OPORTUNITATI PENTRU OAMENII DE AFACERI – Camera de Comert a organizat webinar-ul Oportunitatile oferite de Acordul de Asociere si Zona de Liber Schimb Aprofundata si Cuprinzatoare dintre UE si Georgia pentru comunitatea de afaceri: “Prin organizarea acestui webinar se urmareste imbunatatirea intelegerii implicatiilor acestor acorduri in vederea informarii oamenilor de afaceri si, in mod special, a IMM-urilor cu privire la oportunitatile oferite pentru accesarea celor trei piete”
Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) in parteneriat cu Camera de Comert si Industrie a Georgiei si Ambasada Georgiei in Romania au organizat marti, 17 noiembrie 2020, webinar-ul „Oportunitatile oferite de Acordul de Asociere si Zona de Liber Schimb Aprofundata si Cuprinzatoare dintre UE si Georgia pentru comunitatea de afaceri”.
Potrivit CCIR, acordurile de Liber Schimb urmaresc eliminarea graduala a taxelor vamale de import si export in comertul produselor, eliminarea barierelor in comertul serviciilor si un acces mai bun al companiilor pe pietele respective. CCIR arata ca prin organizarea acestui webinar se urmareste imbunatatirea intelegerii implicatiilor acestor acorduri in vederea informarii oamenilor de afaceri si, in mod special, a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) cu privire la oportunitatile oferite pentru accesarea celor trei piete:
“Camerele de comert au un rol cheie in special in cresterea gradului de constientizare cu privire la oportunitatile antreprenoriale pe care astfel de acorduri le aduc, fiind cele mai reprezentative organizatii ale respectivelor comunitati de afaceri nationale.
Implicarea camerelor de comert devine cu atat mai importanta in contextul pandemiei actuale, care dincolo de afectarea puternica a sectorului sanatatii, genereaza, de asemenea, dificultati economice grave. Acest lucru este valabil pentru cooperarea economica bilaterala si comertul dintre Romania si Georgia, iar cele doua comunitati de afaceri trebuie sa depuna eforturi pentru a contribui nu numai la reducerea impactului negativ al crizei, ci si la cautarea modalitatilor si mijloacelor de consolidare a afacerilor lor bilaterale”, a declarat Lazar Comanescu – Consilierul Presedintelui CCIR pe probleme externe.
Schimburi comerciale
Giorgi Pertaia, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Georgiei, a declarat ca Romania si Georgia au o lunga istorie in ceea ce priveste schimburile comerciale:
“Tara dumneavoastra fiind un suporter neconditionat al Georgiei in ceea ce priveste integrarea pe piata europeana. Dupa semnarea acordului cu Uniunea Europeana s-a inregistrat o crestere a volumului schimburilor comerciale, dar, categoric, este un proces de lunga durata, lucrurile nu se pot intampla peste noapte, iar rezultatele se vor vedea cel mai bine in anii urmatori.
Nu este usor sa patrunzi pe piata Uniunii Europene. Trebuie ca toate produsele pe care le exporti sa indeplineasca cerintele spatiului comunitar. Este foarte important insa pentru Georgia sa-si diversifice produsele, cu aceasta ocazie, si sa nu mai ramana captiva pe pietele traditionale”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii