales.
In urma cu niste ani de zile, am fost cu o delegatie a CSM-ului de atunci in Germania. Si cu colegul Savaliuc. A fost o reala experienta, pe care n-am s-o uit si care mi-a dezvaluit un alt mod de a face justitie. O justitie cu demnitate, in onoare, in decenta, in linistea unei sali de judecata in care fiecare dintre parti o respecta pe cealalta. In salile de judecata din Germania si presa e respectata. Are scaunele ei anume desemnate, si nimeni nu se aseaza acolo decat jurnalistii, chiar daca sala e full. Avocatii, expertii si procurorii stateau la acelasi nivel, pe trei laturi ale unei mese dreptunghiulare, fiecare dintre ei cu dosarele ordonate, ascultand spusele judecatorului. In sala, nici un zumzet. Ti-era rusine pana sa si inghiti in sec. Ei bine, acolo am vazut cum se face justitie in stil nemtesc. Ordnung. Aceasta ordine si disciplina a crescut in spiritul natiunii germane cu toate ca si nemtii au avut istoria lor intunecata de zbucium, razboaie si reforma. Au gasit calea pentru ca, mai intai de toate, au ordonat prioritatile, le-au definit si au lucrat in echipa, umar la umar, disciplinat. Si n-au mai reperat greseala alegerii unor lideri care le-au inselat asteptarile sau i-au dus, vremelnic, in dezastru. Ei bine, astept ca si spiritul romanesc sa-si faca traditie din aceasta ordine. Si sa inceapa sa construiasca, tot din interior, asa cum si Justitia trebuie sa se recladeasca pe sine. Si se curete de cele rele, ca fiecare dintre noi.
Revin la justitia pamanteana. Pe masa fiecaruia dintre judecatori se afla Sfanta Biblie. Pe care martorii sunt pusi sa jure inainte de a fi audiati. Imi doresc ca fiecare judecator sa constientizeze ca asa cum un martor crestin nu are voie sa minta, tot asa nici el nu are dreptul sa judece stramb, tot asa nici el nu are voie sa interpreteze legea pamanteana decat in deplina armonie cu principiile biblice. Si sa nu uite ca ori de cate ori ia o decizie, Dumnezeu e acolo, il priveste, il aude si cu orice greseala pe care o face jucandu-se, nedrept, cu libertatea unui om- deci si cu viata lui – se departeaza de el. De partea cealalata, in fata oricarei judecati pamantene, orice om care stie ca are dreptate trebuie sa mearga pana la capat. Nu va fie frica! Dumnezeu este cu voi, cu toti nedreptatitii si intr-un fel sau in altul, dreptatea Lui se va arata!
N.R. - E Joia Mare. In care Iisus a spalat picioarele ucenicilor, a asezat sfanta cuminecatura la Cina cea de Taina, a spus Rugaciunea cea mai presus de fire si-a asteptat tradarea lui Iuda care s-a savarsit in gradina Ghetsimani. Peste putin timp sarbatorim Invierea Domnului. E bine sa fim pregatiti. Si cand spun asta, vreau sa cred ca fiecare dintre noi devine, an dupa an, Pasti dupa Pasti, mai bun, mai intelept, mai luminat!
Echipa Lumeajustitiei.ro ureaza tututor cititorilor, justitiari si justitiabili, multa sanatate si bucuria apropierii de Dumnezeu cu ocazia Sfintelor Sarbatori ale Pastilor! Ne reintalnim marti, 26 aprilie 2011.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ZEITA ADEVARULUI SI A DREPTATII 21 April 2011 17:06 -1
# Tony 22 April 2011 14:04 +2
# Dan Chiriacescu 22 April 2011 11:51 +2
# CETATEAN 23 April 2011 08:40 +2
# mandy 25 April 2011 15:07 +2
# avocatzet 26 April 2011 16:28 +2