Curtea Constitutionala a Romaniei condusa de Valer Dorneanu (foto) a publicat marti, 13 februarie 2018, motivarea deciziei prin care a admis o parte dintre obiectiile de neconstitutionalitate referitoare la modificarile aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciara, si in care se arata ca infintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este constitutionala.

Anuntul privind infintarea acestei structuri specializate a starnit o reactie furibunda din partea DNA, PICCJ si a tuturor activistilor #rezist din magistratura, care s-au impotrivit din toate puterile ca parchetul lui Kovesi sa nu ramana fara acest instrument pe care magistratii onesti il vedeau ca pe unul de presiune si santaj. Si asta pentru ca judecatorul care trebuia sa judece un dosar al DNA putea deveni el insusi tinta unui dosar la DNA, in caz ca nu dadea solutia pe placul parchetului lui Kovesi. Iar decizia CCR le-a inchis gura #rezistentilor din justitie, confirmand faptul ca au tipat din alte motive decat cele invocate public. Decizia CCR a fost luata in majoritate, singura care a facut opinie separata in sensul admiterii obiectiilor de neconstitutionalitate fiind nimeni alta decat fosta sefa a ICCJ si "partenera de nadejde a DNA", asa cum singura a spus, Livia Stanciu.
CCR arata in motivare ca infintarea Sectiei “constituie o garantie legala a principiului independentei justitiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenta judecatorului”. Curtea a mai retinut ca in acest fel magistratii sunt protejati de abuzurile la care ar putea fi supusi prin denunturi mincinoase. In motivarea CCR se arata ca stabilirea unor reguli speciale de competenta cu privire la o anumita categorie de persoane nu este contrara principiului egalitatii, un exemplu in acest sens fiind anchetarea cadrelor militare de catre procurori militari: "Infiintarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competenta materiala (DNA sau DIICOT) sau personala (Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie) constituie expresia optiunii legiuitorului, care, in functie de necesitatea prevenirii si combaterii anumitor fenomene infractionale, decide cu privire la oportunitatea reglementarii acestora”. Curtea a mai stabilit ca normele cu privire la competenta instantelor judecatoresti abilitate sa judece cauzele penale privind judecatorii si procurorii raman neschimbate.
In opinia separata, Livia Stanciu a sustinut ca infintarea Sectiei este neconstitutionala si pentru ca, printre altele, se restrange aria de competenta a DNA si DIICOT, dar si ca “infiintarea acestei structuri nu are nicio legatura cu modernizarea justitiei din Romania, justitie care se afla intr-o evolutie pozitiva vizibila, apreciata de rapoartele succesive ale Mecanismului de Cooperare si de Verificare (MCV), ci reprezinta doar un 'experiment judiciar'. 

Iata cele mai importante fragmente din motivarea CCR, pe care o atasam integral la final:

“Sub aspectul infiintarii Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, la nivelul celui mai inalt parchet national, Curtea retine ca aceasta are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigatie, si constituie o garantie legala a principiului independentei justitiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenta judecatorului. Se asigura, pe aceasta cale, o protectie adecvata a magistratilor impotriva presiunilor exercitate asupra lor, impotriva abuzurilor savarsite prin sesizari/denunturi arbitrare si se asigura o practica unitara, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmarire penala pentru infractiunile savarsite de magistrati. Pe de alta parte, Curtea observa ca normele cu privire la competenta instantelor judecatoresti abilitate sa judece cauzele penale privind judecatorii si procurorii raman neschimbate, astfel ca, potrivit dispozitiilor art.38 alin.(1) lit.c) si f) din Codul de procedura penala, curtea de apel judeca in prima instanta infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii, de la tribunale, de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, respectiv de procurorii de la parchetele care functioneaza pe langa aceste instante, iar, potrivit dispozitiilor art.40 alin.(1) din Codul de procedura penala, Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in prima instanta infractiunile savarsite de judecatorii acestei instante, respectiv de procurorii de la parchetul care functioneaza pe langa aceasta instanta, precum si cele savarsite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii. De altfel, stabilirea unor reguli speciale de competenta cu privire la o anumita categorie de persoane nu reprezinta un element de noutate in actualul cadrul normativ procesual penal. Astfel, Codul de procedura penala stabileste competenta tribunalului militar, care, potrivit art.37 alin.(1), judeca in prima instanta toate infractiunile comise de militari pana la gradul de colonel inclusiv, si a curtii militare de apel, care, in temeiul art.39 alin.(1), judeca in prima instanta anumite infractiuni comise de militari, cele comise de judecatorii tribunalelor militare si de procurorii militari de la parchetele militare care functioneaza pe langa aceste instante, precum si cele savarsite de generali, maresali si amirali. Cu privire la normele speciale de competenta a parchetelor militare, Curtea s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr.273 din 26 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.559 din 4 august 2003. Cu acel prilej, Curtea a aratat ca 'instituirea instantelor militare, a caror competenta este determinata de calitatea persoanelor de militari sau de 42 angajati ai anumitor organe [...] nu incalca nici principiul egalitatii in drepturi, nici drepturile procesuale garantate in Conventia pentru apararea drept urilor omului si a libertatilor fundamentale.

Existenta unei competente personale nu exclude egalitatea cetatenilor in fata legii, intrucat instituirea ei, care este atributul legiuitorului, asa cum se prevede in art.125 alin.(3) din Constitutie [in prezent, art.126 alin.(2) din Constitutia, republicata) nu se face in mod discriminatoriu, ci in raport cu specializarea ceruta de calitatea de militar sau de angajat civil in fortele armate.

De asemenea, nu se incalca dreptul de acces liber la justitie, deoarece dispozitiile legale criticate nu inlatura posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile si garantiile procesuale instituite prin lege, in cadrul unui proces echitabil'.

Prin Decizia nr.1363 din 27 octombrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.836 din 4 decembrie 2009, Curtea a constatat ca 'nu poate fi retinuta pretinsa incalcare a principiului egalitatii in drepturi, intrucat textele de lege criticate se aplica tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei criticate, fara privilegii sau discriminari arbitrare. In plus, stabilirea unor reguli speciale de competenta cu privire la o anumita categorie de persoane- militari in activitate, in sensul ca in cauzele privind infractiunile de coruptie savarsite de acestia, urmarirea penala se efectueaza de procurori militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, indiferent de gradul militar pe care il au persoanele cercetate, nu este contrara principiului egalitatii, care, astfel cum a statuat in mod constant Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, nu inseamna uniformitate, astfel incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un regim juridic egal, pentru situatii diferite tratamentul nu poate fi decat diferit'.

Avand in vedere aceste argumente, Curtea apreciaza ca neintemeiata critica, potrivit careia infiintarea acestei structuri de investigare a infractiunilor exclusiv pentru categoria profesionala a magistratilor nu are la baza un criteriu obiectiv si rational si reprezinta o masura discriminatorie. Curtea constata ca, in considerarea unor valori si principii constitutionale, apartine competentei legiuitorului ordinar dreptul de a adopta norme care sa dea continut Legii fundamentale . Sub acest aspect, prin Decizia nr. 20/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a retinut ca dispozitiile art.124 alin.(3) din Constitutie, conform carora judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, 'nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituti onale obligatorii pentru Parlament, care are indatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzatoare de asigurare reala a independentei judecatorilor, fara de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevazut prin art.1 alin.(3) d in Constitutie'. In concluzie, critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art.16 din Constitutie este neintemeiata, dispozitiile art. I pct.45 fiind in acord cu principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor.

Potrivit art.88 alin.(4) din legea supusa controlului de constitutionalitate, 'Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este condusa de un procuror sef sectie, ajutat de un procuror sef adjunct, numiti in functie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile prezentei legi'. Critica de neconstitutionalitate avand ca obiect aceste norme, care prin modul de numire ii confera procurorului sef de sectie 'o independenta totala fata de Parchetul din care face parte', vizeaza incalcarea principiului controlului ierarhic consacrat in art.132 alin.(1) din Constitutie. Transpunerea in plan legal a principiului constitutional al controlului ierarhic pe care se fundamenteaza activitatea procurorilor in Romania o constituie prevederile art.65 din Legea nr.304/2004.  
Potrivit acestor dispozitii, '(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului parchetului respectiv.

(2) Conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie.

(3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe langa

Inalta Curte de Casatie si Justitie, de procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, de procurorul-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnati'.

In temeiul art.70 alin.(2) din Legea nr.304/2004,'Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este condus de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ajutat de un prim-adjunct si un adjunct'. Mai mult, dispozitiile art.72 din lege prevad ca 'Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie exercita, direct sau prin procurori anume desemnati, controlul asupra tuturor parchetelor'. Reglementand organizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prevederile art.75 teza intai din lege stabilesc ca acesta 'are in structura sectii conduse de procurori-sefi, care pot fi ajutati de adjuncti'. Din analiza coroborata a tuturor acestor norme, rezulta ca procurorul sef de sectie din structura Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este subordonat conducatorului acestui parchet. Asa cum s-a precizat mai sus, Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este o structura specializata din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel ca procurorul sef al acestei sectii este subordonat ierarhic procurorului general al Parchetului de pe langa i.C.C.J.

Prin urmare, Curtea constata ca autorii sesizarii isi formuleaza critica pornind de la premisa gresita ca modalitatea de numire a procurorului sef determina 'independenta totala fata de Parchetul din care face parte'. Or, imprejurarea ca procurorul sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este numit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, in temeiul art. Art.88-1 alin.(4) din legea supusa controlului de constitutionalitate, in vreme ce procurorii sefi ai Directiei Nationale Anticoruptie si, respectiv, al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, in temeiul art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, nu prezinta relevanta din perspectiva aplicarii dispozitiilor art.132 alin.(1) din Constitutie. Cu alte cuvinte, indiferent de modul de numire in functiile de conducere in cadrul parchetelor , potrivit principiului constitutional al controlului ierarhic pe care se fundamenteaza activitatea procurorilor, toti acestia sunt subordonati procurorului general al Parchetului de pe langa i.C.C.J. Astfel, in raporturile dintre procurorul sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt aplicabile dispozitiile art.64 din Legea nr.304/2004, potrivit carora: '(1) Dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine', iar (3) 'Solutiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de catre procurorul ierarhic superior, cand sunt apreciate ca fiind nelegale'. De asemenea, sunt incidente prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, in art.304, art.335 alin.(1), art.328 alin.(1) sau in art.339 alin.(2) din Codul de procedura penala.

Pentru aceste argumente, Curtea constata ca normele introduse prin dispozitiile art.I pct.45, in ceea ce priveste art.881 alin.(4) din Legea nr.304/2004, respecta principiul constitutional consacrat de art.132 alin.(1) din Legea fundamentala. Pornind de la dispozitiile nou introduse, cuprinse in art.881 alin.(2), care prevad ca Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie isi pastreaza competenta de urmarire penala si in situatia in care, alaturi de procurori si judecatori, sunt cercetate si alte persoane, autorii sesizarii sustin ca dispozitiile art. 881 alin.(5) incalca prevederile art.1 alin.(5) din Constitutie, intrucat nu prevad procedura efectiva de solutionare a conflictelor de competenta care se pot ivi intre aceasta sectie si celelalte structuri de parchet. Dispozitiile art.881alin.(5) din legea supusa controlului de constitutionalitate au urmatorul continut:'Procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza conflictele de competenta aparute intre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si celelalte structuri sau unitati din cadrul Ministerului Public'.

Analizand dispozitiile criticate, Curtea retine ca, prin instituirea unor structuri de parchet carora legea le atribuie competenta exclusiva in domeniile proprii de activitate investigativa, pot aparea situatii in care doua sau mai multe astfel de entitati se considera deopotriva competente sa instrumenteze o cauza sau, dimpotriva, se considera toate necompetente si isi declina reciproc competenta. Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.In temeiul art.58 alin.(1) ?i alin. (2) din Codul de procedura penala, 'organul de urmarire penala este dator sa isi verifice competenta imediat dupa sesizare', iar 'daca procurorul constata ca nu este competent sa efectueze sau sa supravegheze urmarirea penala, dispune de indata, prin ordonanta, declinarea de competenta si trimite cauza procurorului competent'.Mai mult, dispozitiile art.63 alin.(4) teza intai prevad ca 'Conflictul de competenta dintre 2 sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul ierarhic superior comun acestora'. Prin urmare, dispozitiile art.881 alin.(5) din legea supusa controlului de constitutionalitate au ca scop rezolvarea unor astfel de situatii, stabilind competenta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care este procurorul ierarhic imediat superior in subordinea caruia isi desfasoara activitatea structurile de parchet aflate in conflict, de a decide carei structuri ii revine competenta de a efectua urmarirea penala in respectiva cauza. Norma criticata nu face altceva decat sa transpuna norma cu caracter general, cuprinsa in art.63 alin.(4) teza intai din Codul de procedura penala, la situatia concreta a unor conflicte aparute intre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si celelalte structuri sau unitati din cadrul Ministerului Public, procedura de solutionare a conflictului fiind cea dupa care se solutioneaza orice conflict de competenta ivit intre procurori. De altfel, Curtea observa ca, in mod similar, dispozitiile art.1 alin.(31) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.43/2002 privind Departamentul National Anticoruptie, 'Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza conflictele de competenta aparute intre Directia Nationala Anticoruptie si celelalte structuri sau unitati din cadrul Ministerului Public'.

Pentru aceste argumente, Curtea apreciaza ca normele introduse prin dispozitiile art.I pct.45, in ceea ce priveste art.881 alin.(4) din Legea nr.304/2004, respecta principiul constitutional consacrat de art.1 alin.(5) din Legea fundamentala, sub aspectul conditiilor de calitate pe care norma trebuie sa le indeplineasca”.

Iata opinia separata a Liviei Stanciu:

"In ansamblu, criticile sunt formulate din perspectiva efectelor pe care instituirea acestei noi structuri de parchet le are asupra competentelor altor structuri de parchet deja existente, din perspectiva faptului ca reglementeaza norme care tin de statutul procurorului, din perspectiva crearii unui regim discriminatoriu, neintemeiat pe criterii obiective si rationale, vizand, totodata, și modul de reglementare a institutiei procurorului sef al acestei sectii, precum și a competentei procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de a solutiona conflictele de competenta ivite intre structurile Ministerului Public.

Astfel, se sustine ca, prin infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, este limitat rolul Directiei Nationale Anticoruptie in combaterea coruptiei si, drept consecinta, sunt incalcate recomandarile Comisiei Europene cuprinse in rapoartele Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV) si, implicit, prevederile art.148 alin.(2) si (4) din Constitutie.

Astfel, constatam ca dispozitiile legale criticate consacra posibilitatea infiintarii unei structuri de investigare a infractiunilor exclusiv pentru categoria profesionala a magistratilor, in conditiile in care in Romania nu mai exista nicio alta categorie profesionala cu privire la care sa funcționeze un organ de ancheta specializat. Prin urmare, spre deosebire de ceilalti cetateni ai Romaniei, judecatorilor și procurorilor, inclusiv judecatorilor și procurorilor militari si membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, le este aplicat un tratament juridic diferit, prin reglementarea cercetarii infractiunilor ce s-ar comite de catre acestia de catre o structura speciala de parchet. Aceasta situatie nu-si gaseste justificare in exigentele constitutionale consacrate de art.16 alin.(1) din Constitutie potrivit caruia 'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari'. Cu privire la incidenta art.16 alin. (1) din Constitutie, retinem ca, sub aspectul asigurarii egalitatii in drepturi, Curtea Constitutionala a statuat, in jurisprudenta sa, ca principiul egalitatii in fata legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. in consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice'. (...)

In analiza sa, Curtea ar fi trebuit sa constate daca pentru atingerea obiectivului urmarit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infractiunilor comise de magistrati se impun masuri disuasive de reglementare determinate de amploarea fenomenului premisa. Or, cata vreme nu exista o expunere de motive corespunzatoare care sa releve faptul ca fenomenul infractionalitatii in randul magistratilor are o amploare care sa justifice infiintarea unei sectii speciale pentru combaterea lui, nu ne aflam in prezenta niciunui criteriu obiectiv si rational. Crearea unei sectii specializate pentru cercetarea magistratilor nu a fost justificata de aparitia unei situatii obiective ce ar necesita o schimbare de politica penala, intrucat faptele de coruptie comise de magistrati nu reprezinta, nici prin tipologie si nici prin numar, un fenomen aparte in comparatie cu cele savarsite de alte categorii profesionale. Tot astfel, in lipsa unor garantii legislative si institutionale cu privire la independenta acestei noi structuri de parchet, exista riscul afectarii luptei impotriva coruptiei. Infiintarea acestei sectii face posibila crearea in viitor a unor alte parchete specializate pe diverse categorii profesionale, iar nu pe natura infractiunilor. in logica aceasta,s-ar impune si infiintarea de unitati de parchet care sa-i ancheteze doar pe parlamentari sau doar pe ministri.

Totodata, constatam ca nu exista o astfel de masura pentru parlamentari, pentru membrii Guvernului, pentru functionari sau pentru vreo alta categorie profesionala. Nu exista nicio justificare pentru ca magistratii sa fie supusi unui tratament special, nici macar din perspectiva asigurarii protectiei acestora. Pentru efectuarea unei cercetari penale eficiente este necesar ca magistratul sa fie investigat ca orice cetatean, in functie de natura infractiunii pretins a fi savarsita de catre acesta. Astfel, magistratul are dreptul de a fi cercetat penal de un organ de urmarire penala specializat in categoria de infractiuni din care face parte cea care i se imputa, drept pe care il are orice cetatean, cu atat mai mult cu cat magistratul este vulnerabil, solutiile sale lasand intotdeauna cel putin o parte nemultumita, ceea ce determina de foarte multe ori formularea impotriva sa a unor plangeri neintemeiate, cu scop sicanator.
Aceasta, cu atat mai mult cu cat, specializarea presupune o experienta profesionala, pe langa o cunoastere amanuntita a unei materii la nivel teoretic, iar specializarea se dobandeste dupa o lunga perioada de practica efectiva in domeniu. Or, prin infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, este pusa sub semnul intrebarii specializarea procurorilor care isi desfasoara activitatea in cadrul ei, acestia fiind, cel putin ipotetic, pusi in situatia de a instrumenta cauze referitoare la toate infractiunile reglementate de Codul penal si de legile speciale. Nu are nicio justificare rationala optiunea legislativa de a restrange aria de competenta a unor structuri de parchet deja existente si specializate (Directia Nationala Anticoruptie si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism). Aceasta cu atat mai mult cu cat statul roman a investit fonduri semnificative si a dezvoltat ani la rand un mecanism eficient de abordare a faptelor de coruptie si de criminalitate organizata. Practic, prin infiintarea acestei sectii, o parte din cauzele aflate in competenta unor procurori cu experienta in ce priveste procedura de cercetare si investigare a acestui gen de fapte trece in competenta altor procurori care, desi bine pregatiti profesional, nu au insa aceeasi experienta in instrumentarea cauzelor care presupun o anumita specializare.

Prin urmare, constatam ca prin infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se creeaza o diferenta de tratament juridic in cadrul aceleiasi categorii de faptuitori – cetateni ai Romaniei - , fara a exista vreo justificare obiectiva si rezonabila, ceea ce atrage incalcarea prevederilor art.16 alin. (1) din Constitutie cu privire la egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.

Totodata, infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie nu are nicio legatura cu modernizarea justitiei din Romania, justitie care se afla intr-o evolutie pozitiva vizibila, apreciata de rapoartele succesive ale Mecanismului de Cooperare si de Verificare (MCV), ci reprezinta doar un 'experiment judiciar' pregatit superficial, in lipsa oricaror studii si programe si fara o analiza amanuntita si riguroasa. Acest lucru este in totala contradictie cu angajamentele pe care si le-a asumat Romania prin aderarea la Uniunea Europeana si nu face decat sa mentina pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare si de Verificare (MCV)".

*Cititi aici integral motivarea CCR